Explozie la Călimăneşti (Vrancea)/ Director Transgaz: Nu au fost respectate condiţiile din avizul emis la începerea lucrărilor pe A7
Directorul adjunct al Transgaz Zona Est, Cristian Schmidt, a afirmat joi, referindu-se la explozia de la magistrala de gaze naturale de la Călimăneşti, că incidentul s-ar fi produs din cauza faptului că, în timpul lucrărilor la autostrada A7, nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de societate la începerea proiectului.
"În fiecare zi, avem echipe de la sectorul Tecuci în teren, care verifică conducta. Conform avizului nostru de principiu care a fost dat la demararea proiectului, au fost stipulate o sumedenie de articole privind ceea ce trebuie făcut în zonele de protecţie a conductei magistralei. Lucru care nu s-a întâmplat. Nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de Transgaz la începerea proiectului", a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Schmidt.
Potrivit acestuia, atât adâncimea la care este amplasată conducta în zonă, cât şi presiunea sub care era ţinută conducta la momentul exploziei sunt conforme normelor în vigoare.
"Adâncimea conductei este conform normelor în vigoare. Normele noastre de amplasare sunt între 1 şi 1,2 metri de la generatoarea superioară a conductei până la suprafaţa pământului, în funcţie şi de relief. De asemenea, presiunea maximă admisă pe conductă este de 45 de bari. De la minim, la maxim, noi putem să avem oricât în conductă, nu suntem restricţionaţi de niciun normativ. Presiunea noastră de operare este în funcţie de zilele de consum, de lunile de consum etc. Putem să avem presiuni mari sau mai mici. Era o problemă dacă aveam depăşită această presiune maximă de 45 de bari, dar noi aveam undeva la 35 de bari la producerea incidentului", a precizat Cristian Schmidt.
Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a declarat joi, la locul exploziei de la Călimăneşti, că adâncimea magistralei de gaze nu ar fi fost cea corespunzătoare.
"Compania ştia că există această conductă şi aici va trebui să fie clarificat faptul că, după cum aţi putut observa într-o anumită măsură, şi eu - nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Ar trebui să fie la o adâncime mult mai mare. Cel puţin, la ce văd şi dintr-o estimare, până într-un metru are adâncimea. În mod normal, specialiştii spun că trebuia să fie la 1,80 metri de la nivelul primului strat de la autostradă", a spus prefectul Nicuşor Halici.
În noaptea de miercuri spre joi, a avut loc o explozie, urmată de incendiu, la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 05,20.
Patru persoane au fost găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti. Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7.
Potrivit ISU Vrancea, explozia de la magistrala de gaz de la Călimăneşti a fost cauzată de executarea lucrărilor pe şantierul Autostrăzii Moldovei A7. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Vrancea: Patru persoane decedate, în urma exploziei de la Călimăneşti
VIDEO UPDATE Vrancea: Incendiul la magistrala de gaz de la Călimăneşti a fost stins
Spitalul 'Bagdasar Arseni': Pacientul rănit în explozia de la Călimăneşti - în sala operaţii
Explozie la Călimăneşti (Vrancea)/ Prefect: Magistrala de gaze nu ar fi fost la o adâncime corectă
Vrancea: Dosar penal în cazul exploziei de la magistrala de gaze de la Călimăneşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SRI/Noi alerte cu bombă pe Otopeni; piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București. Potrivit reprezentanților SRI, piloții au cerut un control pirotehnic, după ce s-au consultat c
Specialiști din domeniile sănătate și combaterea dezinformării au dezbătut despre mecanismele de propagare a narațiunilor despre vaccinare
Specialiști din domeniul sănătății, al combaterii dezinformării, tehnologiei și securității cibernetice, reprezentanți ai presei și creatori de conținut au dezbătut, joi, la Palatul Patriarhiei, mecanismele prin care se formează și se propagă narațiunile despre vaccinare și sănătate, precum și soluțiile prin care pot fi limitate efectele dezinformării și reconstrui &
Ministrul Dezvoltării referitor la balcoanele închise: Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica. Acesta a anunțat că a emis un ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale referitoa
Neamț: Muniția descoperită în zona unde au fost găsite resturile unei drone, la Boghicea, va fi detonată
Muniția descoperită în zona unde au fost găsite resturile unei drone la Boghicea va fi detonată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Cetățenii din localitate au primit mesaj prin sistemul RO-ALERT atât în limba română, cât și în limba engleză. 'Atenție! Distrug
Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027
Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern și bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienților cu sarcoame ale țesuturilor moi, a anunțat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenția de presă Xinhua. Studiile preclinice ale acestui vaccin au fost fina
Bistrița-Năsăud: Copiii cu autism de la Centrul 'Micul Prinț', maeștri cofetari pentru o zi
O parte dintre copiii care beneficiază de serviciile Centrului de Resurse și Referință 'Micul Prinț' din Bistrița au devenit joi, pentru câteva ore, maeștri cofetari, având ocazia să își dovedească abilitățile dobândite în fața unor invitați speciali - operatori economici și reprezentanți ai unor instituții publice.
Neamț: Fragmente dintr-o dronă, găsite în comuna Boghicea
Fragmente dintr-o dronă au fost descoperite, joi, pe o suprafață de aproximativ 200-300 de metri, în comuna Boghicea, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit sursei citate, polițiștii, pompierii și o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) s-au deplasat la fața locului pentru ve
Teleorman: Pompieri români și bulgari, exerciții de pregătire comună la Videle pentru intervenții la incendii în spații închise
Pompieri români și bulgari au participat, joi, la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, la exerciții de pregătire comună pentru intervenții la incendii în spații închise, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. 'Intervențiile la inc
Tulcea: Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării din Sulina - estimată la 12 milioane de euro
Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării (CED) din orașul Sulina, clădire de patrimoniu aparținând Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galați, va costa circa 12 milioane de euro, demersurile pentru obținerea de finanțare necesară lucrărilor fiind demarate deja, potrivit directoarei generale a AFDJ, Angela Stela Ivan.
Primăria Capitalei a lansat licitație pentru 79 de tramvaie noi
Primăria Capitalei a lansat joi procedura internațională pentru achiziționarea a 79 de tramvaie noi, informează edilul general, Ciprian Ciucu. Valoarea estimată a contractului este de 1.404.891.774 lei, fără TVA, iar data pentru depunerea ofertelor este 10 decembrie. 'Continuăm investițiile majore în rețeaua de transpo
Duatlonul Regal Invictus se va desfășura sâmbătă, la Curtea de Argeș
Duatlonul Regal Invictus, eveniment sportiv și comemorativ dedicat Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și memoriei militarilor români căzuți la datorie în misiunile internaționale, se va desfășura sâmbătă, în municipiul Curtea de Argeș. Evenimentul, ajuns la a opta ediție, este organizat în apropierea Zilei Veterani
Harghita: Caritas Alba Iulia a deschis un restaurant social la Odorheiu Secuiesc, unde lucrează și persoane cu dizabilități
Cantina socială și restaurantul 'Márton Áron' din Odorheiu Secuiesc au început să funcționeze în această săptămână, oferind mese persoanelor defavorizate, elevilor din două instituții de învățământ, dar și publicului larg. Proiectul este dezvoltat de Asociația Caritas Alba Iulia în part
Ministrul Mediului, despre microhidrocentralele Bumbești și Dumitra: Sursă alternativă pentru SEN și investiții strategice
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, că microhidrocentralele Bumbești și Dumitra reprezintă o sursă alternativă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), fiind investiții strategice la nivel național. Acordul de mediu a fost dat în vara anului 2025, cu respectarea avizelor instituțiilor abilitate &i
Arad: Al treilea an cu 'buget de criză' pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în municipiu
Primăria Arad va aloca un buget 'de criză' al treilea an consecutiv pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în oraș, însă primarul Călin Bibarț a dat asigurări joi, într-o conferință de presă, că orașul va fi împodobit 'cel puțin la fel' ca anul trecut și nu vor fi mai puține spectacole. Primarul Călin
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor










