Maramureş: Un centru pentru vârstnici, închis; sancţiuni şi avertismente în urma verificărilor
În urma verificării verificării unor azile şi centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor vârstnice cu dizabilităţi şi celor destinate copiilor, atât publice cât şi private, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar un centru a fost închis, arată, vineri, într-un raport public, prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder.
În decursul zilei de luni, 10 iulie, au fost constituite două comisii mixte, din reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş şi a Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.
"În cursul zilei de luni, au fost verificate patru centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări nesubvenţionate din bani publici. În urma verificărilor, au fost aplicate 18 amenzi în valoare de 112.000 de lei şi 21 de avertismente. Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de funcţionarea sub alte coduri CAEN decât cele specifice activităţilor desfăşurate, nerespectarea Codului Muncii, nerespectarea cerinţelor minimale de securitate, funcţionarea fără autorizaţie de incendiu, lipsa atestatelor privind noţiuni de igienă, lipsa documentelor în ceea ce priveşte furnizorul de alimente. Din cele patru centre verificate luni, s-a dispus suspendarea activităţii pentru un singur centru", a spus Rudolf Stauder.
Controalele au continuat şi marţi, 11 iulie, fiind verificate alte patru centre centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări nesubvenţionate din bani publici.
"Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de lipsa caselor de marcat, funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu, mobilier degradat, alimente alterate. În urma verificărilor, au fost aplicate 12 amenzi în valoarea de 76.000 de lei şi 29 de avertismente. De asemenea, s-a dispus sigilarea unui centru pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală" a precizat Rudolf Stauder.
De asemenea, miercuri, 12.07.2023, au urmat la control patru centre pentru vârstnici din Baia Mare şi Vişeu de Sus, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări subvenţionate din bani publici.
"Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de mobilier de bucătărie uzat, depozitarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor, pereţi neigienizaţi, infiltraţii de apă. În urma verificărilor, au fost aplicate 7 amenzi în valoarea de 65.800 de lei, 25 de avertismente şi o mustrare scrisă" a spus Rudolf Stauder.
Totodată, în 13 iulie, au fost verificate patru centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare şi de pe raza oraşului Baia Sprie, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări atât publice, cât şi private. Şi aici au fost depistate nereguli şi anume lipsa adaptării accesului în clădire pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, funcţionarea fără autorizaţie la incendiu şi fără autorizaţie de la primărie. În urma verificărilor, au fost aplicate 4 amenzi în valoarea de 11.000 de lei şi 21 de avertismente.
În context, prefectul judeţului Maramureş a mai precizat că cele două comisii mixte vor finaliza verificările tuturor centrelor de pe raza judeţului Maramureş până la data de 30 septembrie 2023. AGERPRES/(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.
Constanța: A fost întreruptă operațiunea de căutare a marinarului care ar fi căzut în mare de pe un pescador
Operațiunea de căutare și salvare a marinarului care ar fi căzut, vineri, în Marea Neagră, de pe un pescador aflat la șase mile marine depărtare de Constanța a fost sistată, persoana dispărută nefiind găsită, a informat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Conform sursei citate, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a anulat
Utilizarea benzilor pentru transport în comun de motocicliști depinde de regulile stabilite de administratorul drumului
Modificările la legislația rutieră privind circulația motocicletelor și mopedelor pe drumurile publice au intrat în vigoare de vineri, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, care a precizat că, potrivit noilor prevederi, acestea vor putea utiliza benzile destinate mijloacelor de transport în comun în condițiile stabilite de administratorul drumului.
Constanța: Misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador
O navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a plecat vineri din portul Constanța într-o misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador, a informat instituția. Potrivit sursei citate, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat, la ora 15:21, intervenția ARSVOM pent
Galați: Plata salariilor la combinatul Liberty ar putea fi prelungită cu șase luni; negocieri cu cinci potențiali investitori
Plata drepturilor salariale din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar putea fi prelungită cu încă șase luni pentru cei aproximativ 2.400 de angajați activi ai combinatului siderurgic Liberty Galați, iar aprobarea planului de restructurare ar putea deschide calea negocierilor cu potențiali investitori pentru reluarea producției, a anunțat, vineri, pre
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Ministrul Natalia Intotero, despre gestionarea lucrărilor la barajul Mihăileni: E o bătaie de joc, voi solicita un audit
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a criticat, vineri, la Deva, modul în care reprezentanții ABA Crișuri-Oradea au gestionat proiectul de construire a barajului de la Mihăileni, în nordul județul Hunedoara, investiția fiind oprită printr-o hotărâre judecătorească referitoare la anumite neconcordanțe din avizul de mediu.
Prahova: Peste 4.000 de adulți și sute de minori - înscriși pentru plantarea de Cartea Recordurilor de la Poienarii Burchii
Peste 4.000 de adulți și sute de minori sunt înscriși pentru a participa la marea plantare care va avea loc sâmbătă în comuna prahoveană Poienarii Burchii, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor. 'Sunt înscriși 4.200 de ad
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Tulcea: Aplicațiile IT dezvoltate de Ucraina în contextul războiului, utilizate și de români din județ
Unii tulceni care primesc mesaje RO-ALERT de posibile incursiuni de drone transmise de autoritățile române pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina folosesc în ultima perioadă tot mai mult aplicațiile dezvoltate în țara vecină invadată și semnalează probleme în funcționarea acestora. Una dintre aceste persoane, C
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Harghita: Inspectoratul de Jandarmi marchează 35 de ani de activitate- primul drapel de luptă al unității și uniforme istorice, în expoziție
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita marchează 35 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări dedicate istoriei instituției, care includ o expoziție de uniforme militare, documente și fotografii de arhivă, o paradă, exerciții demonstrative și un concert. Expoziția, organizată cu sprijinul Muzeului Jandarmeriei Rom&
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea











