MApN: Presa rusă dezinformează cu privire la atacurile executate de propriile forțe în proximitatea granițelor României cu Ucraina
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează faptul că presa rusă dezinformează pe subiectul atacurilor recente, din noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, executate cu drone de forțele Federației Ruse asupra infrastructurii portuare civile din Ucraina, în proximitatea graniței cu România.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis miercuri, campania de dezinformare rusă folosește informații false sau scoase din context și inventează situații inexistente pentru a manipula adevărul și a influența opinia publică.
'Așa cum Ministerul Apărării Naționale a comunicat deja, pe timpul atacurilor ilegale cu drone desfășurate de forțele ruse în noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, sistemele de monitorizare și supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat încălcări ale spațiului aerian românesc, ceea ce a impus, conform procedurilor, instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea și decolarea, din Baza 86 Aeriană de la Borcea, a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Ulterior, așa cum am informat printr-un al doilea comunicat de presă, în urma cercetărilor executate de echipele formate din specialiști din MApN, SRI și MAI au fost identificate două zone în care au căzut resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran1/2, una între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, iar alta la sud de Chilia Veche. Impactul resturilor de drone, care au fost ridicate pentru investigații, nu a afectat elemente de infrastructură și nu au fost semnalate pagube materiale', se arată în comunicat.
Această situație, devenită, din păcate, una de rutină, a constituit baza de pornire a unui scenariu complet fals inventat în laboratoarele de propagandă de la Kremlin, subliniază sursa citată.
'Articolele publicate de presa din Rusia plasează atacul ilegal executat de propriile forțe asupra porturilor civile ucrainene cu o zi mai târziu, respectiv vineri, 17 ianuarie, spre sâmbătă, 18 ianuarie, și acreditează, fără nicio bază reală, ideea că forțele militare ale Armatei României ar fi intervenit în desfășurarea evenimentelor, prin executarea de foc asupra dronelor rusești cu mijloace de lovire dispuse pe teritoriul național al României. În scenariul fantezist se afirmă, fără nicio legătură cu realitatea, că obiectivul atacurilor ruse ar fi fost, de fapt, o operațiune de tranzit de militari români (potrivit unei surse de propagandă) sau de mercenari români (așa cum afirmă o alta), transportați cu ambarcațiuni de pe malul românesc pe cel ucrainean. 'Atacul' descris de materialul de propagandă, care ar fi fost ordonat de la vârful armatei ruse, ar fi provocat numeroase victime de partea română, morți și răniți. În scenariul de la Kremlin apar și elicoptere ale Forțelor Aeriene Române care ar fi intervenit pentru evacuarea așa-zișilor răniți și sprijinirea cu foc a intervenției forțelor ucrainene de pe celălalt mal', conform comunicatului.
Față de cele arătate, MApN punctează că deși absurdă și implauzibilă, această 'știre' se înscrie în tiparul operațiunilor ruse de influențare și manipulare executate în prezent în spațiul public românesc și aliat.
' Oricât de stângaci ar fi redactată și oricâte erori evidente ar conține, știrea falsă este amplificată în spațiul public țintit prin algoritmi și agenți umani afiliați, pe multiple canale de propagandă. Ulterior, sunt generate reacții oficiale sau analize ale unor așa-ziși 'experți', care sunt, la rândul lor, fructificate de sistemul de amplificare în mediul online, în special pe platformele digitale de comunicare ', explică MApN.
Sursa citată avertizează că aceste operațiuni vizează, în primul rând, opinia publică din România și, prin extensie, din spațiul NATO, care este manipulată să creadă că NATO urmărește să intre în război cu Rusia și că România este împinsă în acest conflict.
'Acest narativ de propagandă este conjugat cu altele, cum ar fi așa-zisele intenții de folosire a bazelor militare din România pentru pregătirea unor operații ofensive, pregătirile făcute în secret de autoritățile de la București pentru trimiterea de militari români pe frontul din Ucraina și altele, pe care le-am semnalat în mod constant pe această platformă de combatere a dezinformării', se spune în comunicat.
În același timp, completează MApN, acest tip de dezinformare țintește și publicul intern rus, care este hrănit în mitul cetății asediate, fiind manipulat să creadă că Rusia este în pericol de a fi atacată de NATO și că în Ucraina militarii ruși din forțele de invazie luptă, în așa-zisa 'operațiune militară specială', împotriva NATO.
'Reiterăm faptul că realitatea pe care propaganda rusă și vectorii de propagare din spațiul public românesc și euro-atlantic încearcă să o acopere prin aceste acțiuni de dezinformare și manipulare este că Federația Rusă, în disprețul total al normelor internaționale, a militarizat Marea Neagră, a invadat Ucraina și a anexat ilegal Crimeea în 2014, iar din 2022 este angajată într-un război ilegal de agresiune împotriva unui vecin suveran. Războiul brutal pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei este doar o dimensiune a asaltului pe care Rusia îl dă lumii democratice și libere. În paralel, Federația Rusă este angajată într-un set persistent de acțiuni hibride împotriva unor țări membre NATO, UE și a altor state din regiunea Mării Negre', conform comunicatului.
Nu în ultimul rând, MApN atrage atenția că 'este de așteptat ca, în perioada următoare, știrea falsă prezentată în acest material să fie preluată și amplificată și de vectorii propagandei ruse care acționează din interiorul spațiului public românesc și amplificată, în special pe platformele digitale'. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Polițiștii de frontieră au verificat 260.000 de persoane, în prima lună de la aderarea la Schengen
Polițiștii de frontieră au verificat peste 260.000 de persoane în sistem digital de verificare a documentelor de identitate (eDAC), în prima lună de la aderarea completă a României la spațiul Schengen, fiind înregistrate 142 de infracțiuni și 111 contravenții. Poliția de frontieră (PF) precizează, duminică, într-u
Temperaturile în Capitală vor scădea; luni, maximele vor fi de 3 - 4 grade
Temperaturile în Capitală vor scădea și se vor apropia de normele perioadei, iar vântul va sufla slab și moderat, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 2 februarie, ora 10:00 - 3 februarie, ora 22:00. Pe parcursul zilei de duminică, valorile termice se vo
ANM: Ninsoare, vânt și răcire semnificativă în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ninsoare, intensificări de vânt și răcire semnificativă pentru toată țara, valabilă până luni seara. Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 februarie, ora 10:00 - 3 februarie, ora 22:00, temporar, vor fi precipitații pe parcursul zilei de duminic
REPORTAJ/Cluj: Cu Aro prin satul lui Moş Crăciun, până la Capul Nord
Cinci clujeni cu trei maşini Aro, vechi de peste 20 de ani, s-au întors cu bine acasă, după o aventură de aproximativ 9.000 de kilometri, prin satul lui Moş Crăciun, până la până la Capul Nord (Nordkapp), în Norvegia, considerat cel mai nordic punct al Europei.
Hunedoara: Două persoane au fost rănite de un utilaj agricol în localitatea Răchitova; a fost chemat elicopterul SMURD
Două persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma răsturnării unui utilaj agricol, în localitatea Răchitova, una dintre acestea fiind transportată la Timișoara cu elicopterul SMURD, iar cealaltă la spitalul din municipiul Hunedoara.
Teleorman: Șofer de 18 ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor, prins după focuri de avertisment
Un șofer de 18 ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor în comuna teleormăneană Nenciulești a fost prins abia după ce au fost trase focuri de avertisment, informează, sâmbătă, IPJ Teleorman. În fuga sa, șoferul a lovit și un cap de pod, dar și-a continuat drumul. 'În noaptea de 1 februarie a.c.,
Constanța: Anchetă a poliției după ce două fete s-au bătut într-un loc de joacă
Polițiștii au deschis un dosar penal după ce două minore s-au bătut într-un loc de joacă din municipiul Constanța, cercetările fiind derulate după ce imaginile cu agresiunea au apărut în mediul online. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat, sâmbătă, că în urma imaginilor apărute în spațiul p
REPORTAJ/Satu Mare/Concurs de sacrificat porci; Președintele CJ: E o tradiție care a rezistat peste decenii, respectăm legislația UE
Aproape 40 de porci au fost sacrificați, sâmbătă, în comuna Halmeu, după metode tradiționale specifice comunităților maghiare și șvăbești din zonă, în cadrul celei de-a XII-a ediții a concursului de tăiat porci organizat de UDMR Satu Mare. În cadrul competiției un 'henteș', adică măcelar, a reușit să tranșeze un
Consiliul Fiscal: Construcția bugetară pentru 2025, compatibilă cu un deficit cash în jurul valorii de 7,7% din PIB
Construcția bugetară pentru anul 2025 este compatibilă cu un deficit cash situat în jurul valorii de 7,7% din PIB, pe baza unei abordări prudente a veniturilor și cheltuielilor, apreciază Consiliul Fiscal (CF) în opinia preliminară privind Legea bugetului de stat pe anul 2025, transmisă sâmbătă AGERPRES. 'Pe baza unei abo
Hunedoara: Bărbat rănit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, în Lupeni
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital cu multiple arsuri, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă la locuința sa din Lupeni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Potrivit sursei citate, pompierii militari din Petroșani și Lupeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Lu
Vrancea/Încasările de la lansarea unei cărți pentru copii, donate unei asociații care ajută copiii cu cancer
Încasările de la lansarea cărții pentru copii 'Fulg-de-Nea Povestea mea', scrisă de Maria Chiriac, o educatoare dintr-o comună de munte a județului, au fost donate în întregime către o asociație din Focșani care luptă pentru ajutorarea unor copii bolnavi de cancer sau leucemie. Zeci de persoane, părinți, copii și repr
Iași: Bilete și abonamente mai scumpe pentru autobuzele și tramvaiele CTP
Compania de Transport Public (CTP) Iași, a anunțat, sâmbătă, că au intrat în vigoare noile prețuri pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun. Conform sursei citate, prețul unei călătorii de 120 de minute a fost majorat de la 3,5 lei la 4 lei, iar biletul cu două călătorii va costa 8 lei. '&Icir
Hunedoara: Fetiță de 12 ani, la spital, după ce s-a aruncat de pe o clădire din Lupeni
O fată de 12 ani, din Lupeni, a suferit grave traumatisme după ce s-a aruncat de pe o clădire din oraș, de la circa 10 metri înălțime, tânăra fiind fiind internată, ulterior, la un spital din Timișoara pentru îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Incidentul a avut loc
Cod galben de ceață densă în localități din șase județe, sâmbătă dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă dimineața atenționări nowcasting Cod galben de ceață densă în zone din șase județe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în zeci de localități din județele: Gorj, Olt, Vâlcea și Dolj se va semnala ceață, fenomen
UPDATE Alba: Incendiu lichidat la Aiud; nu au mai fost găsite alte victime
Pompierii militari nu au mai descoperit alte victime în incendiul produs, vineri seara, la o casă din municipiul Aiud, în care o persoană a fost găsită carbonizată. 'Incendiul este lichidat. În incendiu nu au fost identificate alte victime', a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de U