MS Margareta: Sunt mândră de mobilizarea umanitară pe care o văd în ţara noastră
Custodele Coroanei Române, Margareta, a subliniat, într-un mesaj adresat vineri cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, că este mândră de mobilizarea umanitară în sprijinul refugiaţilor ucraineni pe care o remarcă în ţara noastră.
"Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii recunoaşte munca noastră pentru a face România şi lumea întreagă un loc mai bun pentru fiecare. În ultimele luni, comunităţile locale au ajutat în mod admirabil pe refugiaţii din Ucraina. Voluntarii Crucii Roşii Române sunt mereu la punctele de frontieră şi în centrele de refugiaţi, pentru a oferi protecţie, sprijin, informaţii şi articole de primă necesitate. Sunt mândră de mobilizarea umanitară pe care o văd în ţara noastră! Generozitatea societăţii româneşti mă face să cred în puterea binelui", a transmis MS Margareta, preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii este marcată în fiecare an, în data de 8 mai, pentru a sărbători dedicarea şi impactul a milioane de voluntari care oferă ajutor în comunităţile lor.
"În fiecare zi, personalul şi voluntarii Crucii Roşii văd la faţa locului cum bunătatea alungă suferinţa, aduce alinare, luminează cele mai întunecate momente şi redă demnitatea. În mijlocul atâtor greutăţi, pierderi şi incertitudini, încurajăm oamenii din întreaga lume să creadă în puterea binelui şi să continue să dea dovadă de bunătate", a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roşie Română, citat în comunicat.
Mişcarea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este formată din Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi 192 de societăţi naţionale. Voluntarii sunt primii care răspund nevoilor, lucrând neobosit pentru a-i sprijini pe cei mai afectaţi. Aceştia se află pe teren în locurile afectate de dezastre şi conflicte, acordând primul ajutor şi distribuind materiale umanitare esenţiale.
În România, în decurs de un an, voluntarii Crucii Roşii Române au ajutat 1,5 milioane de persoane în timpul pandemiei COVID-19, prin intervenţia în situaţii de urgenţă, acordând şi predând primul ajutor şi sprijinind persoanele vulnerabile prin programe sociale.
În cea mai recentă criză umanitară, voluntarii şi personalul angajat al Crucii Roşii Române au oferit ajutor de urgenţă pentru 500.000 de persoane care au fugit din calea conflictului armat din Ucraina: mese calde, asistenţă medicală specializată, asistenţă psiho-socială, sprijin financiar, activităţi de socializare şi educative pentru copii, serviciu de restabilire a legăturilor de familie, transport umanitar peste graniţă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
IGPF: Peste 860.000 de ucraineni au intrat în România de la declanşarea crizei din ţara vecină
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














