logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Burduja: Rețele de distribuție a energiei nu se confruntă cu probleme semnificative; în prezent sunt 2400 de consumatori nealimentați

Imagine din galeria Agerpres

Rețele de distribuție a energiei nu se confruntă cu probleme semnificative, în prezent, la nivel național, fiind în jur de 2400 de consumatori nealimentați, în urma avariilor cauzate de copacii căzuți pe liniile electrice aeriene, a anunțat duminică seara ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

'De astăzi și până joi seara aproape toată țara se află sub cod galben de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol, precipitații mixte și intensificări ale vântului. În acest context, am convocat comandamentul energetic pentru a analiza situația în timp real și a pune la punct planurile de intervenție. În acest moment, în rețele de distribuție nu ne confruntăm cu probleme semnificative. La nivel național, sunt în jur de 2400 de consumatori nealimentați, în urma avariilor cauzate de copacii căzuți pe liniile electrice aeriene. Incidentele sunt în județele Botoșani, Suceava, Neamț, Dolj și Ialomița. Peste 100 de echipe ale operatorilor de distribuție sunt în teren și repară avariile, astfel încât în 2-3 ore estimăm că toți consumatorii vor fi realimentați cu energie electrică', a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a susținut că, în contextul alertelor de vreme rea primite de la Administrația Națională de Meteorologie, autoritățile se așteaptă la un consum zilnic mai mare de gaze naturale, în jur de 34-35 milioane Nm3 (normal metri cubi, n.r.).

'Cu un stoc în depozite de 829 milioane Nm3 și o producție internă de 24-25 milioane Nm3, nu există în niciun scenariu vreo situație în care să ne confruntăm cu probleme în asigurarea aprovizionării cu gaze. În aceste zile vom extrage din depozitele de la Ghercești și Sărmășel 3,8-4 milioane Nm3. Mai mult, suntem deja în implementare cu programul de reumplere a depozitelor pentru iarna viitoare. Astăzi am înmagazinat în depozitele de la Urziceni și Bălăceanca 4 milioane Nm3', a precizat Sebastian Burduja.

Din punct de vedere al consumului de energie electrică, ministrul Energiei a arătat că vor fi înregistrate vârfuri de seară (orele 20, 21) peste normalul perioadei, în jur de 8000MW însă nu există probleme de adecvanță la nivelul sistemului energetic național.

Potrivit sursei citate, în aceste zile producția la Porțile de Fier este la maximum, stocurile de cărbune la CE Oltenia sunt în creștere, iar gradul de umplere a lacurilor este și el în creștere, depășind deja 60%.

'Din fericire, nu întâmpinăm și nu anticipăm probleme semnificative în acest moment, iar asta este datorită experților din sectorul energetic românesc, de la operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze, producători și până la dispecerul energetic național. Monitorizăm situația în mod constant', a mai scris Burduja.

Cea mai mare parte a țării se află duminică sub atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Astfel, până la ora 23:00, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 75...85 km/h, iar la peste 1700 m de 90...100 km/h și temporar va fi viscol.

Vor fi precipitații mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local și temporar vor fi viscolite.

Potrivit meteorologilor, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...10 cm în sudul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Munteniei și în general de 15...20 cm la munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali.

Singurele județe care nu sunt avertizate cu Cod galben sunt Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și municipiul București. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 522

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 30-09-2026 22:19

Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t

Social 30-09-2026 19:43

Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet

Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con

Social 30-09-2026 19:11

Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo

Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu

Social 30-09-2026 18:51

Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică

Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni

Social 30-09-2026 18:20

CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii

Social 30-09-2026 17:23

Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică

Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor

Social 30-09-2026 16:41

Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%

Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta

Administratie 30-09-2026 15:51

Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr

Social 30-09-2026 15:39

Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă

Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara

Social 30-09-2026 15:35

Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime

Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.

Social 30-09-2026 14:06

Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping

Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te

Social 30-09-2026 14:06

Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%

Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre

Administratie 30-09-2026 13:31

Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor

Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri

Social 30-09-2026 13:12

IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere

Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in

Social 30-09-2026 11:22

Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști

Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p