Gorj: A fost reluată circulația pe Transalpina, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului
Circulația a fost reluată, miercuri dimineață, pe DN 67C - Transalpina, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, porțiune închisă timp de o zi din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, în urma reviziei efectuate în zonă, s-a decis că drumul poate fi redeschis.
'În urma reviziei efectuate de către Districtul Rânca, s-a constatat că nu se impune prelungirea închiderii circulației pe sectorul DN 67C cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului. Astfel, circulația rutieră pe acest tronson se desfășoară conform programului normal, respectiv în intervalul orar 07:00 - 21:00', au anunțat reprezentanții DRDP pe pagina de Facebook a instituției.
Luni spre marți noaptea, viscolul și precipitațiile au determinat formarea unui strat de gheață pe partea carosabilă, iar din acest motiv utilajele de deszăpezire nu au putut interveni în siguranță, drumul fiind închis, marți dimineață, pentru 24 de ore pe porțiunea dintre Rânca și Obârșia Lotrului. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: DRDP Craiova/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Femeie lovită mortal de un tren la Stroiești
O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, duminică seară, după ce a fost lovită de trenul InterRegio Timișoara - Iași, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, femeia a fost surprinsă de trenul IR1831, pe raza localității Stroiești. 'Intervin pompierii
VIDEO Manifestație de susținere a premierului în Piața Victoriei
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în Piața Victoriei, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan. Manifestația pro-Bolojan are loc în contextul moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului, ce urmează să se voteze marți, în Parlament. Susținătorii pre
Vrancea: Copil de 4 ani și 6 luni, găsit decedat într-o baltă din Suraia
Un copil în vârstă de 4 ani și 6 luni a fost găsit decedat, duminică după-amiază, într-o baltă neamenajată din comuna Suraia, după ce plecase de la o locuință unde se afla în vizită, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Potrivit sursei citate, imediat după sesizarea mamei privind dispariția copilu
Sibiu: Cabană distrusă de un incendiu între localitățile Jina și Dobra; mai multe persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit duminică la o cabană între localitățile Jina și Dobra, 14 persoane autoevacuându-se. Potrivit ISU Sibiu, pompierii sibieni au intervenit între localitățile Jina și Dobra pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere,
Giurgiu: Incendiu în Ogrezeni: acoperișul unei case și o anexă, afectate de flăcări
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, flăcările cuprinzând podul și acoperișul unei case, precum și o anexă, potrivit ISU Giurgiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Secției Mihăilești, cu patru au
UPDATE/Trafic reluat pe A3, după ce a fost întrerupt în urma unei coliziuni între mai multe autoturisme
Traficul rutier pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, a fost reluat pe ambele benzi de circulație, după ce a fost întrerupt în urma unui accident, a informat IPJ Prahova. 'Traficul rutier pe Autostrada A3 a fost reluat pe ambele benzi de circulație, în zona producerii evenimentului. Din cercetări
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei după minivacanța de 1 Mai
Polițiștii rutieri acționează pentru siguranța circulației și gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condițiile în care duminică după-amiaza, pe Drumul Național 1 (E60), în județul Prahova, sunt înregistrate valori ridicate de trafic rutier, în contextul încheierii minivacanței de 1 Mai. Polițiștii rutieri din cadru
Caraș-Severin: Incendiu la un autotren care transporta butelii goale, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova
Pompierii militari din Caraș-Severin intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova. Potrivit ISU Caraș-Severin, autotrenul transportă butelii metalice goale. 'La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașa
Cutremur de 3,1 grade, produs duminică în județul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs, duminică, la ora locală 12:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 134,1 km, în apropierea următoarelor orașe: 50 km su
Pitești: Accident grav la Câmpulung - un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit
Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier grav care a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Potrivit IPJ Argeș, un autoturism care se deplasa din direcția Mioarele către Câmpulung a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta. Mași
VIDEO UPDATE Caraș-Severin: Pompierii au sistat misiunile de stingere a incendiului de la Ilova; intervenția va fi reluată duminică dimineața
Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, sâmbătă, misiunile de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în zona localității Ilova, retrăgându-se în cursul nopții, misiunile de intervenție urmând să fie reluate duminică dimineață, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente, a anunțat ISU Caraș-Severin.
Dâmbovița: Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în orașul Pucioasa
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pentru a semnala prezența unui urs în orașul Pucioasa, informează ISU Dâmbovița. La fața locului, pentru îndepărtarea ursului, intervine Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu un echipaj SMURD, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean D&
UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a în
Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți
UPDATE Prahova: Un bărbat surprins de avalanșa din Bucegi a murit
Un bărbat surprins de avalanșa care s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei din masivul Bucegi a decedat, a precizat, pentru AGERPRES, șeful formației Bușteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu. Potrivit acestuia,












