Ministerul Familiei: 30 noiembrie - termen limită pentru depunerea dosarelor în cadrul programului de susţinere a natalităţii
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă că termenul limită pentru depunerea dosarelor în cadrul Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii (FIV2) este 30 noiembrie, până la ora 23,59.
În perioada 1 - 31 decembrie, dosarele depuse până la termenul de 30 noiembrie vor intra în etapa de evaluare şi reevaluare, urmând a se realiza şi procesul de contractare şi comandă a voucherelor destinate beneficiarilor eligibili, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Acest interval va asigura o procesare eficientă a tuturor dosarelor, astfel încât persoanele care au depus documente să primească sprijinul necesar cât mai rapid, precizează Ministerul Familiei.
Până în prezent, au fost depuse 6.394 de dosare, dintre care 5.542 au fost declarate eligibile şi au fost comandate 3.750 de vouchere.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, a declarat că Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii va continua şi în anul 2025, reafirmând astfel angajamentul de a promova şi sprijini iniţiativele care contribuie la dezvoltarea unei societăţi echilibrate.
De asemenea, Natalia Intotero a subliniat că ministerul rămâne dedicat susţinerii familiilor în eforturile lor de creştere a copiilor, oferind astfel un sprijin important pentru consolidarea familiei şi creşterea natalităţii în România. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Suceava: Pompierii caută un bărbat care ar fi căzut în râul Moldova
Pompierii din Suceava au început, sâmbătă după-amiază, operațiunile de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Moldova. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, dispariția ar fi avut loc pe raza localității Băișești din comuna Cornu Luncii. Din primele informații, bărbatul ar fi
Mureș: Centrele rezidențiale pentru copiii din sistemul de protecție specială, verificate prin ordin de prefect
Prefectul județului Mureș, Ovidiu Butuc, a semnat, sâmbătă, un Ordin de prefect prin care a dispus controale la toate centrele rezidențiale pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială din județ, în urma
Rareș Petru Achiriloaie (ANPDCA): Lucrurile semnalate în Mureș - de o gravitate extremă; a fost trimis Corpul de control
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș Petru Achiriloaie, consideră că aspectele semnalate de inspectorii Consiliului de Monitorizare și de reprezentanții
Infotrafic: Lapoviță pe DN 2A în județul Constanța; există riscul formării de polei
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează sâmbătă că este semnalată lapoviță și există riscul formării de polei pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Dorobanțu, județul Constanța. Potrivit unui comunicat de presă, se acționează cu material antiderapant, nefiind înregistrate evenimente rutiere. Pentru reducerea ris
Bihor: Două investiții importante pentru comunitate - predate de Ministerul Dezvoltării Primăriei Oradea
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a predat sâmbătă Primăriei Oradea două investiții realizate în municipiu și anume Baza sportivă de tip 1 de pe strada Clujului și prima creșă mare din țară, de pe strada Ion Irimescu nr. 5, finanțate de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, respectiv prin PNRR. 'Baza sportivă de t
Brașov: Trupul carbonizat al unei octogenare, găsit în casă în urma unui incediu la Homorod
Trupul carbonizat al unei femei de 80 de ani a fost găsit de pompierii chemați să stingă un incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o casă din localitatea brașoveană Homorod. Conform ISU Brașov, incendiul a fost anunțat în jurul orei 2,00, la numărul unic 112, și, la sosirea echipajelor de intervenție, se manifesta cu ardere
'Mitingul pentru democrație' organizat de AUR - duminică, în Capitală
Alianța pentru Unirea Românilor susține că cel puțin 30.000 de români sunt așteptați la 'Mitingul pentru democrație', pe care îl organizează duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al AUR, transmis sâmbătă AGERPRES, mitingul este autorizat și va începe la ora 14,00, în Piața Universității.
CRJ invocă deficiențe grave la 4 centre pentru copii din Mureș; DGASPC: Copiii sunt bine îngrijiți
Directorul general al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hajnal Katalin Miklea, susține că cei 63 de copii cu dizabilități din cele patru centre din Târgu Mureș ar fi bine îngrijiți, deși acestea sunt supra-aglomerate, iar licențele sunt în reorganizare. Precizarea vine în contextul în care Centrul de
Cutremur cu magnitudinea 3,4 în județul Prahova, vineri după-amiaza
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiaza, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD
Jandarmeria Capitalei precizează că nu a furnizat estimări ale numărului de participanți la protestul de la CCR
Jandarmeria Capitalei precizează, într-un comunicat, că nu a furnizat cifre referitoare la numărul de participanți la adunarea publică de vineri, din fața Curții Constituționale a României. 'În spațiul public au fost făcute afirmații conform cărora Jandarmeria Română a furnizat cifre referitoare la numărul de partic
Prahova: Accident între un microbuz și o mașină de gunoi - cinci persoane la spital; microbuzul ar fi intrat pe contrasens (surse)
Cei cinci ocupanți ai microbuzului care a fost implicat, vineri, într-un accident rutier produs pe raza comunei prahovene Tinosu, sat Predești, au fost transportați la spital. Aceștia sunt conștienți și cooperanți și au suferit diverse traumatisme, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. Surse apropiat
Prahova: Accident între un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri; cinci persoane primesc îngrijiri
Un accident în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri a avut loc, vineri, pe raza comunei Tinosu, sat Predești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, în microbuz se aflau cinci persoane, iar în autoutilitară se aflau trei ocupanți. Toți ocupanții di
Buzău: Bărbat de 50 de ani, decedat în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Prahova și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN2(E85), în care au fost implicate trei autovehicule. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier a avut loc în localitatea Poșta Câlnău. 'Din
Tulcea: Vouchere de reducere și tururi ghidate, prin intermediul aplicației de promovare turistică a orașului
Autoritățile locale intenționează să dezvolte aplicația gratuită de promovare turistică a municipiului Tulcea, astfel încât, prin intermediul acesteia, să poată fi activate vouchere de reducere la restaurante și promovate tururi ghidate prin mahalele istorice ale orașului. Managerul Organizației de Management al Destinației Turisti
Harghita: Băile Tușnad - model de gestionare a conflictelor dintre om și urs; nicio pagubă raportată în 2024
Stațiunea Băile Tușnad a devenit, în ultimii trei ani, un model de gestionare a conflictelor dintre om și urs, autoritățile și experții implicați în rezolvarea problemei reușind să reducă semnificativ prezența animalelor în oraș, dar și pagubele produse de acestea. Biologul Imecs Istvan, de la Asociația Project Bag, coordonat