Harghita: Protest spontan la Casa de Pensii; angajații spun că sporurile nu sunt privilegii
Mai mulți angajați ai Casei Județene de Pensii (CJP) Harghita au participat, luni, la un protest spontan în fața sediului instituției, nemulțumiți de intenția Guvernului de a reduce sporul pentru condiții vătămătoare.

Salariații au purtat pancarte cu mesaje: 'Nu salariații caselor de pensii destabilizează economia României' sau 'Sporurile nu sunt privilegii, ci compensații legale pentru munca depusă'.

Reprezentantul local al Sindicatului Național al Salariaților din Casele Teritoriale de Pensii din cadrul Federației Naționale Solidaritatea Socială a Muncii, Claudiu Sere, a declarat presei că acțiunile Guvernului sunt 'nocive', iar salariații se simt nedreptățiți, întrucât sporurile nu sunt privilegii, ci consecința muncii bine făcute.

'După cum se cunoaște, toate casele de pensii din țară au ieșit într-un protest spontan, pentru aceste acțiuni nocive, zicem noi, ale Guvernului. Nu poți să iei barda și să tai și să nu pui nimic în loc. Scade puterea de cumpărare, vom trăi mai rău, muncim în condiții vitrege. Aceste sporuri nu sunt privilegii, (...) sunt consecința unei munci foarte bine făcute și în condiții foarte grele. Deci, merităm cu prisosință sporurile, nu pot veni guvernanții și să lovească tot în noi, în oamenii care muncesc, în loc să își ia acasă sinecurile și să încerce să prosperăm, nu să trăim mai prost', a declarat Claudia Sere.

Acesta a spus că dacă măsura de reducere a sporului va intra în vigoare, un consilier superior, cu cea mai mare gradație, va pierde la salariu aproximativ 1000 lei net.

'Ideea este că nu ne încadrăm nici la salariul mediu pe economie, după aceste tăieri. (...) Un salariat cu cea mai înaltă gradație, cu cea mai înaltă funcție, va primi mai puțin decât salariul mediu pe economie', a precizat Sere.
Reprezentantul sindical a vorbit și de volumul 'uriaș' de lucru, în special în contextul recalculărilor de pensii și a problemelor logistice, cauzate de nefuncționarea softului dedicat acestei activități.
Totodată, Claudiu Sere s-a referit și la condițiile grele de lucru, punctând faptul că angajații lucrează cu dosare pline de praf, care le afectează sănătatea,
'De asta eu zic că sporurile pe care Casa de Pensii le are, salariații le au, sunt binemeritate și nu sunt privilegii. Sunt consecința muncii depuse de colegi', a conchis Claudiu Sere. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Tot mai mulți tineri vor să fie voluntari la ISU; patru voluntari au ajuns pompieri
Tot mai multe persoane, în special tineri, vor să fie voluntari și se înscriu în programul 'Salvator din pasiune', astfel încât, față de perioada de început a proiectului, în urmă cu 10 ani, când o serie avea 15 cursanți, în acest an s-a ajuns la 40 de cursanți în prima serie și 32 de persoane î
Podul de Nuc, Izvorul Sissi și Izvorul lui Eminescu din Cișmigiu intră în reabilitare
Municipalitatea urmează să reabiliteze și să restaureze Podul de Nuc, Izvorul Sissi și Izvorul lui Eminescu din Parcul Cișmigiu, după ce Consiliul General al Municipiului București a adoptat în ședința de marți proiecte de hotărâre în acest sens. Municipalitatea a informat că Podul de Nuc a fost construit în 1859 și &ic
Arad: 17 firme au participat la licitația pentru reabilitarea unui drum de 12 kilometri, cuncurență record
O licitație organizată de Consiliul Județean (CJ) Arad pentru lucrări de reabilitare a unui drum de 12 kilometri a atras 17 firme participante, ceea ce este un record în județ, iar autoritățile pun asta pe seama faptului că 'valul de proiecte europene a trecut', iar acum lucrările publice sunt puține. Drumul județean care urmează
Pompierii au reușit să localizeze incendiul de la mansarda unui bloc din Sectorul 1
Pompierii au reușit să localizeze incendiul produs miercuri la mansarda unui bloc de locuințe situat pe strada Gârlei din Sectorul 1 al Capitalei, a anunțat ISU București - Ilfov. 'În momentul de față, incendiul este localizat. Se lucrează în continuare pentru decopertarea elementelor de acoperiș și lichidarea ultimelor f
Harghita: Noi elemente de muniție descoperite în comuna Sărmaș, în timpul lucrărilor la rețeaua de gaz
Noi elemente de muniție, provenite din Al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, miercuri, în timpul lucrărilor la rețeaua de gaz din satul Hodoșa, comuna Sărmaș, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Pentru a treia zi consecutiv, echipajul pirotehnic a intervenit în satul Hodoșa, comuna Sărm
Tulcea: Atelier pentru dezvoltarea punctelor de gastronomie locală
Reprezentanți ai unui număr de circa 20 de puncte de gastronomie locală din județele Constanța, Galați și Tulcea participă, miercuri, la o întâlnire pe tema dezvoltării acestor entități în România, evenimentul găzduit de Centrul de inovare comunitară din satul Mila 23 amintind de altfel candidatura Dobrogei la titlul de capitală gastronomică e
Mureș: Încasări de peste 408 milioane de lei realizate de Biroul Vamal
Biroul Vamal de Interior Mureș a înregistrat încasări totale de 408.475.248 de lei la bugetul de stat în cursul anului trecut, potrivit Raportului de activitate pe 2025, prezentat miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Mureș. Conform documentului, acțiunile de control ulterioare, reverificările operațiunilo
Incendiu la mansarda unui bloc din Sectorul 1
Pompierii intervin miercuri pentru stingerea unui incendiu produs la mansarda unui imobil de locuințe colective situat pe strada Gârlei din sectorul 1 al Capitalei, a anunțat ISU București - Ilfov.
Bistrița-Năsăud: Minorul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul într-o școală, rămâne în atenția DGASPC după externare
Băiatul de 13 ani care, în data de 19 octombrie, a atacat și rănit cu cuțitul, în incinta unei școli din Bistrița, o profesoară și doi elevi, rămâne în atenția Direcției Genera
Harghita: Patru trasee de cicloturism - desemnate în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș pentru siguranța turiștilor și protejarea naturii
Patru trasee de cicloturism au fost desemnate în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, pentru creșterea siguranței turiștilor și protejarea habitatelor naturale, administrația parcului montând aproximativ 200 de indicatoare pentru marcarea rutelor. Directorul Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat miercuri pentr
Constanța: Municipiu reședință cu copaci căzuți, străzi inundate, surpări de carosabil, electricitate întreruptă, în urma ploilor
Primăria Constanța continuă, miercuri, intervențiile pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente de marți seară, când a fost emisă o avertizare cod roșu de vreme severă, în urma cărora au căzut copaci, au fost inundate străzi, carosabilul s-a surpat în unele zone, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în altele.
Argeș: Unui copil i-a fost secționat un deget într-un bazin de înot; polițiștii anchetează incidentul
Polițiștii au deschis o anchetă după ce unui copil de 10 ani i-a fost secționat un deget în timp ce se afla într-un bazin de înot, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Incidentul, sesizat la 112, s-a produs marți seară, în incinta unui complex sportiv din orașul Ștefănești. 'La fața locu
IGI: 1.369 de cereri de azil, înregistrate în primele 9 luni; creștere de 48,5% față de anul trecut
Peste 1.300 de cereri de azil au fost depuse în primele nouă luni ale acestui an, cu 48,5% mai multe solicitări față de perioada similară a anului trecut, cele mai multe fiind înregistrate pentru cetățeni proveniți din Ucraina, Siria, Sudan sau Afganistan, anunță miercuri Inspectoratul General pentru Imigrări. Potrivit IGI, în primele
Populația României, în funcție de domiciliu, era de 21,558 milioane de persoane, la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5%
Populația României, calculată în funcție de domiciliu, a ajuns la 21,558 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri. Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, populația a fost de
Covasna: Nouă din cei 86 de urși alocați prin cota de prevenție au fost recoltați
Nouă dintre cei 86 de urși alocați județului Covasna prin cota de prevenție au fost împușcați până în prezent, iar prefectul Raduly Istvan speră ca și restul exemplarelor să fie recoltate până la finele acestui an, în ciuda timpului scurt rămas la dispoziție. 'Din totalul de 86 exemplare, câte avem noi l










