Cadariu: România poate să facă un domeniu schiabil comparabil cu cele din Vestul Europei

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, speră ca până la finalul anului să fie gata un studiu profesionist, care să indice clar unde sunt condiţii prielnice pentru a se realiza pârtii de schi, cu scopul ca România să facă măcar un domeniu schiabil comparabil cu cele din Vestul Europei şi finanţat şi de la bugetul de stat.
"România să poată face măcar un domeniu schiabil eventual finanţat de la buget, măcar comparabil cu cel de la Pasko sau de la Bucovel, de la ucraineni, ca să nu mai spunem de Vestul Europei. (...) Acum suntem într-o achiziţie publică, scoatem la licitaţie întocmirea studiului care să ne spună care sunt locaţiile de România pretabile pentru aşa ceva, că acolo trebuie să ai utilităţi, să ai precipitaţii, trebuie să ai altitudine, trebuie să ai curenţi de aer să, multe lucruri", a declarat joi ministrul Constantin Daniel Cadariu.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a precizat că el a cerut ca să se dea posibilitatea ca şi firme specializate din UE să participe la licitaţia privind întocmirea studiului.
"Ai mei de la minister nu au fost atenţi şi au pus doar pe SEAP achiziţia publică, am oprit-o şi am solicitat să fie pusă pe pe jurnalul Uniunii Europene pentru a avea şansa şi firme specializate din vestul Europei să vină să participe la această licitaţie, cel puţin asta e speranţa mea (...) În stadiul ăsta suntem. Sper să avem acel studiu măcar într-o jumătate de an. Eu aşa sper. Studiu să fie făcut profesionist şi în teren, nu din birou", a arătat Cadariu.
Potrivit sursei citate, studiul nu va include zonele protejate de grad zero, pentru că acolo Ministerul Mediului nu ar aviza realizarea domeniilor schiabile.
Ministrul Constantin Daniel Cadariu este realist şi a afirmat că în timpul mandatului său nu se va face domeniul schiabil.
"Eu cât sunt la minister nu apuc să derulez, încerc să creez cadrul legal după care să creez baza", a evidenţiat Constantin Daniel Cadariu.
Cadariu a criticat felul în care s-a investit până acum în pârtii în România şi a spus că "în prea multe cazuri s-au finanţat pârtii de schi în locuri total neprielnice" şi a dat ca exemplu negativ chiar o pârtie din zona din care provine, din Moldova.
"Dacă discutăm, de exemplu, despre schi şi despre pârtii, în momentul de faţă avem 22 de localităţi din România, 92 de locaţii unde există pârtii de schi. Sunt 266 de pârtii de schi acreditate de minister. Sunt doar 256 de kilometri de pârtie. Adică sub un kilometru pe pârtie. (...) Mulţi dintre noi, inclusiv eu, practicăm acest sport şi a fost în ţări consacrate, în Austria, în Italia, în Elveţia, în Franţa şi am văzut cam ce ar înseamnă un domeniu schiabil. Înseamnă zeci de pârtii, zeci de instalaţii, zeci, sute poate mii de locuri de parcare, utilităţi acolo, în zonă şi atunci am spus domnule, a fost un program în trecut (...), a mai fost un alt program de finanţare a unor astfel de pârtii, dar în prea multe cazuri s-au finanţat pârtii de schi în locuri total neprielice. (...) La mine acasă, la Gura Humorului, există o pârtie de schi, porneşte de la 400 de metri altitudine, să termină la 780 de metri altitudine din zonă premontană. N-are cum să fie o activitate eficientă economic. În prea multe din cazuri s-a dat satisfacţie unor orgolii locale şi s-au acordat finanţări", a spus ministrul.
Constantin Daniel Cadariu s-a întâlnit joi, la Sibiu, cu preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, primari din zone turistice, dar şi operatori din turism, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MDLPA: Încă trei noi creșe construite prin Programul 'Sfânta Ana', finalizate
Trei noi creșe au fost finalizate prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana', coordonat de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila, cu ocazia vizitei la obiectivele de investiții. 'În total, am finalizat 15 creșe prin Programul 'Sfânta Ana', iar, până la finalul anului, dorim să construim și s
Un nou sistem Patriot pentru Armata României; MApN: Va fi achiziționat cu fonduri externe nerambursabile
Conducerea Ministerului Apărării Naționale salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) - Patriot
Tulcea: Locuitorii orașului Sulina compară exploziile din cursul nopții cu cele din insula Șerpilor
Pentru prima oară de la declanșarea războiului din Ucraina, locuitorii orașului Sulina au primit, în noaptea de luni spre marți, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare din țara vecină, iar unii dintre ei au susținut că exploziile au fost mai puternice decât cele resimțite la începutul războiului, atunci când
Dâmbovița: Cei doi copii din Cojasca, de 8 și 9 ani, dați dispăruți - găsiți cu ajutorul cetățenilor și al Poliției
Cei doi copii, de 8 și 9 ani, din localitatea Cojasca, dați dispăruți luni după ce au plecat de acasă, au fost găsiți cu ajutorul cetățenilor și al Poliției, informează, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmboviț
Buzău: Zeci de pașapoarte eliberate pentru animale de companie; solicitările vor crește în sezonul estival
Aproximativ 30 de pașapoarte pentru animale de companie au fost eliberate de la începutul anului la nivelul județului Buzău, numărul cererilor urmând să crească în perioada sezonului estival, atunci când proprietarii aleg să își petreacă concediile în afara țării, alături de patrupede. Pe lângă hotelurile pet-friendly
MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT pentru populația din Tulcea
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis luni noaptea populației din județul Tulcea, având în vedere atacurile cu drone ale forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două Eurofighter ale Forțelor Aeriene Italiene execut&ac
Timiș: Locomotiva unui marfar încărcat cu cereale a luat foc; nu sunt victime
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui marfar, în comuna Șandra. La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare și Detașamentului 1 Timișoara cu trei autospeciale de stingere și un
Dâmbovița: Doi copii, de 8 și 9 ani, dați dispăruți după ce au plecat de acasă
Doi copii, de 8 și 9 ani, din localitatea dâmbovițeană Cojasca, au fost dați dispăruți și sunt căutați, după ce au plecat de acasă, informează, luni, IPJ Dâmbovița. ''La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați de către o femeie, de 30 de ani, din comuna Cojasca,
Prezidențiale2025/ Alba: Sesiuni de instruire cu cei 880 de președinți și locțiitori ai secțiilor de vot
Prefectul de Alba, Nicolae Albu, le-a transmis, luni, în cadrul unor sesiuni de instruire, președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din județul Alba, că este ''esențial'' ca fiecare persoană implicată în organizarea alegerilor prezidențiale să cunoască ''în detaliu'' responsabilitățile ce îi revin și s
Mureș: Ediția a XII-a a Sărbătorii Rabarbărului de la Saschiz redeschide și Cetatea Țărănească de secol XIV
Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Centrul de Voluntariat din localitate și GAL Dealurile Târnavelor organizează, sâmbătă, la Saschiz, a XII-a ediție a Sărbătorii Rabarbărului, destinată promovării gastronomiei locale, iar cu această ocazie va fi redeschisă publicului și Cetatea Țărănească de secol XIV, după lucrările de reabilitare.
TPBI: Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', de la 1 mai
Linia 102 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul spre terminalul 'Complex Pantelimon', începând cu 1 mai, pentru creșterea capacității de transport pe Bd. Basarabia, având în vedere suspendarea circulației tramvaielor liniei 40 pe acest tronson, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
MAE/ Atenționare de călătorie: Iran - alertă de emisie de substanțe toxice în zona Portului Bandar Abbas
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care s-ar putea afla în Republica Islamică Iran cu privire la emiterea din partea autorităților locale a unei alerte de emisie de substanțe
Satu Mare: Noul pod peste Someș va fi inaugurat în luna mai; se fac testele de rezistență (GALERIE FOTO)
Noul pod peste Someș din municipiul Satu Mare, cea mai mare investiție din ultimii 40 de ani, va fi dat în folosință până la finalul lunii mai, fiind efectuate testele de rezistență, a anunțat luni reprezentantul companiei constructoare, Răzvan Voinea, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,
Ziua Veteranilor de Război - marcată marți prin ceremonii militare
Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează marți, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele din țară, la monumente ale eroilor și opere comemorative care omagiază sacrificiul veteranilor de război, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. În Capitală, cer
Marius Lăcătuș a devenit Cetățean de onoare al orașului său natal, Brașov
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucător al echipei naționale a României din perioada de glorie a fotbalului românesc aparține