REPORTAJ/ Buzău: Calea ferată a ''Țuicarului'' nu va străpunge Carpații; pe vremuri, călătorii beau țuică din globurile becurilor
Calea ferată Buzău - Nehoiașu, pe care circula legendarul tren ''Țuicarul'', rută operată în prezent de o societate privată, nu va străpunge Munții Carpați pentru a fi unită cu un alt segment pentru a facilita legătura cu Brașov.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, linia de cale ferată dintre Buzău și Nehoiașu se întinde pe o lungime de aproximativ 74 de kilometri.
Ținând cont de lucrările complexe de infrastructură și fondurile necesare, nu există, în prezent, un proiect privind continuarea lucrărilor.
''Linia secundară neinteroperabilă Hărman - Budila - Întorsura Buzăului, de pe raza Sucursalei Regionale CF Brașov, are 29,3 kilometri, iar secția secundară neinteroperabilă de cale ferată Buzău - Nehoiașu, de pe raza Sucursalei Regionale CF Galați, are 73,3 kilometri, distanța dintre Nehoiașu și Întorsura Buzăului, prin Pasul Buzău, fiind de aproximativ 40 de kilometri de traseu montan dificil. Deocamdată, acest proiect complex nu este dezvoltat pentru că nu sunt alocate fondurile necesare, din motive obiective care nu țin de CNCF CFR SA'', a precizat, pentru AGERPRES, Compania Națională de Căi Ferate.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Prin intermediul unui operator privat, linia oferă în continuare accesul unui număr foarte mare de persoane către localitățile aflate pe Valea Buzăului. La fel de important este și faptul că ruta oferă posibilitatea turiștilor de a accesa zonele incluse în Geoparcul UNESCO ''Ținutul Buzăului''.
O continuare a căii ferate către Brașov ar fi deosebit de importantă atât logistic, cât și din punct de vedere turistic, ținând cont de frumusețea peisajelor aflate în zona Carpaților de curbură, însă autoritățile locale nu văd un astfel de proiect realizat prea curând.
''Nu am mai auzit vreo discuție legată de acest proiect. Din punct de vedere turistic, orice cale de acces este binevenită, și prin munți ar fi un lucru extraordinar și datorită peisajului care ne ajută foarte mult. La Nehoiu, spre Întorsura Buzăului, Brașov, dar văd la momentul de față o utopie'', a declarat, pentru AGERPRES, primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea.
Unul dintre principalii vectori în dezvoltarea socială și economică a Buzăului a fost construcția căii ferate Buzău - Nehoiașu.
Conform scriitorului Doru Brătulescu, autorul cărților ''Buzău, istorie și amintiri'' și ''Nemuritorul Buzău, De la oameni vechi și noi din hrisoave și jurnale și din cărți de neuitat'', dezvoltarea așezărilor, a industriei lemnoase, de textile, de construcții, a mineritului și petrolului a depins, în mare măsură, de această cale ferată care a fost construită de Banca Marmorosch Blanc & Comp în baza concesiunii ce i s-a acordat de către Ministerul Lucrărilor Publice în martie 1907, confirmată prin Decret Regal publicat în Monitorul Oficial din 11 - 24 martie 1907.

Foto: Arhivă Primăria Nehoiu / capăt linie Buzău-Nehoiaşu
''În anul 1909, calea ferată care se întinde de-a lungul râului Buzău pe o lungime de 74 de kilometri, având ca punct de plecare Gara Drăgaica, iar ca punct terminus Gara Nehoiașu, a fost terminată și preluată pentru exploatare de la Marmorosch Blanc de o societate constituită în acest scop cu denumirea de 'Societatea Română a Căii Ferate Buzău - Nehoiașu'. Orașul Buzău era deja cunoscut ca unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată din România, care lega capitala țării de Moldova, Bucovina, Basarabia și cu marile porturi dunărene Brăila și Galați, dar, în urma dării în folosință și a căii ferate spre Nehoiașu, care a deschis calea de acces spre Întorsura Buzăului, Covasna și Brașov, orașul cunoaște o remodelare și o extensie teritorială intensă, devenind cea mai complexă formă de așezare umană. Acest oraș central va profita de toate deplasările făcute de locuitorii celorlalte localități rurale sau urbane'', notează scriitorul în cărțile sale.
Din însemnări mai aflăm că, pe parcursul a trei ore, trenul pleca din gara mare a Buzăului, spre Nehoiașu, oprind în stațiile Buzău Nord, Vernești, Cândești, Berca, Ojasca, Unguriu, Măgura, Pârscov, Bădila, Rușavățu, Viperești, Cislău, Mărunțișu, Pătârlagele, Valea Sibiciului, Șețu, Păltineni și Nehoiu.
''În almanahul județului Buzău de la 1920 găsim evidențiat mersul trenurilor de la acea vreme, după cum urmează: din acest mers al trenurilor observăm că un tren pleacă la 7:30 dimineața spre Nehoiașu și altul sosește la 10:20 dimineața de la Nehoiașu, fiind o singură linie, ele trebuiau să se întâlnească (să facă cruce, cum se spune între navetiști) undeva într-o stație. În anii 1940 - 1943 a existat un studiu pentru prelungirea acestei linii până la Brașov, în acest scop construindu-se, în localitatea Teliu (județul Covasna), cel mai lung tunel din țară, cu o lungime de 5 kilometri, prin care trece calea ferată Brașov - Întorsura Buzăului, studiu care nu a fost niciodată pus în discuție. Chiar dacă nu a fost prelungită până la Brașov, existând și propuneri în acest sens, calea ferată a continuat să opereze trenuri personale de călători și, împreună cu șoseaua națională, devenise o autostradă a Văii Buzăului. Traversând zone colinare pe căi întortochiate, înguste și periculoase, în aproape trei ore puteai parcurge 74 de kilometri pe linie de fier și aproape 100 de kilometri pe drum asfaltat'', dezvăluie Doru Brătulescu.
Cunoscuta linie de cale ferată care șerpuiește pe lângă râul Buzău și DN 10 și-a câștigat notorietatea de-a lungul anilor și prin intermediul trenului care a fost denumit ''Țuicarul''.
''De ce i s-a spus 'Țuicarul'? I s-a spus așa pentru că Valea Buzăului era considerată una dintre văile în care prunul era la el acasă. Nu exista casă fără o mică livadă de prun și majoritatea foloseau țuică, foarte puțini făceau magiun. Majoritatea celor care foloseau trenul, dacă mergeau la o nuntă sau oriunde, nu aveau cum să nu aibă o sticlă de țuică, chiar să bea și în tren. Se foloseau, în loc de păhărele, globurile care acopereau becurile de iluminat din vagon. Îl desfăceau, iar în globul acela puneau țuică și apoi îl puneau la loc. De asta i s-a spus 'Țuicarul'. Se spunea că, în combustibilul locomotivei, mecanicul punea și un pahar de țuică, era o poantă. Propuneri au fost să ducă linia până la Brașov, nu s-a dus la sfârșit probabil din motive financiare'', a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul Doru Brătulescu.
Trenul Buzău - Nehoiașu circulă în continuare. Pleacă în fiecare zi de la linia 20, număr care ridică uneori semne de întrebare călătorilor aflați la prima experiență, dat fiind că, de fapt, este poziționată înainte de linia 1, la câțiva zeci de metri depărtare de gara principală.
''Eu cunosc linia Buzău - Nehoiașu de când trenul era garat la linia 1. Întâmplarea a făcut ca restaurantul gării să fie vizavi de linia 1, foarte mulți alergau cu paharul sau sticla în mână după tren și s-au întâmplat niște evenimente. Atunci au făcut această linie specială, linia 20, care este înainte de linia 1 ca poziție și au dus-o și puțin mai departe de cinematograful CFR. A fost trenul de persoane cu cea mai mare garnitură și cu vagon de poștă, avea vreo 14 vagoane de pasageri'', a precizat scriitorul.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Magistrala de calea ferată 504 Buzău - Nehoiașu este o linie secundară din județul Buzău, neelectrificată și este legată de magistrala CFR 500, București Nord - Buzău - Suceava.
Zilnic, sute de călători folosesc ruta pentru a ajunge în zonele aflate pe Valea Buzăului, presărată cu nenumărate obiective turistice și zone pitorești. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNSAS - date privind emigrarea în R.F. Germania: La 1 septembrie 1989 erau 88.939 de cereri în curs de soluționare
Între 1987 și 1989, zeci de mii de cetățeni, în special etnici germani, dar și români sau maghiari, au forțat prin orice mijloace ieșirea din Republica Socialistă România cu destinația Republica Federală Germania, arată datele făcute publice luni de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. ''To
Gorj: Au început lucrările la pasajul subteran de pe bulevardul Unirii din Târgu Jiu; restricții de circulație în zonă
Lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu, din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu', au început luni dimineața, iar pentru a face posibilă execuția circulația în zonă se va desfășura, în următoarele luni, pe o singură bandă pe sens.
Buzău: Director de școală în timpul săptămânii, comerciant de legume la Piața Centrală în weekend
Cadru didactic cu o carieră de 29 de ani, director al unei școli gimnaziale din județul Buzău, comercializează în piață legume, la tarabă, tot de 29 de ani, meserii la care spune că nu ar renunța niciodată, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină atât în agricultură, cât și în învățământ.
Toamna Horticolă Bucureșteană: Peste 100 de expozanți și 30 de workshopuri, la USAMV
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară va găzdui, în perioada 1 - 4 octombrie, evenimentul Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, la care vor fi prezenți peste 100 de expozanți. 'Timp de patru zile, campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară se transform
Tulcea: Persoane îngrijorate de zgomotele avioanelor din Poliția Aeriană
Trei persoane au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la numărul unic de urgență 112 pentru a cere lămuriri cu privire la zgomotele care s-au auzit în timpul alertei extreme de incursiune de drone, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. De altfel, și pe rețelele sociale, unele persoane au semnalat zgomotul puternic al m
Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Vrancea, luni dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,3 s-a produs luni dimineața, la ora locală 6:48, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 80,7 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor or
Ministerul Apărării: Dronă intrată în spațiul aerian național; o echipă a MApN se deplasează în Tulcea pentru cercetări
O echipă specializată a MApN se va deplasa luni dimineață în Tulcea, după ce radarele au detectat seara trecută o dronă care a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi și a evoluat de-a lungul graniței, semnalul acesteia dispărând după aproximativ 10 minute în proximitatea localității Somova. Pot
Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale
Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.
UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos
Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont
O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu













