'Mitingul pentru democrație' organizat de AUR - duminică, în Capitală
Alianța pentru Unirea Românilor susține că cel puțin 30.000 de români sunt așteptați la 'Mitingul pentru democrație', pe care îl organizează duminică în Capitală.
Potrivit unui comunicat al AUR, transmis sâmbătă AGERPRES, mitingul este autorizat și va începe la ora 14,00, în Piața Universității.
Ulterior, manifestanții vor porni în marș pe următorul traseu: Piața Universității - Piața Victoriei - Pasajul Basarab - Palatul Cotroceni - Piața Operei - Calea Victoriei - Piața Victoriei.
'Precizăm că manifestația aparține poporului român, AUR oferind doar platforma pentru cei care vor să își exprime nemulțumirile față de anularea alegerilor prezidențiale și care solicită reluarea procesului electoral, începând cu cel de-al doilea tur', se arată în comunicatul citat.
La mitingul de duminică și-au anunțat prezența și peste 500 de români care trăiesc în diaspora, susține AUR.
În acest context, reprezentanții AUR transmit o serie de recomandări pentru participanții la protest:
* să urmeze instrucțiunile organizatorilor, care vor purta banderole albe, pentru a putea fi ușor de observat;
* să nu dea curs actelor de violență și să se adreseze forțelor de ordine și responsabililor de protest dacă observă instigatori sau dacă sunt victime ale vreunui incident
* să nu intre în contradictoriu cu forțele de ordine sau cu jurnaliștii prezenți la miting;
* să nu vină cu niciun alt însemn sau steag, în afară de Tricolor
* pentru a limita pe cât posibil tulburarea liniștii publice, să nu vină la miting cu vuvuzele sau alte materiale similare. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni
CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii
Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică
Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p













