Aeronavele AWACS au aterizat la Baza Aeriană 90; Daniel Petrescu: Este o consolidare semnificativă a prezenţei aliate

Şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, a declarat, marţi, cu ocazia sosirii în ţara noastră a aeronavelor AWACS, că această operaţiune reprezintă "o consolidare semnificativă" a prezenţei aliate pe Flancul estic al NATO.
"Este o consolidare semnificativă a prezenţei aliate aeriene pe Flancul estic. Sunt capabilităţi aeriene suplimentare foarte importante şi, aş spune, complementare capabilităţilor NATO terestre şi aeriene dislocate deja pe teritoriul României", a afirmat Petrescu.
Din februarie 2022, aeronavele AWACS au executat misiuni de patrulare regulate în estul Europei şi în regiunea Mării Baltice.
"Principala noastră bază de transport aerian, Baza 90 din Otopeni, va găzdui şi coopera strâns în desfăşurarea zborurilor de recunoaştere şi supraveghere a spaţiului aerian al Alianţei în următoarele săptămâni. Misiunile comune care se vor desfăşura aici vor aduce valoare adăugată şi în planul creşterii coeziunii dintre personalul român şi cel al Flotei 14 NATO de supraveghere, precum şi în planul interoperabilităţii", a explicat şeful SMAp.
El a evidenţiat că Armata Română, Forţele Aeriene Române contribuie permanent în cadrul efortului NATO de a menţine stabilitatea regională şi stabilitatea globală.
"Suntem împreună, umăr la umăr, cu colegii aliaţi, pentru a asigura o apărare colectivă robustă, inclusiv prin garantarea siguranţei spaţiului aerian naţional şi aliat. Pe linia apărării colective, dispozitivul defensiv aliat din regiunea Mării Negre a fost întărit şi echilibrat. Grupul de luptă pentru apărare colectivă dislocat în Cincu, creşterea efectivelor şi capabilităţilor din Baza aeriană 'Mihail Kogălniceanu' , în principal, dar şi în alte locaţii, precum şi augmentarea cu noi trupe aliate a Brigăzii multinaţionale de Sud-Est sunt exemple concrete ale fermităţii relaţiilor europene şi transatlantice în România", a indicat Daniel Petrescu.
Conform şefului Statului Major al Apărării, comandamentele multinaţionale constituite pe teritoriul ţării noastre au avut un aport considerabil pentru coordonarea forţelor aliate pe Flancul estic.
"În acest context, prezenţa aeronavelor AWACS în România se înscrie în setul de decizii adoptate la Madrid. În ţara noastră, aeronavele AWACS vor contribui la realizarea unei imagini operaţionale complete asigurând avertizare timpurie şi întărirea capacităţii de reacţie a Alianţei", a transmis Petrescu.
Ministerul Apărării Naţionale anunţa săptămâna trecută că aeronave AWACS (Airborne Warning and Control System) din cadrul Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania, vor ateriza, marţi, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a Alianţei în regiunea Mării Negre.
"Ca răspuns la agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, NATO a sporit prezenţa aeriană în flancul estic al Alianţei cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere şi avioane cisternă", arăta ministerul.
Aeronavele AWACS vor executa, în perioada următoare, zboruri de recunoaştere şi supraveghere pe teritoriul ţărilor NATO. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bucată de tencuială, căzută dintr-o clădire, în Sectorul 1; PMB spune că proprietarii nu au depus documentația în vederea consolidării
O bucată de tencuială de la o clădire veche aflată pe Strada Poiana Narciselor nr. 7, în apropierea Parcului Cișmigiu, a căzut vineri dimineață. Nu s-au înregistrat victime omenești, însă o mașină aflată în apropiere a fost 'grav' avariată, a anunțat Primăria Sectorului 1, pe Facebook. Clădirea, construită în 1902, are 17
Timiș: Voluntarii Asociației Acasă în Banat colorează satul cărășean Grădinari
Comuna cărășeană Grădinari, fostă proprietate a vistieriei regale în veacurile XVIII-XIX și renumită prin târgul inaugurat în anul 1869, care i-a adus și o dezvoltare economică înfloritoare, și-a pierdut din frumusețea de odinioară, porțile masive din lemn ale caselor și 'ferestrele bârfitoare' din spatele cărora ochii vigilenți ai bătr&
Constanța: Protest al deținătorilor de mici magazine alimentare în stațiuni ale litoralului față de Protecția Consumatorilor
Zeci de deținători de mici magazine alimentare în stațiuni de pe litoral au protestat vineri, în fața Prefecturii Constanța, timp de două ore, față de măsurile 'abuzive' pe care Protecția Consumatorilor le ia împotriva lor, referitor la aplicarea HG 559/2001 privind comercializarea produselor alimentare și nealimentare în stațiunile turistice.
Primarul Brașovului: Vom face investițiile necesare să preîntâmpinăm situații de genul celor de la inundațiile de săptămâna trecută
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, vineri, în urma ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență, că municipalitatea va face toate investițiile necesare pentru a preîntâmpina, pe viitor, situații de genul celor din urmă cu o săptămână, când mai multe zone ale orașului au fost afectate de ploile torențiale.
Bacău: O femeie din Brașov, pasager într-un autoturism, a decedat într-un accident rutier în localitatea Ungureni
O femeie de 70 de ani din Brașov a decedat, vineri, în localitatea Ungureni, după ce autoturismul în care era pasager a intrat în coliziune cu un microbuz, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'Un conducător auto în vârstă de 71 ani, din județul Brașov, în timp de conducea un autoturism în comu
Târg de adopții ASPA - sâmbătă, pe Insula Câinilor din Parcul Titan
Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) anunță organizarea unui nou târg de adopții, sâmbătă, pe Insula Câinilor din Parcul Titan. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 - 17:00, a informat, vineri, ASPA, într-o postare pe Facebook. 'Mâine, 7 iunie, e ziua în care &icir
ANAR: Valorile concentrației de cloruri din apă sunt în ușoară scădere la Praid, dar se mențin ridicate
Specialiștii din cadrul Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) monitorizează, în prezent, 15 secțiuni de apă de pe râurile Târnava Mică, Corund, Târnava Mare și Mureș, pe un sector extins până în zona de graniță, în dreptul localității Nădlac. Potrivit unei postări publicată, vineri, pe pagina ofi
TPBI prelungește programul mai multor linii, pentru transportul spectatorilor meciului România - Cipru
Liniile 1, 4, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de marți, 10 iunie, pentru a asigura transportul spectatorilor meciului România - Cipru, programat de la ora 21:45, pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Bacău: Experiență inedită pentru 180 de copii de la Grădinița 'Roza Venerini', alături de jandarmi
Peste 180 de copii de la Grădinița 'Roza Venerini' din municipiul Bacău au avut, vineri, o experiență de neuitat, întâlnindu-se cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ). Prichindeii au petrecut timpul într-un mod inedit, explorând lumea fascinantă a jandarmeriei și învățând despre siguranță
Bistrița-Năsăud: O fetiță de 3 ani s-a ales cu arsuri pe o treime din corp, opărită cu apă fierbinte
O fetiță de trei ani din orașul Sângeorz-Băi s-a ales cu arsuri pe aproximativ o treime din suprafața corporală, fiind opărită cu apă fierbinte, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. 'Din primele informații, victima prezintă arsuri pe aproximativ 30-40% din suprafața corpului. Intervin la caz un echipaj d
Covasna: Lacul din Sfântu Gheorghe, reabilitat cu fonduri europene, inaugurat printr-un picnic comunitar
Sfântu Gheorghe, 6 iun /Agerpres/ - Lacul artificial aflat în cartierul Gării din municipiul Sfântu Gheorghe, reabilitat din fonduri europene, va fi inaugurat oficial duminică, 8 iunie, printr-un picnic comunitar, a anunțat primăria. Lacul artificial din Cartierul Gării a fost amenajat în urmă cu peste patru decenii pe un teren aflat &i
Hidrologi: Cod portocaliu de inundații pe unii afluenți ai râului Cerna, până la ora 21:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenționare Cod portocaliu de inundații, valabilă în orele următoare pe unii afluenți ai râului Cerna, de pe raza județelor Gorj și Caraș-Severin. Potrivit hidrologilor, până la ora 21:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a
Fântânile din parcul A. I. Cuza - luminate în turcoaz luni, pentru a marca Ziua de Conștientizare a Bolii Batten
Fântânile arteziene din parcul Alexandru Ioan Cuza vor fi iluminate în turcoaz luni, pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Bolii Batten. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, Primăria Sectorului 3 se alătură astfel demersului inițiat de Asociația Rebeca Faith-Hope-Love, prin care se atrage atenția asupra î
Constanța: Bărbat care a abandonat un câine în stațiunea Mamaia, amendat cu 12.000 de lei
Un bărbat care a abandonat un câine în stațiunea Mamaia a fost identificat de polițiști și amendat cu 12.000 de lei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind un bărbat care ar fi abandonat un câine în staț
IGSU: Aproape 5.000 de pompieri și peste 300 de echipaje SMURD, la datorie în perioada Rusaliilor
Aproape 5.000 de pompieri și peste 300 de echipaje SMURD sunt pregătiți pentru intervenție în acest sfârșit de săptămână, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. ''Peste 4.750 de pompieri, sprijiniți de aproximativ 4.000 de mijloace tehnice, vor fi la datorie în toată țara, pregătiți să intervină rapid în caz de