REPORTAJ/ Un arădean a amenajat un muzeu cu 5.000 de componente IT și calculatoare și speră să intre în Cartea Recordurilor

Calculatoare și componente IT de pe toate continentele, dintre care unele rare, se găsesc în colecția de aproximativ 5.000 de piese a lui Florin Mărcuș, un economist care și-a amenajat un muzeu într-o clădire din centrul orașului Arad și care speră să intre în Cartea Recordurilor cu cele 2.500 de procesoare pe care le-a adunat în ultimii ani.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Florin Mărcuș a descoperit computerul la sfârșitul anilor '80, când s-a înscris la un club tematic de la Casa Pionierilor, iar de atunci pasiunea pentru tehnologie i-a tot crescut și a uitat de visul său de a deveni aviator.
''Era magic ce puteai face pe un computer, chiar și unul românesc și cu sistem Basic, nu Windows, care a apărut mai târziu. Vă dați seama, pe atunci noi ne jucam cu pușcă cu dopuri, cu mașinuțe de fier, iar partea de electronică era ceva nou. Mi-am dorit foarte mult să am un computer acasă, dar mi-am permis unul abia când am fost student, la începutul anilor 2000'', a povestit, pentru AGERPRES, Florin Mărcuș.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Arădeanul a început să colecționeze relicve ale tehnologiei după ce s-a angajat la un service de calculatoare. Multe piese vechi care erau schimbate cu unele noi urmau să fie aruncate, însă pe Florin nu-l lăsa inima să vadă risipa. Așa că a tot dus acasă componente și computere vechi până când nu a mai avut loc unde să le depoziteze. Și-a dat seama, prin 2009, că este un adevărat colecționar și a început să se comporte ca unul, pentru că schimba piesele cum alții schimbă timbrele sau monedele vechi.
''Am organizat pe categorii tot ce aveam și m-am apucat serios de colecționat. Am luat legătura cu pasionați din toată lumea, ne-am format grupuri de discuții în care aflăm ce piese sunt disponibile și astfel le procur pe cele pe care mi le doresc. Nu este chiar ieftin, practic de ani de zile îmi investesc aproape toți banii câștigați din salariu în această pasiune. Am plătit de la câțiva euro, la câteva sute de euro pentru fiecare piesă, doar 10% din tot ce am reprezintă donații, restul este cumpărat'', a povestit colecționarul.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Pentru că unele calculatoare pe care le deține sunt vechi și rare, s-a gândit că un muzeu le-ar oferi ocazia și altor pasionați să le admire. Inițial, a amenajat o expoziție într-un spațiu de vreo 70 de metri pătrați, iar surpriza a fost să constate că îi trec pragul curioși din toată lumea, oameni care aflaseră de el pe internet. Cum nu doar interesul era mare, dar și colecția crescuse considerabil, de anul trecut a mutat muzeul într-un spațiu de 300 de metri pătrați aflat în Piața Avram Iancu. Intrarea a fost mereu gratuită și așa va rămâne, conform colecționarului, care cere doar ca vizitatorii să se programeze înainte pe pagina muzeului ''Retro IT''.
Calculator dobânzi
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Printre relicvele ce pot fi descoperite se numără un calculator mecanic de dobânzi bancare din anul 1870, primul calculator portabil din lume (1981), primul laptop din lume (1982), primul procesor lansat pe piață (1971) și numeroase calculatoare din anii '70. Are în colecție și componente de la computere NASA, de la sateliți sau sonde spațiale și chiar de la avioane F-16.
Primul calculator portabil
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Muzeul de istoria calculatoarelor are o secțiune dedicată computerelor românești. ''În ultimii ani, focusul meu a fost pe calculatoare românești, pentru că puțini știu că în țara noastră se produceau în câteva fabrici până la mijlocul anilor '90, cum ar fi la București, Cluj sau Timișoara'', a spus arădeanul.
Primul laptop, 1982
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
De altfel, el lucrează în prezent la un catalog al calculatoarelor românești, care va fi lansat în acest an. Crede că va fi util nu doar pentru pasionați, ci și școlilor sau facultăților.
TV şi electronice vechi
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Muzeul mai cuprinde 300 de plăci video, sute de telefoane mobile din primele generații, telefoane fixe, televizoare foarte vechi și o serie de echipamente electronice vechi și rare.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Mândria lui Florin Mărcuș este colecția sa de 2.500 de procesoare de computer, care crede că ar putea fi declarată cea mai mare din lume. De altfel, a făcut deja demersuri pentru recunoaștere în Cartea Recordurilor, iar solicitarea de începere a procedurilor i-a fost acceptată. Drumul va fi însă lung, pentru că are de trecut o serie de etape și are de făcut multe documentații.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Vizitatorii muzeului ''Retro IT'' nu sunt doar pasionați, ci și curioși sau nostalgici. Vin și elevi organizați de școli sau studenți mai ales de la facultăți de profil.
''Copiii sunt uimiți să descopere cum arătau calculatoarele vechi, unele mari cât un dulap, se întreabă cum funcționau fără internet, cum de aveau ecrane doar alb-negru. Pentru ei, totul este un șoc, iar eu încerc să le explic mai puțin partea tehnică și mai mult poveștile legate de piesele din expoziție'', spune proprietarul muzeului.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Arădeanul își poartă o parte din colecție și la expoziții, uneori fiind nevoie de un camion pentru a transporta mii de componente.
''Am organizat expoziții în țară pe cont propriu, dar am fost și în calitate de invitat la diverse evenimente. Sunt deschis mereu la astfel de colaborări, chiar dacă nu este ușor să transporți mii de piese. Satisfacția mea este să văd admirația pe chipul oamenilor, curiozitatea lor și, nu în ultimul rând, vreau să promovez istoria IT, pentru că este plină de lucruri neștiute pentru majoritatea oamenilor'', afirmă Florin Mărcuș.
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Majoritatea computerelor ''antice'' pe care le are sunt funcționale, iar pe unele le pornește de dragul vizitatorilor curioși.
''Scopul meu este să le fac funcționale și pe celelalte, lucrez la asta, adun componentele necesare reparațiilor. Este un efort constant, care cere timp și bani, dar fiecare proiect finalizat este un câștig pentru a conserva istoria acestor piese care au pus bazele tehnologiei moderne'', a încheiat colecționarul din Arad. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cheltuielile bugetului local al Sectorului 5 sunt estimate la peste 1,7 miliarde de lei (proiect în dezbatere)
Cheltuielile bugetului local al Sectorului 5 sunt estimate la 1.705.816.970 de lei, potrivit proiectului de buget aflat în dezbatere publică. La Autorități publice și acțiuni externe sunt prevăzuți peste 503 milioane de lei, la Ordine publică - aproape 47 de milioane de lei, la Învățământ - aproape 164 de milioane de lei, la Sănătate - peste
Boloș: România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene
România are un program care este pe primul loc în Europa la atragerea fondurilor europene, prin care finanțează investiții esențiale precum conectarea românilor la rețelele de apă-canalizare și gaze, reabilitarea termică a locuințelor și reciclarea deșeurilor, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. '
Prahova: Fermier amendat cu 15.000 lei pentru disconfort olfactiv după ce a împrăștiat gunoi pe un teren agricol
Un fermier din comuna prahoveană Bucov a fost amendat cu 15.000 de lei pentru disconfortul olfactiv creat după ce a împrăștiat pe un teren agricol gunoi de la o fermă de berbeci, însă nu l-a încorporat în sol. Prefectura Prahova a anunțat, marți, că echipe mixte au efectuat controale în localitățile Bucov și Mizil în urma un
Harghita: APIA a identificat și va sancționa trei fermieri pe ale căror terenuri au avut loc incendii de vegetație
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Harghita a identificat și va sancționa trei fermieri pe ale căror terenuri au avut loc incendii de vegetație în ultima perioadă. Potrivit șefului APIA Harghita, Haschi Andras, în funcție de gravitatea situației, proprietarilor de terenuri li se va reducere subvenția pe suprafață.
Mureș: Asistenta de laborator Camelia Săbădean a donat sânge a 141-a oară, la CTS Bistrița
Asistenta de laborator Camelia Săbădean, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș, recunoscută internațional după ce chipul său a fost proiectat pe clădirile comerciale din Times Square, în New York, în semn de recunoștință pentru numărul mare de vieți salvate, a efectuat, marți, a 141-a donare de sânge, la Centrul de Transf
Zeci de organizații civice solicită să nu fie permis accesul auto pe drumurile forestiere din Pădurea Băneasa
Zeci de organizații civice au transmis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, autorităților locale și conducerii Romsilva, solicitând stoparea 'urgentă' a demersurilor pentru deschiderea drumurilor forestiere circulației auto în Pădurea Băneasa. Printre semnatari se numără reprezentanți ai Asociației Parcul Natural Văcărești, ai Fundați
Tîlvăr: Forțele Aeriene Române vor executa, în curând, misiuni de apărare cu trei escadrile F-16
Forțele Aeriene Române vor executa, în curând, misiuni de apărare a spațiului aerian național și aliat cu trei escadrile înzestrate cu avioane de luptă F-16 dispuse pe trei baze aeriene, a declarat, marți, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, la ceremonia de marcare oficială a finalizării înzestrării Escadrilei 48 Vânătoare cu acest tip
Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale cu titlul 'Pupeze'
O emisiune de mărci poștale aparținând tematicii 'Faună', sub titlul 'Pupeze', este introdusă în circulație de Romfilatelia începând de miercuri. Potrivit unui comunicat Romfilatelia transmis, marți, AGERPRES, emisiunea este formată din patru mărci poștale, patru cărți maxime pentru pasionații de maximafilie, o mapă fila
Tulcea: Administrația Deltei vrea să reia procesul de incendiere controlată a suprafețelor stuficole
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea va demara procesul birocratic pentru reluarea incendierilor controlate a suprafețelor stuficole, în condițiile în care situația actuală a evenimentelor provocate cel mai probabil de localnici arată o creștere excesivă a fenomenului care a afectat o suprafață 'record' de stuf, potrivit gu
Nicușor Dan anunță începerea curățeniei de primăvară în parcuri
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, începerea curățeniei de primăvară în parcurile administrate de municipalitate. În lunile martie și aprilie vor fi toaletați arborii și arbuștii, vor fi tunse gardurile vii și vor fi îngrijite rondurile de trandafiri,
Bihor: Licitație lansată de CJ pentru achiziția a 22 de microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Bihor a lansat procedura de licitație pentru achiziția a 22 de microbuze școlare electrice destinate transportului elevilor din județ, termenul pentru depunerea ofertelor fiind 22 aprilie 2025. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, cei interesați pot accesa anunțul de participare CN1078727, disponibil pe adresa
Comunitatea Declic și APADOR-CH cer aviz negativ în Comisiile de resort ale Senatului pentru ''legea anti-șoferi''
Comunitatea Declic și APADOR-CH solicită Comisiilor de sănătate și juridică din Senat să acorde aviz negativ inițiativei legislative care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă. ''PSD și PNL ne fac unici în lume, cu o aberație juridică ce ped
ANM: Cod galben de vânt în cea mai mare parte a zonei montane, până miercuri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineața în zone din Moldova, Transilvania, Muntenia, Banat și Crișana. Potrivit sursei citate, în intervalul 11 martie, ora 12:00 - 12 martie, ora 8:00, în cea mai mare part