Bihor: Primăria Cociuba Mare dezvoltă Băile Tinca și Lacul Cărăsău pentru o ofertă turistică integrată (GALERIE FOTO)
Vechile Băi Tinca, achiziționate de comuna Cociuba Mare, și Lacul Cărăsău, aflat la 15 kilometri distanță, ar putea deveni, în următorii ani, cele două obiective majore ale unui nou pol turistic în sud-estul județului Bihor.

Pariul aparține administrației din Cociuba Mare, care deși nu deține nici tradiția unei stațiuni balneare și nici un renume turistic consacrat, investește în două proiecte pe care le vede complementare: recuperare și wellness la Băile Tinca, agrement și natură la Lacul Cărăsău, pe teritoriul comunal.

Primarul Mihai Sferle a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că este vorba despre o strategie care depășește granițele administrative ale comunei. Primul pas a fost făcut anul trecut, când Primăria Cociuba Mare, prin societatea proprie Gospodăria Comunală Cociuba Mare, a cumpărat fostul complex Băile Tinca, aflat în comuna vecină, pentru două milioane de euro, de la un cetățean american de origine română.
''Băile Tinca nu reprezintă doar un fost complex balnear, ci o stațiune cu peste 140 de ani de tradiție, una dintre cele mai vechi din vestul României, pe care vrem să o readucem la viață. Anul trecut am făcut tranzacția pentru două milioane de euro. Am luat întreaga proprietate și astfel comuna Cociuba Mare este proprietara Băilor Tinca'', spune edilul.

Achiziția, explică acesta, a fost analizată înainte de finalizare împreună cu instituțiile de control și administrație, toate documentele fiind ''în regulă''.

Complexul cumpărat cuprinde aproximativ 11 hectare, două hoteluri, o bază de tratament, restaurant, piscină exterioară și o grădină dendrologică. Unul dintre hoteluri funcționează, iar baza de tratament deservește în continuare beneficiari ai Casei de Pensii.
''Avem două hoteluri, unul de 35 de camere, funcțional, și unul de 65 de camere, nefuncțional, o bază de tratament cu fizioterapie și băi cu apă termală, care este curativă pentru diverse afecțiuni și probleme de sănătate'', precizează primarul.

Administrația din Cociuba Mare pregătește un proiect estimat la circa 15 milioane de euro, prin care fostele Băi Tinca ar urma să fie transformate într-un complex modern de wellness și recuperare.

Proiectul prevede modernizarea celor două hoteluri și clasificarea lor la patru stele, piscine cu apă termală, saune tematice, bazine cu hidromasaj, spații de relaxare amenajate în grădina dendrologică, modernizarea bazei de tratament, dar și o sală de conferințe și o bază sportivă destinată inclusiv cantonamentelor.
Deocamdată, finanțarea pentru acest proiect nu este asigurată. ''Analizăm liniile de finanțare disponibile. Am identificat o axă prin Programul Regional Nord-Vest, dar încercăm să accesăm și finanțări naționale prin Ministerul Turismului, unde contribuția proprie ar fi mai redusă, de doar 20%'', spune Mihai Sferle.

În paralel, administrația locală se pregătește să înceapă lucrările la o investiție europeană de aproximativ șase milioane de euro în jurul Lacului Cărăsău. Proiectul se află în etapa finalizării proiectului tehnic, iar lucrările ar urma să înceapă în aproximativ o lună.
''Avem aprobat proiectul pentru zona de agrement de la Lacul Cărăsău, un luciu de apă de 18 hectare, în valoare de șase milioane de euro. Suntem în faza de finalizare a proiectului tehnic și estimăm că vom începe lucrările în maximum o lună'', afirmă edilul.
Până în iunie 2028, lacul ar urma să capete o promenadă iluminată de 2,3 kilometri, un restaurant cu terasă, plajă amenajată, ponton plutitor cu șezlonguri, locuri de joacă și zone de odihnă.
Pe lângă investiția europeană, Primăria intenționează să construiască din fonduri proprii zece căsuțe turistice de tip A-frame, fiecare dotată cu jacuzzi exterior.

Pentru administrația din Cociuba Mare, cele două investiții nu sunt proiecte separate, ci componente ale aceleiași strategii, un ''pachet turistic'' combinat, cu sănătate și agrement.
''Ținta noastră este crearea unui pol turistic, în care Lacul Cărăsău și Băile Tinca, la o distanță de circa 15 kilometri, să se completeze unul pe celălalt. Ne dorim un pachet turistic complet: Băile Tinca pentru sănătate, recuperare și wellness, iar Lacul Cărăsău pentru agrement, pescuit și activități de educație în natură'', spune primarul Mihai Sferle.

Planurile nu se opresc aici. Primăria are în vedere și realizarea unei grădini zoologice pentru animale mici, estimată la patru milioane de euro, precum și amenajarea unui parc de aventură într-o pădure de aproximativ 400 de hectare din apropierea lacului. În perspectivă, edilul vede și o colaborare cu comuna Tinca pentru amenajarea unei piste de biciclete care să lege cele două obiective.
''Vrem să creăm în sud-estul județului o axă între Băile Tinca și Lacul Cărăsău, pentru că această zonă nu are suficient dezvoltată partea de turism'', mai afirmă primarul.

Dacă proiectele vor obține finanțările necesare, comuna din Câmpia Crișurilor ar putea deveni, în următorii ani, unul dintre cele mai ambițioase exemple de dezvoltare turistică locală din Bihor, mizând pe îmbinarea resurselor balneare cu turismul de agrement și natura. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa fotografiilor: Primăria Cociuba Mare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Echipajele ISU intervin pentru stabilizarea a două persoane acroșate de un autovehicul
Echipaje ale ISU Bistrița-Năsăud intervin, sâmbătă seara, pentru stabilizarea a două persoane, o femeie și o minoră, victime ale unui accident rutier produs în localitatea Tiha Bârgăului, care sunt în stare de inconștiență. Victimele au fost acroșate de un autovehicul. Din primele informații, cele două vi
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i
MApN: Țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor; mesaje RO-ALERT pentru populația din județul Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în cursul dimineții de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor. Potrivit unui comunicat de presă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fe
Sector 6: Competiție națională de canotaj, sâmbătă și duminică, pe Lacul Morii
Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj, în cadrul căruia vor concura aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară, se va desfășura sâmbătă și duminică pe Lacul Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, campionatul va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate, în weekend, la Caravana SofistiCAT
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate care își caută o familie vor participa la Caravana SofistiCAT, eveniment dedicat fascinației pentru feline și promovării adopțiilor responsabile, sâmbătă și duminică, la Centrul Comercial Auchan Titan din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, pub
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate sâmbătă
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop













