REPORTAJ/Vaslui: Proiectul ''Salvator din pasiune'' - o șansă pentru cei care vor să le fie sprijin semenilor
Proiectul 'Salvator din pasiune', lansat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în 2016, a adunat de-a lungul anilor mii de persoane atrase de dorința de a le fi sprijin celor aflați în nevoie.
În Vaslui, de la debutul programului de voluntariat 'Salvator din pasiune' și până în prezent, au fost pregătiți peste 500 de voluntari, 380 dintre aceștia parcurgând cursul de prim-ajutor de bază. Voluntarii vasluieni angrenați în acest program participă constant la intervenții și la activități preventive, fiindu-le sprijin salvatorilor profesioniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
Sursa foto: ISU Vaslui
'Suntem onorați să avem sute de voluntari dedicați, fiecare dintre ei reprezentând un exemplu de altruism, curaj și devotament. Suntem o instituție serioasă și venim cu o ofertă care poate fi tentantă pentru tineri, pentru dezvoltarea lor personală. Pentru salvatorii profesioniști prezența voluntarilor este foarte importantă, pentru că la nivelul județului Vaslui avem probleme în a ne găsi personal și oameni care vor să îmbrățișeze o carieră militară care are și anumite restricții. Este un mare avantaj pentru noi, în primul rând că putem să ne prezentăm meseria, care este atractivă pentru tineri și motivantă, mai ales prin prisma recompenselor morale care vin în urma intervențiilor', a declarat șeful ISU Vaslui, colonelul Ioan - Cătălin Oloeriu.
După cum afirmă coordonatorul la nivel județean al proiectului 'Salvator din pasiune', Florin Arhire, voluntariatul în județul Vaslui a cunoscut o evoluție semnificativă în ultimele decenii, reflectând o creștere a implicării comunitare și a dezvoltării inițiativelor locale.
Subofițerul ISU Vaslui spune că în urmă cu aproximativ zece ani voluntariatul era într-o fază incipientă în Vaslui, cu câteva organizații non-guvernamentale și instituții locale care începeau să promoveze activități de voluntariat, dar că instituția pe care o reprezintă a fost printre deschizătorii de drumuri în privința voluntariatului.
Sursa foto: ISU Vaslui
'Printre aceste instituții se numără și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Vaslui, care a lansat programul 'Salvator din pasiune'. Evoluția voluntariatului în Vaslui reflectă o tendință ascendentă, cu o implicare tot mai activă a comunității și o diversificare a domeniilor de acțiune, ceea ce contribuie la dezvoltarea socială și culturală a județului. După perioada pandemiei, interesul tinerilor pentru voluntariat a crescut semnificativ, fiind influențat de mai mulți factori sociali, educaționali și chiar personali. Dezvoltarea spiritului de echipă, conștientizarea diferitelor tipuri de situații, dar și nevoia de implicare în comunitate și comunicarea, intensifica dorința tinerilor de a participa la numeroase activități de tip voluntar. Voluntariatul nu doar că oferă tinerilor o șansă de a contribui la o lume mai bună, dar îi ajută să-și descopere vocația, să învețe să empatizeze și să colaboreze cu alții. Voluntariatul este o experiență care transformă profund tinerii și îi pregătește pentru viitor în moduri neașteptate. Prin implicarea în diverse activități, aceștia învață să lucreze în echipă, să comunice eficient și să colaboreze cu oameni din medii diferite. Fie că organizează un eveniment caritabil sau ajută comunitatea locală, tinerii își dezvoltă abilități esențiale, cum ar fi gestionarea timpului, rezolvarea problemelor și luarea deciziilor', a precizat, pentru AGERPRES, plutonierul adjutant șef Florin Arhire.
Subofițerul ISU susține că voluntariatul le oferă tinerilor ocazia să-și descopere punctele forte și să-și dezvolte încrederea în sine și le arată acestora o perspectivă mai largă asupra lumii. Întâlnirea cu oameni aflați în situații dificile îi ajută să fie mai empatici, mai responsabili și mai conștienți de nevoile societății, iar această conștientizare îi motivează să contribuie la schimbări pozitive și să devină cetățeni activi.
Florin Arhire crede că, pe măsură ce acumulează experiență, tinerii nu doar că își îmbogățesc CV-ul, ci devin mai bine pregătiți să facă față provocărilor viitoare, fie ele academice, profesionale sau personale. În cele din urmă, voluntariatul îi învață lecții de viață esențiale și îi pregătește să devină adulți responsabili, creativi și implicați.
Printre cei înscriși în proiectul de voluntariat derulat de ISU Vaslui sunt mulți tineri. Daria Damian și Cristina Budacea sunt bune prietene de ani de zile. În timpul liceului s-au decis să se înscrie la cursurile de prim-ajutor și au rămas alături de salvatorii SMURD.
Daria și-a dorit să urmeze o carieră în domeniul sanitar și e studentă în anul II la medicină. Chiar dacă, dând piept cu suferința oamenilor, a avut anumite îndoieli și și-a pus întrebări cu privire la cea ce vrea să facă pe viitor, voluntariatul la SMURD i-a întărit ideea privind alegerea viitoarei profesii și decizia de a deveni medic a fost de neclintit.
Cristina studiază științe economice. S-a înscris la cursurile derulate de ISU din dorința de a-i ajuta pe cei din jur. Avea din familie exemplul mamei, care lucrează în domeniul medical și a ajuns să facă o pasiune din ajutorarea celor aflați în suferință.
Sursa foto: Arhiva personală Daria Damian
'Am ales împreună să ne înscriem în acest proiect nu neapărat din dorința de a continua pe mașina SMURD, ci mai mult pentru a urma cursurile de prim-ajutor, în primă instanță. Am urmat cursurile împreună cu pompierii și paramedicii din cadrul Detașamentului Vaslui. Din prima mi-am dat seama că este o familie minunată acolo și toată lumea e gata mereu să ajute și am realizat că vreau și eu să ajut. Mi-am procurat echipamentul și am ajuns să activez pe mașină, alături de paramedicii SMURD. În primele ture am avut mari emoții, nu știam exact ce să fac, dar am avut mare susținere din partea coordonatorului și a paramedicilor și pe măsură ce treceau turele, îmi dădeam seama că știu exact ce am de făcut și mai ales că vreau să continui cu o carieră în domeniul medical. Am simțit mereu un sprijin în echipa de salvatori care m-au sfătuit nu doar pe partea medicală, ci și pe partea emoțională. Mă bucur să pot fi alături de oameni. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl trăiești când un om aflat în suferință, pe care l-ai ajutat chiar și cu o vorbă bună, îți răspunde cu un zâmbet sau cu o strângere de mână', povestește Daria.
Sursa foto: Arhiva personală Cristina Budacea
'Am vrut să fac ceva bun în timpul pandemiei. Pentru că mama lucrează în sănătate și știam că în sistemul medical era destul de greu în perioada respectivă, voiam să ajut cumva. În acel moment însă toate ușile erau închise, dar în 2021 când s-au redeschis cursurile de prim-ajutor la ISU, m-am înscris. Încă de la început am luat tot ce înseamnă voluntariat în serios, orice activitate, orice discuție sau orice exercițiu. M-a ajutat foarte mult și colectivul care este unul implicat și bine pregătit. De multe ori, sărbătorile pe care în mod normal le petreceam cu familia, le-am petrecut în unitate. Mi-am dat seama că în spatele uniformelor care îi pot face pe salvatori să pară duri, se ascund inimi gata să ajute. Pentru mine voluntariatul a însemnat o oportunitate foarte mare de dezvoltare, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Sunt pentru voluntariat, prin asta reușești să te dezvolți să înveți ce înseamnă comunicare, asumare. Iar dacă e să ne referim la voluntariatul la SMURD, aici am învățat ce înseamnă empatia și am realizat că situațiile de urgență nu țin cont de statutul social, că în fața pericolului, a bolii suntem toți egali', mărturisește Cristina.
Victoraș Onilă este elev în clasa a XII-a și, cu toate că examenele de Bacalaureat și de admitere la facultatea de drept bat la ușă, își găsește timp să meargă în misiuni cu salvatorii SMURD. Spune că a aflat din mediul online despre despre program, s-a hotărât să se înscrie la cursuri și nu regretă nicio secundă că a făcut această alegere. Este de părere că experiența alături de angajații ISU l-a maturizat și l-a responsabilizat și este foarte bucuros că și-a descoperit în salvatorii profesioniști o adevărată familie.
Sursa foto: Arhiva personală Victoraș Onilă
'Imediat după terminarea cursurilor mi-am dorit să rămân în continuare, pentru că am întâlnit oameni speciali la unitate, pompierii, instructorii, domnul Arhire, care este coordonatorul nostru, oameni foarte deschiși care aveau răspuns pentru orice întrebare de-a noastră, care pun suflet și care ne-au făcut să ne simțim ca într-o familie. Am întâlnit diverse cazuri, diverse tipuri de oameni. Unii sunt agitați, speriați, unii pot fi agresivi. Am învățat din experiența paramedicilor cum trebuie să abordăm fiecare persoană, cum să comunicăm, cum să-i liniștim pe pacienți. Faptul că am avut șansa să fiu printre salvatori m-a schimbat foarte mult. Am devenit mai atent la ce este în jurul meu, văd lumea altfel. Oriunde mă duc sunt atent la lucruri pe care înainte nici măcar nu le observam și mă gândesc cum aș putea ajuta', spune adolescentul.
Tineri ca Daria, Cristina, Victoraș sau alții care au ales să fie voluntari SMURD pot fi oricând exemple pentru cei din jur. De altfel, prin tot ceea ce fac au ajuns să câștige și admirația colegilor mai în vârstă care le sunt alături în activitatea de voluntariat. Mirela Dinu este angajată la Tribunalul Vaslui. Ori de câte ori timpul îi permite se implică în activități sociale, printre acestea fiind și cea de voluntariat în cadrul SMURD. Se emoționează când vorbește despre tinerii voluntari pe care a ajuns să-i vadă ca pe copiii săi.
Sursa foto: ISU Vaslui
'Mie mi-a plăcut dintotdeauna să fac bine, să ajut. E și un consum de energie, dar sentimentul că oferi ceva fără ceri sau să aștepți nimic în schimb nu poate fi egalat. Mulțumirea sufletească e mereu mai mare decât efortul pe care îl depui. Eu am fost atrasă tot timpul de partea de medicină și mi-am dorit să ajut ca voluntar la ambulanță sau la ISU. O colegă care era deja voluntar mi-a spus ce trebuie să fac și m-am înscris la aceste cursuri. Am descoperit niște oameni extraordinari, foarte dedicați și dornici să ne învețe. Nu-i pentru oricine meseria de salvator și nici activitatea de voluntar SMURD, fiindcă intri în contact direct cu suferința oamenilor. Îmi place de tinerii aceștia voluntari și îmi pare rău că se vorbește atât de puțin despre ei. Fac niște lucruri deosebite, sunt serioși, implicați, sunt extraordinari și îi admir foarte mult. Bravo lor și părinților care îi susțin să se implice în astfel de activități', a afirmat Mirela Dinu.
Pe voluntarii SMURD nu îi ține aproape doar dorința de a merge în misiuni de salvare alături de pompieri și paramedici. Au dezvoltat împreună noi proiecte, fiind implicați și în acțiuni umanitare.
'Ne-am apropiat unii de alții, am început să ne strângem și facem acțiuni caritabile. Nu pot să descriu în cuvinte emoțiile pe care le trăim când mergem acasă la persoane aflate în nevoie. Chiar anul trecut, de Crăciun, am fost atât de impresionați, plângeam cu rândul când vedeam atâta suferință. Acea clipă de bucurie pe care am reușit s-o aducem familiilor la care am mers a fost un lucru extraordinar. Noi am plecat, dar acei oameni au rămas cu gândul că cineva le-a dăruit ceva din suflet', povestește Mirela.
Specialiștii în psihologie consideră, la rândul lor, că voluntariatul în rândul tinerilor poate contribui la dezvoltarea competențelor sociale, emoționale și cognitive, recomandând chiar și terapia prin voluntariat.
Sursa foto: Arhiva personală Roxana Pălălae
'Cei care se implică în activități de voluntariat își dezvoltă empatia, reziliența, abilitățile de comunicare și capacitatea de adaptare. Oferirea de sprijin altora poate reduce senzația de inutilitate sau de gol existențial, fiind o formă de terapie activă. Voluntariatul creează oportunități pentru interacțiuni pozitive, sprijin reciproc și integrare în comunitate, aspecte importante pentru sănătatea psihologică. Activitățile de voluntariat, când sunt alese din pasiune sau convingere personală, stimulează motivația intrinsecă, ceea ce contribuie la satisfacția generală. De cele mai multe ori noi, ca psihologi, recomandăm tuturor oamenilor terapia prin voluntariat, terapia comportamentală, mai ales în cazurile de anxietate, depresie sau pierderea sensului vieții', a menționat, pentru AGERPRES, psihologul Roxana Pălălae.
Zi de zi, proiectul 'Salvator din pasiune' îi ajută pe tineri să lupte cu emoțiile, să înțeleagă altfel suferința celor din jur, să caute în ei vocația de salvator și să afle când trebuie să asculte sau când e bine să rostească vorbe ce pot alina suferințe.
Sursa foto: ISU Vaslui
Au fost cazuri când voluntarii au intervenit în situații medicale pe cont propriu. Fie că au recunoscut la rude sau apropiați semne ale unor afecțiuni medicale și i-au direcționat pe aceștia la unități sanitare, sau că au intervenit în stradă pentru a acorda primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate, voluntarii și-au făcut o idee clară despre faptul că, în momentele în care îi salvezi pe alții, secundele pot face diferența între viață și moarte. Și salvându-i pe alții au înțeles că se salvează de fapt pe ei, învățând mereu și mereu lecția de preț a empatiei și a dăruirii. AGERPRES/(AS, A - autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Neamț: Doi copii și o femeie din Suceava, răniți într-un accident pe DN2 E85, la Săbăoani
Doi minori și o femeie din județul Suceava au fost răniți într-un accident rutier produs pe DN2 E85, în care au fost implicate trei autoturisme, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Roman, cadre medicale de la ambulanță și polițiști. 'Toate p
Caniculă și disconfort termic accentuat în 12 județe și București, pe parcursul zilei de joi
Capitala și 12 județe din sudul și vestul țării se vor afla joi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, în Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i
Gusturi autentice și meșteșug românesc la 'Târgul de Sfinții Petru și Pavel' din curtea Ministerului Agriculturii
Gusturile autentice și meșteșugul românesc vor putea fi regăsite, de joi până sâmbătă, la 'Târgul de Sfinții Petru și Pavel' din curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), târgul fiind organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia. 'Târgul de Sfinții Petru
Biserică catolică transformată în biserică ortodoxă; sute de români merg duminica la biserică în Dublin
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Florin Zafiu, transmite: Sute de români stabiliți în Dublin merg în fiecare duminică să se roage în parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Columba, loc în care săptămânal copiii pot învăța în limba română, miercuri membrii Familiei Regale luând parte la o slujbă de Te
Dâmbovița: Colectarea de deșeuri în Aninoasa, suspendată în urma incendiului de la groapa de gunoi
Colectarea gunoiului menajer a fost suspendată temporar în comuna Aninoasa după incendiul izbucnit la groapa de gunoi din localitate, a anunțat, miercuri, primarul Vlăduț Niculae. ''Ca urmare a incendiului de la groapa de gunoi și a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița privind declararea
Predoiu, la încheierea SEISM 2025: Acest exercițiu a demonstrat relevanța României într-un domeniu extrem de complex
Modul în care angajații inspectoratelor pentru situații de urgență s-au comportat în cadrul exercițiului SEISM 2025 ConvEx-3 demonstrează relevanța României într-un domeniu extrem de complex și extrem de actual, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Acest exercițiu și felul &icir
Michelle Obama vine în septembrie în România; va fi prezentă la evenimentul Impact Bucharest
Michelle Obama, fostă Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, va veni în septembrie în România. Ea va fi prezentă la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie, care va avea loc pe 17 și 18 septembrie, la București. Conform organizatorilor, Michelle Obama va participa la o discuție modera
Neamț: Doi bărbați transportați cu autospeciala poliției, răniți într-un accident la Căciulești
Doi bărbați reținuți de polițiști, care erau transportați cu autospeciala instituției, au fost răniți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu aceasta, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. ''În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla &
FOTO/VIDEO Constanța: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce un autocar cu circa 60 de călători s-a răsturnat la Tariverde
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, în urma unui accident rutier în care un autocar cu circa 60 de călători, cetățeni ucraineni, s-a răsturnat pe DN 22, la ieșirea din localitatea Tariverde către Constanța, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ''Dobrogea''. În accidentul rutier a fo
Dâmbovița: Pompierii au intervenit în mai multe localități la incendii de vegetație; în Corbii Mari au ars cinci hectare
Pompierii au intervenit, miercuri, în mai multe localități din județ unde au izbucnit incendii de vegetație uscată, cea mai mare suprafață cuprinsă de foc fiind în Corbii Mari, cinci hectare, anunță ISU Dâmbovița. În comuna Cojasca incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, în c
Constanța/ Șeful CJPC, Horia Constantinescu, mutat la structura similară din Ialomița: E o acțiune de intimidare și reducere la tăcere
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, este mutat temporar, printr-o dispoziție emisă miercuri de ANPC, la structura similară din județul Ialomița, situație catalogată de acesta drept ''o acțiune coordonată de intimidare și reducere la tăcere''. Decizia semnată de p
Timiș: Expoziție dedicată luptei de rezistență anticomunistă în Banat, amenajată pe un teren din proprietatea CJ
Consiliul Județean a aprobat, miercuri, dezmembrarea în două loturi a unui imobil din proprietatea instituției administrat de Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara, unde se va construi o biserică din piatră, după ce biserica din lemn de la Topla a ars în luna martie, dar și o anexă unde va fi amenajată o expoziție dedicată luptei de rezistență antic
Primarul de Vaslui, Lucian Braniște: Organigrama primăriei este la 56-60% acoperire; Guvernul să gândească lucrurile
Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a declarat, miercuri, în contextul anunțării unor măsuri de austeritate care ar presupune tăieri de posturi și reorganizări de personal, că instituția pe care o conduce are organigrama acoperită în proporție de doar 60%. Edilul-șef al municipiului reședință susține că Guvernul ar trebu
Garda de Mediu: Animalele sălbatice au curățat râul Târnava Mică de peștii morți din cauza sării
Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Mureș, Annamaria Szekely, a declarat, miercuri, că animalele sălbatice au consumat peștii morți din râul Târnava Mică, poluat cu o cantitate mare de sare provenită de la Salina Praid, fiind astfel prevenită o posibilă problemă de sănătate publică. ''După câteva zile de turbiditate ridi
Mureș: Stare de alertă declarată și în comuna Suplac; numărul localităților afectate de salinitatea Târnavei Mici ajunge la 21
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a declarat, miercuri, stare de alertă și în comuna Suplac, având satele aparținătoare Suplac, Idrifaia, Laslău Mare, Laslău Mic și Vaidacuta, numărul localităților afectate de valul de salinitate care s-a propagat de la Salina Praid pe râul Târnava Mică ajungând la 21.