Tulcea: Comunităţile de ucraineni fac pregătiri pentru Crăciunul bătrân
Comunităţile de ucraineni şi de lipoveni din judeţul Tulcea fac, luni, ultimele pregătiri pentru Crăciunul pe rit vechi sau Crăciunul bătrân, obiceiurile precreştine practicate în această perioadă având rolul de a îmbuna soarta, spune cercetătorul Alexandru Chiselev de la Muzeul de etnografie şi artă populară din Tulcea
Potrivit acestuia, gospodinele ucrainence fac acasă, în dimineaţa din ajunul Crăciunului, cel puţin doi colaci din aluat simplu, unul dintre ei fiind dat copiilor care seara merg cu Vecera, la colindat.
"Copiii merg de la o rudă la alta, din ce în ce mai în vârstă, şi fac schimb de colaci. Luam colacul de la mama, îl duceam la mătuşa, iar ea îşi oferea colacul, ca în cele din urmă acesta să ajungă la bunica, persoana cea mai în vârstă, autoritate a întregului neam. Era poate una din puţinele ocazii din an în care reuşeai să-ţi vezi întregul neam şi practic îl legai prin acest colac care circula în familia extinsă", a declarat pentru AGERPRES cercetătorul Alexandru Chiselev.

Foto: (c) Luisiana BIGEA/AGERPRES
Cel de-al doilea colac făcut în dimineaţa de luni de gospodine, Crăciunelul, rămâne în casă şi se pune la icoană, unde stă până de Bobotează, marcată pe stil vechi pe data de 19 ianuarie, atunci când este sfinţit.
"După ce se venea de la slujba din ziua Bobotezei, acest colac se rupea în bucăţele, era stropit cu apă sfinţită şi pus în ieslea animalelor pentru ca acestea să fie sănătoase, iar turmele să fie cât mai numeroase. Era o formă de protecţie şi de asigurare a prosperităţii", a mai spus Chiselev.
În ajunul Crăciunului, ucrainenii obişnuiau să aşeze sub masă fân, iar pe masă farfurii goale pentru rudele trecute în nefiinţă.
"În satele de ucraineni se obişnuia să se aşeze fân pe jos - era o prefigurare a ieslelor în care s-a născut Iisus Hristos - iar pe masa la care se întâlnea neamul în ajun se puneau câteva blide goale pentru cei care au trecut în lumea de dincolo, crezându-se că cerurile se deschid, iar ei reveneau pentru a petrece alături de familie. Sub masă, pe fân, se puneau diverse obiecte cu rolul de a meni anumite capacităţi copiilor. Se punea, de exemplu, un fus, pentru ca fetele să fie bune torcătoare, unelte de tâmplărie pentru ca bărbaţii să devină buni gospodari", a amintit reprezentantul Muzeului de etnografie şi artă populară.
În noaptea de luni spre marţi, pe mesele ucrainenilor sunt 12 feluri de mâncare, toate de post.
"Dacă în cazul ruşilor lipoveni, obiceiurile sunt mult mai austere, fiind legate de religie, de trăire, de participarea la slujbă, de purificare înainte de sărbători, la ucraineni avem o sumedenie de obiceiuri şi gesturi precreştine cu rostul de a îmbuna natura, de a readuce binele şi de a ajuta binele să învingă răul", a explicat Alexandru Chiselev.
De altfel, sărbătorile de iarnă la ucraineni au început încă din noaptea de 12 spre 13 decembrie, când s-a marcat Sfântul Andrei pe stil vechi.
"În seara de Sfântul Andrei se credea că se duce o luptă puternică între bine şi rău, era perioada în care vrăjitoarele se activau pentru a fura mana laptelui, era perioada în care femeile, fetele în special, încercau să-şi afle ursitul sau care sunt calităţile acestuia. Una din petrecerile extrem de frumoase păstrate şi astăzi în unele localităţi, cum este Sfântu Gheorghe, este obiceiul denumit 'kalata'. Kalata este o turtiţă făcută din aluat dulce, decorată cu prune uscate, mai recent rahat şi bombonele. Ea trebuia să fie făcută de fete, cu apă neîncepută, adusă de trei ori de la Dunăre. Bineînţeles că băieţii încercau să le împiedice, aşa încât până la miezul nopţii reuşeau să termine această tură. Ea se agăţa cu o sfoară de o grindă, iar participanţii, călare pe un vătrai, trebuiau să muşte din această kalata şi să fie şi serioşi. Dacă zâmbeau sau râdeau, erau mâzgăliţi cu funingine de păzitorul kalatalei, aşa încât la final toată lumea era şi murdară, dar şi veselă, crezându-se că această veselie este ajutorul pe care oamenii îl pot da naturii şi forţei binelui pentru a învinge răul", a arătat cercetătorul. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Apărării - videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale: Ne faceți mândri
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, au participat vineri la o videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, organizată cu prilejul Zilei Armatei României.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Dragoș Anastasiu: România nu este în prăpastie, ea duce lipsă de oameni care chiar se implică
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a spus, vineri, la Sinaia, că România nu este în prăpastie și nici nu duce lipsă de oameni care guvernează, ci duce lipsă de oameni care chiar se implică. 'România nu este în prăpastie! Dacă ne uităm la ultimii 35 de ani, putem să fim mândri de unde a ajuns această țară. Sigur, se putea mult
VIDEO REPORTAJ/Vrancea: Peste 100 de iubitori de animale au protestat împotriva redeschiderii adăpostului de câini de la Suraia și au cerut explicații autorităților
Peste 100 de iubitori de animale și reprezentanți ai unor organizații pentru protecția animalelor, unii veniți din alte județe sau chiar din Germania, au protestat, vineri, la Focșani și Suraia, față de redeschiderea adăpostului privat de câini închis în februarie în contextul unei anchete penale privind uciderea fără drept și schingiuirea animalelor.
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
Ziua Armatei Române, marcată duminică prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezent
VIDEO Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim










