UPDATE Iași: Două dintre victimele accidentului de la Pașcani, la spital; Planul roșu de intervenție a fost dezactivat
Două dintre cele 15 persoane aflate în microbuzul implicat în accidentul rutier din Pașcani au fost transportate la spital, iar Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.
Coordonatorul SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a transmis că o femeie de 46 ani de ani, pasageră din microbuz, a suferit un traumatism toracic și de membru inferior drept, ea fiind preluată de un echipaj de prim ajutor din Pașcani.
O altă persoană aflată în microbuz, o femeie de 52 de ani, a suferit traumatism de coloană dorso-lombară. Ea a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță de tip B și transportată la Camera de Primire a Urgențelor de la Spitalul Pașcani.
Conform sursei citate, celelalte 13 persoane din microbuz au refuzat transportul la spital.
'Pasagerii au ieșit singuri din microbuz, la fel și șoferul', a precizat coordonatorul SMURD Iași.
Potrivit ISU Iași, Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.
Salvatorii au activat Planul roșu de intervenție după ora 14:00, când au fost sesizați despre accidentul produs între municipiul Pașcani și suburbia Blăgești.
La fața locului au fost direcționate de urgență trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare două ambulanțe de prim ajutor calificat, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și personal și două echipaje medicale de la SAJ Iași.
ORA 14:44 Iași: Microbuz cu 15 pasageri răsturnat la ieșirea din Pașcani; Planul roșu de intervenție a fost activat
Planul roșu de intervenție a fost activat în urma unui accident rutier produs în zona municipiului Pașcani, spre suburbia Blăgești, unde un microbuz în care se aflau 15 persoane s-a răsturnat, potrivit ISU Iași.

Potrivit sursei citate, cele 15 persoane aflate în mijlocul de transport s-au autoevacuat, toate fiind conștiente.

'La fața locului au fost direcționate de urgență trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe de prim ajutor calificat, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și personal și două echipaje medicale de la SAJ Iași. S-a activat Planul roșu de intervenție, din ordinul inspectorului șef, gl.bg. Ionuț Ciprian Grădinaru', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Georgică Onofreiasa. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniela Malache, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mai multe persoane au incendiat o stivă de traverse noi din lemn, aflată în proximitatea căii ferate Timișoara Sud
Mai multe persoane au incendiat în mod deliberat o stivă de traverse noi din lemn, aflată în proximitatea căii ferate Timișoara Sud, a anunțat luni seara Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. 'În jurul orei 19:10, a fost semnalat un incendiu la km 5+700, în zona stației CF Timișoara Sud, de pe raza Suc
Harghita: Incendiu într-un apartament din Odorheiu Secuiesc; 20 de persoane, evacuate preventiv
Un incendiu a izbucnit, luni seara, în bucătăria unui apartament situat la etajul I al unui bloc de locuințe de pe strada Independenței din municipiul Odorheiu Secuiesc, aproximativ 20 de persoane fiind evacuate preventiv. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, la fața locului au fost mobilizați pompi
Botoșani: Incendiu într-un apartament de la parterul unui bloc din Bucecea
Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din orașul Bucecea, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit oficialilor ISU, vecinii au sunat la 112 chemând intervenția pompierilor. Locatarii din bloc, dar și proprietara apartamentu
Iași: Femeie salvată în ultimul moment de jandarmi, după un apel la 112
O femeie a fost salvată de jandarmi și polițiști în urma unei intervenții desfășurate în zona Grădinii Botanice din Iași, după ce un apel la serviciul 112 anunța că aceasta intenționează să își ia viața. Inspectoratul Județean de Jandarmerie (IJJ) Iași a informat că sesizarea la Serviciul Național de Urgență a fost făcută de soțul femeii. La
Cseke Attila: Creșele finanțate prin PNRR vor fi gata până la sfârșitul lunii august
Creșele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi gata până la sfârșitul lunii august, iar programul de construcție al acestora va continua și după această dată din fonduri guvernamentale, a declarat luni, la Petroșani, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Boc: Municipiul Cluj-Napoca va avea un nou pod peste Someș, în valoare de șase milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, că în oraș va fi construit un nou pod peste râul Someș, în valoare de șase milioane de euro, cu finanțare din fonduri europene și de la bugetul local. 'Construim un nou pod peste Someș - Podul 'Fabricii de Zahăr'. Valoarea proiectului este de 6 milioane euro, cu fonduri
Harghita: Nouă turiști - salvați de jandarmi după ce au fost surprinși de apariția a șase urși pe un traseu montan
Nouă turiști - trei bărbați, trei femei și trei copii, au fost escortați în siguranță, luni, de jandarmii harghiteni după ce au rămas blocați pe un traseu montan din zona Capelei Szephavas, în localitatea Lunca de Sus, din cauza apariției a șase urși în zonă. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hargh
DGPMB: Peste 100 de pisici, salvate de polițiștii de la Protecția Animalelor în urma unei sesizări
Serviciul pentru Protecția Animalelor al Poliției Capitalei a salvat, luni, peste 100 de pisici care au fost găsite în condiții improprii, acestea fiind preluate și transportate către mai multe cabinete veterinare. Polițiștii au verificat, în urma unei sesizări, condițiile în care erau deținute mai multe feline de către o femeie, informează B
Buzău: 31 de proiectile de artilerie descoperite pe un șantier
Un număr de 31 de proiectile de artilerie provenite din cel de-Al Doilea Război Mondial au fost descoperite în localitatea Unguriu, muniția de război urmând să fie distrusă, a informat luni Inspectoratul pentru Situații de Urgentă (ISU) Buzău.
Primarul stațiunii Covasna: Toate proiectele finanțate prin PNRR au șanse reale de finalizare la termen
Administrația locală din stațiunea Covasna este în grafic cu implementarea celor nouă proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are șanse reale să le finalizeze în termen, evitând astfel pierderea fondurilor europene atrase, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Gyero Jozsef. Proiectele vizează renovarea ene
Harghita: Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat fonduri pentru consolidarea clădirii Școlii 'Orbán Balázs'
Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat luni peste 650.000 de lei pentru consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Orbán Balázs', după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore la imobil. Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, în ședința extraordinară a Consiliului Local Odorhe
Argeș: Concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului Pitești
Primăria Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului. Conform unei informări transmise luni de administrația locală, sunt urmărite trei direcții principale: consolidarea identității lo
Temperaturile maxime și minime vor fi oscilante, iar instabilitatea atmosferică va persista în perioada 13 - 26 iulie (ANM)
Regimul termic va avea variații de temperatură atât la nivelul maximelor, cât și al minimelor pe tot parcursul perioadei 13 - 26 iulie, în timp ce instabilitatea atmosferică se va manifesta aproape în fiecare zi, pe întreg teritoriul național, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM)
Harghita: Sistem de vizitare nou la Lacul Sfânta Ana; Tinovul Mohoș va putea fi vizitat fără ghid
Accesul la Lacul Sfânta Ana va fi schimbat începând din această săptămână, vizitatorii urmând să plătească bilet pentru o zi, care include accesul la centrul de vizitare și trei ore de parcare gratuită, iar Tinovul Mohoș va putea fi vizitat fără ghid obligatoriu. Directorul Asociației ''Pro Szent A
Dolj: Peste 20 de intervenții ale pompierilor în două zile; au ars zeci de hectare de vegetație uscată și culturi
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au intervenit, în perioada 10-11 iulie, la peste 20 de situații de urgență, cele mai multe fiind incendii de vegetație uscată provocate, cel mai probabil, de folosirea focului deschis în spații deschise. Potrivit ISU Dolj, în cele două zile au










