LIVE UPDATE Greva declanşată de sindicaliştii STB continuă şi vineri; şoferii refuză să scoată vehiculele pe traseu
Greva declanşată de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi Tribunalul Bucureşti a suspendat joi şi vineri greva şi a decis reluarea imediată a activităţii în transportul public din Capitală.

Foto: (c) GABRIEL PETRESCU / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 19.27 Primarul Capitalei solicită Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva STB.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul a menţionat că a existat, vineri după amiază, "o încercare" de dialog între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ, dar a precizat că acesta din urmă nu prezintă "revendicările reale" enunţate anterior de către angajaţi, precum necesitatea pieselor de schimb, mentenanţa vehiculelor, confortul şoferilor şi vatmanilor la capăt de linii.
UPDATE ORA 19.12 Petrariu (sindicat STB): Domnul primar nu a stat cu noi nici măcar un minut; nu a intenţionat niciodată să rezolve acest conflict
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, nu a stat cu noi la discuţii nici măcar un minut şi se vede clar că nu a intenţionat niciodată să medieze acest conflict, ci doar a vrut "să dea bine la presă", a declarat vineri, după discuţiile de la Primăria Capitalei, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.
UPDATE ORA 16.55 AUR susţine revendicările greviştilor de la STB şi solicită demisiile lui Nicuşor Dan şi Adrian Criţ
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că susţine revendicările greviştilor de la STB şi solicită demisia primarului Capitalei, Nicuşor Dan, şi a directorului general al STB, Adrian Criţ.
O delegaţie a AUR din care au făcut parte vice-preşedintele Marius Lulea, deputatul Adrian Axinia şi Dragoş Geamăna, coordonator AUR Bucureşti, s-a întâlnit vineri cu liderii greviştilor de la Societatea de Transport Bucureşti.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 15.45 Antonel Tănase: PSD a adus un grav prejudiciu bucureştenilor; Petrariu să fie retras din CGMB
Deputatul neafiliat Antonel Tănase a susţinut, vineri, că greva de la STB este coordonată "politic" de liderul sindical Vasile Petrariu, consilier municipal PSD, şi a solicitat social-democraţilor să-l retragă "imediat" din CGMB. El a adăugat că, potrivit Legii dialogului social, un lider sindical nu poate fi membru al unui partid politic şi a cerut PSD să-l retragă pe Vasile Petrariu din funcţia de consilier municipal.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 15.41 Cîţu, referitor la greva STB: Liderul sindical e membru PSD, domnul Ciolacu poate să aibă o discuţie
Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, întrebat despre posibilele soluţii privind greva de la STB şi dacă este o situaţie politică ce se întâmplă acolo, că liderul sindical este membru al PSD, iar "dacă este politic, trebuie rezolvat politic". Cîţu a adăugat că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-ar putea spune liderului sindical de la STB "să lase protestul pentru o perioadă" pentru a nu mai suferi bucureştenii.
UPDATE ORA 15.04 Nicuşor Dan va avea o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai angajaţilor STB
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că vineri, la ora 18,00, urmează să aibă o nouă discuţie cu reprezentanţi ai angajaţilor STB, care să aibă mandat din partea colegilor lor.
Într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei, edilul general a adresat invitaţia ca fiecare dintre colectivele de angajaţi din autobaze şi depouri să desemneze un reprezentant, fie el membru de sindicat, fie nu, dar care să aibă mandat din partea colegilor în vederea discuţiilor.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 14.11 PSD: Nicuşor Dan trebuie să vină cu soluţii la crizele pe care le-a provocat, nu să găsească vinovaţi iluzorii
PSD a transmis vineri că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, trebuie să vină cu soluţii la crizele "pe care le-a provocat", "nu să găsească vinovaţi iluzorii pentru a-şi salva pielea". Potrivit PSD, astfel de probleme nu doar afectează "grav", ci "pun chiar în pericol viaţa bucureştenilor" şi nu se rezolvă "prin dispute sterile, ci prin decizii competente şi acţiuni eficiente".
UPDATE ORA 13.57 Tribunalul Bucureşti dispune încetarea grevei de la STB ca fiind ilegală
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), stabilind că aceasta este ilegală. De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii.
UPDATE ORA 13.49 Grevă STB/Predoiu despre ignorarea deciziei instanţei: Inadmisibil, foarte grav; toată lumea să tacă
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat vineri că este "foarte grav" şi "inadmisibil" să fie ignorată decizia instanţei de suspendare a grevei de la Societatea de Transport Bucureşti, susţinând că "toată lumea să tacă din gură şi să pună în aplicare deciziile Justiţiei".

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Foarte grav, pentru că asta înseamnă o ignorare şi a legii, dar şi a Justiţiei şi asta trebuie să pună pe gânduri pe toată lumea, de la judecători până la procurori şi parlamentari. Până unde mergem cu ignorarea legii în această ţară? Ce trebuie să facem urgent ca să recăpătăm încrederea în lege şi în Justiţie? Ca atunci când spunem lege toată lumea să se alinieze, când spunem Justiţie toată lumea să tacă din gură şi să pună în aplicare deciziile Justiţiei. Este o lipsă de încredere, la care a contribuit mai toată lumea. Şi de aceea cred că toată lumea are de lucru în această direcţie. În rest, sigur, sunt instituţii, să îşi facă treaba. Eu nu mi-am permis, cu orice cost, inclusiv politic, să ignor o hotărâre judecătorească. În absenţa acestui principiu - al respectării hotărârilor judecătoreşti - totul devine încet, încet, haos. (...) Este inadmisibil", a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări cu privire la continuarea grevei la STB, deşi Tribunalul Bucureşti a suspendat protestul.
UPDATE ORA 12.50 Sorin Grindeanu, despre greva de la STB: Noroc că Metroul funcţionează; îi îndemn să se aşeze la masa dialogului
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a îndemnat, vineri, pe partenerii sociali implicaţi în greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) să se aşeze la masa dialogului, întrucât "lucrurile nu se pot trata doar prin forţă, la nesfârşit".

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
"Nu poţi să tratezi lucrurile doar în forţă; s-ar putea să-ţi reuşească o dată, de două ori, dar nu reuşeşti la nesfârşit. Soluţia potrivită de fiecare dată este să ai dialog cu toţi partenerii sociali. Poate nu au dreptate în totalitate, dar poate au dreptate 50%, sau 20% sau 10%, iar dialogul este singura variantă de a ieşi din asemenea evenimente. I-aş îndemna să se aşeze la masa dialogului, fiindcă în aceste două zile Bucureştiul este blocat; norocul este că Metroul nu este în grevă, funcţionează şi se mai foloseşte acest mijloc de transport în comun", a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Timişoara.
UPDATE ORA 11.18 Nicuşor Dan: Miercuri seara am discutat cu foarte multă lume; nu am vorbit cu prefectul pentru că se făcuse târziu
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a vorbit, miercuri seara, despre situaţia de la STB cu reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov şi a răspuns apelului telefonic al prefectului abia joi dimineaţa pentru că "se făcuse târziu" şi atribuţiile acestuia sunt "limitate" în domeniul respectiv.
"Alaltăieri seară am vorbit cu foarte multă lume, pentru că anticipam criza care urma. Nu am vorbit şi cu doamna prefect, deşi am văzut apelul domniei sale, pentru că se făcuse târziu şi fiindcă domnia sa avea atribuţii limitate în această chestiune. Am vorbit cu Poliţia, cu TPBI, cu viceprimarul. Am vorbit cu foarte multă lume pentru a realiza acele lucruri de care bucureştenii aveau nevoie, adică să avem poliţişti în intersecţii ca să fluidizeze traficul şi să avem informare în staţiile de autobuz, troleibuz, tramvai că nu mai vin aceste mijloace de transport. Deci, am fost conectat. Şi cu domnia sa am vorbit la 6,00 dimineaţa, ieri", a precizat primarul, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul STB.
UPDATE ORA 11.14 Prahova: O parte a şoferilor TCE Ploieşti susţine protestul angajaţilor STB
O parte a şoferilor societăţii de transportul public din Ploieşti, SC TCE, susţine protestul angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care sunt, vineri, în cea de-a doua zi de grevă.
Liderul Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti, Sebastian Suditu, a declarat, pentru AGERPRES, că o parte a mijloacelor de transport circulă pe traseu cu luminile aprinse şi cu banderole la ştergătoare, iar pe partea din faţă au afişat mesajul "Membrii Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti din cadrul TCE SA Ploieşti sunt solidari cu Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti".

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 11.16 Criţ (STB): Propun sindicatului deschiderea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă
Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a declarat vineri că propune sindicatului reprezentativ deschiderea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă, dar cu condiţia ca vineri angajaţii STB să iasă pe traseu.
"Concret, propun deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă, chiar începând cu ziua de luni. Astăzi voi retransmite acest lucru în atenţia sindicatului reprezentativ, condiţionând faptul că angajaţii trebuie să intre de astăzi pe traseu. Nu cred că cetăţenii trebuie să sufere doar pentru orgoliul unor lideri", a afirmat Adrian Criţ.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 10.57 DGPMB: STB a formulat plângere penală la Parchet în legătură cu greva angajaţilor
Societatea de Transport Bucureşti a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în legătură cu declanşarea grevei angajaţilor STB fără respectarea Legii dialogului social, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
De asemenea, DGPMB s-a sesizat din oficiu cu privire la greva lucrătorilor STB, dosarul fiind instrumentat tot de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 9.51 Nicuşor Dan cere PSD să se pronunţe în ce priveşte greva de la STB
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a cerut Partidului Social Democrat să se pronunţe în ce priveşte greva de la Societatea de Transport Bucureşti.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul STB, Nicuşor Dan a precizat că greva este organizată de preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, care a câştigat un mandat de consilier general pe lista PSD. În acest sens, edilul general a arătat că se aşteaptă fie ca PSD să îşi exprime susţinerea faţă de grevă, fie să retragă sprijinul pentru Petrariu.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 9.47 Nicuşor Dan i-a convocat pe şefii de autobaze şi depouri la sediul PMB
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că i-a convocat pe cei aproximativ 20 de şefi de autobaze şi depouri vineri, la ora 12,00, la sediul Primăriei Generale.
"Am convocat azi, la ora 12,00, la sediul PMB, şefii de autobaze şi depouri, 20 de persoane, care pe de o parte sunt membri în conducerea STB, pe de altă parte, mulţi dintre ei sunt membri de sindicat. I-am convocat pentru două motive: vreau să le transmit, prin ei, angajaţilor STB hotărârea noastră de a merge înainte în aplicarea legii şi a hotărârii judecătoreşti. Nu se pune problema ca noi, într-un stat de drept, să nu aplicăm o hotărâre judecătorească. (...) Şi să înţeleg care sunt acele probleme care pot fi rezolvate", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.
UPDATE ORS 9.11 Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu greva de la STB
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii de la Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Oficiali ai Parchetului au declarat pentru AGERPRES că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 8.44 Criţ (STB): Suspendarea grevei nu a fost pusă în practică; instanţa se va pronunţa vineri vizavi de legalitatea acestei acţiuni
Suspendarea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) decisă joi de instanţă nu a fost pusă în practică de sindicalişti, iar în prezent executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, a declarat, vineri, directorul general al STB, Adrian Criţ, care a adăugat că instanţa se va pronunţa vineri vizavi de legalitatea acestei acţiuni.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
"Ieri a existat o decizie pe baza unei solicitări de ordonanţă preşedinţială vizavi de suspendarea grevei. Din păcate, ca urmare solicitării unor lideri de sindicat nu au pus-o în practică. În momentul de faţă, executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, iar în cursul zilei de azi instanţa se va pronunţa vizavi de legalitatea acestei acţiuni. Consider că este o acţiune ilegală, consider că sindicatul reprezentantiv s-a implicat în aceasta, în condiţiile în care există pe surse deschise, publicul cunoaşte, implicarea unor lideri de sindicat pentru blocarea transportului public din Capitală. Opinia publică să susţină demersurile noastre de negociere cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ pentru că această situaţie trebuie deblocată", a spus Criţ la Digi 24.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
ORA 7.31 Greva declanşată de sindicaliştii STB continuă şi vineri; şoferii refuză să scoată vehiculele pe traseu
Greva declanşată de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi tribunalul Bucureşti a suspendat joi greva şi a decis reluarea imediată a activităţii în transportul public din Capitală.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Şeful STB, Adrian Criţ spune că există în traseu în momentul de faţă doar trei vehicule şi face în continuare apel la angajaţi să înţeleagă situaţia în care se află bucureştenii, solicitându-le să iasă pe traseu.
De altfel, STB a anunţat joi seara că personalul implicat în proteste refuză să îşi reia activitatea, deşi instanţa a dispus suspendarea grevei, existând posibilitatea ca această grevă să continue şi vineri.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune", au semnalat joi reprezentanţii societăţii.
În acest sens, STB SA a făcut apel la simţul de responsabilitate al angajaţilor săi şi le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. Totodată, îi asigură pe bucureşteni că va lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate.
Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.
Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, declara joi că primul pas pentru reluarea lucrului de către angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este demiterea directorului general al companiei, iar aceste lucru este susţinut în continuare de sindicalişti.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
"Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă cei care l-au pus director general, mă refer la PNL, îşi asumă această răspundere şi îl demit, adică Consiliul de Administraţie al STB (...). Acesta este primul pas prin care noi am putea debloca această relaţie şi discuţiile care ar conduce la reluarea lucrului. Ca primă măsură, asta ar fi soluţia. Vehiculele STB vor ieşi din nou pe traseu când directorul general va pleca. Transportul public se va relua doar când se schimbă conducerea, asta e clar", a afirmat joi liderul sindicatului din STB.
Conducerea societăţii de transport public a depus joi la tribunal două cereri, în care solicită suspendarea grevei sindicaliştilor, precum şi constatarea nelegalităţii protestului organizat de angajaţi.
În primul dosar, cel privind suspendarea grevei, instanţa a dat dreptate STB, urmând ca cererea privind nelegalitatea protestului să fie judecată vineri. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p
Maramureș: Start în recoltarea strugurilor; 40 de hectare de viță-de-vie - plantații așezate în zonele de deal
Fermierii au început recoltarea strugurilor de pe cele aproximativ 40 de hectare de cultură, majoritatea plantațiilor fiind situate în zona de deal a județului Maramureș, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Fermierilor Maramureș, Florian Vlad. 'Strugurii s-au copt mult mai devreme anul acesta dator
Harghita: Minus 3,7 grade Celsius la Miercurea-Ciuc; temperaturi sub zero și în alte zone ale județului
Temperaturile au coborât sub zero grade, miercuri dimineața, în mai multe localități din județul Harghita, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată la Miercurea-Ciuc, unde minima a ajuns la minus 3,7 grade Celsius. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibi
Suceava: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina pe centura municipiului Rădăuți
Un bărbat de 32 de ani a decedat miercuri dimineață, după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 02:48. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ.
MApN: Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie. 'Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a
REPORTAJ/Dolj: Proprietar în acte, dar nu fermier la câmp; cum s-a schimbat satul în ultimii 20 de ani
În urmă cu două decenii, întrebarea 'cine lucrează pământul?' avea, în satul românesc, un răspuns mult mai simplu: de cele mai multe ori, proprietarul. Astăzi, răspunsul poate fi diferit. Pământul poate aparține unei familii, poate fi moștenit de copii plecați din sat, poate fi dat în arendă, iar agricultura de pe acea parcel
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Hunedoara: Focare noi de incendiu în zona Cheile Buții din Retezat
Noi focare de incendiu au fost observate, marți, în zona Cheile Buții, din masivul Retezat, la câteva zile după ce pompierii militari au intervenit la fața locului și au lichidat un alt incendiu de vegetație uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. ''În zona Cheile Buții, ca urmare
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat











