Bihor: Demersuri pentru realizarea în România a unei statui dedicate soiului de struguri ''Fetească Regală''

O statuie dedicată soiului de struguri ''Fetească Regală'', reprezentativ pentru tradiţia viticolă din Transilvania şi din România, urmează să fie ridicată la Mediaş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, oenologul Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei pentru cultura şi civilizaţia vinului "Millesime".
"Feteasca Regală" are deja şi o Zi internaţională, marcată pentru prima dată pe 3 iunie 2022.
"La discuţiile pe care le-am avut noi pe 3 iunie, când am citit Proclamaţia pentru ziua internaţională a soiului la Mediaş, am zis că ar trebui să fie ceva mai consistent, care să rămână şi aşa am avansat ideea de statuie. Care ar fi extraordinar să fie amplasată chiar în Mediaş, zona de naştere a soiului 'Fetească Regală'. Ar fi o chestie emblematică, de mare importanţă. Octavian Isăilă, cel care a iniţiat ziua soiului, a dus ideea mai departe şi are deja un proiect în acest scop. A aflat astfel şi că este prima statuie a unui strugure din lume," a declarat, precizat Dorin Popa.
Potrivit acestuia, statuia va fi realizată din bronz, va avea o înălţime de trei metri, cu trei frunze, cinci muguri, şapte lăstari şi 33 de boabe, pe fiecare boabă urmând să fie emblema unui producător de Fetească Regală din România. De jur împrejurul statuii, pe un ansamblu în cerc din bronz, se vor amplasa mai multe săgeţi, cu distanţe, către fiecare producător de Fetească Regală.
Proiectul statuii face parte din programul Asociaţiei pentru reconstrucţia vechii Metropole de vin a Transilvaniei, al cărei preşedinte este Octavian Isăilă şi care se ocupă, de mai bine de 15 ani, ca pasiune, de reconstrucţia istoriei locale şi naţionale a vinului.
Contactat telefonic, Octavian Isăilă a precizat, pentru AGERPRES, că proiectul statuii este în discuţii aproape de contractare cu executantul, un artist din Republica Moldova, Cristian Creştincov, care locuieşte într-un sat din Sibiu. Conceptul iniţial al statuii aparţine unui artist plastic din Sibiu, jurnalistul Adrian Popescu.
"Încercăm să asigurăm finanţarea acestui proiect, care are o valoare totală de circa 100.000 de euro, prin sponsorizări de către crame, companii sau alţi donatori", a afirmat Isăilă.
Durata de execuţie este preconizată de 16 luni, astfel încât să fie inaugurată în anul 2024. Statuia ar urma să fie amplasată într-un punct turistic important al oraşului.
"Mediaşul purta denumirea de Metropola de vin a Transilvaniei. Şi din câte ştim acum este singura metropolă de vin din lume, adică un centru logistic al vinului în care Mediaşul era mijlocul zonei din Transilvania. I-am avut la Mediaş pe Caspari şi Ambrosi, cei doi pionieri ai replantării Europei cu viţă de vie altoită din Vechea Metropolă de vin a Trasilvaniei în urma devastării cauzată de filoxera la sfârşitul anilor 1800. Am avut tot ce a însemnat asociaţiile de vin ale Transilvaniei," a precizat Octavian Isăilă. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: (c) Octavian Isăilă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: O priză defectă, cauza cea mai probabilă a incendiului de la Spitalul CFR Pașcani
Incendiul de la Spitalul CFR Pașcani ar fi izbucnit din cauza unei prize defecte, potrivit unei informări a Inspectoratului Situații de Urgențe (ISU) Iași. ''În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, aproximativ 200 kg de materiale textile și obiecte electrice, cât și obiecte de tâmplărie. Cauza probabil
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și
Botoșani: Proteste ale sindicaliștilor din Direcția Silvică, nemulțumiți față de proiectul de reorganizare a Romsilva
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Botoșani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulțumire față de proiectul de act normativ propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prin care se prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Protestele au avut loc atât la sediul central al Direcție
Timiș: Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Valeriu Tabără, depus în Aula Magna a UȘV Timișoara
Cei care vor să își ia rămas bun de la profesorul Valeriu Tabără o vor putea face începând de miercuri până vineri seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al fostului ministru al Agriculturii fiind depus în Aula Magna a Universității de Științe ale Vieții (UȘV) 'Regele Mihai' din Timișoara, a transmis, miercuri, Cosmin Tabără
Iași: A fost întreruptă energia electrică la Spitalul CFR Pașcani; pacienții, relocați în alt pavilion
Energia electrică a fost întreruptă în clădirea Spitalului CFR Pașcani, care a fost afectată de incendiul izbucnit miercuri după-amiaza, pacienții fiind relocați în celălalt pavilion al spitalului, informează ISU Iași. Potrivit sursei citate, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15:58, dar o parte din forțele d
VIDEO Iași/Planul Roșu, activat după izbucnirea unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani; 62 de pacienți și 17 angajați, evacuați
Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Tulcea: Sala polivalentă din municipiu va fi inaugurată la finele anului
Sala polivalentă din municipiul Tulcea va fi dată în folosință la finele acestui an, a anunțat miercuri, în timpul Galei sportului, președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, investiția fiind considerată una dintre cele mai importante realizate în ultimii ani pentru activitatea sportivă. Contractul de finanțare
Giurgiu: Un centru de zi pentru persoane vârstnice va fi deschis la Băneasa
O unitate de îngrijire la domiciliu și un centru de zi pentru persoane vârstnice vor fi înființate în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean, în structura DGASPC Giurgiu, prin Programul Operațional Regional - Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Servicii Sociale. 'Consilierii județeni au aprobat &ic
Vaslui/Prefectul cere măsuri în instituțiile școlare după ce directoarea unui liceu a descoperit că nu are asigurare de sănătate
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a cerut, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural ca în toate instituțiile școlare să fie efectuate verificări și să fie luate măsuri după ce i s-a semnalat cazul directoarei unui liceu care a descoperit că nu figurează ca asigurat în sistemul public de sănătate. Prefectul
Constanța: Patru răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul în parapetul median al autostrăzii A2; circulația, blocată
Patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat în parapetul median al autostrăzii A2, în zona Medgidia, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A2, pe se
Cluj: CJ a predat comunelor din județ 25 de noi microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a predat, miercuri, comunelor 25 de microbuze școlare electrice noi, pe care le-a achiziționat din fonduri nerambursabile. 'Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost
Vâlcea: Incendiu de amploare într-un bloc din Horezu; două persoane au fost transportate la spital
Pompierii militari intervin miercuri după-amiază cu forțe sporite pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe din orașul Horezu, două persoane fiind transportate la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cele două persoane, un bărbat și
IGSU: Circa 4.800 de pompieri, pregătiți să intervină în minivacanța de 1 Mai
Aproape 4.800 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, în minivacanța de 1 Mai. 'Pentru îndeplinirea acestor misiuni, pompierii pot interveni cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care 900 echipaje
Vâlcea: Silvicultorii din județ, în grevă de avertisment împotriva reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor
Toți cei 350 de silvicultori din Vâlcea ai Romsilva au fost miercuri dimineața, timp de două ore, în grevă de avertisment, fiind nemulțumiți de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale propus de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în opinia lor, ar duce la desființarea direcției silvice județene și, implicit, la concedieri.
Monica Dajbog: Aproximativ 26.000 de angajați ai MAI vor asigura siguranța publică în minivacanța de 1 Mai
Aproximativ 26.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura ordinea și siguranța publică în minivacanța de 1 Mai, numărul acestora crescând până la 43.000, duminică, în ziua primul tur al alegerilor prezidențiale, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'Aproxi