Mureş: Dispozitive Log Boom montate pe râul Mureş, la Reghin, pentru colectarea deşeurilor plutitoare

Asociaţia CSR Nest în parteneriat cu Asociaţia "Our Lifetime" din Reghin, cu sprijinul Apelor Române, au amplasat un dispozitiv Log Boom pe râul Mureş, la Reghin, care serveşte la colectarea deşeurilor care plutesc la suprafaţa apei.
"La Reghin acum avem un sistem modern care colectează şi blochează deşeurile, pet-urile, plasticurile, crengile, deşeuri vegetale care plutesc, le blochează de-a lungul râului. Acestea se colectează pentru a fi ulterior procesate într-o manieră selectivă. Sistemul este foarte prietenos cu mediul, este un sistem verde format dintr-o înşiruire de tuburi închise care plutesc la suprafaţa apei, fapt care nu blochează nici fauna acvatică, nici deplasarea apei, pur şi simplu reţin ceea ce pluteşte", a declarat presei, luni, preşedintele Asociaţiei "Our Lifetime" din Reghin, Mihai-Dan Farcaş.
El a arătat că prin amplasarea sistemului de tuburi plutitoare în amonte de barajul cunoscut de localnici sub denumirea "La trei găurele" vor fi colectate inclusiv deşeurile care ar putea să pătrundă pe Canalul Morii, care traversează municipiul Reghin.
"Acel Canal al Morii avem intenţie a-l dezvolta pentru a fi atracţie pentru comunitate. Acum va fi mai curat pentru că exact înainte de a fi acel baraj prin care se redirecţionează şi apă către Canalul Morii avem acest sistem de recoltare. În România sunt 5 astfel de proiecte anul ăsta şi mă bucur cu şi Reghinul o prins această oportunitate. Sistemul va fi pus complet în uz în primăvară pentru că abia atunci vine ultima componentă a sistemului, un fel de spaţiu de colectare a acestor deşeuri captate, care sunt nişte plăci de 8 metri x 4 metri băgate în pământ. Atunci vom urmări cifrele, pentru că de fapt acesta e obiectivul, să vezi cât deşeu se colectează de pe Mureş, în ce perioadă de timp, în fiecare regiune, acest program fiind implementat şi în alte zone ale ţării. Fiecare regiune are anumiţi indicatori", a arătat Fărcaş.
Reprezentantul Asociaţiei "Our Lifetime" a precizat că se doreşte recoltarea tuturor deşeurilor care plutesc, dar în special a plasticului, după ce s-a dovedit ştiinţific dezastrul produs de poluarea cu particule de plastic în rându faunei acvatice.
"Această luptă a devenit o adevărată problemă, poluarea cu microparticule de plastic, se fac tot felul de testări din apă, din peşte, te miri pe unde mai ajunge şi e foarte nesănătos, fiindcă organismul nu prelucrează plasticul şi rămâne la un moment dat cu impact mare de sănătate", a spus Fărcaş.
Reprezentantul Asociaţiei CSR Nest, Sergiu Sebeşi, a anunţat, pe Facebook, că săptămâna trecută s-a finalizat montarea a două dispozitive Log Boom în judeţele Mureş şi Gorj, în aval de confluenţa râului Mureş cu râul Gurghiu, în intravilanul municipiului Reghin, şi pe râul Jiu, la Rovinari la aproximativ 300 metri amonte de Priza cu Barare Rovinari.
"Această acţiune face parte din campania "Apa care are grijă de ape"! iniţiată de Dorna în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest şi cu sprijinul Apele Române, Apele Române Jiu - Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj şi Apele Române Mureş - SGA Mureş - Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş", a arătat Sergiu Sebeşi. AGERPRES/(AS -autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: O priză defectă, cauza cea mai probabilă a incendiului de la Spitalul CFR Pașcani
Incendiul de la Spitalul CFR Pașcani ar fi izbucnit din cauza unei prize defecte, potrivit unei informări a Inspectoratului Situații de Urgențe (ISU) Iași. ''În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, aproximativ 200 kg de materiale textile și obiecte electrice, cât și obiecte de tâmplărie. Cauza probabil
Constanța: Doi dintre cei patru răniți în accidentul de pe A2, transportați la spital; circulația, reluată parțial
Două dintre cele patru persoane rănite în accidentul rutier care a avut loc, miercuri, pe autostrada A2, în zona Medgidia, când traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, au fost transportate la spital, în stare de conștiență. Potrivit Infotrafic, în prezent circulația este restricționată pe prima bandă și
Botoșani: Proteste ale sindicaliștilor din Direcția Silvică, nemulțumiți față de proiectul de reorganizare a Romsilva
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Botoșani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulțumire față de proiectul de act normativ propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prin care se prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Protestele au avut loc atât la sediul central al Direcție
Timiș: Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Valeriu Tabără, depus în Aula Magna a UȘV Timișoara
Cei care vor să își ia rămas bun de la profesorul Valeriu Tabără o vor putea face începând de miercuri până vineri seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al fostului ministru al Agriculturii fiind depus în Aula Magna a Universității de Științe ale Vieții (UȘV) 'Regele Mihai' din Timișoara, a transmis, miercuri, Cosmin Tabără
Iași: A fost întreruptă energia electrică la Spitalul CFR Pașcani; pacienții, relocați în alt pavilion
Energia electrică a fost întreruptă în clădirea Spitalului CFR Pașcani, care a fost afectată de incendiul izbucnit miercuri după-amiaza, pacienții fiind relocați în celălalt pavilion al spitalului, informează ISU Iași. Potrivit sursei citate, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15:58, dar o parte din forțele d
VIDEO Iași/Planul Roșu, activat după izbucnirea unui incendiu la Spitalul CFR Pașcani; 62 de pacienți și 17 angajați, evacuați
Peste 60 de pacienți au fost evacuați și 17 angajați s-au autoevacuat dintr-o clădire a Spitalului CFR Pașcani, după ce, miercuri după-amiaza, un incendiu a izbucnit într-una din încăperile de la mansardă, din această cauză fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Tulcea: Sala polivalentă din municipiu va fi inaugurată la finele anului
Sala polivalentă din municipiul Tulcea va fi dată în folosință la finele acestui an, a anunțat miercuri, în timpul Galei sportului, președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, investiția fiind considerată una dintre cele mai importante realizate în ultimii ani pentru activitatea sportivă. Contractul de finanțare
Giurgiu: Un centru de zi pentru persoane vârstnice va fi deschis la Băneasa
O unitate de îngrijire la domiciliu și un centru de zi pentru persoane vârstnice vor fi înființate în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean, în structura DGASPC Giurgiu, prin Programul Operațional Regional - Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate și Servicii Sociale. 'Consilierii județeni au aprobat &ic
Vaslui/Prefectul cere măsuri în instituțiile școlare după ce directoarea unui liceu a descoperit că nu are asigurare de sănătate
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a cerut, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural ca în toate instituțiile școlare să fie efectuate verificări și să fie luate măsuri după ce i s-a semnalat cazul directoarei unui liceu care a descoperit că nu figurează ca asigurat în sistemul public de sănătate. Prefectul
Constanța: Patru răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul în parapetul median al autostrăzii A2; circulația, blocată
Patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat în parapetul median al autostrăzii A2, în zona Medgidia, traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A2, pe se
Cluj: CJ a predat comunelor din județ 25 de noi microbuze școlare electrice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a predat, miercuri, comunelor 25 de microbuze școlare electrice noi, pe care le-a achiziționat din fonduri nerambursabile. 'Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost
Vâlcea: Incendiu de amploare într-un bloc din Horezu; două persoane au fost transportate la spital
Pompierii militari intervin miercuri după-amiază cu forțe sporite pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe din orașul Horezu, două persoane fiind transportate la spital, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cele două persoane, un bărbat și
IGSU: Circa 4.800 de pompieri, pregătiți să intervină în minivacanța de 1 Mai
Aproape 4.800 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, în minivacanța de 1 Mai. 'Pentru îndeplinirea acestor misiuni, pompierii pot interveni cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care 900 echipaje
Vâlcea: Silvicultorii din județ, în grevă de avertisment împotriva reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor
Toți cei 350 de silvicultori din Vâlcea ai Romsilva au fost miercuri dimineața, timp de două ore, în grevă de avertisment, fiind nemulțumiți de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale propus de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în opinia lor, ar duce la desființarea direcției silvice județene și, implicit, la concedieri.
Monica Dajbog: Aproximativ 26.000 de angajați ai MAI vor asigura siguranța publică în minivacanța de 1 Mai
Aproximativ 26.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor asigura ordinea și siguranța publică în minivacanța de 1 Mai, numărul acestora crescând până la 43.000, duminică, în ziua primul tur al alegerilor prezidențiale, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'Aproxi