Maria este o femeie mai degrabă micuță de statură, căreia dragostea pentru oameni i-a condus pașii către o carieră profesională unde emoțiile trebuie ținute în frâu și care a făcut-o martora celor mai importante momente din viață: nașterea și moartea.

Maria Ivanov este de 15 ani coordonatorul SMURD Prahova. De mică și-a dorit să își ajute semenii. Așa a ajuns să facă școala de asistenți medicali la Fundeni.

'Fiecare ne pregătim în viață să facem câte ceva și să facem bine. Eu m-am pregătit să ajut oameni. Mi-am început pregătirea pentru a deveni asistent medical la Fundeni, în București. Între timp, mi-am întemeiat o familie și soarta m-a adus în Prahova, unde a trebuit să îmi exercit profesia, astfel că mi-am început cariera la o grădiniță cu program prelungit în postul de asistent medical. Conjunctura a făcut ca o colegă asistent să iasă la pensie, iar eu să-i ocup locul. Așa am fost mutată în interes de serviciu la maternitate, la secția nou născuți a spitalului din Mizil', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Ivanov.

Aici a văzut cum începe viața, ce cocktail de emoții îți oferă un asemenea moment. 'Am fost nevoită să fac niște lucruri frumoase pe care credeam că nu o să le fac niciodată. Am văzut cum începe o viață, ce sacrificii, ce bucurii, ce cocktail de sentimente și emoții îți poate produce, fapt care m-a determinat să mă pregătesc continuu, să iubesc viața și mai mult', explică ea.

Destinul a dus-o înapoi la București când soțul ei a fost mutat în Capitală în interes de serviciu și, în această perioadă, Maria a aflat că au fost scoase la concurs posturi 'la pompieri'. A aplicat pentru un post, gândindu-se că astfel va scăpa de emoțiile intense pentru că, își spunea ea atunci, pompierul nu are nicio legătură cu actul medical.

'Surpriză! La pompieri emoția este chiar adrenalină pură!', a exclamat râzând, parcă, de naivitatea gândului său atunci.

Când a revenit în Prahova, Maria Ivanov a fost inspector la Prevenire timp de patru ani, iar din 2010 a preluat coordonarea SMURD Prahova.

'În mintea mea, am zis că nu mai lucrez cu sângele, adică, efectiv, că mă voi întoarce la pompieri și voi fi un salvator sau voi face cu totul altceva, numai să nu mai am contact atât de mult cu sângele. Viața mi-a demonstrat altceva și am fost fix cu mâinile așa, până la coate, metaforic vorbind. Am ajuns direct în apele adânci, pentru că SMURD, de fapt, înseamnă Serviciu Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Și a fost iarăși o combinație foarte frumoasă între birou, documente și intervenție, pentru că totul este legat. Și atunci a trebuit să de la teorie până la practică absolut tot. Este adevărat că m-a ajutat foarte mult pregătirea mea anterioară, experiențele anterioare, dar viața ne surprinde în fiecare zi', povestește Maria.

A ales să fie zilnic în luptă cu hazardul, cu neprevăzutul pentru că își dorește să salveze vieți, iar acum, după atâția ani, spune că fără adrenalină nu ar fi ea însăși.

"Am iubit mereu oamenii şi am ales din dragoste pentru oameni și pentru viață. Avem o singură viață pe care o putem pierde într-o singură clipă. Atât ne trebuie, o clipă. Și noi nu prețuim treaba asta. Chiar și protocolul zice că creierul nostru nu poate sta fără oxigen decât 5 minute. Deci nu realizăm că viața noastră este legată de 5 minute de aur!', spune coordonatoarea SMURD Prahova.

Fiecare experiență, fiecare intervenție la care a participat a fost diferită. Chiar dacă unele se pot asemăna până la un punct, la final fiecare este unică și te marchează în propriul ei fel prin intensitatea ei, prin ceea ce te învață. Fiecare dintre ele își pune pecetea asupra salvatorului care, la sfârșit de zi, iese din tură altfel de cum a intrat, mereu și mereu.

'Intervențiile la care am participat până acum nu s-au asemănat niciodată. Până la un punct, pot să zic că au fost în același loc, că au fost aproximativ la o anumită oră, că au fost situații aproximativ similare, dar nu au fost niciodată la fel. Întotdeauna a fost altceva. (...) Acum, dacă fac o retrospectivă, am ce să vă povestesc și e frumos, dar trăirile au o intensitate deosebită care inevitabil te marchează. (...) Cred că a devenit deja și o rutină hazardul ăsta. Pentru că dacă n-aș avea adrenalină, aș considera că nu sunt eu', afirmă Maria Ivanov.

Reușesc salvatorii să se detașeze de ceea ce văd, de ceea ce trăiesc? De tragediile care de multe ori le trec prin fața ochilor? Reușesc să uite trupuri sfârtecate precum acela care de 25 de ani este întipărit în mintea Mariei, imagini care depășesc cu mult filmele de groază? La suprafață, da.

'La Târgu Mureș, când am fost la pregătirea mea de formator, a trebuit să ne ducem cu echipa să constate decesul unui tânăr 22 de ani la o stație de balotat peturi. Cred că a vrut să curețe ceva, când a fost agățat, potrivit martorilor, și prins în procesul acelei mașinării. (...) Eu nu am mai văzut așa ceva. Impactul emoțional și vizual au fost impresionante. La început mă afectau foarte mult situațiile întâlnite, mă consumam și încercam să găsesc soluții. Făcând treaba asta de-a lungul timpului, având soluții, ai acea relaxare, acea fermitate în acțiune. Viața mi-a demonstrat că și în timpul liber este imposibil să nu te întâlnești cu situații diverse și nu poți rămâne indiferent. Acasă sunt omul casei, pentru că asta îmi propun, dar spiritul civic nu mă lasă să rămân indiferentă. Când știu că o viață ar depinde de atitudinea mea, n-aș putea rămâne indiferentă. Pentru că, știți, ne-am pregătit să salvăm oamenii. Eu asta m-am pregătit să fac. Și atunci nu am cum să rămân indiferentă. Adică deja chiar nu mai am cum să mă detașez complet. Deja e un mod de viață', explică interlocutoarea.

Maria spune că dușmanul principal al oamenilor aflați în situații limită este atacul de panică, secondat de grabă care, în acest context, în momente nepotrivite, poate să însemne moarte.

'Dușmanul nostru numărul 1 este atacul de panică. E ceva fiziologic și atunci apare un blank. Mă înțelegeți? Asta în timp se cultivă. (...) Dacă te stăpânești, dai liniște și pacientului. Dacă te vede pe tine agitat, te vede așa, normal că spune 'mă, ce-i cu ăsta'? Este iarăși foarte adevărat că avem pacienți care chiar n-au nimic, dar au un atac de panică teribil. Avem și persoane la polul opus. Am avut amputare la mână. O femeie tăia lemne cu drujba, i-a sărit drujba și ultimele două degete le-a amputat. A avut asemenea tărie că-și ținea degetele atunci când am ajuns noi. Dar am pățit cu un domn care a sunat la 112 că s-a tăiat în borcanul cu murături. Am întrebat cât de tare curge sângele, dacă se văd tendoanele, am urmat protocolul. Întreb: e adâncă rana? Adâncă, zice el. Curge sânge rău? Nu, cred că s-a oprit. Domnule, zic, dar cât are borcanul? Aaaa, avea 800 de grame, zice el. Deci, omul avea atac de panică. Regula ce zice? Dacă pacientul strigă tare, el e bine. Serios vorbesc. E o problemă când pacientul tace', povestește Maria Ivanov.

Ea reamintește că apelurile la 112 trebuie făcute în caz de urgență acută pentru că altfel se pierde timp prețios care poate însemna pierderea unei vieți aflată în reală primejdie.

' 'Să trăiți' este cea mai frumoasă urare pentru un militar care este permanent în luptă cu hazardul! Cred că dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face-o fără regrete și la fel pentru că (...) dacă am participat și la început, cum începe o viață, am participat și la sfârșitul unei vieți. Sunt tot la fel de mari sacrificiile, credeți-mă. Atâta doar că pe prima o primim cu bucurie, cu toate că și acolo e o suferință - copilul plânge și cere ceva, deci nu este mulțumit că primește frig, a ieșit de la căldură, de la bine. E un plânset și acolo. În cealaltă parte, e mai dureros pentru că sunt persoane dragi. (...) Sunt și cazuri când unii supraviețuiesc și se nasc a doua oară', arată Maria.

Munca sa a fost răsplătită până acum cu Medalia 'Meritul Sanitar', conferită prin decret prezidențial în 2021, și două avansări pentru salvarea de vieți în timpul liber și în timpul serviciului. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: ISU Prahova