Preşedintele FNSAP: Suntem singura ţară din Europa în care politicienii manifestă dispreţ pentru munca poliţiştilor
Salariul mediu al unui poliţist de penitenciar ajunge la 5.000 de lei, cu tot cu norma de hrană, iar un vânzător de la mall câştigă undeva la 4.500 de lei, România fiind singura ţară din Europa în care politicienii manifestă dispreţ pentru munca poliţiştilor, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanţu.
"Suntem nemulţumiţi de faptul că partidele de guvernământ, PSD şi PNL, ne-au minţit cu privire la faptul că aplică Legea salarizării unitare, aşa cum a fost votată de actuala Coaliţie de guvernare acum câţiva ani de zile. Am avut şi negocieri la sediile partidelor politice cu factori din conducerea PSD, din conducerea PNL. Inclusiv cu prim-ministrul României am avut întâlnire în care ne-a promis că ne va acorda cel puţin o tranşă din cele două restante pentru anul 2022. Iată-ne că suntem în luna august şi nu se prefigurează nicio majorare salarială, adică nicio respectare a Legii salarizării, aşa cum a fost votată de către aceeaşi decidenţi politici, de acum şase ani. Acest lucru ne-a determinat să ieşim în stradă la Ministerul de Finanţe, urmând ca următoarele proteste să le desfăşurăm la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru că pe surse am aflat că ministrul Budăi (ministrul Muncii, Marius Budoi, n.r.) una spune public şi alta negociază în PNRR şi asta ne nemulţumeşte foarte mult. Dacă s-ar trece la pensiile militarilor pe principiul contributivităţii, aşa cum este negociat în PNRR, pensia unui militar va fi undeva pe la 1.200, maxim 2.000 de lei. Din decembrie avem Ordonanţa care blochează salariile bugetarilor. Ei spun că nu sunt bani, dar de fiecare dată vedem că bani pentru alte chestii care nu sunt chiar aşa importante. Suntem singura ţară din Europa pentru care politicienii manifestă un asemenea dispreţ", a afirmat Dorobanţu.
Liderul sindical a subliniat că România nu mai poate avea poliţişti dotaţi cu echipamente din anii 2000, pe fondul unei salarizări insuficiente.

"Nu poţi ai un un corp al poliţiştilor şi al poliţiştilor din penitenciare care ies în stradă în faţa cetăţeanului cu echipamente proaste, din anii 2000, cu uniforme care nu mai asigură calitatea muncii şi nu mai asigură prestanţă. Ministrul a spus că va identifica soluţii, dar au fost aceleaşi minciuni şi aceleaşi tergiversări. Uitaţi-vă că suntem în august... Salariul mediu al unui poliţist de penitenciar ajunge pe la 5.000 de lei, cu tot cu norma de hrană. Nu sunt salarii mari pentru Bucureşti. Ştiţi foarte bine că şi un vânzător de la un mall ajunge să câştige undeva la 4.500 de lei... Şi atunci pe noi ne determină să cădem pradă unor tentaţii, iar calitatea muncii poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare se răsfrânge şi asupra cetăţeanului, pentru că el va fi beneficiarul incompetenţei noastre", a spus şeful FSANP.
Pe de altă parte, Dorobanţu a precizat că a înaintat o plângere penală la adresa ministrului Finanţelor pentru abuz în serviciu, întrucât Ordonanţa de Urgenţă care a "îngheţat" salariile bugetarilor nu a fost publicată în transparenţă decizională.
"Din experienţă, vă pot spune că în prima zi de protest nimeni nu coboară să vorbească cu reprezentanţii sindicatelor. Noi vom continua şi mâine, şi poimâine protestele în faţa Ministerului de Finanţe, săptămâna viitoare iarăşi - marţi, miercuri şi joi. Tot la începutul anului, am mai avut un protest în faţa Ministerului de Finanţe şi ministrul Adrian Câciu ne-a chemat la negocieri. Principala lui preocupare a fost, însă, ca subsemnatul să-şi retragă plângerea penală, pe care i-am formulat-o la începutul anului 2022 pentru abuz în serviciu. Acesta a încălcat o lege care îl obliga să pună în transparenţă decizională acel proiect de Ordonanţă de Urgenţă care a îngheţat salariile bugetarilor. Dacă o organizaţie legal constituită, organizaţie sindicală, cerea să facă o şedinţă şi să dezbată proiectul era obligat să o facă, dar n-a făcut-o. A trimis proiectul în Guvern şi au fost îngheţate salariile poliţiştilor de penitenciare. Drept urmare, ne-a prejudiciat şi am făcut plângere penală. Nici până la acest moment nu a fost chemat la Parchetul General. Probabil că dacă era un român oarecare era deja arestat şi condamnat, dar fiind ministru, probabil că beneficiază de un tratament diferenţiat", a susţinut Cosmin Croitoru.
Câteva zeci de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), alături de cei ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), protestează, marţi, între orele 10:00 - 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, şi cer aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.
Reprezentanţii sindicali susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Cosmin Dorobantu/Facebook
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Copiii cu autism de la Centrul 'Micul Prinț', maeștri cofetari pentru o zi
O parte dintre copiii care beneficiază de serviciile Centrului de Resurse și Referință 'Micul Prinț' din Bistrița au devenit joi, pentru câteva ore, maeștri cofetari, având ocazia să își dovedească abilitățile dobândite în fața unor invitați speciali - operatori economici și reprezentanți ai unor instituții publice.
Neamț: Fragmente dintr-o dronă, găsite în comuna Boghicea
Fragmente dintr-o dronă au fost descoperite, joi, pe o suprafață de aproximativ 200-300 de metri, în comuna Boghicea, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit sursei citate, polițiștii, pompierii și o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) s-au deplasat la fața locului pentru ve
Teleorman: Pompieri români și bulgari, exerciții de pregătire comună la Videle pentru intervenții la incendii în spații închise
Pompieri români și bulgari au participat, joi, la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, la exerciții de pregătire comună pentru intervenții la incendii în spații închise, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. 'Intervențiile la inc
Tulcea: Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării din Sulina - estimată la 12 milioane de euro
Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării (CED) din orașul Sulina, clădire de patrimoniu aparținând Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galați, va costa circa 12 milioane de euro, demersurile pentru obținerea de finanțare necesară lucrărilor fiind demarate deja, potrivit directoarei generale a AFDJ, Angela Stela Ivan.
Primăria Capitalei a lansat licitație pentru 79 de tramvaie noi
Primăria Capitalei a lansat joi procedura internațională pentru achiziționarea a 79 de tramvaie noi, informează edilul general, Ciprian Ciucu. Valoarea estimată a contractului este de 1.404.891.774 lei, fără TVA, iar data pentru depunerea ofertelor este 10 decembrie. 'Continuăm investițiile majore în rețeaua de transpo
Duatlonul Regal Invictus se va desfășura sâmbătă, la Curtea de Argeș
Duatlonul Regal Invictus, eveniment sportiv și comemorativ dedicat Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și memoriei militarilor români căzuți la datorie în misiunile internaționale, se va desfășura sâmbătă, în municipiul Curtea de Argeș. Evenimentul, ajuns la a opta ediție, este organizat în apropierea Zilei Veterani
Harghita: Caritas Alba Iulia a deschis un restaurant social la Odorheiu Secuiesc, unde lucrează și persoane cu dizabilități
Cantina socială și restaurantul 'Márton Áron' din Odorheiu Secuiesc au început să funcționeze în această săptămână, oferind mese persoanelor defavorizate, elevilor din două instituții de învățământ, dar și publicului larg. Proiectul este dezvoltat de Asociația Caritas Alba Iulia în part
Ministrul Mediului, despre microhidrocentralele Bumbești și Dumitra: Sursă alternativă pentru SEN și investiții strategice
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, că microhidrocentralele Bumbești și Dumitra reprezintă o sursă alternativă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), fiind investiții strategice la nivel național. Acordul de mediu a fost dat în vara anului 2025, cu respectarea avizelor instituțiilor abilitate &i
Arad: Al treilea an cu 'buget de criză' pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în municipiu
Primăria Arad va aloca un buget 'de criză' al treilea an consecutiv pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în oraș, însă primarul Călin Bibarț a dat asigurări joi, într-o conferință de presă, că orașul va fi împodobit 'cel puțin la fel' ca anul trecut și nu vor fi mai puține spectacole. Primarul Călin
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor
Tulcea: Mesajele RO-ALERT trebuie corelate cu posibilitățile de adăpostire a populației, susține un fost prefect al județului
Marcel Ivanov, fost reprezentant al Guvernului în teritoriu, a solicitat Prefecturii județului Tulcea introducerea de instrumente digitale care să confirme în timp real disponibilitatea sau funcționalitatea adăposturilor din județ, astfel încât mesajele de avertizare transmise prin sistemul RO-ALERT să fie corelate cu posibilitatea reală de pr
Bihor: Oradea își promovează oferta turistică la World Travel Market London 2026
Oradea participă, prin Visit Oradea, la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism, World Travel Market (WTM) London 2026, desfășurat în perioada 3-5 noiembrie, la centrul expozițional ExCeL din capitala Marii Britanii. 'Construim noi parteneriate, promovăm frumusețea orașului nostru și aducem Oradea mai a
Bistrița-Năsăud: Iluminatul festiv și concertul de Revelion susținut de Delia costă Primăria Bistrița peste 1.000.000 de lei
Municipiul Bistrița va cheltui din bugetul propriu, pentru iluminatul festiv de iarnă și pentru concertul de Revelion, peste 1.000.000 de lei, fără a lua în calcul TVA, potrivit informațiilor existente pe site-ul de achiziții publice. Cele mai costisitoare vor fi lucrările de montare a elementelor de iluminat public și festiv, branșament
UPDATE/SRI: Ameninţare cu bombă într-o aeronavă aterizată pe Otopeni; ameninţarea nu a fost confirmată, după verificarea specialiştilor
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, dar amenințarea nu a fost confirmată, după verificarea realizată de pirotehniști, transmite Serviciul Român de Informații. 'Turnul de control al Aeroportului Internațional '
Galați: Primăriile pot accesa 7,7 milioane de euro pentru proiecte de energie verde destinate gospodăriilor
Județul Galați beneficiază de o alocare financiară de 7,7 milioane de euro pentru proiecte de energie verde care pot fi accesate de primării și comunități de energie din surse regenerabile cu personalitate juridică, investițiile urmând să fie destinate gospdăriilor, în special celor vulnerabile, și să includă instalarea de panouri fotovoltaice și alte ech











