logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Tulcea: Danubius Arena bate la ușa competițiilor europene de volei, în ciuda războiului de la graniță (GALERIE FOTO)

Image

Federația Română de Volei (FRV) a început demersurile pentru ca sala polivalentă Danubius Arena din orașul Tulcea, cea mai modernă infrastructură din sud-estul țării, să găzduiască, în primăvara anului viitor, una dintre cele trei etape ale Ligii Europene.

Președintele FRV, Adin Cojocaru, a amintit pentru AGERPRES că România a găzduit, luna trecută, la Cluj-Napoca, meciurile Grupei D din cadrul Campionatului European de volei masculin - CEV EuroVolley 2026, și a menționat că Tulcea are șanse să găzduiască anul viitor unul dintre turneele Ligii Europene de volei, după ce sâmbătă seara a găzduit Supercupa României la feminin, respectiv masculin.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


''Din punctul nostru de vedere, la Tulcea, există condiții pentru derularea unor competiții internaționale. Am avut câteva discuții, și cred că se vor concretiza, să venim în primăvară cu pregătirea lotului de seniori, cel care a terminat pe locul al optulea la Campionatul European, pregătire care să se finalizeze cu această Ligă Europeană. Meciurile vor fi tip turneu, trei turnee, din care unul în România. Vom avea probabil alte două țări (echipe naționale, n.r.) care vor veni și încercăm să derulăm aici această competiție'', a declarat pentru AGERPRES președintele FRV, Adin Cojocaru.

Principala provocare în atragerea competițiilor internaționale la Tulcea este războiul declanșat de Rusia în Ucraina, din cauza căruia populația din nordul județului, implicit din municipiu, a primit anul acesta cele mai numeroase alerte extreme de incursiune de drone.

''Suntem la granița unor conflicte. Nu este plăcut, pentru că tot timpul ești într-o stare de alertă. Eu sper ca lucrurile să se liniștească și sportul să-și vadă de drumul său care nu are nicio legătură cu aceste conflicte armate. Poate până în primăvară, în mai, când începem noi pregătirile, se mai diluează și, să dea Dumnezeu, să se și oprească'', a mai spus președintele FRV, Adin Cojocaru.

Speranța lui a fost rostită, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă, a primit un mesaj RO-ALERT, iar sâmbătă seara, 17 octombrie, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că, pentru prima dată de la declanșarea războiului de către Rusia împotriva Ucrainei, două drone aeriene au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre, la câteva clipe de la intrarea ilegală în spațiul aerian românesc.

Evenimentele organizate sâmbătă, la Tulcea, în deschiderea celor două meciuri de volei din Supercupa României, l-au evocat pe Mircea Abraham, 1973-2026, maestru emerit al sportului, și au început cu dezvelirea bustului fostului căpitan al echipei naționale, în contextul în care județul a avut o echipă în Divizia A, participantă la competiții internaționale, încă din anul 1975, iar după căderea regimului comunist echipa tulceană, care a purtat numele unei firme de construcții acum falimentare (Deltacons), a fost vicecampioana Europei, cea mai importantă performanță a voleiului masculin din România.

În prezența autorităților locale și județene, a foștilor voleibaliști tulceni, dar și a rudelor, bustul lui Mircea Abraham a fost dezvelit de președintele Consiliului Județean (CJ), Horia Teodorescu, și de fostul președintele clubului, Alexandru Stroie.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


''Pentru noi, la Tulcea, Mircea Abraham nu a fost numai un sportiv de excepție: el rămâne un simbol pentru performanță la cel mai înalt nivel. Numele lui se confundă cu perioada de aur a voleiul românesc, cu gloria despre care încă mai discutăm și astăzi'', a afirmat, în timpul alocuțiunii, președintele CJ, Horia Teodorescu.


La finele discursului, cei doi au semnat un pact pentru viitorul voleiului tulcean, iar dezvelirea bustului lui Mircea Abraham a fost un moment copleșitor în contextul în care cei prezenți în sală au început să strige, aplaudând în același timp, ca o adevărată galerie, ''Te vom iubi mereu!''.

''Mi-aș fi dorit ca Mircea să se afle aici, să se bucure el însuși de toate realizările, de admirație și de dragostea pe care i le arătăm noi aici'', a declarat sora fostului căpitan al lotului național al României, Mirela Abraham.

Dezvelirea bustului a fost urmată de lansarea cărții ''Fanfara cântă doar pentru locul întâi'', semnată de Alexandru Stroie.

''Erau vorbele lui, după fiecare meci'', a afirmat autorul biografiei sportive.

La finele evenimentului, cei doi amfitrioni au oferit diplome de excelență și plachete persoanelor care au făcut parte din echipa de volei tulceană.

''L-am cunoscut încă de la juniori și am avut bucuria să-l văd cum a crescut an de an. Mircea a iubit voleiul și s-a dedicat lui cu toată puterea. Drumul nostru comun a adus rezultate care au constituit premiere pentru echipele la care a jucat, Cupa și campionatul la Zalău, Cupa și campionatul la Tulcea, o finală de cupă europeană și calificarea în prima grupă valorică a Campionatului European cu echipa României, ediția 2004-2005'', a amintit fostul antrenor Mircea Spătăcean despre fostul jandarm Mircea Abraham.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


La finele evenimentului, Mircea Spătăcean și-a luat locul la masa oficialilor pentru primul meci din Supercupa României, câștigat de fetele de la CSO Voluntari 2005, care au învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0, după o oră și 38 de minute.

''Azi-noapte (în noaptea de vineri spre sâmbătă, n.r.), nu am auzit mesajul RO-ALERT, dar colegele mele au făcut-o. S-au speriat un pic. Apoi, am văzut următorul mesaj care ne-a spus că alerta s-a încheiat și totul a fost în regulă'', a declarat Andra Cojocaru, membră a echipei CSO Voluntari.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


Ea a mai spus că setul al doilea a fost unul dificil pentru echipă, dar a fost depășit cu succes datorită indicațiilor primite de la antrenor, dar și a galeriei. Suporterii bucureșteni au fost însă mai bine echipați și mai puternici, în al doilea meci al Supercupei României, la masculin, în care CS Dinamo a învins SCM Zalău cu scorul de 3-0.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


''Zalău a avut un meci super-bun, dar în sfârșit avem o Supercupă. Am reușit să aducem anul acesta jucători cu experiență care se adaptează foarte repede din mers, care se integrează imediat, jucători trecuți prin campionate puternice și care știu că nu este foarte mult timp de acomodare'', a declarat la finele meciului, antrenorul principal al echipei Dinamo București, Bogdan Tănase.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


Înainte de festivitatea de premiere, toți spectatorii au părăsit sala, mulți dintre ei, din cauză că nu știau care este punctul final al evenimentelor sportive. Chiar și în aceste condiții, spectacolul sportiv și Danubius Arena din Tulcea au încântat publicul, iar infrastructura continuă să fie un atu important, nu doar pentru agenții turistici sau cei implicați în sport, ci și pentru persoanele cu deficiențe.

''Mi-a plăcut foarte mult spectacolul sportiv. Dacă nu eram aici, nu cred că m-aș fi uitat la meci. Faptul că această arenă a fost construită după standarde europene ne ajută foarte mult, fiindcă ne ajută să participăm în mod egal, la fel ca orice alt spectator. În Tulcea, cred că este singura clădire care ne respectă'', a afirmat Ionuț Nistor, cu dizabilități locomotorii.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


În timpul festivității de premiere oficiate de FRV s-au oferit și premiile câștigătorilor, titlurile de MVP fiind acordate Laurei Pascua, CSO Voluntari, și lui Joonas Jokela, Dinamo București.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES


Danubius Arena, sală aflată în proprietatea CJ Tulcea, a fost inaugurată la finele lunii iulie, a fost construită de Compania Națională de Investiții, are două terenuri care pot găzdui meciuri omologate de baschet, volei și de handbal, are o capacitate de circa 4.500 de locuri, afișaj în timp real al secvențelor de joc, dar și o parcare subterană.

Infrastructura sportivă s-a deschis cu meciuri de baschet desfășurate în cadrul FIBA EuroBasket U18, a găzduit o competiție internațională de kickboxing și va fi locul de desfășurare în prima parte a lunii viitoare a meciului de handbal masculin România - Polonia, partidă de calificare la Campionatul European.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, de la începutul anului până duminică, 19 octombrie, șase drone utilizate de Rusia în războiul declanșat împotriva Ucrainei au pătruns în spațiul aerian național au fost doborâte.

De asemenea, în 2026 s-au înregistrat 97 de atacuri în apropierea frontierei, au fost ridicate de la sol 77 de aeronave, au avut loc 35 de pătrunderi neautorizate, 6 drone au fost doborâte, 44 de drone sau fragmente au fost identificate/ridicate/neutralizate și două mine marine, aflate în derivă în zone de exploatare exclusivă a României sau eșuate pe țărm, au fost neutralizate.

În acest context, populația din județul Tulcea a primit în acest an mai multe alerte extreme pe fondul războiului declanșat de Rusia decât în perioada 2022-2025, potrivit datelor oficiale, județul fiind de altfel și ''campion'' al fragmentelor de drone descoperite de militari. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 2244

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 08-11-2026 17:50

MApN: O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România

O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, conform informațiilor postate pe Facebook de Ministerul Apărării Naționale.

Social 08-11-2026 17:13

Prahova: O turistă a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul

O turistă de 39 de ani din București a fost grav rănită, duminică, într-un accident cu ATV-ul produs în Munții Baiului. Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook. Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de bazin, traumatism membru inferior, amputare deget ma

Social 08-11-2026 17:07

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone

Populația din nordul județului Tulcea a primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea. Locuitorii sunt îndemnați să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.

Social 08-11-2026 16:59

Sibiu: Accident la Nemșa - polițiștii au stabilit că motocicleta a fost acroșată de autobuz; motociclistul, preluat de elicopterul SMURD

Polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că motocicleta implicată în accidentul produs duminică, în apropierea localității Nemșa, a fost acroșată de autobuz, împrejurările exacte urmând să fie clarificate în cadrul cercetărilor, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.

Social 08-11-2026 16:18

VIDEO Incendiu puternic la două case din Chiajna

Un incendiu a izbucnit la două locuințe cu un etaj situate pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând riscul propagării la imobilele învecinate.

Social 08-11-2026 15:31

Ministerul Apărării: Ținte aeriene detectate în zona Insulei Șerpilor

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, duminică după-amiază, la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Conform Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aer

Social 08-11-2026 14:09

Mai multe morminte dintr-un cimitir din Constanța, profanate de persoane necunoscute

Mai multe morminte dintr-un cimitir din municipiul Constanța au fost profanate de persoane necunoscute, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de către trei persoane cu privire la faptul că trei morminte

Social 08-11-2026 12:28

Caraș Severin: O tânără de 21 de ani a urcat băută la volan și a produs un accident rutier; un copil a fost rănit

O tânără de 21 de ani este cercetată penal, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a urcat băută la volan și a produs un accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș Severin. Potrivit oficialilor IPJ, tânăra, care avea o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expi

Social 08-11-2026 10:57

Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară

Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Social 08-11-2026 09:37

Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș

Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de

Social 08-11-2026 09:31

Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat

Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.

Social 08-11-2026 09:21

Vaslui: Un urs a fost văzut în orașul Negrești; cetățenii - avertizați prin RO-ALERT

Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă seară, în zona Școlii din orașul Negrești, populația fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui. Animalul a fost observat ulterior pe strada Gării, într-o zonă locuită, pentru gestionarea situației și prevenirea

Social 08-11-2026 08:43

Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară

Centrul Infotrafic informează că, începând de duminică după-amiază, se vor deplasa patru transporturi agabaritice în țară. Traseele sunt: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 21 - DN 2B - DN 26 - Tulucești, Galați; un transport format dintr-un camion cu masa 120 tone; - PTF Nădlac II

Social 08-11-2026 08:38

Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza formarea

Social 08-11-2026 05:10

Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți