logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tulcea, unul din puținele județe din țară cu adăposturi civile doar în municipiul reședință

Imagine din galeria Agerpres

Tulcea este unul din puținele județe din țară care deține adăposturi civile pentru populație în caz de război doar în municipiu, în nicio altă localitate din județ nefiind funcțional vreun adăpost conform standardelor în domeniu, a informat, joi, prefectul Dan Munteanu.

Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a declarat joi, în timpul ședinței Comisiei Județene pentru Situații de Urgență (CJSU), că situația adăposturilor civile pentru populație se poate îmbunătăți doar cu sprijinul financiar al autorităților naționale, iar autoritățile județene au solicitat fonduri pentru modernizarea acestora.

'Suntem printre puținele județe în care avem astfel de adăposturi într-o singură unitate administrativ-teritorială (UAT, n.red) din cele 52 de UAT-uri, inclusiv Consiliul Județean. Cred că în celelalte județe există asemenea adăposturi în mai multe UAT-uri. Doar noi suntem cu un singur UAT, municipiul Tulcea. Discutăm despre bani. Noi am îndeplinit toate demersurile cel puțin din punct de vedere formal, am propus și acea hotărâre de Guvern, dar azi așteptăm fonduri', a menționat prefectul Dan Munteanu.

În timpul ședinței, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a prezentat situația celor 20 de adăposturi civile din municipiu și a menționat că doar trei dintre ele, aparținând unor entități private, respectă normele impuse de legislație.

În ultimii trei ani, cu excepția municipiului Tulcea, nicio primărie din județ nu a solicitat sprijin din partea ISU Delta pentru autorizarea vreunui adăpost pentru populație, potrivit inspectorului șef al ISU Delta, colonel Daniel Petrov.

'Cu excepția municipiului Tulcea cu care lucrăm intens în acest domeniu, niciun alt uat din județ nu a solicitat avizarea și autorizarea documentației pentru înființarea unui adăpost de protecție civilă. Adăposturile de protecție civilă sunt imperios necesare pentru protecția populației în caz de conflict armat, iar ca atare fiecare uat ar trebui să găsească soluții pentru înființarea unor asemenea adăposturi', a precizat inspectorul șef al ISU Delta, Daniel Petrov.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, adăposturile trebuie să aibă sisteme de ventilație, să fie dotate cu paturi și kituri de supraviețuire, iar Primăria municipiului Tulcea a început în vara acestui procedura legală pentru atragerea fondurilor din rezerva guvernamentală în vederea modernizării celor 10 adăposturi pe care le administrează, însă până în prezent nu a primit bani.

Această situație se înregistrează în condițiile în care Ministerul Apărării Naționale (MApN) a înregistrat aproape 40 de situații în care fragmente din dronele folosite de Rusia pentru atacarea infrastructurii portuare ucrainene au ajuns pe teritoriul românesc, majoritatea în județul Tulcea.

Datele MApN arată că de la finele lunii februarie a anului 2022, în apropierea granițelor României s-au înregistrat 52 de atacuri exclusiv pe teritoriul Ucrainei, în care au fost implicate drone rusești. În aproape 40 de situații, fragmente de drone utilizate de Rusia în atacurile asupra infrastructurii portuare de pe brațul Chilia al Dunării, granița româno-ucraineană, au ajuns pe teritoriul României. Cele mai multe dintre ele au fost descoperite în județul Tulcea, însă unele aparate au fost găsite atât pe teritoriile județelor Galați și Brăila, România, cât și în Republica Moldova. Ultimul fragment de dronă descoperit în județul Tulcea a fost înregistrat luni, 29 septembrie, pe canalul Șontea Nouă.

Într-un comunicat de presă făcut public joi, ISU Delta amintește că pe data de 13 octombrie se marchează Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru a promova o cultură globală a prevenirii, pregătirii și rezilienței în fața dezastrelor naturale sau tehnologice. Această zi are rolul de a reaminti importanța solidarității și a cooperării între instituții, autorități și cetățeni, în efortul comun de a reduce vulnerabilitățile, de a consolida capacitatea de reacție și de a proteja viețile omenești.

'Această zi are rolul de a reaminti importanța solidarității și a cooperării între instituții, autorități și cetățeni, în efortul comun de a reduce vulnerabilitățile, de a consolida capacitatea de reacție și de a proteja viețile omenești. Reducerea riscului de dezastre înseamnă mult mai mult decât intervenția în situații de urgență. Ea presupune identificarea, evaluarea și diminuarea factorilor care pot genera evenimente cu impact major asupra populației și mediului', se arată în comunicatul ISU Delta.

Cu prilejul Zilei internaționale pentru reducerea riscului de dezastre, în perioada 11-13 octombrie, toate subunitățile de pompieri ale ISU Delta vor găzdui Zilele Porților Deschise, evenimente în cadrul cărora vizitatorii vor putea vedea tehnica de intervenție și echipamentele utilizate de salvatori.

'Totodată, în zilele de 11 și 12 octombrie, în principalele centre comerciale și supermarketuri din municipiul Tulcea vor fi amenajate puncte de informare preventivă. Aici, cetățenii vor putea participa la demonstrații practice privind acordarea primului ajutor și vor primi materiale educative destinate în special copiilor. Pe data de 13 octombrie, vor fi desfășurate exerciții de evacuare, lecții deschise și activități de informare preventivă în mai multe unități de învățământ din județ', mai arată sursa amintită. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 423

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 28-09-2026 09:33

CNSAS - date privind emigrarea în R.F. Germania: La 1 septembrie 1989 erau 88.939 de cereri în curs de soluționare

Între 1987 și 1989, zeci de mii de cetățeni, în special etnici germani, dar și români sau maghiari, au forțat prin orice mijloace ieșirea din Republica Socialistă România cu destinația Republica Federală Germania, arată datele făcute publice luni de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. ''To

Social 28-09-2026 09:16

Gorj: Au început lucrările la pasajul subteran de pe bulevardul Unirii din Târgu Jiu; restricții de circulație în zonă

Lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu, din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu', au început luni dimineața, iar pentru a face posibilă execuția circulația în zonă se va desfășura, în următoarele luni, pe o singură bandă pe sens.

Social 28-09-2026 09:05

Buzău: Director de școală în timpul săptămânii, comerciant de legume la Piața Centrală în weekend

Cadru didactic cu o carieră de 29 de ani, director al unei școli gimnaziale din județul Buzău, comercializează în piață legume, la tarabă, tot de 29 de ani, meserii la care spune că nu ar renunța niciodată, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină atât în agricultură, cât și în învățământ.

Social 28-09-2026 08:55

Toamna Horticolă Bucureșteană: Peste 100 de expozanți și 30 de workshopuri, la USAMV

Campusul Agronomie-Herăstrău al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară va găzdui, în perioada 1 - 4 octombrie, evenimentul Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, la care vor fi prezenți peste 100 de expozanți. 'Timp de patru zile, campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară se transform

Social 28-09-2026 08:27

Tulcea: Persoane îngrijorate de zgomotele avioanelor din Poliția Aeriană

Trei persoane au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la numărul unic de urgență 112 pentru a cere lămuriri cu privire la zgomotele care s-au auzit în timpul alertei extreme de incursiune de drone, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. De altfel, și pe rețelele sociale, unele persoane au semnalat zgomotul puternic al m

Social 28-09-2026 07:52

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Vrancea, luni dimineața

Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,3 s-a produs luni dimineața, la ora locală 6:48, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 80,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor or

Social 28-09-2026 07:20

Ministerul Apărării: Dronă intrată în spațiul aerian național; o echipă a MApN se deplasează în Tulcea pentru cercetări

O echipă specializată a MApN se va deplasa luni dimineață în Tulcea, după ce radarele au detectat seara trecută o dronă care a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi și a evoluat de-a lungul graniței, semnalul acesteia dispărând după aproximativ 10 minute în proximitatea localității Somova. Pot

Social 27-09-2026 21:09

Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale

Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S

Social 27-09-2026 20:01

ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.

Social 27-09-2026 18:35

UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat

Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos

Social 27-09-2026 17:57

Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont

O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț

Social 27-09-2026 17:03

Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente

Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.

Social 27-09-2026 15:17

Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P

Social 27-09-2026 14:47

Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat

Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa

Social 27-09-2026 12:50

Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat

O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu