Refugiaţii din Ucraina vor putea fi cazaţi în pavilionul central de la Romexpo
Refugiaţii din Ucraina vor putea fi găzduiţi în pavilionul central al complexului Romexpo, potrivit unei hotărâri adoptate marţi, în unanimitate, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În debutul şedinţei, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că preluarea spaţiului de la Romexpo în vederea cazării refugiaţilor este un proiect important, în contextul crizei din Ucraina.
"Este un spaţiu mare, pe care o să îl operăm, de care avem nevoie", a spus el.
Conform proiectului, se aprobă protocolul de colaborare între Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, şi Romexpo SA, în vederea cazării refugiaţilor din Ucraina.
Cheltuielile ocazionate de utilităţi, pază, curăţenie sau amenajarea dotărilor necesare vor fi suportate din bugetul local al Municipiului Bucureşti.
Pavilionul central (A), cu o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, va fi dotat cu 200 de mese, 1.500 de scaune, 2.000 de paturi de campanie (paturile aparţin Municipiului Bucureşti - DGSUSS). Protocolul va fi valabil 30 de zile, dar va exista posibilitatea prelungirii, prin act adiţional.
Decizia a fost luată după ce, luni, primarul general, Nicuşor Dan, a transmis directorului executiv al Romexpo, Mihai Costriş, o adresă prin care solicita punerea la dispoziţie a unui pavilion/spaţiu din cadrul centrului expoziţional. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Un autoturism a luat foc pe drumul expres; două persoane au fost asistate medical
Un autoturism s-a izbit de un parapet și a luat foc, duminică, pe drumul expres Craiova - Pitești, iar doi ocupanți au fost asistați medical la fața locului, refuzând transportul la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, accidentul a avut loc la kilometrul 114, sensul de mers spre București.
Sondaj CURS: Majoritatea bucureștenilor consideră că România merge într-o direcție greșită
Majoritatea bucureștenilor (73%) consideră că România merge într-o direcție greșită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei. Astfel, 73% dintre respondenți cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 18% apreciază că direcția este una bună. 9% nu au exprimat o op
Agrometeo: Seceta pedologică va afecta cea mai mare parte a zonelor de cultură a porumbului neirigat
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) în cea mai mare parte a zonelor cultivate, relevă prognoza agrometeorologice, publicată de Administrația Națională de Meteorologie
Hunedoara: Peste 15 hectare de vegetație uscată și de fond forestier din zona Rovina, afectate de incendiu
Un incendiu izbucnit sâmbătă în zona Rovina a afectat vegetația uscată și arbori pe o suprafață de peste 15 hectare, intervenția pompierilor pentru stingerea focului fiind îngreunată de terenul accidentat, vânt și de temperatura ridicată, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
România trimite un nou contingent de pompieri în Grecia
Cel de-al treilea contingent de pompieri români, specializat în stingerea incendiilor de pădure, se deplasează către Republica Elenă duminică, pentru asigurarea continuității misiunilor de monitorizare și stingere a incendiilor de vegetație și pădure, derulate în ultimele două săptămâni. Potrivit unei informări de pe
Acțiune a Poliției Rutiere: Aproape 200 de șoferi, depistați pozitiv la alcool în doar două nopți
Aproape 200 de conducători auto au fost depistați pozitiv la alcool în ultimele două nopți, în urma unei acțiuni desfășurate, la nivel național, de polițiștii rutieri, iar în alte 16 cazuri, testele au indicat consum de substanțe interzise. ''În serile de 28 spre 29 și 29 spre 30 august 2026, în intervalul
Gorj: O doctoriță a murit într-un accident de circulație la Drăgoieni
O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, medic ORL cu peste 25 de ani de activitate în unitatea medicală, a murit noaptea trecută într-un accident de circulație produs la Drăgoieni. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a informat că femeia, în vârstă de 63 de ani, ar fi fost acroșată de o mașină
Harghita: Incendiu la un fânar din comuna Subcetate; a ars și o mașină
Pompierii au intervenit duminică pentru lichidarea unui incendiu la un fânar din comuna Subcetate, sat Filpea. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari și civili din cadrul Gărzii de Intervenție Nr. 2 Toplița și SVSU Subcetate.
Tulcea: Două aeronave F-16 monitorizează situația de la granița româno-ucraineană
Două aeronave F-16 din Baza 86 Borcea monitorizează situația de la granița româno-ucraineană, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a detectat, duminică dimineața, o țintă aeriană în apropiere de localitatea Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România. O infor
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina
Populația care locuiește în zona de nord a județului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. În mesaj, autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze cal
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni (meteo)
Vremea se va menține călduroasă în zona Municipiului București, duminică și luni, cu valori termice maxime ce vor ajunge la 33 de grade, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 30 august, ora 10:00 - 31 august, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, cerul va fi
Meteorologi: Cod galben de caniculă pe raza a 13 județe, luni
Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic, ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 31 august, între orele 10:00 - 21:00, în Crișana, Banat, Maramureș, în vestul Tra
ANM: Cod galben de averse și vijelii în zone din zece județe, pe parcursul zilei de duminică
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din zece județe. Conform prognozei de specialitate, până la ora 20:00, local, în Carpații Orientali, Meridiona
Maramureș: Un copil de cinci ani accidentat în Munții Rodnei, recuperat de un echipaj Salvamont
Un copil în vârstă de cinci ani, aflat împreună cu familia în Munții Rodnei, s-a accidentat, fiind nevoie de intervenția salvatorilor montani, a informat, sâmbătă, dispecerul Serviciului Public Județean( SPJ) Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Salvamont Maramurș a intervenit pentru salvarea unui copil &ici
Argeș: Un bărbat din Buzoiești a fost găsit decedat în piscina din curtea locuinței fratelui său
Polițiștii din orașul Costești au declanșat o anchetă după ce un bărbat de 42 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă, în piscina din curtea locuinței fratelui său din comuna Buzoiești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, bărbatul a fost găsit de către rude, care au alertat imediat autoritățile.














