Mária Berényi de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, autoarea "Istoriei Fundaţiei Gojdu" şi a altor două lucrări despre activitatea lui Emanuil Gojdu şi a fundaţiei sale, a făcut publice joi o serie de detalii inedite din presa vremii despre moartea filantropului român, survenită în urmă cu 152 de ani.

"În 3 februarie 1870 a decedat Emanuil Gojdu. (...) În 5 februarie, a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi din capitala Ungariei. Despre înmormântare se relatează în presa vremii. Telegraful Român din 6 februarie 1870 relata astfel: 'Ieri la 3 ore d.m. furăm martorii celui mai trist act, a înmormântării neuitatului bărbat Emanuil Gozsdu, care a lăsat prin testament ce s-a deschis îndată după moartea sa toată averea de mai multe sute de mii, spre înfiinţarea unei fundaţiuni pentru tineri, preoţi şi învăţători săraci de religiune greco-orientală. (...) La înmormîntare se văzuse afară de rudenii un număr ne mai văzut pînă aci de condolenţi, între cari erau: dirigători, septemviri, judi, oficianţi, ministeriali, advocaţi, telegrafişti (români) studenţi, cetăţeni din Pesta şi din provincie, de toate naţionalităţile, religiunile etc. Ceremonialul se împlini prin parohul român din Pesta, asistându-i încă parohul local sârbesc şi grecesc'", a arătat Mária Berényi.

Telegraful Român din 6 februarie 1870 mai menţiona că la "trăsura funebrală" erau prinşi 6 cai îmbrăcaţi în pânză neagră, iar "pe amândouă părţile haiduci, studenţi şi telegrafişti cu făclii aprinse".

"După ce fu lăsat trupul mortului în criptă, se ridica unul dintre dd. condolenţi pe una colină şi ţinu una cuvântare excelentă, foarte nimerită, prin care aminti meritele lui Gojdu, ca comite suprem şi membru al casei magnaţilor, apoi ca testatoriu; accentuând întru altele, ca: Pe Gojdu mulţi nu numai că l-au cunoscut, ba chiar l-au condamnat; mulţi au aruncat cu pietre asupra lui. (...) Aceştia rămân acum ruşinaţi şi trebuie să se închine cu pietate naintea mormântului celui sfânt, naintea faptei fără exemplu, naintea primului faptor pentru promovarea românismului etc. etc.", a arătat Mária Berényi, citând presa vremii.

Postarea Máriei Berényi de pe Facebook se încheie cu un citat al lui Emanuil Gojdu: "Numai după moartea mea Românii vor vedea cine a fost Gozsdu!".

Cercetătorul ungar a arătat în lucrările sale, din care a reluat o serie de pasaje pe Facebook, că familia Gojdu, de origine macedo-română, s-a stabilit în veacul al XVIII-lea în "Florenţa Balcanilor", cum mai era numit oraşul albanez Moscopole.

"Pentru că pacea zonei a fost tulburată de turci, iar mulţi dintre locuitori au emigrat spre Imperiul Habsburgic, familia Gojdu a ajuns în Polonia, iar de aici în Ungaria la Miskolc. Mai târziu, o ramură a familiei s-a stabilit în Bihor, la Oradea. Aşa s-a născut, la 9 februarie 1802, Emanuil Gojdu, al doilea copil al lui Atanasie şi al Anei. Emanuil Gojdu în 1824 obţine licenţa în Drept, iar avocatura îi va deveni profesie de bază, care îl va face faimos în toată Ungaria. Timp de trei ani, până în 1827, Emanuil Gojdu va face stagiatura în cabinetul lui Vitkovits Mihály, cunoscut avocat sârbo-maghiar. În aceşti ani, el intră în contact cu tinerii români ori macedo-români aflaţi în capitala maghiară la studii, iar acum este momentul în care îl va cunoaşte şi se va împrieteni cu tânărul Anastasiu Şaguna, viitorul Mitropolit al Ardealului. La finalizarea stagiaturii, dar şi a educaţiei sale, Emanuil Gojdu era un tânăr cu perspective frumoase: cunoştea limbile germană, maghiară, sârbă, greacă, era un strălucit orator şi jurist. El îşi deschide un birou de avocat şi de notar în Budapesta, iar calităţile sale intelectuale îl proiectează în scurt timp drept unul dintre cei mai buni avocaţi din capitala ungară. Toată munca sa dă roade, el devine în doar două decenii un om bogat. Are numeroase proprietăţi sub formă de terenuri şi imobile în Budapesta şi nu numai, iar toate acestea îl proiectează în conştiinţa contemporanilor săi ca fiind o notabilitate a Budapestei, respectat deopotrivă de maghiari şi de români", a arătat Mária Berényi în cercetările sale.

Potrivit acesteia, Emanuil Gojdu s-a căsătorit în 1832 cu Anastasia Pometa, fiica unui negustor macedo-român, împreună cu care a avut o fetiţă Cornelia-Maria, care a murit repede, la vârsta de un an.

"Căsătoria celor doi a durat până în 1863, când Anastasia s-a stins din viaţă. Emanuil Gojdu se recăsătoreşte tot cu o macedo-româncă, Melania Dumcia. Nici cu aceasta nu a avut copii. De numele lui se leagă redactarea în limba maghiară a proceselor verbale ale Bisericii Greco-Macedo-române din Pesta, întocmite până atunci în limba germană. Deoarece grecii nu recunoşteau primatul limbii române, iar românii primatul limbii greceşti, documentele bisericii lor comune erau redactate în limba germană. Emanuil Gojdu, cunoscut deja ca avocat cu prestigiu şi personalitate cu o mare influenţă, în 1836 a militat puternic în vederea renunţării la limba germană, iar iniţiativa lui s-a bucurat de succes. Prin efortul său în 1840 se zidiră casele dimprejurul bisericii, din al căror venit se plăteau preoţii, dascălii şi cantorii greci şi români în deplină paritate de drept. Gojdu a devenit în scurt timp cel mai căutat avocat din Pesta. Pledoariile lui erau publicate în presa de specialitate din ţară şi din străinătate, iar el era citat ca exemplu în faţa studenţilor la Drept din Pesta şi din Bratislava (Pojon)", ne dezvăluia Mária Berényi.

Spirit întreprinzător, Gojdu a ajuns foarte repede proprietar al unor depozite bancare considerabile, a cumpărat diverse imobile şi acţiuni la Pesta, inclusiv casa lui Wilhelm Sebastian, din strada Király, iar mai târziu şi terenurile din vecinătatea acesteia.

"În 1854 a trecut la parcelarea acestor terenuri şi a construit un rând de magazine în jurul propriei case. Acest complex poartă şi în momentul de faţă numele de Pasajul Gojdu. Gojdu a devenit cel mai mare mecenat al culturii româneşti din Pesta. Şi-a îndreptat atenţia încă din tinereţe spre sprijinirea progresului literaturii române din Ungaria şi a susţinut financiar tipărirea operelor în limba română, la Tipografia Universităţii din Buda. În timpul evenimentelor din 1848, Emanuil Gojdu s-a evidenţiat şi pe tărâm politic. La 21 mai, în casa lui Gojdu s-au adunat românii pentru a adopta două documente importante prin care acordau votul lor de încredere Guvernului Batthyány. În noiembrie 1849, lui Gojdu i s-a propus, român fiind, postul de comisar imperial în Bihor, însă avocatul nu a acceptat, refuzând cu tact această funcţie. În 1860, după publicarea diplomei din octombrie, Gojdu a fost numit comite suprem al comitatului Caraş, şi a fost ales notar al casei magnaţilor. În cadrul dezbaterii purtate în Parlamentul maghiar pe tema inscripţiilor, avocatul român a ţinut o prelegere excelentă. Însă nu a rămas prea mult timp comite suprem", a precizat cercetătorul.

Mária Berényi a făcut referire şi la verticalitatea de care a dat dovadă Gojdu într-o serie de evenimente politice, de o importanţă majoră.

"După dizolvarea Dietei, în 1861, cancelarul Ungariei i-a întrebat pe toţi comiţii dacă sunt gata să execute noile măsuri luate. Gojdu i-a răspuns: 'un comite suprem constituţional, atunci cînd execută dispoziţiunile absolutistice ale unui guvern neconstituţional, nu se mai poate considera comite suprem constituţional şi decît să fiu desconsiderat, mai bine demisionez'. După dizolvarea Dietei, Gojdu se retrage pentru scurt timp din politică şi se consacră în special carierei sale de jurist. Este deja familiarizat cu unele domenii ale economiei. Devine preşedintele Societăţii de Asigurări din Pesta şi al Societăţii pentru morile cu aburi Concordia. În noiembrie, după dizolvarea Dietei demisionează din funcţia de comite suprem. În 1869, a fost numit jude la Curtea Supremă a Ungariei. Bolnav fiind, a rămas în funcţie numai câteva luni, iar la 3 februarie 1870 a decedat. A fost înmormântat în cimitirul Kerepesi din Budapesta", a mai spus Mária Berényi.

Tot Mária Berényi ne arată că, în testamentul din 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu lasă o parte importantă a averii sale pentru înfiinţarea Fundaţiei Gojdu ('Fundaţiunea lui Gozsdu' 1870-1952), menită să ajute cu burse studenţii români ortodocşi din Ungaria şi din Transilvania.

"Imobilele din strada Dob, strada Holló şi strada Király făceau parte din importanta moştenire a Fundaţiei. Reprezentanţa Fundaţiei trebuia să fie totdeauna alcătuită din mitropolitul ortodox român de Sibiu, episcopii ortodocşi din Transilvania şi Ungaria şi din trei bărbaţi laici, de religie ortodoxă, iar patrimoniul Fundaţiei trebuia să fie administrat de casieria Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu. Fundaţia începe să funcţioneze la Budapesta, începând cu data de 23 aprilie 1870, patronată de Congresul Naţional Bisericesc din Ardeal (care a devenit apoi Mitropolia Ortodoxă din Ardeal). Scopul Fundaţiei este de a sprijini studiile şi educaţia tinerilor ortodocşi români de pe teritoriul Ungariei. Între 1871-1919, au fost acordate 5.634 de burse. Fundaţia Gojdu a alocat în jur de trei mii de burse pentru ca tinerii să studieze peste hotare, în perioada de până la Tratatul de la Trianon. Astfel, studenţii români talentaţi au urmat cursuri la Berlin, la Munchen, Heidelberg sau la Paris. Printre bursieri îi găsim pe Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza şi Victor Babeş", menţionează aceasta.

Ea conchide că Fundaţia Gojdu a fost una dintre cele mai importante fundaţii din Imperiul Austro-Ungar, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu sprijinul acesteia, s-a format o intelectualitate românească puternică şi eficientă.

"În cincizeci de ani de funcţionare, Fundaţia a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea culturii româneşti din Transilvania şi din Ungaria", a subliniat Mária Berényi. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)