Centrul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii din cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii Mureş se confruntă, de la începutul ostilităţilor în Ucraina, cu un număr mare de copii cu anxietate de război, manifestată prin nelinişte şi, în unele cazuri, prin spaima de a mai merge la şcoală de frica ruşilor.

"Avem trei psihologi, fiecare consiliază câte 20 de copii şi părinţi. (...) Peste problemele cu care copiii au venit s-a suprapus problema războiului şi a modului în care copiii o percep, la modul în care ei şi părinţii lor înţeleg să gestioneze spaimele. (...) Unii dintre ei spun că nu mai vor să meargă la şcoală pentru că le e teamă pentru că vor veni ruşii, o să ne cucerească oraşul şi o să ne facă rău. Şi atunci ne întoarcem spre părinţii lor şi îi ajutăm şi pe părinţi să-şi gestioneze propria anxietate pentru că aceasta se transmite şi copiilor. Apoi, copiii au diferite vârste şi în funcţie de asta pot interioriza informaţiile. Dacă cei mici se tem se meargă la şcoală sau sunt foarte neliniştiţi, au tulburări de somn, cei mari care au deja o idee proprie asupra războiului, se tem altfel. Unii dintre ei bravează şi spun că ei vor să lupte, să participe la război pentru că se vor descurca singuri. Acesta este un semn de o mare nesiguranţă. Se îngrijorează pentru viaţa lor, a părinţilor, a prietenilor", a declarat, miercuri, psihologul clinician Felicia Gurghian, de la Salvaţi Copiii Mureş.

Psihologul a spus că, pe lângă copii, şi părinţii sunt consiliaţi, astfel încât să înveţe să-şi protejeze copiii de efectul negativ al unor ştiri de televiziune şi să le restricţioneze accesul la anumite site-uri alarmiste.

"Ne întâlnim cu fiecare beneficiar cel puţin o dată pe săptămână, iar aceasta este o temă care a apărut în ultimele 11 zile în care vorbim cu părinţii ce ar putea face să-şi sprijine copiii să-şi gestioneze această anxietate. Dat fiind că părinţii, spre deosebire de copii, au un filtru mai puternic al informaţiilor la care sunt expuşi, să încerce să se uite mai puţin la ştiri, să nu fie inundaţi de aceste informaţi pentru că şi pe ei îi duce într-o stare de alertă pe care o transmit copiilor. Apoi să le restricţioneze dacă se poate accesul la informaţii şi să discute cu copiii, să petreacă mai mult timp cu ei, să-i observe, să vadă care sunt jocurile pe care le joacă acum pentru că jocurile violente, desenele pe care le fac sunt o informaţie despre temerile lor. Şi atunci părintele să fie deschis să le accepte emoţiile, să vorbească despre ele şi să le spună: 'Înţeleg că eşti îngrijorat, că este o situaţie nouă pentru tine, este şi pentru mine, dar putem să facem facă împreună'. Să le transmită că le sunt aproape şi o să-i ajute", a arătat psihologul.

Părinţii sunt îndemnaţi astfel de psihologi să le vorbească celor mici despre istorie şi despre faptul că probabil bunicii lor au trecut printr-un război şi au supravieţuit şi să le explice că aceste lucruri nu se petrec în România, iar ei sunt în siguranţă aici.

"Ar fi nevoie şi în şcoală de consiliere pe această temă. Învăţătorii şi profesorii toţi pot să vadă ce se întâmplă cu copiii, să le asculte temerile, să le valideze emoţiile şi să le explice pe înţelesul lor astfel încât anxietatea lor să scadă. (...) Pandemia dacă la început ne-a speriat foarte tare, pe parcurs am reuşit să devenim rezilienţi, ne-am obişnuit cu starea şi am făcut faţă lucrurilor. Cred că rezilienţa câştigată în pandemie ne ajută să gestionăm şi anxietăţile pe care războiul le-a adus. Comparativ cu pandemia, şi acolo era o ameninţare la viaţa lor, anxietatea e aceeaşi doar subiectul este diferit. Se tem de altceva, nu de un virus, ci de un război. Sunt imagini extrem de violente care îi sperie, pe care încearcă să le explice, cărora încearcă să le facă faţă", a susţinut psihologul. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)