logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sindicaliștii de la metrou vor protesta la Guvern săptămâna viitoare și anunță grevă de exces de zel, din cauza ordonanței-trenuleț

Imagine din galeria Agerpres

Sindicaliștii de la Metrou vor picheta Ministerul Finanțelor și vor manifesta în fața Guvernului săptămâna viitoare și urmează să intre în grevă japoneză pentru început, iar mai apoi într-o grevă de exces de zel, din cauza ordonanței-trenuleț, care nu mai permite angajările, promovările de personal și nici acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.

'USLM va picheta Ministerul Finanțelor, la care am trimis deja două adrese să le explicăm situația din metrou și, totodată, vom avea o manifestație în fața Guvernului săptămâna viitoare, în care sper să mai avem o discuție cu domnul prim-ministru, pentru că am negociat cu dânsul la Ministerul Transporturilor în septembrie, octombrie și noiembrie anul trecut. Ce s-a întâmplat într-o lună? De ce se putea pe 27 noiembrie și nu se mai poate la 27 decembrie?', a afirmat, joi, liderul USLM, Marian Artimon.

Potrivit acestuia, ordonanța-trenuleț a anulat drepturile negociate de sindicat atât cu conducerea Metrorex timp de trei luni, cât și cu premierul Marcel Ciolacu, care le-a propus sindicaliștilor majorarea salariilor cu suma fixă de 1.050 de lei.

'Ce influențe are această ordonanță trenuleț? Nu se mai fac angajări, nu se mai fac promovări, nu se mai acordă drepturile negociate. Știți cu toții că am fost 3 luni într-o negociere. Ne-am înțeles într-un fel pe 27 noiembrie și Guvernul pe 31 decembrie prin ordonanța-trenuleț a anulat tot ceea ce am negociat. Această ordonanță este profund ilegală, încalcă o mulțime de legi. Legea dialogului social spune foarte clar: negocierile se fac între părți și părțile negociază liber. După ce ne-am înțeles, și cu sprijinul ministerului și cu înțelegerea ministrului de Finanțe și a prim-ministrului, acum ni se spune că nu mai e valabil ce am discutat și am înregistrat la ITM', a explicat Artimon.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


Acesta a precizat că tarifele la metrou au crescut și astfel a fost îndeplinită condiția ca Metrorex să aibă venituri proprii pentru această indexare a salariilor, ceea ce nu a mai avut loc, sumele suplimentare ducându-se spre plata facturilor restante la firma de mentenanță și la utilități.

'Am negociat o indexare începând cu data de 1 ianuarie 2025 (...), cu acceptul ministrului și în prezența premierului. Acea indexare nu se poate acorda din cauza ordonanței trenuleț, deci nu au crescut salariile. Au crescut tarifele, s-a îndeplinit condiția pentru a putea avea venituri proprii ca să putem să indexăm salariile, că nu le creștem, le indexăm. (...) Orice salariat din țara asta care avea 3.000 de lei salariul mediu în 2023 a ajuns la 4.050 la 1 ianuarie, deci a câștigat o sumă de 1.050 lei. Același lucru am convenit și noi: ca fiecărui salariat Metrorex, la salariul de bază, să-i crească salariul cu 1.050 lei. N-am cerut nimic în plus, exact să se respecte statutul personalului feroviar pe care dumneavoastră îl cunoașteți, adică se indexează salariul de bază lunar brut pe economie, respectiv se înmulțește cu 1,5 și este salariul de bază la muncitorul calificat în sistemul feroviar, nu numai la metrou', a precizat liderul sindical.

În plus, angajații de la metrou au pierdut și tichetele de masă.

'Tichetele de masă - există o lege care le acordă, care spune că în niciun mod nu poate fi redusă valoarea acestor tichete. A venit o lege anul trecut ne-a luat dreptul, deși este ilegal și e Legea 296 care spune că nu poate să îți ia un drept pe care l-ai câștigat, iar acum a venit ordonanța, ordonanță care le permite unora să crească salariile la 40% dacă au făcut-o până în octombrie, iar altora, cum suntem noi, care nu am avut voie să creștem salarii în 2024, ne interzice. Vorbim de echitate, de social-democrație, vorbim de un Guvern care are grijă de toți cetățenii? Nu înțeleg cum poți să discuți până în 27 noiembrie, dai două memorandumuri în care permiți aceste negocieri și pe 28 decembrie ne informezi că le anulezi. Ce să mai creadă poporul? Ce să mai creadă cetățenii? Îți arăt că am un deficit de 910 persoane și tu îmi interzici să mai angajez? Vă garantez că în curând, prin epuizare și prin continuarea ieșirilor la pensie, nu o să ne permitem să mai scoatem trenuri în circulație', a continuat Marian Artimon.

În acest context, dar și pe fondul subfinanțării, sindicaliștii anunță grevă japoneză, apoi grevă de exces de zel.

'USLM va declara foarte repede o grevă japoneză la început, după care va urma o grevă de exces de zel. Adică ne vom uita foarte atent în instrucțiile de serviciu ce ne permit să facem atâta timp cât nu avem banii necesari pentru echipament de protecție, atâta timp cât nu ni se mai asigură alimentația de protecție și întărirea organismului, pentru că ne desfășurăm activitatea în condiții speciale de muncă în subteran - pulberi, pilituri, umiditate. (...) Toată lumea spune 'Respectați legea'. Foarte bine, hai să respectăm instrucțiile de serviciu. Dacă respectăm instrucțiile de serviciu garantez că nu iese un tren în circulație. Sunt funcții care sunt efectuate de aceeași persoană. O persoană îndeplinește 3 funcții, deși în mod legal instrucția de serviciu spune: o persoană predă trenul, alta certifică că e bun de mers în circulație și o altă persoană pleacă cu trenul. La noi aceeași persoană îl scoate că e bun de circulație, îl predă, îl preia și pleacă cu el în circulație. Cât să mai facă oamenii trei funcții și când e să își primească banii negociați în conformitate cu legea și în înțelegere cu Guvernul să li se spună 'Să fiți sănătoși, nu mai e valabil ce am vorbit acum o lună'', a spus acesta.

Liderul de sindicat a atras atenția că multe dintre problemele metroului sunt generate de decizii politice, un exemplu fiind Magistrala 5, care a costat cu 75% mai mult decât era calculat inițial.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


'A durat 5 ani în plus până am dat-o în exploatare, dar în fiecare an renumita firmă Astaldi câștigă undeva la 70 de milioane din proces. Suma totală este undeva la vreo 120 de milioane de euro. Pentru asta oamenii de metrou au de plătit, că nu au voie să li se crească salariile. Sunteți energofagi, n-aveți randament. Păi dacă în fiecare an trebuie să-i plătesc lui Astaldi datorii generate de decizii politice? Problemele la metrou nu sunt generate de activitatea de exploatare, sunt generate de activitatea de investiții. Foarte multă lume a uitat că una din activitățile metroului este planul de prestații în caz de situații de război, de calamități. N-am mai primit bani din 1996 pentru partea de protecție civilă. Suntem obiectiv de grad zero, cu 70% de activitate pentru protecția civilă. N-am luat un leu, nu primim, nu ne bagă nimeni seamă, doamne ferește să fie nevoie', a arătat Artimon.


Potrivit acestuia, activitatea de investiții 'a nenorocit metroul și nu din vina metroului, ci din vina celor care au decis să nu mai facă la timp Magistrala 5'.

'Chiar și acum există un zvon că e o bătălie prin Guvern ca banii cu care trebuie să terminăm Magistrala 6 să nu ajungă la noi, să fie și Clujul renumit că are metrou. Știu că la primul tronson construcția era pe PNRR. Nu înțeleg de ce trebuie să dirijăm banii către Cluj, poate n-am înțeles eu bine. Știu că nu este iubit metroul, mai ales prin minister, dar totuși metroul este mai important decât orice în această țară. Este unic la nivel național pentru că transportă peste 650.000 de călători zilnic. Toate întreprinderile feroviare de stat sau private nu transportă zilnic nici măcar un sfert din cât transportă metroul. Deci, nivelul de siguranță feroviară, având în vedere ritmicitatea cu care trece trenul, cu 2000 de oameni în fiecare tren, impune o rigoare, o finanțare și un personal calificat', a adăugat el.

Acesta a susținut că salariile la Metrorex nu sunt mari, sunt decente, avându-se în vedere condițiile de muncă și a atras atenția că orice stație de metrou în plus înseamnă o subvenție mai mare.

'Salariile nu sunt mari, sunt decente și avem niște venituri din cauza faptului că lucrăm în acest subteran destul de nociv, în condiții speciale. Nu oamenii costă mult. Metroul știm foarte bine, dacă vrem să-l extindem, orice stație de metrou crește nivelul subvenției. Toate pierderile din ultimul an sunt generate de faptul că Ministerul de Finanțe nu a acordat sumele necesare respectării contractului de servicii publice de transport. Dacă ți-ai asumat să plătești un miliard de lei prin contractul de servicii publice de transport metroului și tu mi-ai plătit doar 750-800 de milioane lei, de ce te miri că am 200 de milioane datorii? Că eu din ce am putut să încasez de la oameni am luat. Mi-ai cerut în 2021 (în pandemie - n. r.) să circul cu toată flota de metrou cu 50 de oameni în ea. 'Domnule, ai fost pe pierdere'. Păi, 'domnule, eu nu mă plimbam cu un metrou ca să duc 50 de oameni, dar ai spus, domnule, trebuie să combatem pandemia'. Mi-ai interzis să negociez salariile în 2020, pentru că e pandemie. Am venit în 2022, am negociat, am negociat în 2023 și acum îmi spui în 2024 - n-ai voie să negociezi, adică ai voie dar nu-i valabil. A venit 2025. Parcă vedem că și în 2026 ne trezim cu ordonanță care ne spune să trăiți cu aceeași valoare de bani din 2023, deși toate prețurile au crescut cu 40%. Păi cine poate să facă așa ceva?', a transmis acesta. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 1006

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 13-11-2026 05:43

Peste 100 de liceeni și studenți participă la cea de-a XIV-a ediţie a proiectului 'Parlamentul Tinerilor'

Peste 100 de liceeni și studenți din toată țara vor participa, în perioada 13 - 15 noiembrie, la cea de-a XIV-a ediție a 'Parlamentului Tinerilor'. Evenimentul este organizat de Asociația Pro Democrația (inițiatorul proiectului), împreună cu Fundația Hanns Seidel - România și Camera Deputaților. '&#

Social 13-11-2026 05:34

Emisiunea de mărci poștale Bucuriile iernii (II)- în magazinele Romfilatelia

Emisiunea de mărci poștale 'Bucuriile iernii (II)' va fi introdusă în circulație, vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Componentele emisiunii - două mărci poștale (cu valorile nominale de 6,50 lei și 11 lei) și un plic 'prima zi' - sunt realizate, în manieră grafică inedită, de ilustratoarea de origine română Andreea

Social 12-11-2026 21:07

Vâlcea: Stațiunea viticolă din Drăgășani a sărbătorit 90 de ani de activitate; în prezent a rămas doar cu trei cercetători (GALERIE FOTO)

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Drăgășani, una din primele unități de profil înființate în țară, a sărbătorit, joi, nouă decenii de activitate, timp în care cercetătorii au creat soiuri recunoscute internațional și au salvat o parte importantă a patrimoniului genetic autohton. Eveni

Administratie 12-11-2026 18:43

Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu

Administratie 12-11-2026 17:12

Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului

Administratie 12-11-2026 16:45

Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie

Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E

Social 12-11-2026 16:14

Vrancea: Centru de zi pentru 75 de vârstnici, inaugurat la Focșani în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei (GALERIE FOTO/VIDEO)

Un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, care va oferi servicii pentru 75 de beneficiari, inclusiv la domiciliu, a fost inaugurat, joi, în municipiul Focșani, în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul centru, construit

Administratie 12-11-2026 16:04

Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î

Administratie 12-11-2026 15:58

Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică

Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider

Administratie 12-11-2026 15:49

Primarul din Băile Tușnad despre posibilitatea ca stațiunea să fie comasată cu o comună: Este inacceptabil

Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă și posibilitatea comasării localității cu o comună învecinată, susținând că o astfel de măsură ar afecta specificul unei stațiuni turistice și balneare. Edilul consideră că Băile Tușnad, la fel ca celelalte stațiuni care încearcă de

Administratie 12-11-2026 15:22

VIDEO Cărbunaru: Numiri noi de prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea

Guvernul a decis joi numirea unor noi prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ''Numiri noi sunt la Brașov, unde domnul Mija Lucian-Victor a fost numit în funcția de prefect, la Galați, acolo unde domnul Gavril Claudiu-Sorin a fost numit în ac

Administratie 12-11-2026 15:05

Alexandru Stoica: Impozite reduse cu până la 50% pentru administrațiile care optează pentru comasarea voluntară

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, a declarat joi, la Buzău, că pentru administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară este pregătit un pachet de măsuri care ar putea include reducerea impozitelor pentru cetățeni cu până la 50%. La Consiliul Județean Buzău a avut loc, joi, confe

Social 12-11-2026 14:25

Festivalul dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, la Biblioteca Națională a României, în perioada 20 - 22 noiembrie

Ediția de Crăciun a festivalului dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, se va desfășura în perioada 20-22 noiembrie, la Biblioteca Națională a României, și va aduce în atenția publicului atât creațiile producătorilor locali, cât și performanțele ciocolatierilor români la competiții internaționale. Po

Social 12-11-2026 13:46

Ialomița: Două persoane au decedat într-un accident între un autoturism și un TIR

Două persoane au decedat și o a treia a fost rănită, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 12:30, între localitățile Slobozia Nouă și Iazu, iar la fața locului au

Social 12-11-2026 13:38

Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl va primi, vineri, la ora 13:00, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis joi AGERPRES, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor întâmpina înaltul oaspete în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la d