1 Decembrie/Parada militară de Ziua Naţională a României a început la Arcul de Triumf

Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început vineri în Piaţa Arcului de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 87 de ani, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Reginei Maria.
În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic "Doina" al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I", format din 100 de studenţi. În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun, în semn de salut, folosindu-se muniţie de manevră.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.
La paradă sunt prezenţi premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, membri ai Guvernului, şefi de instituţii, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai cultelor religioase, politicieni, veterani.
Fondul sonor al defilării este asigurat de muzicile militare ale Armatei, din garnizoana Bucureşti: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", Muzica militară a Brigăzii 1 Mecanizate "Argedava" şi elevii Centrului de Instruire pentru Muzici Militare.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor participă la parada militară din Bucureşti. În blocul de paradă defilează aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 150 mijloace tehnice. Avioane şi elicoptere survolează Piaţa Arcului de Triumf la parada de 1 Decembrie.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Cu ocazia Zilei Naţionale, au loc ceremonii militare în garnizoanele din întreaga ţară.
În toate instituţiile militare din ţară se arborează Drapelul naţional, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se ridică Marele Pavoaz. AGERPRES/(AS - autori: Florentina Peia, Sorin Peneş, editor: Cătălina Matei, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
AGERPRES vă urează Paște fericit!
Echipa Agenției Naționale de Presă AGERPRES vă urează Paște binecuvântat alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi. Paște fericit!
Bistrița-Năsăud: Trei persoane rănite într-un accident rutier, la Florești; a intervenit elicopterul SMURD
Trei persoane, printre care și un copil de 12 ani, au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs în localitatea Florești din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, o femeie de 28 de ani, care conducea mașina în care se aflau și celelalte două persoane, a fost cel mai grav răni
UPDATE Incendiu de vegetație în Argeș - elicopterul a efectuat sâmbătă 21 de aruncări cu apă; încă o aeronavă IGAv la intervenție
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat sâmbătă că suprafața afectată de incendiul de la Cetățeni, județul Argeș, este de aproximativ 30 de hectare. Până în prezent, elicopterul Black Hawk a efectuat 21 de aruncări cu apă. 'Resursele de intervenție vor fi suplimentate cu încă o aeronavă a Inspector
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat; trupul neînsuflețit a fost adus la mal
Pompierul căutat în lacul de acumulare de la Siriu a fost găsit decedat și a fost adus la mal de echipele de intervenție, a anunțat ISU Buzău. 'Persoana căutată a fost identificată decedată și adusă la mal de echipele de intervenție. La fața locului este așteptat Serviciul criminalistic, care va efectua cercetările specifice în astfel de situaț
Neamț: Mesaj RO-ALERT după apariția unei ursoaice cu doi pui, la Farcașa
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a emis, sâmbătă, un mesaj RO-ALERT după apariția unei ursoaice cu doi pui, în apropierea gospodăriilor, în comuna Farcașa. 'În jurul orei 11:15 a fost semnalată prezența unei ursoaice cu doi pui în comuna Farcașa, zona Vadu Rău. ISU Neamț a transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din
Poliția, Jandarmeria și Pompierii - la datorie de Paște; zilnic acționează 9.600 de polițiști, 6.000 de jandarmi și 5.000 de pompieri
Un număr de 9.600 de polițiști vor fi prezenți, zilnic, în proximitatea lăcașurilor de cult în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru asigurarea siguranței publice, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, comisar șef de poliție Bogdan Ghebaur, într-o declarație de presă susținută pe Dealul Patriarhiei.
O echipă de la Salvamont Brașov participă la acțiunea de căutare a pompierului căzut în lacul Siriu
O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont - Salvaspeo Brașov s-a deplasat sâmbătă la barajul Siriu, în județul Buzău, cu un scanner acvatic dotat cu inteligență artificială, pentru a sprijini operațiunea de căutare a pompierului căzut în lacul de acumulare. Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, echipa
UPDATE Cinci scafandri îl caută pe pompierul căzut în lacul de acumulare Siriu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a declanșat vineri, în jurul orei 17:00, o misiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane, între care și un pompier, s-a răsturnat în larg. Cinci scafandri și echipamentele necesare au ajuns în zona de intervenție, fiind tr
UPDATE/Incendiu de vegetație într-o zonă greu accesibilă din Argeș; elicopterul IGAv a efectuat 11 aruncări cu apă
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat vineri seara că elicopterul IGAv, care a intervenit la incendiul de vegetație în zona greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș, a efectuat 11 aruncări cu apă. Acesta va continua misiunea de stingere în cursul zilei de sâmbătă, în funcție de evolu
Neamț: Mesaj RO-Alert după apariția unui urs lângă o cabană din Bicaz Chei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezența unui urs lângă o cabană din localitatea Bicaz Chei. 'În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei, în apropierea unei cabane. ISU Neamț a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zon
Timiș: Mieii sunt căutați mai ales la export, pentru carnea lor fragedă și gustul natural
În satele Banatului, odată cu venirea primăverii, începe sezonul pastoral, bogat în activități zilnice susținute, care înseamnă scosul mioarelor la pășunat, mulsul lor la stâne, pregătirea cașului dulce și al savuroaselor brânzeturi de oaie, numai bune pentru masa de Paști. Transhumanța i-a adus în ultimii ani
Hunedoara: Un cetățean italian a murit într-un accident rutier pe DN7, la Șoimuș
Un cetățean italian, în vârstă de 74 de ani, cu reședința în județul Hunedoara, a murit vineri într-un accident rutier care a avut loc pe DN76, în comuna Șoimuș, după ce dubița pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a lovit de un autotren, a informat Inspectoratul de Poliție Județean. 'Un bărbat în vârstă d
Prognoză meteo București: Maxime de 20 de grade, înnorări și vânt moderat până sâmbătă dimineața
Meteorologii prognozează că valorile termice vor scădea ușor pe parcursul zilei de vineri în zona Capitalei, astfel că maxima va fi în jurul a 20 de grade, iar minima de 6-8 grade. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 18 aprilie, ora 10:00 - 19 aprilie, ora 9:00, în zona Municipiului București, cerul va
Caraș-Severin: Accident pe DN6, la Topleț; o persoană a murit carbonizată, două au suferit răni grave
O persoană a murit carbonizată, iar alte două au suferit răni grave, în urma unui accident de circulație care a avut loc, în cursul nopții de joi spre vineri, pe DN6, în afara localității Topleț din județul Caraș-Severin, autoturismul în care se aflau victimele luând foc în urma impactului cu un ansamblu de vehicule condus de un șofer turc
Atenționare de călătorie MAE - Bulgaria: Timp de așteptare crescut la trecerea prin punctele de trecere a frontierei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia asupra faptului că, în perioada minivacanței de Paște, a celei de 1 Mai, dar și în perioada sezonului turistic estival, timpul de așteptare va fi crescut la trecerea prin punctele de