Timiş: Balul Vienez revine la Timişoara, după o pauză de doi ani

Cea de-a IX-a ediţie a Balului Vienez revine, joi seara, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, după o pauză de doi ani.
Evenimentul caritabil a ajuns să fie nelipsit de pe Agenda culturală a oraşului în prag de sărbători, fiind organizat în parteneriat cu Consulatul Austriei la Timişoara şi desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei. Balul Vienez de la Timişoara este recunoscut la nivel internaţional de către Primăria din Viena.
"După o pauză de doi ani, ne bucurăm să fim din nou împreună pentru a onora tradiţia şi a investi în viitor. Balul Vienez nu este doar un eveniment de o seară, ci un program de trei luni în care aducem împreună cultura, tinerii şi generozitatea. În cei 10 ani de existenţă, acest proiect a crescut reuşind în fiecare an să mărească amploarea impactului la nivel de comunitate. Prin implicarea în proiectele partenerului caritabil al evenimentului, United Way România, încercăm să oferim o şansă la educaţie pentru 850 de copii care nu au această oportunitate", a declarat iniţiatoarea acestui eveniment, avocatul Ioana Haţegan, într-un comunicat remis AGERPRES.
În fiecare an, pe lângă prezenţa nelipsită a orchestrei Spirit of Vienna, care vine special din capitala Austriei pentru acest eveniment, invitaţi speciali sunt artişti români care cântă pe marile scene ale lumii.
Anul acesta, pe scena Balului Vienez de la Timişoara va urca soprana Cella Costea, solistă a Operei Naţionale din Atena. La secţiunea "Rising stars" care promovează tinerele talente locale, vor participa Sebastian Manning - vioara I (clasa a VII-a) şi Lois Muntean, vioara a II-a (clasa a VIII-a), ambii elevi ai Liceului de Arte 'Ion Vidu' din Timişoara.
Programul artistic este oferit de cei 44 de tineri debutanţi, cu vârste între 16 ani şi 24 de ani, şi 23 de copii mini-dansatori (între şase ani şi 12 ani) care au participat la cursurile Academiei BVT şi care se află la cea de-a VI-a ediţie.
Fondată în 2012, Fundaţia Haţegan are ca obiectiv principal formarea şi susţinerea unor comunităţi puternice în Timişoara şi în regiune prin trei linii de programe: comunitate, educaţie şi cultură. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Turist accidentat în Cheile Râmețului
Un turist a suferit o dublă fractură, de tibie și peroneu, în timp ce se afla joi în Cheile Râmețului. Un echipaj al Serviciului Public Județean Salvamont - Salvaspeo Alba a intervenit joi în zona Cheilor Râmețului în sprijinul unui turist, despre care exista suspiciunea de fractură membru inferior. 'Victi
Vaslui: Fată de 14 ani, transportată în stare critică la Iași după ce a căzut cu bicicleta într-un canal
O fată de 14 ani a fost grav rănită și se află în stare critică după ce a căzut cu bicicleta într-un canal, sub un pod, în localitatea Rafaila, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Daniel Ungureanu, la locul producerii evenimentului s-au deplasat o amb
Sezonul estival a început, Apele Române finalizând predarea sectoarelor de plajă către 266 operatori economici
Sezonul estival 2025 a început oficial pe litoral, Apele Române Dobrogea-Litoral finalizând predarea sectoarelor de plajă către cei 266 de operatori economici cu contracte de închiriere, a anunțat, joi, Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o postare pe Facebook. Potrivit sursei citate,
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,2 s-a produs joi, în Vrancea
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 30
Tulcea: A început pescuitul pe lacul Ciuperca
Doar unul din cei aproximativ 50 de tulceni care au pescuit, în prima parte a zilei de joi, în lacul Ciuperca și-a cumpărat permisul online, toți ceilalți plătindu-l pe loc la angajații Direcției de Întreținere și Administrare a Patrimoniului din cadrul Primăriei municipiului. Accesul la pescuit pe lacul Ciuperca se face &ici
Peste 470 de permise de conducere reținute de polițiști; 25 de șoferi - prinși băuți la volan
Peste 470 de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele 24 de ore, pentru diverse abateri în trafic, dintre care 138 pentru viteză și 25 pentru consum de alcool, informează Poliția Română. În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au constatat 87 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fii
Trafic îngreunat la ieșirea din țară pe podul de la Giurgiu; coloana de mașini se întinde pe 4 kilometri
Traficul pe sensul de ieșire din România pe podul Giurgiu - Ruse se desfășoară joi cu mare dificultate, coloana de mașini întinzându-se pe aproximativ 4 kilometri, iar timpul estimat de tranzit este de o oră. 'Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează participanții la trafic că, în ziua de
Peste 1.400 de polițiști de la Rutieră și 400 de radare supraveghează drumurile și autostrăzile în minivacanța de 1 Mai
Poliția Rutieră a mobilizat în minivacanța de 1 Mai peste 1.400 de polițiști, dotați cu 400 de radare, pentru a supraveghea autostrăzile și drumurile aglomerate, la ieșirea din Capitală, stațiunile montane și de pe litoral. 'În această perioadă de minivacanță, efectivele Poliției Rutiere vor fi prezente pe arterele cu risc ruti
Giurgiu: Trei case afectate de un incendiu la Tântava; în una din ele se aflau 20 de butelii
Trei case din localitatea Tântava, județul Giurgiu, au fost cuprinse de un incendiu din cauza unui scurtcircuit electric, intervenția pompierilor fiind dificilă deoarece într-una dintre gospodării se aflau 20 de butelii, iar focul se extindea rapid. 'ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină, miercuri seara, pentru stingerea un
Tulcea: Schimb de experiență în domeniul turismului transfrontalier
Reprezentanți ai Asociației de Dezvoltare a Turismului din Republica Moldova se află, în aceste zile, la Tulcea, pentru un schimb de experiență cu Organizația de Management al Destinației Turistice Tulcea, în vederea identificării posibilității unei colaborări pe termen lung. Directorul executiv al ADTM, Viorel Miron, a declarat că
Jandarmeria Maramureș le recomandă turiștilor să ia măsuri de siguranță dacă merg pe crestele munților
Jandarmeria Maramureș informează joi cetățenii care aleg să pornească într-o drumeție în zonele de creastă ale Munților Rodnei și Munților Maramureșului că la altitudini mai mari stratul de zăpadă este semnificativ și le recomandă să își ia măsurile de siguranță în acest sens. Jandarmii montani maramureșeni le recomandă
MAE/Atenționare de călătorie: Grecia - grevă în sectorul transportului public
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că în cursul zilei de joi va avea loc o grevă în sectorul de transport public. De asemenea, Confederația Maritimă Panelenă a informat că toate navele vor rămâne andocate în porturi,
MAE/Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar a anunțat despre restricțiile de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) pentru data de 1 mai, în intervalul orar 06:00 - 22:00 (ora locală).
Iași: O priză defectă, cauza cea mai probabilă a incendiului de la Spitalul CFR Pașcani
Incendiul de la Spitalul CFR Pașcani ar fi izbucnit din cauza unei prize defecte, potrivit unei informări a Inspectoratului Situații de Urgențe (ISU) Iași. ''În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, aproximativ 200 kg de materiale textile și obiecte electrice, cât și obiecte de tâmplărie. Cauza probabil
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și