Tulcea: Gura Portiței se deschide oaspeților în luna iunie (GALERIE FOTO)
Gura Portiței va fi închisă în prima parte a sezonului turistic, pentru finalizarea unor lucrări de modernizare, dar operatorii turistici din comuna tulceană Jurilovca le oferă oaspeților care vor ajunge în perioada sărbătorilor pascale plimbări gratuite până la Marea Neagră.
Administratorul stațiunii de pe malul mării, Gabriel Dițu, a declarat pentru AGERPRES că unitatea se va deschide oaspeților în luna iunie, atunci când se estimează că se vor finaliza lucrările de modernizare a spațiilor de cazare, și a menționat că prețul unei camere pentru o noapte va porni de la 500 de lei, unitatea având deja primele rezervări făcute.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES FOTO
''Ușor, ușor, Portița capătă o altă față. Să sperăm că va fi plăcută de oaspeți. Condițiile clar vor fi mult mai bune și sper ca oamenii să se bucure de avantajele calității a ceea ce am făcut noi aici. Fiecare va descoperi zona, în funcție de timpul pe care-l are'', a afirmat administratorul Dițu.
Chiar dacă unitatea va fi închisă în perioada sărbătorilor pascale, operatorii turistici din Jurilovca includ în oferta lor excursii gratuite la Gura Portiței.
''Oferta noastră este de 3.500 de lei pentru trei nopți, all inclusive, ceea ce înseamnă acces la saună, un transport gratuit la Gura Portiței, iar în ziua de Paști va fi o masă festivă cu preparate din pește, dar și cu preparate specifice acestei sărbători, cozonac, ouă pască și preparate din miel. Ne pregătim cu toate'', a afirmat managerul unei pensiuni din satul Jurilovca, Anamaria Ivanov.
De altfel, la Gura Portiței, ghizii profesioniști sau unii localnici le pot povesti oaspeților despre epava de la începutul primului mileniu descoperită la un kilometru distanță de mal, în anul 2016, de o echipă de cercetători români și germani, după ce pescarii au semnalat că în zonă plasele întinse se rup.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES FOTO
''Epava este într-un loc cu adâncimea sub patru metri. E foarte bine conservată. Este o corabie grecească din secolul al II-lea după Hristos. Transporta amfore goale, cel mai probabil amfore pentru reciclat. Reciclarea se practica și în antichitate, vasele folosite dobândind alte utilizări'', a afirmat managerul unei pensiuni din comuna Jurilovca, Paul Condrat.
Până la redeschiderea unității de cazare de la Gura Portiței, în portul turistic din comuna Jurilovca, fabrica din conserve de pește îi așteaptă pe vizitatori cu produse specifice zonei.
''Avem zacuscă de pește, icre, dar nu numai. Avem sturion marinat, sturion tocat la cuțit, iar acum încercăm să facem un pate din hamsie, lucru care nu este foarte simplu, pentru că trebuie să eviscerezi fiecare peștișor care are cinci, șase centimetri sau cât o avea. Facem teste cu acest produs și sperăm să-l ducem la capăt de drum'', a menționat administratorul unității de cazare de la Gura Portiței, Gabriel Dițu.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES FOTO
Întemeiată la începutul secolului al XIX-lea de lipoveni, comuna Jurilovca a devenit la finele aceluiași secol un centru piscicol important care a decăzut la finele secolului următor, din cauza supraexploatării resurselor naturale. Aflată în apropierea sitului arheologic Argamum, primul oraș atestat documentar de pe teritoriul actual al României, localitățile din apropiere și-au conservat tradițiile care alături de peisaj constituie principalele atracții turistice. De altfel, Jurilovca este una din comunitățile din România care în urmă cu mai mulți ani a primit Premiul european de excelență pentru turism accesibil din partea Comisiei Europene.
La începutul acestui secol, comuna Jurilovca s-a remarcat din punct de vedere turistic prin evenimentele organizate de autorități, cel mai cunoscut fiind Festivalul borșului de pește care are loc la începutul toamnei, atunci când, în mod tradițional, localnicii încep pescuitul la năvod în complexul Razim-Sinoe.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES FOTO
Gura Portiței este una din puținele plaje sălbatice de la Marea Neagră. Zona a fost folosită de pescarii lipoveni și atestată documentar în anul 1710, potrivit site-ului Primăriei comunei Jurilovca.
Satul de vacanță aflat între Marea Neagră și complexul lagunar Razim-Sinoe a fost construit în anii 1990, după ce Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a concesionat zona unui investitor care a construit unități de cazare, dar și facilitățile necesare funcționării acestora.
Gura Portiței este singura plajă sălbatică de pe teritoriul actual al județului Tulcea care are piscină și salvamari, în zona amenajată, dar și suprafețe organizate de autorități sau entități private. AGERPRES / (AS-redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












