Bihor: Sute de participanți din 16 țări așteptați, la Oradea, la competiția de triatlon X-Man
Aproape 800 de sportivi din 16 țări s-au înscris pentru a participa la cel mai important concurs de triatlon din România, competiția X-Man, ce va avea loc sâmbătă, 6 iunie, la Oradea.
Evenimentul sportiv, ajuns la a 16-a ediție, găzduiește Campionatul național de triatlon pe distanță lungă, singura cursă de tip Ironman din România, cu un traseu de 3,8 kilometri înot, 180 de kilometri ciclism și 41,5 kilometri alergare.
'Dificultatea concursului de anduranță nu este dată doar de distanțele diferitelor etape, dar și de faptul că ele sunt parcurse consecutiv, fără oprire, solicitând sportivii la maxim, atât din punct de vedere fizic, cât și mental, timpul limită fiind de 16 ore', a declarat, miercuri, inițiatorul X-Man, Istvan Szokolszky, într-o conferință de presă,
În program mai sunt incluse etapa Circuitului național de triatlon pe distanță medie (Half Ironman) și etapa Circuitului național pe distanța standard (olimpică).
Istvan Szokolszky a subliniat că popularitatea competiției este în continuă creștere datorită experienței oferite participanților, 'un oraș foarte frumos, concurs valoros', ceea ce atrage tot mai mulți concurenți din străinătate.
'În acest an avem participanți din 16 țări și 140 de concurenți din străinătate, ceea ce este un record pentru cursa noastră', a declarat acesta.
Cei mai mulți participanți internaționali provin din Ungaria, Serbia, Polonia și Republica Moldova.
Unul dintre punctele de atracție ale ediției din acest an îl reprezintă prezența a șase sportivi care au stabilit recorduri naționale în sezonul 2025: Andrei Vrabii, Adel Koter, Alexandru Bălan, Noelle-Priscilla Darabant-Hușanu, Beatrice Ologeanu și Zsombor Deak,
Pentru realizarea unui nou record, organizatorii vor acorda câte un premiu de 1.000 de euro, la probele Full Distance și Half. Valoarea totală a premiilor este estimată la peste 11.000 de euro.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, și este susținut de AROBS Transilvania Software, prin Fundația AROBS.
În organizare mai sunt implicate Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea, Poliția Rutieră, Jandarmeria Oradea, Primăria Oșorhei, Primăria Ineu de Criș, SMURD și Salvamont Salvaspeo Bihor.
Peste 200 de voluntari, majoritatea elevi ai Colegiului Național 'Emanuil Gojdu' și ai Colegiului Național 'Mihai Eminescu', vor contribui la desfășurarea evenimentului. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Două focare de pestă porcină africană, confirmate de DSVSA; toate animalele au fost ucise
Două focare de pestă porcină africană au fost identificate de către inspectorii sanitar-veterinari buzoieni în două localități, 17 animale fiind sacrificate, concomitent cu impunerea unor măsuri de protecție și supraveghere. Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău, luni a fost confirmat oficial un focar de pes
Buzău: Cinci accidente de muncă cu pompieri implicați, în ultimii 5 ani; personalul implicat și-a reluat activitatea
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău a întregistrat, în ultimii cinci ani, cinci accidente de muncă în care au fost implicați pompieri, reprezentanții instituției precizând s-au făcut și se continuă eforturile pentru asigurarea tehnicii de intervenție și desfășurarea unor noi investiții de modernizare a subunităților. IS
Infotrafic: Circulația pe Transfăgărășan, închisă între Arefu și Bâlea Cascadă; se desfășoară un eveniment automobilistic
Traficul pe Transfăgărășan este închis miercuri, pentru patru ore, între Arefu (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pentru desfășurarea unui eveniment automobilistic. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier pe DN 7C Transfăgărășan va fi închis miercuri, în in
UPDATE Constanța: Planul Roșu de Intervenție la Saturn - 6 persoane la spital, alte 36 primesc îngrijiri la fața locului
Șase persoane, printre care o femeie însărcinată și o mamă cu doi minori, au fost transportate la spital, alte 36 de persoane fiind asistate medicale la hotelul din Saturn, a informat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'. '28 de adulți și 8 minori primesc îngrijiri medicale la fața locului
Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară, marți și miercuri
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că 22 de transporturi agabaritice se vor deplasa, marți și miercuri, pe mai multe drumuri din țară. Astfel, marți, 12 transporturi agabaritice se vor deplasa pe următoarele trasee: - Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 3 - DN 22C - DN 2A
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Mehedinți: Motociclist bulgar, accidentat mortal în localitatea Vânju Mare
Un motociclist bulgar, în vârstă de 41 de ani, a fost accidentat mortal, marți, de un autoturism în localitatea Vânju Mare, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vânju Mare și Ser
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Olt: Spațiul aerian de la Deveselu - Caracal, survolat cu avioane și elicoptere în cadrul exercițiului ''Scutul 26''
Exercițiul interinstituțional ''Scutul 26'', în cadrul căruia spațiul aerian din zona Deveselu - Caracal va fi survolat cu avioane și elicoptere, va avea loc în perioada 2 - 3 septembrie în Baza Militară 99 Deveselu, autoritățile din Caracal informând populația că aparatele de zbor vor produce zgomote de mare intensitate.
Tulcea: Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, marcată de autorități, cercetători și societate civilă
Autorități, cercetători și reprezentanți ai mediului de afaceri și societății civile au participat, marți, la o întâlnire organizată în cadrul proiectului Danubius-RI, un proiect de cercetare pan-european, reuniunea cu scopul declarat de a implica comunitățile locale din Delta în protejarea mediului urmând să se concretizeze într-u
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Covasna: Galopiada Secuiască, ''Sunetul Motoarelor de Odinioară'' și Festivalul Kurtoskalacs, printre evenimentele lunii septembrie
Inaugurarea Muzeului Ecvestru de la Olteni, cea de-a XV-a ediție a Galopiadei Secuiești, ''Sunetul Motoarelor de Odinioară'', EVA FilmMakers Fest și Festivalul Kurtoskalacs se numără printre principalele evenimente ce vor avea loc în luna septembrie în județul Covasna. Potrivit
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Tulcea: Trageri cu muniție de război în poligoanele Cataloi și Babadag
Poligonul Cataloi din apropierea municipiului Tulcea și cel din proximitatea orașului Babadag găzduiesc, în această lună, trageri cu muniție de război, iar populația care tranzitează zonele învecinate este sfătuită de autorități să evite intrarea în perimetrele acestora. Potrivit unei informări publicate pe site-ul Primăriei














