Timiş: Portul popular, muzica şi gastronomia - tradiţii prezentate la Zilele Culturale ale Germanilor din Banat
Prima ediţie a Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat aduce în Timişoara, în perioada 4 - 6 octombrie, manifestări care promovează valorile culturale şi tradiţiile acestei etnii, de la muzică şi dans, până la specialităţile gastronomiei.
"În Timiş sunt mai puţini şvabi decât altădată, dar mai mulţi decât în judeţele vecine Caraş-Severin şi Arad. La această primă ediţie aducem zestrea noastră culturală: dansurile, porturile populare, gastronomia, dar avem şi muzică germană pentru tineret. Astăzi, ne-au mai rămas fărşangul de la intrarea în Postul Paştilor şi kirvaiul (sărbătoare care însoţeşte hramul unei biserici) ca sărbătorile colective cele mai cunoscute. În Timişoara nu mai avem kirvai, dar tradiţia se păstrează în aproape toate localităţile din judeţ. Peste vară avem foarte multe kirvaiuri, iar ultimul kirvai din anul acesta va fi pe 19 octombrie la Liebling şi pe 20 la Charlotenburg. Acestea nu mai sunt la câte o dată fixă, ci se leagă şi de posibilităţile celor plecaţi în Germania să vină, mai ales în perioadele de concedii. Ca tradiţii culinare venim cu Schweinhaxen (ciolan de purcel cu varză), tipic german, şniţel, zupa de găină cu tăiţei. Tradiţională este şi Krautsuppe, dar de Anul Nou. Pregătirea supei Kraut presupune un adevărat ritual, pentru că toată casa se umple de oale, vreo patru, în care fierbem separat carnea de porc, de vită, de curcan, afumătura (cârnaţi) şi separat zarzavaturile. Şi varză murată. Apoi le amestecăm (...). Ca desert, avem Kaiserschmarrn (clătită), ştrudele cu mere, cu dovleac sau cu varză", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Beatrix Ferencz-Gross, organizatoarea evenimentului.
Din tradiţiile de odinioară, Beatrix Ferencz-Gross spune că azi au rămas bucuria să se revedea cu toţii la kirvai, când întreaga comunitate din localitate sărbătoreşte împreună cu şvabii: români, nemţi, sârbi, alte etnii.
"Ne-a rămas, ca tradiţie în Banat, ordinea nemţească în administraţie, dar mai ales punctualitatea: ceasul de pe turla bisericii, în cele patru puncte cardinale, ca să vadă toată lumea. Copiii din sat, indiferent de naţie, ştiau toate limbile din comunitate: nemţeşte, româneşte, ungureşte, sârbeşte. Avem şi muzee, cel mai cunoscut este ' Ştefan Jager' din Jimbolia, dar şi în Lenauheim", spune Beatrix Ferencz-Gross.
Deschiderea Zilelor Culturale ale Germanilor din Banat a aparţinut muzicii camerale, cu un fragment din opereta "Silvia" de Emmerich Kalman, sub conducerea dirijorală a lui Andreas Schein.
După-amiaza va fi dedicată muzicii compozitorilor bănăţeni şi ariilor celebre din operele compozitorului Franz Lehar. Va concentra ansamblul "Lehar" din Munchen condus de organistul bănăţean Franz Metz.
Sâmbătă, de la ora 16,00, în Piaţa Libertăţii vor intra membrii Asociaţiei Reconstituiri Istorice cu costumele lor de pe vremea habsburgică, apoi vor urma concerte de muzică diversă: medievală, rock, jazz în interpretarea unor artişti din Banat.
Duminică va fi ziua dedicată tradiţiilor costumelor şi muzicii populare germane. Începând cu ora 11,00, va avea loc parada costumelor populare însoţite de muzica de fanfară dansuri populare germane pe scena din Piaţa Libertăţii. Seara se va încheia cu concertul formaţiei de şvabi dunăreni Tornado din Pecs.
Pe toată perioada de desfăşurare a evenimentelor, în Piaţa Libertăţii vor fi montate standuri cu specialităţi culinare specifice germanilor din Banat. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: German Fest/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
1Iunie/Buzău: Festival internațional de artă stradală, ateliere interactive și un turneu de minihandbal, cu ocazia Zilei Copilului
Un festival internațional de artă stradală, ateliere interactive și un turneu de minihandbal vor avea loc în municipiul Buzău cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Stradală AnTanTe, unicat în România, va avea loc în perioada 29 mai - 1 iunie. Timp de patru zile, ora
Brașov: Peste 120 de semnalări privind prezența urșilor în municipiu în mai; două exemplare 'habituate' - împușcate
Peste 120 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în municipiul Brașov au fost înregistrate în această lună, în 50 de cazuri echipele de intervenție alungând animalele în pădure, a transmis, joi, Primăria Brașov, care a precizat că, în ultimele zile, au fost și două cazuri în care s-a apelat la împușcare.
1 Iunie/ Program dedicat copiilor pe Calea Victoriei, la 'Străzi Deschise'
Programul 'Străzi Deschise' va fi dedicat copiilor sâmbătă și duminică și include spectacole, ateliere creative, parade, momente artistice în aer liber, dar și o petrecere cu confeti. 'Cei mici sunt invitați să participe la o varietate de ateliere interactive și educative - de la pictură pe nisip, colorat zmee, reciclare creativă, model
Trenurile de metrou circulă normal pe Magistrala 3
Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale pe Magistrala 3 Preciziei - Anghel Saligny, a anunțat Metrorex. Joi, circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat pe un singur fir (în ambele sensuri) între Preciziei și Politehnică, după ce unei persoane i s-a făcut rău. Potrivit unei informări a companiei, în jurul o
CJPC Bihor: În parcurile de distracții, dar și la achiziționarea jucăriilor, siguranța celor mici trebuie să fie prioritară
Părinții și bunicii sunt sfătuiți, în preajma zilei de 1 Iunie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor Bihor, să acorde o atenție sporită siguranței celor mici în toate aspectele, de la alegerea jucăriilor și utilizarea parcurilor de distracții, până la consumul de produse street-food sau timpul petrecut la piscine și ștranduri.
Timiș: In memoriam - Rusaliile negre reflectate în evenimentul comemorativ 'Deportarea bănățenilor în Bărăgan'
Bănățenii comemorează, la acest sfârșit de săptămână, evenimentele petrecute în urmă cu 75 de ani, în noaptea de Rusalii din anul 1951, care atunci a fost în 17/18 iunie, când au început deportările a peste 40.000 de persoane din 300 de sate din Timiș, Caraș și Mehedinți, considerați de noile autorități ale vremii ca fiind chiaburi.
Vameșii declanșează acțiuni de protest; ei vor face controale amănunțite care vor crește timpii de așteptare
Angajați ai Autorității Vamale Române (AVR) și ai structurilor vamale subordonate declanșează, începând de joi, acțiuni de protest la nivel național, a anunțat Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă la nivelul AVR. Potrivit sindicaliștilor, forma de protest constă în aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilo
Circulația trenurilor de metrou se desfășoară pe un singur fir între Preciziei și Politehnică
Circulația trenurilor de metrou se desfășoară pe un singur fir (în ambele sensuri) între Preciziei și Politehnică, după ce unei persoane i s-a făcut rău, informează Metrorex. Potrivit unei informări a companiei, joi, în jurul orei 09:10, în trenul de metrou aflat în stația Preciziei, linia 2, a fost raportată o urgență medicală: u
Meteo București: Vremea devine normală pentru perioada din calendar; maximele nu mai depășesc 25 de grade
Vremea va deveni normală pentru această perioadă în București, pe parcursul zilelor de joi și vineri, iar valorile maxime de temperatură nu vor mai trece de 25 de grade, conform prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 28 mai, ora 10:00 - 29 mai, ora 9:00, în Capitală, vremea se va răci semnificativ
ANM: Cod galben de vânt puternic în jumătate din țară, joi și vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile joi și vineri în jumătate din țară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 - 21:00, vântul va avea intensificări în Moldova, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei,
Tulcea: Tabără de ecologizare la Sulina; programul SGR - considerat un prim pas bine făcut, dar nu suficient
Voluntari din mai multe zone ale țării participă, începând de joi, la Sulina, la o tabără de ecologizare organizată de Asociația MaiMultVerde în cadrul programului Cu apele curate, reprezentanții acesteia apreciind că inițiativa autorităților naționale privind Sistemul de Garanție Returnare (SGR) este 'un prim pas bine făcut' în contextul feno
Harghita: Ziua Porților Deschise, în premieră la Lacul Sfânta Ana; prezentări despre vulcani și activități interactive
Un eveniment special dedicat educației științifice și protecției naturii va avea loc în premieră la Lacul Sfânta Ana, pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Zilei Internaționale a Vulcanilor. Potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a evenimentului, 'Ziua Porților Deschise la Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mo
Suceava: Ambulanță implicată într-un accident rutier la Câmpulung Moldovenesc
O ambulanță a fost implicată într-un accident rutier produs, în noaptea de miercuri spre joi, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, ambulanța a intrat în coliziune cu un autoturism, accidentul soldându-se cu o victimă. &
Primarul Ciucu a semnat dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că a semnat, în sprijinul Federației Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028. El menționează că au fost alocați bani în buget pentru reparațiile necesare. 'În curând lansăm procedura pentru real
Mureș: Un bărbat a fost găsit înecat în apele pârâului Neaua
Un bărbat a fost găsit înecat în apele pârâului Neaua, a informat miercuri seara Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata au fost solicitați să intervină pentru extragerea unei persoane din pârâul Neaua, în localitatea Viforoasa, comuna F&a







