Buzău: Aproximativ 5.000 de metri cubi de lemn, exploataţi din foştii Codrii ai Vlăsiei, din cauza uscării

În ultimii patru ani, din cauza intensificării fenomenului de uscare a arborilor din Pădurea Crâng, a fost exploatat un volum de peste 4.800 de metri cubi de lemn, în această iarnă fiind încheiată prima etapă de replantare în zonă, pe o suprafaţă de două hectare.
Ciuperca Ophiostoma novo-ulmi a provocat în ultimii ani uscarea unui număr însemnat de exemplare de ulm în Parcul şi Pădurea Crâng din municipiul Buzău, care au fost exploataţi, conform legislaţiei în vigoare.
Potrivit Direcţiei Silvice Buzău, ca urmare a uscării arborilor, în perioada 2020-2024 s-au înregistrat cele mai mari volume puse în valoare, peste 4.800 de metri cubi.
"Fenomenul de uscare a arborilor a început încă din anul 2015 cu un volum pus în valoare de circa 200 mc, apoi în perioada 2017-2020 media anuală a ajuns la circa 400 mc (în anul 2020 - 251 mc). Începând cu anul 2021 fenomenul de uscare s-a intensificat, astfel că în anul 2021 s-a exploatat un volum de 1.266 mc, în anul 2022 - un volum de 776,36 mc, iar în anul 2023 - un volum de 1097,22 mc. Volumul pus în valoare pentru exploatare în anul 2024 este de 1.416,25 mc. Facem menţiunea că toţi arborii puşi în valoare, aferenţi volumului menţionat anterior, sunt din categoriile: uscaţi, iescari şi putregăioşi", a transmis, pentru AGERPRES, Direcţia Silvică Buzău.
În urma exploatării maselor lemnoase, au fost organizate mai multe licitaţii de vânzare, numărul arborilor puşi în valoare fiind de peste 17.000.
"În perioada 2020-2024 au fost organizate 3 licitaţii şi o negociere pentru vânzare material lemnos ca 'masă lemnoasă pe picior', prin care s-a valorificat un volum brut total de 1.613,46 mc cu o valoare totală de 35.2156,59 lei. Pentru anul 2024, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău, s-a aprobat valorificarea ca 'masă lemnoasă pe picior' a unui număr de 5 partizi, cu un volum total brut de 694,52 mc şi un preţ mediu de pornire în licitaţie de 260 de lei/mc, iar ca 'lemn fasonat', un număr de 5 partizi, cu un volum brut total de 721,73 mc. Numărul arborilor puşi în valoare este de 17.792, reprezentând 2,6 arbori/100 mp Volumul arborelui mediu, pe cele 10 partizi, este de 0,08 mc/fir", informează sursa citată.
În perioada octombrie-decembrie, Direcţia Silvică a efectuat primele plantări de arbori în locul celor extraşi, ca urmare a uscării.
"S-au plantat pe trei porţiuni care însumează 2 ha, o porţiune are circa 1,3 ha, două în jur de 0,35 ha, compoziţia de plantare a fost stejat, frasin, moşdrean, plop alb şi tei. Numărul total de puieţi, 10.000, câte 5.000 la ha. Este prima etapă, prin amenajamentul pe care Primăria Buzău l-a făcut anul trecut, de plantat au stabilit 46 de ha din care am început cu două şi vom continua cu circa 5 ha pe an. Pentru anul viitor deja am prins 5 ha de împădurire şi întreţinerile pe cele două hectare din acest an", a precizat, pentru AGERPRES, şeful Ocolului Silvic Buzău, Constantin Jereriu.
Pădurea Crâng este o parte din vechiul codru al Vlăsiei, pădure seculară care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 189 de hectare şi se află situată în partea de sud-vest a municipiului Buzău. AGERPRES/(A, AS - autor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prahova: Apa Nova susține că analizele realizate până la 12 martie confirmă potabilitatea apei furnizate în Ploiești
Compania Apa Nova a informat, miercuri seară, că toate analizele de laborator efectuate în zona de distribuție care alimentează și Spitalul de Pediatrie Ploiești realizate până în data de 12 martie confirmă potabilitatea apei furnizate prin sistemul public de alimentare, potențiala prezență a bacteriei Pseudomonas aeruginosa vizând rețeaua interioară
Hunedoara: Jurnalistul britanic Charlie Ottley va promova potențialul turistic al municipiului Deva
Potențialul turistic al municipiului Deva ar putea fi promovat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, acesta fiind prezent, în această săptămână, în oraș, unde s-a întâlnit cu primarul localității, Lucian Rus. 'Prezent în această săptămână la Deva, Charlie Ottley marchează începutul unui nou drum cu privire
Timiș: O tânără de origine suedeză, transportată la spital după ce s-ar fi aruncat de la etajul opt al unui bloc
O tânără de origine suedeză a fost transportată la spital, miercuri, după ce s-ar fi aruncat de la etajul opt al unui bloc din Timișoara. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, incidentul a avut loc într-un imobil de pe strada Gheorghe Lazăr. 'Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că
Dolj: Cinci avioane IAR-99 SM modernizate la Fabrica de Avioane Craiova, pregătite să intre în dotarea Ministerului Apărării
Cinci avioane IAR-99 SM modernizate la Fabrica de Avioane de la Craiova sunt pregătite să intre în dotarea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Potrivit președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, cu două dintre aceste aeronave s-a realizat, miercuri, o demonstrație în zbor în prezența ministrului Apărării Naționale, An
Bihor: Primul poligon de mobilitate pentru nevăzători din țară, construit la Oradea de românii din Danemarca
Asociația Nevăzătorilor Bihor va construi și inaugura, până la Sărbătorile Pascale, primul poligon de mobilitate din țară pentru nevăzători, anume pentru utilizarea bastonului alb, ce va fi realizat datorită unei acțiuni caritabile organizată, în 8 martie, în orașul Aarhus, din Danemarca, când peste 100 de români stabiliți în această țară
Arcul de Triumf se deschide, începând de sâmbătă, pentru public
Arcul de Triumf, unul dintre cele mai emblematice monumente ale Capitalei, își va deschide porțile pentru vizitatori, începând de sâmbătă. Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului' își propune, prin această inițiativă, să încurajeze redescoperirea unui loc încărcat de istorie
Bugetul Capitalei, cu venituri de 7,3 miliarde de lei, în dezbatere publică până pe 20 martie
Bugetul Capitalei prevede în anul 2025 venituri de 7,318 miliarde lei, conform proiectului supus dezbaterii publice pe site-ul instituției. Bugetul general centralizat al Municipiului București va totaliza în acest an venituri de 11 miliarde de lei. Dintre acestea, veniturile bugetului local vor reprezenta 7,318 miliarde; bugetul instituțiilor publ
Neamț: Liderii sindicatelor 'Diamantul' și 'Europol', destituiți din Poliție; aceștia consideră măsurile abuzive
Liderul Sindicatului 'Diamantul' din cadrul Poliției Române, comisarul Vitalie Josanu, a fost destituit din poliție, aceeași sancțiune fiind aplicată și liderului Sindicatului 'Europol' Neamț al Agenților de Poliție, agentul șef principal Ioan Cănărău. Aceștia susțin că au fost cercetați disciplinar pentru activitățile desfășurate
Brigada Rutieră: Trafic restricționat pe bulevardul Unirii, după un accident cu trei autovehicule
Traficul rutier este restricționat, miercuri, pe bulevardul Unirii în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme la intersecția dintre bulevardul I.C. Brătianu și bulevardul Unirii. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că în urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat pe plafon, potri
Constanța: Clorul folosit la igienizare - cauza mirosului din școala cu elevii evacuați; cursurile au fost suspendate
Mirosul persistent din cauza căruia sute de elevi și dascăli de la o școală din Cuza Vodă au ieșit, miercuri, din instituția de învățământ provenea de la soluțiile folosite pentru igienizare, pompierii înregistrând valori pozitive de acid clorhidric. 'În urma măsurătorilor CBRN, s-au înregistrat valori p
Gheorghe Hagi: Trebuie să investim social ca să avem performanțe și sportivi foarte mari
Fostul internațional Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, că sportul face parte dintr-un fenomen social și trebuie să investit social pentru a avea performanțe. 'Sportul face parte dintr-un fenomen social al României și trebuie să investim social ca să avem performanțe și sportivi foarte mari. La început totul este social p&acir
Cseke Attila: Alocăm 79 milioane lei pentru consolidarea seismică a două spitale, la Iași și Drobeta-Turnu Severin
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației alocă fonduri în valoare totală de 79,38 de milioane de lei pentru consolidarea seismică a două spitale din țară, unul din Drobeta-Turnu Severin și celălalt din Iași, a anunțat, miercuri, ministrul de resort, Cseke Attila. 'Avem legislație modernă și programe de finanțare c
Constanța: Elevii unei școli, scoși afară din cauza unui miros persistent; 6 persoane, la spital
Cinci elevi și un cadru didactic de la o școală din localitatea constănțeană Cuza Vodă au fost transportați la spital cu stări de rău, după ce autoritățile au fost alertate miercuri că în instituția de învățământ este un miros persistent, probabil de la produsele folosite pentru curățenie. Inspectoratul pentru Situații de Urg
Cluj: Bombă de aviație de 50 kilograme descoperită lângă Turda, neutralizată de pirotehniștii ISU
O bombă de aviație de 50 de kilograme a fost descoperită pe un teren din apropiere de municipiului Turda, iar pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au intervenit, miercuri, pentru a o neutraliza. 'Echipa pirotehnică a ISU Cluj a desfășurat în această după dimineață misiune de asanare pe un teren agricol,
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din opt bazine hidrografice, până vineri la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă joi și vineri, pe râuri din opt bazine hidrografice. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 martie, ora 6:00 - 14 martie, ora 12:00, se vor produce viituri rapide, cu posi