logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Greva din Educaţie continuă; liderii de sindicat solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Iohannis

Imagine din galeria Agerpres

Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a salariilor cu aproximativ 20%, au anunţat marţi, în Piaţa Victoriei, liderii de sindicat, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului.

"Cererea noastră şi anume de a se majora salariile aşa cum am cerut ieri: aplicarea articolului 12 din Legea 153 nu se acceptă. Este vorba de o creştere de 20% a salariilor", a arătat Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

 

 

Acesta a precizat că oficialii au înaintat aceeaşi propunere, respectiv prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic şi de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.

În aceste condiţii, sindicaliştii spun că vor continua acţiunile de protest şi solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis.

 

 

"Acţiunile de protest continuă. Colegii noştri sunt singurii care vor decide momentul suspendării acestor acţiuni. Preşedintele are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situaţia din sistem va trebui să intervină în regim de urgenţă. Este rolul domniei sale de mediator" a subliniat, la rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".

 

 

Sindicaliştii au pornit în marş către Palatul Cotroceni.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Sindicatele din Educaţie organizează marţi un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până la Palatul Cotroceni

 

Protestul sindicatelor din învăţământ deviază şase linii de transport în comun în Bucureşti

 

Marius Nistor: Vor veni peste 20.000 de oameni la protestul de marţi; vom da o lecţie de demnitate

 

Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte cu sindicaliştii din Educaţie, la ora 12,00

 

Deca: Dacă se va prelungi conflictul, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări şi examene naţionale

 

Membrii de sindicat sunt singurii în măsură să renunţe la grevă, dacă soluţia Executivului este una corectă (sindicate)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 30-10-2026 10:46

Ploi moderate cantitativ și vânt în întreaga țară, în weekend; strat de zăpadă în zona montană (meteorologi)

Meteorologii au emis, vineri, o informare de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și precipitații mai ales sub formă ninsoare și strat de zăpadă la altitudini de peste 1.500 de metri, valabilă pentru întreaga țară, în următoarele trei zile. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 30 octombri

Social 30-10-2026 10:34

Tulcea: Bătrânii singuri care au nevoie de îngrijiri, în centrul pentru persoanele fără adăpost

Centrul Phoenix pentru persoanele fără adăpost din orașul Tulcea, unitate a Direcției de Asistență și Protecție Socială (DAPS) din cadrul Primăriei municipiului, este tot mai accesat de vârstnici care trăiesc singuri și au nevoie de îngrijiri, situația acestora neputând fi soluționată însă de unitate. Directoarea DAPS, Ștefana Z

Social 30-10-2026 10:24

Sibiu: Căldura degajată de un reșou, cauza probabilă a incendiului în care au murit cei doi frați (ISU)

Incendiul în care cei doi frați, de 2 și 4 ani, au murit intoxicați cu fum, miercuri seara, a fost provocat, cel mai probabil, de căldura degajată de un reșou electric folosit pentru încălzire, potrivit concluziilor comisiei de cercetare constituite la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, transmise vineri, printr-un comunicat de

Social 30-10-2026 10:09

ANM: Cod galben de ploi în cinci județe, de sâmbătă dimineața; ninsori în zona Carpaților Meridionali

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de ploi în cinci județe, dar și de ninsori în Carpații Meridionali, valabilă până duminică dimineața. Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 octombrie, ora 5:00 - 1 noiembrie, ora 10:00, în zona deluroasă și montană a județelor Gorj, Vâ

Social 30-10-2026 09:36

Psihologii britanici avertizează asupra riscurilor sfaturilor 'necalificate și dăunătoare' oferite de chatboturi în materie de sănătate mintală

Psihologii britanici și-au exprimat îngrijorarea cu privire la chatboturile bazate pe inteligență artificială (AI) nereglementate, care oferă informații 'necalificate și dăunătoare' persoanelor care solicită sfaturi în materie de sănătate mintală, relatează vineri DPA/PA Media. Îngrijorarea exprimată de psihologi vine în context

Social 30-10-2026 08:33

11 ani de la Colectiv/Gelu Duminică (sociolog): Adevărata lecție de la Colectiv e despre consecințele nepăsării

Sociologul Gelu Duminică a transmis vineri un mesaj la 11 ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, subliniind că memoria victimelor este invocată des, dar lecțiile lor sunt aplicate rar. Potrivit acestuia, adevărata lecție de la Colectiv e despre consecințele nepăsării. ''Am promis că schimbăm sistemul. Doar am promis..

Social 30-10-2026 07:46

Sibiu: Două femei au decedat și un tânăr a fost rănit, într-un accident pe Valea Oltului

Două femei, în vârstă de 50 și 72 de ani, au decedat, iar un tânăr de 21 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs în noaptea de joi spre vineri, pe DN 7, în apropierea localității Lazaret, potrivit informațiilor transmise vineri dimineața de Poliție și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Din pr

Social 30-10-2026 05:00

Seara Colocviului Regal - vineri, la Palatul Elisabeta; prof. emerit Antoon De Baets - Premiul Cantemir 2026

Principele Radu găzduiește vineri, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celui de-al IX-lea Colocviu Regal, desfășurat în Capitală, și decernării celui de-al XIII-lea Premiu Cantemir. Al treisprezecelea Premiu Cantemir, distincție anuală oferită în cadrul Colocviilor Regale, va fi acordat prof. emerit Antoon De Baets de la Univers

Social 29-10-2026 21:41

MApN transmite condoleanțe Forțelor Armate Italiene, în urma accidentului aviatic produs în Bosnia și Herțegovina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, joi, condoleanțe Forțelor Armate Italiene, în urma accidentului aviatic produs în Bosnia și Herțegovina, în care și-au pierdut viața militari aflați în misiune. 'Acest eveniment dureros ne reamintește de riscurile și responsabilitățile asumate de militarii care partic

Social 29-10-2026 21:11

PMB: 550 de persoane vor reveni de anul viitor în locuințe sigure, după consolidarea blocurilor acestora

Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuințe noi, curate și sigure, blocurile lor vechi de aproape 100 de ani, încadrate în clasa I de risc seismic, fiind în prezent în curs de consolidare de către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, a anunțat Primăria Capitale

Social 29-10-2026 20:19

Sibiu: Patru răniți, trei dintre ei cetățeni străini, după o coliziune între două autoturisme

Patru persoane au fost rănite, joi seară, în urma coliziunii între două autoturisme la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Luptei din municipiul Sibiu. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu a anunțat că trei dintre răniți sunt cetățeni străini, cu vârste între 27 și 53 de ani. 'Din primele

Social 29-10-2026 17:44

Învestituri regale la Palatul Regal: Nunțiul Apostolic - Decorația Nihil Sine Deo (GALERIE FOTO)

O ceremonie de învestituri regale a avut loc, joi după-amiază, în Sala Tronului de la Palatul Regal, ocazie cu care au fost decorați Nunțiul Apostolic, Arhiepiscopul Giampiero Gloder, directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, și Cancelarul Casei Majestății Sale, Traian Sârcă.

Social 29-10-2026 17:09

Sondaj CURS: Majoritatea românilor, respectiv 77%, consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită

Majoritatea românilor, respectiv 77%, consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 18% apreciază că direcția este una bună, iar 5% nu au exprimat o opinie, potrivit unui sondaj CURS realizat în contextul instalării guvernului Luca Niculescu.

Social 29-10-2026 17:08

Mureș: Explozia unui vagon-cisternă pe platforma Azomureș, simulată de pompieri sub supravegherea unor experți francezi (GALERIE FOTO)

Un scenariu de accident chimic, care a presupus izbucnirea unui incendiu și explozia unui vagon-cisternă încărcat cu gaze inflamabile pe platforma Azomureș, a fost simulat în cadrul unui exercițiu tactic sub supravegherea unor experți francezi și a ofițerilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), a anunțat, joi, Inspectorat

Administratie 29-10-2026 16:40

Numărul sălilor de jocuri de noroc din municipiul Giurgiu aproape s-a înjumătățit

Consilierii locali din Giurgiu au aprobat joi, în cadrul unei ședințe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc în municipiu, constatând cu această ocazie că numărul acestora aproape s-a înjumătățit. ''Avem pe ordinea de zi