Vaslui: Proiect privind dotarea cu 16 birouri moderne pentru vameși, inaugurat la Albița
Proiectul comun de modernizare a Punctului de Trecere a Frontierei Albița - Leușeni, derulat de Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii din Republica Moldova, a fost lansat, marți, în prezența autorităților.
Proiectul prevede amenajarea a 16 birouri tip container, dotate cu aer condiționat și căldură, complet mobilate și utilate și face parte dintr-un amplu proces de modernizare a infrastructurii clădirilor în care vameșii își desfășoară activitatea.
''Suntem prezenți astăzi la inaugurarea unui proiect care face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a Vămii Albița, vamă care este la momentul de față cea mai mare din estul Europei. Cu toții cunoaștem lucrurile mai puțin frumoase care au fost în această vamă în ceea ce privește. Chiar în ceea ce privește infrastructura rutieră, ne aducem aminte că în 2018, infrastructura rutieră a vămii arăta dezastruos. La momentul acela, tot cu ajutorul Ministerului Transporturilor, am reușit să asfaltăm vama, astfel încât să creăm condiții europene. Iată că și de această dată s-a reușit implementarea unui proiect prin care vama se dotează cu cele 16 birouri. (...) Este doar un început pentru că vama va suferi modificări în ceea ce privește dezvoltarea'', a transmis prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.
''Este un proiect care vine să contribuie la eficientizarea și fluidizarea Vămii Albița, cea mai mare vamă din estul țării, un punct de reper cu Republica Moldova și nu numai și sper eu să avem cât mai multe astfel de proiecte, în așa fel încât trecerea de o parte și de alta a Prutului să fie cât mai facilă'', a precizat președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan.
Conducerea Direcției Regionale Vamale Iași a menționat că în ultimii ani a început un proces major de modernizare și dotare a întregului sistem vamal din România.
''Începând cu anul 2022, vama română a intrat într-un proces de modernizare care vizează trei direcții mari, pe partea de resurse umane, partea de echipamente și partea de infrastructură. Pa partea de infrastructură, în 2023 a fost finalizat un proiect în cadrul căruia au fost modernizate vămile Sculeni, Albița și Giurgiulești, după care urmează proiectul pe care-l deschidem astăzi și, lăsând la o parte aceste dotări, prin HG 1265/2024, Guvernul României a alocat circa un milliard de lei pentru modernizarea infrastructurii Autorității Vamale, tot ce înseamnă clădiri. În paralel, există un proiect foarte mare care privește dotarea cu echipamente, finanțat prin PNRR. Toate aceste investiții se fac pentru modernizarea procedurilor vamale și pentru a putea oferi călătorilor o trecere cât mai rapidă prin vamă'', a declarat directorul executiv al Direcției Regionale Vamale Iași, Marius Costache. AGERPRES /(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni
CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii
Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică
Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p













