logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Harghita: Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă la Băile Tuşnad (GALERIE FOTO)

Image

Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad, acestea fiind achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost iniţiat de WWF România.

Cele cinci tipuri de containere vor fi testate mai multe luni, inclusiv în perioada sezonului estival, urmând să se decidă, apoi, care dintre ele vor fi folosite.

Primarul staţiunii, Butyka Zsolt, a declarat vineri că achiziţionarea acestor containere, în premieră în România, este un pas uriaş pentru comunitate, care va duce la creşterea siguranţei în oraş şi şi-a exprimat speranţa că şi alte localităţi vor învăţa din experienţa obţinută în cadrul proiectului.

 

Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES


În anul 2021, numărul pagubelor provocate de urşi era foarte mare în Băile Tuşnad, localnicii organizând chiar şi un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se aflau, în contextul în care urşii erau prezenţi în staţiune în fiecare zi, intrau în case, în pensiuni sau mergeau fără frică pe străzile din oraş.

Drept urmare, primarul localităţii a creat un grup de lucru, din care fac parte toţi factorii implicaţi, şi s-au luat primele măsuri pentru a ţine animalele la distanţă.

Autorităţile au curăţat oraşul de tufişuri sau buruieni, unde urşii ar fi putut sta ascunşi, au tăiat pomii fructiferi de pe domeniul public şi împreună cu organizaţii neguvernamentale au derulat proiecte care au pus accent pe conştientizarea importanţei convieţuirii dintre om şi urs.

De asemenea, au avut loc relocări şi chiar împuşcarea unora dintre urşi, iar în prezent exemplarele care se apropie de oraş sunt monitorizate permanent.

 

Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES


Achiziţionarea celor 16 containere de deşeuri anti-urs s-a făcut cu finanţarea oferită de WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) în cadrul proiectului pilot "Siguranţă pentru oameni - protecţie pentru urşi".

Coordonatorul echipei de lucru în cadrul acestui proiect, iniţiat de WWF România în parteneriat cu Primăria Băile Tuşnad şi Asociaţia Project Bag, biologul Imecs Istvan, a declarat vineri că anul trecut, în timpul conferinţe ştiinţifice "Tuşnad Eco Bear", a fost prezentate mai multe containere anti-urs folosite în Parcul Naţional Tatra şi aşa s-a născut ideea să se testeze unele şi la Băile Tuşnad.

"Acestea au fost testate pe urşi în Slovacia, deci nu mai avem îndoieli că ursul nu poate să ajungă la deşeuri. Însă, trebuie să testăm în oraş să vedem comunitatea şi turiştii cum le folosesc, care sunt cele mai adecvate, unde sunt zonele unde avem nevoie de astfel de recipiente. Şi în sezonul turistic le vom testa, după care vom lua decizia şi vom mai cumpăra şi vom schimba modelele vechi care, practic, credem că nu funcţionează", a spus Imecs Istvan.

Acesta a spus că e foarte important ca localnicii şi turiştii să le folosească în mod corespunzător, să închidă uşile şi să nu lase deşeurile afară.

 

Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES


La darea în folosinţă a containerelor anti-urs a participat şi Cistian-Remus Papp, coordonatorul Departamentului specii sălbatice şi arii protejate de la WWF România, care a vorbit despre importanţa proiectului de la Băile Tuşnad, staţiune unde se află un coridor important de deplasare pentru carnivorele mari, acesta fiind şi motivul pentru care se înregistrează atât de multe interacţiuni între om şi urs.

A punctat faptul că proiectul îşi propune să demonstreze faptul că este posibilă convieţuirea dintre om şi urs.

"Până la momentul de faţă, ce am reuşit noi să facem a fost să aducem laolaltă toate părţile interesate, care au fost consultate, sigur, la începutul iniţiativei, am văzut care este viziunea fiecăruia legat de rezolvarea acestor probleme. Şi aici vorbim de la primărie la reprezentaţii fondurilor cinegetice, vorbim de sectorul silvic, ai protecţiei mediului, tur operatori şi aşa mai departe. Şi împreună am reuşit să gândim cele mai bune soluţii, le-am testat de-a lungul timpului, vorbim despre o iniţiativă care durează deja de doi ani şi cu siguranţă rezultatele pe care le-am obţinut sunt destul de promiţătoare", a declarat Cistian-Remus Papp.

El a mai spus că se observă o îmbunătăţire a situaţiei, iar eforturile depuse au dat roade, în contextul în care în urmă cu trei au fost înregistrate 220 de apeluri la 112 prin care era semnalată prezenţa urşilor, iar în 2024 nu s-a înregistrat niciun astfel de apel.

Cristian Remus-Papp a făcut referire şi la măsurile care s-au luat până acum, inclusiv faptul că există instalate foarte multe garduri electrice în jurul proprietăţi din oraş, dar şi că a crescut nivelul de comunicare şi de conştientizare la nivelul comunităţii.

 

Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES


La Băile Tuşnad a fost prezent şi Tibor Hartel, ecolog la Universitatea Babeş - Bolyai, din Cluj-Napoca, care a menţionat că Băile Tuşnad este un model pentru alte oraşe din ţară şi din străinătate care se confruntă cu astfel de probleme, întrucât aici s-a creat "o comunitate de practică", formată din toţi factorii relevanţi, care a implementat soluţii, iar în oraş există un fond de toleranţă, oamenii fiind deschişi să creeze ei nişte reguli şi se le respecte.

"Peste tot în Europa şi în lume, prezenţa carnivorelor mari în zona oamenilor este în creştere. Din varii motive, inclusiv schimbările climatice forţează aceste animale să se apropie de oameni. La Tuşnad, însă, această expunere nu este datorită schimbărilor climatice, nu este una recentă, este una istorică. Este coridor ecologic aici, aşa cum dumneavoastră aveţi rutele dumneavoastră, pe care le frecventaţi zilnic: la locul de muncă, înapoi acasă şi se poate prezice asta, aşa şi urşii au această rută, care nu s-a format ieri. Şi ce este foarte important şi interesant: comunitatea locală de aici cunoaşte acest lucru şi avem un fond, un capital important, o toleranţă extraordinară, pentru că prezenţa ursului s-a impregnat în cultura umană şi atunci, de aceea, Băile Tuşnad este o localitate model, pentru că aici oamenii coexistă cu urşii, urşii noi mai vizitează zona asta în permanenţă şi crearea unui succes, unei poveşti de succes, de coexistenţă este extrem de relevantă pentru toate oraşele care sunt expuse sau vor fi expuse", a declarat Tibor Hartel.

 

Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES


Acesta a făcut referire şi la organizarea la Băile Tuşnad a singurei conferinţe din ţară despre promovarea şi găsirea unor soluţii de coexistenţă urs şi carnivore mari, dar şi despre amenajarea unui spaţiu, Berar Cave, unde oamenii pot cunoaşte o altă perspectivă asupra urşilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 35

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 25-06-2025 22:06

Biserică catolică transformată în biserică ortodoxă; sute de români merg duminica la biserică în Dublin

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Florin Zafiu, transmite: Sute de români stabiliți în Dublin merg în fiecare duminică să se roage în parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Columba, loc în care săptămânal copiii pot învăța în limba română, miercuri membrii Familiei Regale luând parte la o slujbă de Te

Social 25-06-2025 21:43

Dâmbovița: Colectarea de deșeuri în Aninoasa, suspendată în urma incendiului de la groapa de gunoi

Colectarea gunoiului menajer a fost suspendată temporar în comuna Aninoasa după incendiul izbucnit la groapa de gunoi din localitate, a anunțat, miercuri, primarul Vlăduț Niculae. ''Ca urmare a incendiului de la groapa de gunoi și a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița privind declararea

Social 25-06-2025 20:33

Predoiu, la încheierea SEISM 2025: Acest exercițiu a demonstrat relevanța României într-un domeniu extrem de complex

Modul în care angajații inspectoratelor pentru situații de urgență s-au comportat în cadrul exercițiului SEISM 2025 ConvEx-3 demonstrează relevanța României într-un domeniu extrem de complex și extrem de actual, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. ''Acest exercițiu și felul &icir

Social 25-06-2025 20:22

Michelle Obama vine în septembrie în România; va fi prezentă la evenimentul Impact Bucharest

Michelle Obama, fostă Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, va veni în septembrie în România. Ea va fi prezentă la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie, care va avea loc pe 17 și 18 septembrie, la București. Conform organizatorilor, Michelle Obama va participa la o discuție modera

Social 25-06-2025 20:02

Neamț: Doi bărbați transportați cu autospeciala poliției, răniți într-un accident la Căciulești

Doi bărbați reținuți de polițiști, care erau transportați cu autospeciala instituției, au fost răniți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu aceasta, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. ''În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla &

Social 25-06-2025 19:18

FOTO/VIDEO Constanța: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce un autocar cu circa 60 de călători s-a răsturnat la Tariverde

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, în urma unui accident rutier în care un autocar cu circa 60 de călători, cetățeni ucraineni, s-a răsturnat pe DN 22, la ieșirea din localitatea Tariverde către Constanța, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ''Dobrogea''. În accidentul rutier a fo

Social 25-06-2025 17:51

Dâmbovița: Pompierii au intervenit în mai multe localități la incendii de vegetație; în Corbii Mari au ars cinci hectare

Pompierii au intervenit, miercuri, în mai multe localități din județ unde au izbucnit incendii de vegetație uscată, cea mai mare suprafață cuprinsă de foc fiind în Corbii Mari, cinci hectare, anunță ISU Dâmbovița. În comuna Cojasca incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, în c

Social 25-06-2025 17:50

Constanța/ Șeful CJPC, Horia Constantinescu, mutat la structura similară din Ialomița: E o acțiune de intimidare și reducere la tăcere

Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, este mutat temporar, printr-o dispoziție emisă miercuri de ANPC, la structura similară din județul Ialomița, situație catalogată de acesta drept ''o acțiune coordonată de intimidare și reducere la tăcere''. Decizia semnată de p

Social 25-06-2025 17:35

Timiș: Expoziție dedicată luptei de rezistență anticomunistă în Banat, amenajată pe un teren din proprietatea CJ

Consiliul Județean a aprobat, miercuri, dezmembrarea în două loturi a unui imobil din proprietatea instituției administrat de Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara, unde se va construi o biserică din piatră, după ce biserica din lemn de la Topla a ars în luna martie, dar și o anexă unde va fi amenajată o expoziție dedicată luptei de rezistență antic

Administratie 25-06-2025 17:28

Primarul de Vaslui, Lucian Braniște: Organigrama primăriei este la 56-60% acoperire; Guvernul să gândească lucrurile

Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a declarat, miercuri, în contextul anunțării unor măsuri de austeritate care ar presupune tăieri de posturi și reorganizări de personal, că instituția pe care o conduce are organigrama acoperită în proporție de doar 60%. Edilul-șef al municipiului reședință susține că Guvernul ar trebu

Social 25-06-2025 17:25

Garda de Mediu: Animalele sălbatice au curățat râul Târnava Mică de peștii morți din cauza sării

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Mureș, Annamaria Szekely, a declarat, miercuri, că animalele sălbatice au consumat peștii morți din râul Târnava Mică, poluat cu o cantitate mare de sare provenită de la Salina Praid, fiind astfel prevenită o posibilă problemă de sănătate publică. ''După câteva zile de turbiditate ridi

Administratie 25-06-2025 16:53

Mureș: Stare de alertă declarată și în comuna Suplac; numărul localităților afectate de salinitatea Târnavei Mici ajunge la 21

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a declarat, miercuri, stare de alertă și în comuna Suplac, având satele aparținătoare Suplac, Idrifaia, Laslău Mare, Laslău Mic și Vaidacuta, numărul localităților afectate de valul de salinitate care s-a propagat de la Salina Praid pe râul Târnava Mică ajungând la 21.

Social 25-06-2025 16:40

Bihor: Primăria comunei Cherechiu a lansat un proiect pentru copii și familii unite, de peste 8 milioane lei

Peste 260 de copii și adolescenți, dar și familiile defavorizate ale acestora care trăiesc în comuna Cherechiu vor beneficia timp de trei ani de un amplu proiect social, menit să prevină separarea copilului de familie, lansat miercuri de Primăria locală și finanțat cu peste opt milioane de lei din fonduri europene. ''Este un proi

Social 25-06-2025 16:25

Vaslui: Suprafețele agricole irigate au crescut în județ

Suprafața agricolă irigată în județul Vaslui a crescut constant în ultimii ani, în cursul anului trecut înregistrându-se cea mai mare suprafață irigată din anul 1990 până în prezent, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare. Șeful instituției, San

Administratie 25-06-2025 16:08

Barabási: Târgu Mureș va avea o cisternă pentru asigurarea apei potabile în zona Târnavei Mici

Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat, miercuri, că administrația locală din Târgu Mureș va achiziționa o cisternă cu o capacitate de 30.000 de litri pentru transportul apei potabile în zona afectată de salinitatea ridicată de pe râul Târnava Mică. ''La ultima ședință s-a votat cu