Constanţa: Peste 300 de marinari militari români, la exerciţiul multinaţional ''Breeze 22'' desfăşurat în Bulgaria

Peste 300 de marinari militari ai Forţelor Navale Române vor participa cu trei nave la exerciţiul multinaţional "Breeze 22", care se va desfăşura în perioada 14 - 25 iulie, în Bulgaria, au informat, marţi, reprezentanţii instituţiei.
Exerciţiul multinaţional "Breeze 22", organizat şi condus de Forţele Navale ale Bulgariei, se va desfăşura în apele teritoriale ale respectivei ţări, în apele internaţionale ale Mării Negre şi în portul Burgas.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de FNR, fregata "Regele Ferdinand" şi dragorul maritim "Locotenent Lupu Dinescu" vor pleca miercuri din portul militar Constanţa, iar nava purtătoare de rachete "Zborul" va pleca joi din portul militar Mangalia spre portul Burgas, unde va avea loc prima etapă a exerciţiului şi se va desfăşura şedinţa de planificare pentru stabilirea modului de acţiune pe mare.
La ediţia din acest an a exerciţiului "Breeze 22" participă capabilităţi navale şi aeriene, precum şi ofiţeri de stat major din Albania, Belgia, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Obiectivul principal al exerciţiului multinaţional este consolidarea interoperabilităţii, la nivel tactic, între personalul naval şi unităţile participante, prin exersarea procedurilor operaţionale de război convenţional şi neconvenţional şi de combatere a ameninţărilor asimetrice.
"Scenariul fictiv al exerciţiului 'Breeze 2022' este adaptat la noile provocări geostrategice şi prevede răspunsul unei forţe multinaţionale la o criză geopolitică apărută în regiune. Acesta cuprinde acţiuni în toate mediile de luptă, inclusiv împotriva ameninţărilor hibride, pentru a întări capacitatea de apărare a graniţei estice a NATO", se arată în comunicat.
Prin misiunile executate, militarii din Forţele Navale Române contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României şi la îndeplinirea obiectivelor din Strategia Naţională de Securitate. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: A fost inaugurată baza sportivă din Borsec; ministrul Cseke și Ladislau Boloni - printre invitați
Baza sportivă din stațiunea Borsec, renovată, modernizată și extinsă cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI) a fost inaugurată miercuri, în prezența ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a președintelui UDMR Kelemen Hunor, dar și a fostului mare fotbalist Ladislau Boloni, la eveniment fiind prezenți și parlam
Covasna: S-a deschis sezonul turistic estival în stațiunea Șugaș Băi
Stațiunea Șugaș Băi, situată la aproximativ 10 kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, și-a redeschis oficial porțile pentru sezonul estival. Centrul de agrement, aflat în subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe, oferă turiștilor numeroase facilități de relaxare și de petrecere activă a timpului liber, printre dotările existent
Gorj: Aproximativ 140 de angajați ai fabricii de cablaje din Târgu Jiu, concediați colectiv în mai și iunie
Aproximativ 140 de angajați ai fabricii de cablaje din Târgu Jiu vor fi concediați colectiv în lunile mai și iunie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac. Potrivit acestuia, cauza concedierii colective este criza mondială a resurselor și număru
Buzău: Proiect de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, cel mai important din ultimii 35 de ani, la final
Aproximativ 25 de kilometri de rețea de distribuție a apei potabile și 6 kilometri de rețea de canalizare au fost reconfigurate sau extinse în municipiul Buzău printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, într-un interval de 2 ani, timp în care lucrările au generat nemulțumiri în rândul oamenilor, dar acesta este cel mai important din
Brăila: Câini din 11 țări, prezenți la concursul chinologic 'Cupa Dunării'
Câini din 11 țări participă, timp de două zile, la concursul chinologic 'Cupa Dunării', organizat de Asociația Chinologică Brăila, în perioada 17-18 mai, în stațiunea Lacu Sărat. Potrivit informațiilor făcute publice de organizatorul competiției, la eveniment și-au anunțat prezența proprietari de câini din Rom&a
Vremea se răcește în București, de vineri; maxime de 14 grade și precipitații slabe
Vremea se va răci la București începând de vineri și vor fi intensificări ale vântului și precipitații moderate cantitativ, potrivit prognozei pentru zona Capitalei, publicate de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în intervalul 15 mai, ora 8:00 - 16 mai, ora 9:00, în Capitală, vremea va continua să se încălzeas
Informare de vreme rece, vânt și averse în întreaga țară, până sâmbătă; Cod galben de vreme instabilă, joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de averse și intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de joi în 21 de județe, precum și o informare de vânt, precipitații moderate cantitativ și răcire accentuată a vremii, ce vizează toată țara până sâmbătă la prânz. Potr
Galați: Finanțare europeană de peste un milion de euro pentru restaurarea complexului monumental de la Roșcani
Consiliul Județean Galați a reușit împreună cu partenerii din Raionul Cahul din Republica Moldova și Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos să obțină o finanțare europeană de peste un milion de euro, pentru a restaura și pune în valoare întregul complex monumental de la Roșcani. Din complexul monu
Romfilatelia: Emisiune dedicată aniversării a 90 de ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale - de vineri în magazine
Emisiunea filatelică 'Aniversări. Academia de Științe Medicale', care marchează împlinirea a 90 de ani de la înființarea acestui for științific, va fi introdusă în circulație vineri, anunță Romfilatelia. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, emisiunea filatelică este compusă dintr-o marcă poștală, o coli
Ceremoniale militare și religioase - pe 29 mai, de Ziua Eroilor
Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne vor organiza pe 29 mai, de Ziua Eroilor, ceremoniale militare și religioase la cimitirele și la monumentele de război, precum și la alte obiective comemorative. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre pentru aprobarea programului manifestărilor prilejuite
Maramureș: Sighetu Marmației, oraș de frontieră cu Ucraina - 699 de ani de atestare documentară
Municipiul Sighetu Marmației, localitate de frontieră cu Ucraina, situat în vecinătatea râului Tisa, marchează 699 de ani de atestare documentară, a informat, miercuri, primarul Vasile Moldovan. 'Astăzi (...) sărbătorim 699 de ani de la prima atestare documentară a municipiului nostru, un loc cu o istorie bogată, cu oameni harnici și cu o ident
Dâmbovița: Proiect cu fonduri europene care încurajează transportul alternativ în Târgoviște
Un proiect cu fonduri europene de peste 90 de milioane de lei va fi implementat în Târgoviște, vizează mobilitatea urbană și vor fi construite piste de biciclete, vor fi achiziționate peste 400 de biciclete electrice care vor putea fi închiriate, vor fi realizate parcări de tip park&ride la ieșirile din oraș, a anunțat, miercuri, într-o co
Asociația Pomicultorilor Maramureș: Cireșii sunt sever afectați de temperaturile scăzute și de brumă
Cireșii din județul Maramureș au fost sever afectate de temperaturile scăzute, oscilațiile mari de aer cald și aer rece la nivelul solului în ultimele săptămâni, iar recoltele vor fi și ele sever diminuate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Pomicultorilor Maramureș, Mihai Vlad. 'Au mai fost ani
CNS 'Cartel ALFA': România are nevoie de un președinte echilibrat care să fie mediator
Confederația Națională Sindicală 'Cartel ALFA' consideră că România are nevoie de un președinte echilibrat care să fie mediator, pentru că economia nu înseamnă doar capital, ci și muncă, iar șeful statului trebuie să fie angajat față de întreaga societate, se arată într-un comunicat al confederației sindicale transmis, miercuri, AGERPRES.
Harghita: Bărbatul posibil dispărut în râul Mureș, căutat și în aval, pe raza județului Mureș
Bărbatul posibil dispărut în râul Mureș, în municipiul Toplița, este căutat, miercuri, și în aval, pe raza județului Mureș, misiunea fiind îngreunată de terenul dificil și de vegetația deasă, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Pentru căutarea persoanei pos