Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu: Francezii sunt dornici să viziteze România, în pofida contextului geopolitic

Turiştii francezi sunt dornici să viziteze România, în pofida contextului geopolitic actual, a declarat directoarea Asociaţiei Judeţene de Turism (AJTS) din Sibiu, Simina Manea, după participarea la târgurile de profil din Germania, Franţa şi Austria, potrivit unui comunicat de presă trimis miercuri către AGERPRES.
Foto: (c) Nicolae Gligor
"După prezenţa de la Fitur Madrid din luna ianuarie, reprezentanţii Sibiului au interacţionat în prima parte a lunii martie cu profesionişti şi călători din principalele bazine emitente de turişti pentru Destinaţia Sibiu: Germania, Franţa şi Austria. (...) Pe parcursul celor patru zile ale Salonului Mondial de Turism de la Paris, discuţiile la stand au fost intense datorită interesului mare de descoperire aprofundată a regiunilor turistice. Mozaicul de regiuni, atuuri şi atracţii ale destinaţiei Sibiu au fost prezentate pe scena principală a târgului încă din prima zi. În pofida contextului geopolitic actual, francezii sunt dornici să viziteze România; au căutat informaţii care să-i inspire şi să-i ajute pentru planificarea călătoriilor", a declarat Simina Manea, citată în comunicat.
Potrivit directoarei AJTS, "seniorii francezi pregătesc cu minuţiozitate mai multe vacanţe pe an", iar "pentru ei, vacanţa este un mod de cunoaştere aprofundată a culturii regiunii vizitate, iar un sejur este de cele mai multe ori de minim zece zile".
Foto: (c) Focus
"Caută interacţiunea cu localnici, de aceea preferă formulele de cazare în pensiuni, hoteluri de familie sau camping. Descoperirea culturală este completată de plimbări uşoare în oraşe şi în împrejurimile satelor. Doamnele preferă cure de wellness şi tratament balnear, domeniu în care România beneficiază de un bun renume. Cuplurile tinere optează pentru oraşe de artă şi istorie şi au cerut recomandări care să le permită imersiunea în viaţa culturală a locurilor vizitate. Studenţii şi tinerii profesionişti aleg să se deplaseze cu trenul şi cu bicicleta, iar motiva?iile de călătorie variază de la arhitectură, tradiţii, arte contemporane, sport, totul pentru a alimenta starea de bine", a detaliat reprezentanta AJTS.
Sibiul a fost promovat şi la Târgul de turism "Ferien Messe" din Viena (14-17 martie).
"Turismul activ şi de aventură devine tot mai important pentru călătorii din Austria", apreciază Simina Manea.
Foto: (c) Muzeul ASTRA
Turiştii europeni sunt tot mai mult interesaţi să vadă România, potrivit reprezentantei uneia dintre agenţiile sibiene de turism prezente la târgurile internaţionale recente. "Am avut oportunitatea să interacţionăm cu vizitatori entuziasmaţi, mulţi dintre aceştia fiind deja implicaţi în planificarea călătoriilor lor către România, având rezervări de zbor către Sibiu sau Bucureşti. Un aspect notabil al interacţiunilor noastre a fost interesul crescut pentru activităţile de turism activ şi de aventură, vizitatorii fiind interesaţi să afle mai multe despre opţiunile de drumeţii, ciclism şi alte activităţi în aer liber. De asemenea, s-a remarcat o creştere a cererii despre posibilităţile de camping. În timpul evenimentului, am oferit informaţii utile despre tururile de oraş, excursii şi alte activităţi recreative disponibile, consolidând astfel angajamentul nostru de a promova România ca destinaţie turistică de prim rang. Experienţa noastră la Târgul de Vacanţe din Viena confirmă că interesul pentru România este în creştere şi ne motivează să continuăm să dezvoltăm şi să promovăm ofertele noastre pentru a satisface cerinţele şi aşteptările vizitatorilor noştri", a declarat Anna Henning, de la o agenţie de turism din Sibiu, citată în comunicatul menţionat. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tulcea: Schimb de experiență în domeniul turismului transfrontalier
Reprezentanți ai Asociației de Dezvoltare a Turismului din Republica Moldova se află, în aceste zile, la Tulcea, pentru un schimb de experiență cu Organizația de Management al Destinației Turistice Tulcea, în vederea identificării posibilității unei colaborări pe termen lung. Directorul executiv al ADTM, Viorel Miron, a declarat că
Jandarmeria Maramureș le recomandă turiștilor să ia măsuri de siguranță dacă merg pe crestele munților
Jandarmeria Maramureș informează joi cetățenii care aleg să pornească într-o drumeție în zonele de creastă ale Munților Rodnei și Munților Maramureșului că la altitudini mai mari stratul de zăpadă este semnificativ și le recomandă să își ia măsurile de siguranță în acest sens. Jandarmii montani maramureșeni le recomandă
MAE/Atenționare de călătorie: Grecia - grevă în sectorul transportului public
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că în cursul zilei de joi va avea loc o grevă în sectorul de transport public. De asemenea, Confederația Maritimă Panelenă a informat că toate navele vor rămâne andocate în porturi,
MAE/Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar a anunțat despre restricțiile de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) pentru data de 1 mai, în intervalul orar 06:00 - 22:00 (ora locală).
Iași: O priză defectă, cauza cea mai probabilă a incendiului de la Spitalul CFR Pașcani
Incendiul de la Spitalul CFR Pașcani ar fi izbucnit din cauza unei prize defecte, potrivit unei informări a Inspectoratului Situații de Urgențe (ISU) Iași. ''În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, aproximativ 200 kg de materiale textile și obiecte electrice, cât și obiecte de tâmplărie. Cauza probabil
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și
Botoșani: Proteste ale sindicaliștilor din Direcția Silvică, nemulțumiți față de proiectul de reorganizare a Romsilva
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Botoșani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulțumire față de proiectul de act normativ propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prin care se prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Protestele au avut loc atât la sediul central al Direcție
Timiș: Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Valeriu Tabără, depus în Aula Magna a UȘV Timișoara
Cei care vor să își ia rămas bun de la profesorul Valeriu Tabără o vor putea face începând de miercuri până vineri seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al fostului ministru al Agriculturii fiind depus în Aula Magna a Universității de Științe ale Vieții (UȘV) 'Regele Mihai' din Timișoara, a transmis, miercuri, Cosmin Tabără
Iași: A fost întreruptă energia electrică la Spitalul CFR Pașcani; pacienții, relocați în alt pavilion
Energia electrică a fost întreruptă în clădirea Spitalului CFR Pașcani, care a fost afectată de incendiul izbucnit miercuri după-amiaza, pacienții fiind relocați în celălalt pavilion al spitalului, informează ISU Iași. Potrivit sursei citate, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15:58, dar o parte din forțele d
VIDEO Iași/Planul Roșu, activat după izbucnirea unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani; 62 de pacienți și 17 angajați, evacuați
Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Tulcea: Sala polivalentă din municipiu va fi inaugurată la finele anului
Sala polivalentă din municipiul Tulcea va fi dată în folosință la finele acestui an, a anunțat miercuri, în timpul Galei sportului, președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, investiția fiind considerată una dintre cele mai importante realizate în ultimii ani pentru activitatea sportivă. Contractul de finanțare
Giurgiu: Un centru de zi pentru persoane vârstnice va fi deschis la Băneasa
O unitate de îngrijire la domiciliu și un centru de zi pentru persoane vârstnice vor fi înființate în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean, în structura DGASPC Giurgiu, prin Programul Operațional Regional - Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Servicii Sociale. 'Consilierii județeni au aprobat &ic
Vaslui/Prefectul cere măsuri în instituțiile școlare după ce directoarea unui liceu a descoperit că nu are asigurare de sănătate
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a cerut, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural ca în toate instituțiile școlare să fie efectuate verificări și să fie luate măsuri după ce i s-a semnalat cazul directoarei unui liceu care a descoperit că nu figurează ca asigurat în sistemul public de sănătate. Prefectul
Constanța: Patru răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul în parapetul median al autostrăzii A2; circulația, blocată
Patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat în parapetul median al autostrăzii A2, în zona Medgidia, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A2, pe se
Cluj: CJ a predat comunelor din județ 25 de noi microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a predat, miercuri, comunelor 25 de microbuze școlare electrice noi, pe care le-a achiziționat din fonduri nerambursabile. 'Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost