logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MARTIE LA FEMININ/Harghita: Jurnalista Csata Orsolya - înger păzitor pentru zeci de copii romi din Miercurea-Ciuc

Image

Zeci de copii romi din Miercurea-Ciuc au participat, în ultimii patru ani, la activități culturale, sportive, educative sau sociale datorită generozității și implicării unei jurnaliste care a descoperit, la un moment dat, că își dorește să aducă un pic de lumină în viețile lor.

Csata Orsolya are 51 de ani, este jurnalist de 30 ani și până în anul 2021 a crezut că acesta este rostul ei pe lume.

Pe 7 ianuarie 2021, însă, a luat foc cartierul romilor din Șumuleu-Ciuc, o tragedie care a lăsat fără acoperiș deasupra capului peste 250 de oameni, și a simțit că trebuie să facă mai mult decât jurnalism.

'Eu aveam față de romi toate prejudecățile pe care le au oamenii, dar în noaptea aceea ceva s-a schimbat. Și nici nu știam că se va schimba ceva în viața mea, dar s-a schimbat în totalitate', își începe povestea Orsi.

Ca mai toți jurnaliștii din Miercurea-Ciuc, a mers la Sala de Sport 'Eross Zsolt', acolo unde erau cazați cei care au rămas fără case, pentru a realiza un reportaj.

La un moment dat, s-a așezat pe o saltea, alături de o femeie afectată de incendiu, și a privit oamenii. Și atunci și-a dat seama că vrea să ajute.

'În noaptea aceea mă simțeam foarte bine, pentru că toată lumea venea și ajuta, iar atmosfera din Arena Eross Zsolt era extraordinară. Și atunci m-am așezat pe o saltea, lângă o mămică, și m-am uitat la oameni. Erau 200 de oameni, despre care noi credem că urlă tot timpul și aveam prejudecăți față de ei, și am văzut că, în ciuda faptului că le fusese luat totul, ei erau foarte liniștiți, își făceau paturile, copiii se jucau. Și am stat acolo și am zis că eu vreau să îi ajut cu ceva, cu ce pot', mărturisește Orsi.

S-a gândit atunci că știe doar să scrie, să citească și să alerge, fiind pasionată de sport.

Așa că, la început, mergea zilnic la sala de sport cu o carte și le citea celor de acolo povești.

Veneau să o asculte atât copii, cât și adulți, iar astfel de momente o umpleau de bucurie.

'Încetul cu încetul ceva s-a schimbat în mine. Voiam să fac totul pentru ei, să îi ajut cum pot eu', spune Orsolya.

În acea perioadă a depus un proiect la Fundația pentru Comunitate din Cluj Napoca și a reușit să obțină finanțare pentru ca patru dintre membrii comunității rome să își ia permisul de conducere.

'Acesta a fost primul proiect și primul moment în care am simțit că trebuie să fac ceva. Tot acest proiect a fost cel care mi-a dus cele mai multe jigniri și mesaje și amenințări. (...) Mi se spunea să am grijă unde mă antrenez sau mă întrebau cum cred eu că acești 'țigani' își pot lua permisul și să conducă. A fost un weekend în care am plâns de vineri până luni dimineața, pentru că nu puteam să înțeleg care este problema', își continuă povestea jurnalista.

Nu s-a lăsat descurajată și a continuat să organizeze activități cu copiii romi și să încerce să dărâme prejudecăți.


Face cu copiii antrenamente de alergare, îi duce la teatru, la concerte, la muzeu, în excursii, 'peste tot unde putem și unde suntem primiți'.

În primul an, nu a acceptat să primească donații pentru activitățile sale, dar atunci când copiii au rugat-o să îi ducă la bazin, ca să învețe să înoate, a fost nevoită să accepte ajutorul.

 



Pentru că era nevoie de bani pentru bilete, pentru antrenor, pentru prosoape, căști, ochelari, papuci sau pentru gel de duș.

A început cursurile de înot cu 12 copii și a ajuns acum la 50 de copii și la al 87-lea antrenament.

'Sunt foarte mulți oameni care se află în spatele meu, pe Facebook, pe care nu îi cunosc. Aproape șase mii de oameni m-au ajutat până acum', spune jurnalista.

Ulterior, s-a decis să înființeze Asociația Right, prin intermediul căreia să poată solicita finanțare pentru diverse activități.

Din când în când, mai apar voluntari care vor să ajute. Și, astfel, copiii participă la cursuri de robotică, de utilizare a calculatorului, la cursuri online de engleză sau de chitară. Iar cei care se apropie de vârsta majoratului, participă la cursuri de legislație rutieră, ținute de un polițist pensionar.

De asemenea, are și susținerea unor autorități, cum ar fi Consiliul Județean, care pune la dispoziție o sală pentru activități și cursuri.

Poate cea mai iubită activitate este însă cea de...gătit.

Totul a pornit când fosta directoare a Bibliotecii Județene 'Kájoni János' din Miercurea-Ciuc, Kopacz Katalin, a început să le pregătească copiilor sandwich-uri, pentru a mânca după antrenamentele de înot.

Apoi, a făcut torturi și le oferă momente de bucurie la mini-petrecerile pe care Orsi le organizează lunar, pentru cei care își sărbătoresc ziua de naștere.

Anul trecut, Asociația Right a câștigat o finanțare din Ungaria și a decis să utilizeze mica bucătărie a lui Kati neni, așa cum îi spun copiii, iar acum, zilnic, câte trei-patru dintre ei, prin rotație, merg să gătească.

Fac împreună sarmale, plăcinte, pizza, prăjituri. Condiția e ca, în pauzele de gătit, să citească.

'Toată lumea vrea să meargă la Kati neni. Așa de flămânzi sunt', spune Orsi, cu lacrimi în ochi.

De când și-a ales acest drum, Orsolya plânge mult. Plânge când copiii sunt discriminați, când li se vorbește urât, plânge când copiii suferă, când sunt abuzați în familii, când sunt flămânzi sau când se automutilează. Și ea se simte neputincioasă.

'Când văd un copil bătut, violat, mi se rupe inima. Când văd că suferă și nu pot face nimic', arată jurnalista.

Spune că în tot ceea ce face are susținerea partenerului de viață, dar și a fiului său, chiar dacă la început și ei erau reticenți și îi spuneau că ar trebui să se oprească.

Dar, după ce s-a convins pe ea că asta își dorește, i-a convins și pe ei să-i fie alături.

'Au fost zile în care spuneam că nu e bine, nu pot să fac asta, nu îmi face bine. Au fost și zile în care mă temeam, mi-a fost frică că mă omoară cineva, că mă bate. Și apoi, mi-am spus: și ce dacă? Și le-am explicat, și lui (partenerului - n.r.) și fiului meu, că asta este. Nu poți să ceri cuiva care merge pe munte să se oprească, pentru că i se va întâmpla ceva. Acesta este drumul lui. Eu cred că acesta este drumul meu. Nu vreau să spun cuvinte mari, dar așa simt, că acesta este drumul meu', afirmă Orsolya.

Iar acum, partenerul de viață este sprijinul ei și cel care participă la majoritatea activităților derulate.

Povestește că a avut și satisfacții în această perioadă, dând exemplul unui tânăr care a reușit să se angajeze și despre care spune că este cel mai bun prieten al ei, dar crede că nu poți aștepta rezultate mari, dacă nu sunt rezolvate condițiile de locuire și până când mentalitatea majorității nu se schimbă.

'Nu poți aștepta rezultate mari până când nu sunt rezolvate condițiile de locuire ale oamenilor. Când un copil se duce acasă printre șobolani, chiar dacă se duce cu un telefon, (...) dar se duce în case în care nu este baie, nu este WC, nu are un pat, o masă, nu are ce mânca. (...) Nu poți aștepta rezultate mari în asemenea condiții. Nu poți aștepta lucruri mari când nu se duc la grădiniță, se duc în școli segregate. Și toată lumea mă ceartă, zice că sunt dușmanul profesorilor. Eu nu sunt dușmanul nimănui, dar o școală segregată nu rezolvă nimic. Anul trecut am încercat să înscriu copiii în școli normale și nu am reușit. (...) Am încercat să îi înscriu la o grămadă de antrenamente și nu am reușit. (...) Și peste tot așa este. Chiar dacă totul, din punct de vedere al infrastructurii, s-ar rezolva peste noapte, tot rămâne ura și segregarea și discriminarea, felul în care se uită la ei. Copiii nu vor să vină cu mine într-o cofetărie, pentru că spun că nu au dreptul acolo', spune jurnalista.

Chiar dacă în ultimii patru ani de zile a șters foarte multe lacrimi, a alinat suferințe, a adus zâmbete pe chipurile copiilor, Orsi crede că nu a făcut prea multe sau nu atât cât și-ar dori.

Intenționează acum să înființeze un afterschool, în care să organizeze activități împreună cu copiii și tinerii, ținând cont de dorințele și nevoile lor.

Dar, înainte de orice, și-ar dori să se schimbe mentalitățile, să existe mai multă deschidere către acești oameni din partea comunității majoritare, dar și a instituțiilor.

'Cred că soluția este să ne deschidem, încetul cu încetul. Toată lumea trebuie să înțeleagă că lucrurile trebuie să se schimbe, că nu putem trăi așa, adică într-un oraș suntem noi și sunt ei. Și ei ne sunt inferiori. Nu putem trăi așa! Trebuie să ne dăm seama și să începem să facem programe comune, să începem să înscriem copiii la școli. Am avut și eu colegi, pentru că în anii '80 nu era o problemă să ai 'țigani' în clasă. Să avem grijă de acești copii, dacă au ce mânca, cu ce se îmbrăca, dacă se duc la școală. Și nu de bani e nevoie, ci de schimbarea mentalității. Și acest lucru se poate, am văzut la cunoștințele mele că se poate. Se schimbă ceva, dar trebuie să se schimbe și la nivelul instituțiilor. (...) Să îi lăsăm să lucreze, pentru că am fost (la firme - n. r.) cu mulți oameni care căutau un loc de muncă și mi-au spus niște lucruri pe care nu le pot reproduce', mai afirmă Orsolya.

În final, spune că a învățat multe în acești ani, dar cea mai importantă lecție este că tot ceea ce contează este să fii și să rămâi om.

'Am găsit mulți prieteni cu care gândim la fel și asta e important. În toți acești ani am învățat că nu contează în ce limbă vorbești, nu contează de unde vii și cine ești, contează cum ești. Pentru mine contează omul, de fapt', conchide jurnalista. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa foto: Csata Orsolya/Facebook.com

Afisari: 931

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 14-03-2026 21:04

Neamț: Incendiu de vegetație pe 15 hectare la Grințieș. Un bărbat a suferit arsuri după ce a dat foc resturilor vegetale

Pompierii din județul Neamț au intervenit sâmbătă cu efective extinse timp de aproximativ cinci ore pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, din comuna Grințieș. Potrivit unui comunicat al ISU Neamț, un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din go

Social 14-03-2026 20:32

Timiș: Peste 100 de studenți ai OSUT au participat la un manifest pentru susținerea Educației

Peste 100 de studenți timișoreni au participat, sâmbătă seara, în Piața Operei din Timișoara, la un protest-manifest pentru susținerea Educației, ca reacție împotriva intenției Guvernului de a aloca acestui sector social un buget cu aproximativ 3 miliarde de lei mai puțin decât cel acordat anul trecut. Protestul a fost

Social 14-03-2026 20:18

Vaslui. Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul Bârlad, la locul producerii evenimentului intervenind reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Potrivit pr

Social 14-03-2026 19:35

Hunedoara: Bărbat care amenința că se aruncă de pe acoperiș, salvat de pompieri

Un bărbat de 42 de ani din Hațeg, care amenința că se aruncă de pe un acoperiș a fost salvat sâmbătă de pompierii din cadrul Detașamentului Hunedoara, care au acționat 'cu calm, răbdare și empatie', câteva minute făcând diferența dintre o tragedie și o nouă șansă la viață. Oamenii care l-au observat pe acoperiș, ameni

Social 14-03-2026 18:47

Termoenergetica: Zece plăci de beton, afectate în urma accidentului de pe Mihai Bravu; se mențin restricțiile de circulație

Aproximativ zece plăci de beton au fost afectate în urma surpării asfaltului produse sâmbătă dimineață pe Șoseaua Mihai Bravu, informează compania Termoenergetica. S-a constatat de asemenea că starea structurală a galeriei de termoficare este 'sever afectată'. Luni vor fi stabilite soluțiile tehnice pentru continuarea lucră

Social 14-03-2026 18:42

Dâmbovița: Două stații GPL controlate - două amenzi și cinci avertismente pentru nerespectarea normelor la incendii

Două stații GPL din Dâmbovița au fost verificate de pompieri, polițiști și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control și au fost date două amenzi de 20.000 de lei și cinci avertismente pentru nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, potrivit ISU Dâmbovița. 'În urma verificărilor realiz

Social 14-03-2026 18:00

UPDATE ISUBIF: Incendiul din Şoseaua Pantelimon a fost localizat

Incendiul care a izbucnit sâmbătă la un spațiu comercial aflat la parterul unui bloc în Șoseaua Pantelimon a fost localizat. Potrivit ISUBIF, în Șoseaua Pantelimon incendiul s-a manifestat la un magazin mixt de la parterul blocului, suprafața afectată fiind de aproximativ 80-100 mp, respectiv la fațada blocului pe aproximativ

Social 14-03-2026 15:19

VIDEO Bistrița-Năsăud: Incendiu în apropierea pădurii, în zona lacului Colibița; un proprietar de teren a dat foc la resturi vegetale

Un incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă, în apropierea pădurii, în zona lacului Colibița, după ce proprietarul unui teren a dat foc unor resturi vegetale. Jandarmii montani din Piatra-Fântânele și Colibița au intervenit pentru limitarea extinderii acestuia.

Administratie 14-03-2026 14:15

Dolj: Târgul de Paște de la Craiova se deschide pe 3 aprilie; tema aleasă - Lumea Poveștilor

Târgul de Paște de la Craiova se va deschide pe 3 aprilie, în Parcul Nicolae Romanescu, tema aleasă în acest an fiind ''Fairy Tales'' - Lumea Poveștilor. ''Keukenhof se deschide săptămâna viitoare. Este cel mai frumos parc de lalele din lume, se află în Olanda, iar biletul de intrare costă

Administratie 14-03-2026 12:26

FOTO/VIDEO Băluță: Constructorii montează tablierul la pasajul de la Apărătorii Patriei; va fi probabil ultimul pasaj realizat de o primărie de sector

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că a început montarea tablierului metalic la pasajului rutier de la Apărătorii Patriei. În acest sfârșit de săptămână vor fi menținute restricțiile de circulație pe timpul nopții, iar în decurs de aproximativ o lună va fi montată întreaga structură a tablierului.

Social 14-03-2026 11:56

Harghita: O grenadă de mână ofensivă, găsită de un localnic din Livezi-Ciuc în curtea casei

O grenadă de mână ofensivă, de proveniență austro-ungară, a fost găsită sâmbătă de un cetățean din localitatea Livezi-Ciuc, în curtea casei, anunță ISU Harghita. Acesta efectua activități gospodărești de primăvară.

Social 14-03-2026 11:22

MAE/ Platformele eViza și eConsulat - ținta unui atac cibernetic; în prezent, toate sistemele digitale funcționează normal

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în după-amiaza zilei de 13 martie și la începutul nopții de 14 martie, a fost detectat un atac cibernetic de tip Distributed Denial of Service (DDoS) îndreptat împotriva platformelor eviza.mae.ro și econs

Social 14-03-2026 10:40

Harghita: Două persoane asistate medical, în urma unui incendiu la o casă din localitatea Neagra

Două persoane au fost asistate medical în urma unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Neagra, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Topl

Social 14-03-2026 10:26

București: Surpare a asfaltului pe Șoseaua Mihai Bravu; trafic restricționat temporar în zonă

Traficul a fost restricționat temporar sâmbătă, pe Șoseaua Mihai Bravu, de la Calea Vitan către Bulevardul Camil Ressu, din cauza producerii unei surpări la partea carosabilă. Potrivit Brigăzii Rutiere, având în vedere producerea unei surpări în partea carosabilă, pe Șoseaua Mihai Bravu nr. 307, a fost restricționat tra

Social 14-03-2026 10:00

REPORTAJ Tulcea: Operatori turistici din Deltă, optimiști la început de sezon, în ciuda războiului din Ucraina (FOTO/VIDEO)

Unele pensiuni din județul Tulcea au un grad de ocupare cu mult mai bun decât cel de anul trecut, încheiat cu câștiguri, în ciuda scăderii numărului de turiști din ultimii ani, în principal din cauza războiului din Ucraina, începutul de sezon turistic aducând în prim-plan evenimente private pline de gust și de activităț