Considerată drept una dintre cele mai frumoase trei peşteri din Europa şi între primele zece din lume, Peştera Piatra Altarului, aflată în zona Padiş din Munţii Bihorului, bun de patrimoniu naţional, stă ferecată sub trei lacăte "ca o mireasă ascunsă în cămară", a declarat pentru AGERPRES descoperitorul ei, Daniel Cârlugea, instructor de speologie.

Avea 23 de ani când student fiind, în 1984, a avut şansa şi inconştienţa, afirmă el, să descopere această minunăţie subterană. A fost încadrată în categoria A, unde se regăsesc peşterile de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional.

Foto: (c) Daniel Cârlugea / Arhiva personală

"Extraordinar de impresionant este densitatea de formaţiuni şi multitudinea de forme. Sunt două galerii mari, Sala Palatului şi Galeria Paradisului, în care, oricât ai fi de călit, nu poţi să nu rămâi cu gura căscată! Oriunde te-ai uita vezi ceva minunat. Ca să vă daţi seama de curăţenia şi frumuseţea de acolo, după ce au străbătut târâş, prin argilă, prin noroi, galeriile de acces, cei din prima echipă care au ajuns în sălile catedralei şi-au dat jos salopetele murdare, au rămas în trening, s-au descălţat şi au continuat să exploreze în şosete. E atât de alb şi de frumos! După chinul din galerii, ajungi în nişte spaţii atât de ample, că te pierzi. În sala palatului regăseşti grandoarea unei biserici", îşi aminteşte speologul.

În această sală a palatului s-a născut şi numele peşterii, care, deşi nu este cel oficial, este trecut în documente.

"Deasupra peşterii există un grup de stânci numite Piatra Ponorului, dar pentru că în această sală din interior am observat că o formaţiune seamănă cu un altar, o colegă artistă, Atena, i-a dat numele Piatra Altarului. Noi am propus acest nume, în sistemul de cadastrare a peşterilor, dar pe vremea aceea nu s-a acceptat, desigur. Era prea ezoteric. De aceea în Catalogul sistematic al peşterilor din România este trecută Piatra Ponorului. După denumirea oficială apare însă şi alt nume sub care este cunoscută, respectiv Piatra Altarului", spune Daniel Cârlugea.

El afirmă că nu a mai vizitat această peşteră de 15 ani. De altfel, nici Comisia Patrimoniului Speologic nu a mai permis intrarea cuiva în ultimii zece ani, peştera având un regim de vizitare extrem de restrictiv.

"Peştera este o bijuterie îngropată. Ea a rămas acolo, sperăm să o mai putem deschide având în vedere că încuietorile de la porţi sunt probabil ruginite, în mediul acela ostil. Peştera face bine, oricum, dar o peşteră care nu e vizitată e ca o mireasă care stă închisă în cămară. Aş dori ca măcar specialiştii să aibă acces acolo, cei care mai au de explorat, având la dispoziţie şi tehnică mai performantă", susţine speologul.

Directorul Administraţiei Parcului Apuseni, Alin Moş, a precizat, pentru AGERPRES, că Peştera Piatra Altarului, clasificată în clasa de protecţie A, cea mai înaltă clasă de protecţie, este de departe, din punct de vedere al importanţei ştiinţifice şi a frumuseţilor pe care le adăposteşte, "cea mai importantă peşteră din România şi una dintre cele mai valoroase din Europa şi poate chiar din lume". Se vehicula la un moment dat, în mediul online, că peştera ar urma să fie vândută.

Foto: (c) Alin Moş / Arhiva personală

"Da, ştim despre acele infectări în mediul public. Nu are cum să fie vândută, atâta timp cât ea este bun de patrimoniu public al statului. Fiind patrimoniu public al statului, nu poate face obiectul vânzării, cumpărării. Şi nici dată în custodie. Nu există o astfel de prevedere legală. Pe teritoriul Parcului Apuseni sunt mai multe peşteri vizitabile, gestionate, din punct de vedere turistic, împreună cu diverşi parteneri, fie companii locale sau administraţii publice locale. Dar autoritatea responsabilă cu administrarea acestei peşteri este o autoritate a statului, ca şi noi. Ca atare, dacă cineva ar solicita închirierea, cumpărarea, concesiunea sau mai ştiu eu ce alte forme de genul acesta, în primul rând din punct de vedere legal nu se poate, pentru că este o Hotărâre de Guvern, HG 80 din 2018, în care peştera este cuprinsă într-o listă ca bun al patrimoniului public al statului. Este stabilit prin lege şi nu se poate specula sub nicio formă închirierea sau cumpărarea acestei peşteri de către cineva", a precizat Alin Moş.

Peştera a fost descoperită în 1984 de către tânărul Daniel Cârlugea, care ulterior a participat şi la explorarea ei, alături de alţi speologi, în mod special din cadrul clubului de speologie Politehnica din Cluj. De-a lungul timpului, acest club s-a ocupat şi de cartarea peşterii. A fost montat un sistem de închidere la intrarea în peşteră, cu toate că accesul este oricum foarte dificil.

Porţiunea de intrare, până să ajungi la acele galerii cu formaţiuni deosebit de frumoase, este extrem de greu de parcurs de către omul obişnuit. Practic, aici pot să intre doar cei care au o pregătire specială în domeniul speologiei şi cu echipament adecvat. Şi, în primul rând, este nevoie de o aprobare dată de către Comisia Patrimoniului Speologic, din cadrul Ministerului Mediului, precum şi de avizul de la Administraţia Parcului Natural Apuseni.

"Fiind o peşteră din această clasă superioară de protecţie, nu este încurajată nicio activitate care ar putea să dăuneze mediului fragil subteran, singurele activităţi care sunt aprobate se circumscriu în domeniul de cercetare ştiinţifică", a menţionat Moş.

Pentru ca publicul să aibă acces totuşi la frumuseţile din interior, administraţia parcului intenţionează să posteze imagini profesioniste din mai multe peşteri închise accesului larg. De altfel, mediul online abundă de fotografii inclusiv din peştera Piatra Altarului, făcute după descoperirea ei în 1984 şi înainte de 2004, când s-a înfiinţat Administraţia Parcului Apuseni. De asemenea, au fost publicate în diverse albume foto, fiind practic disponibile oricui. Un astfel de album a fost realizat de speologul Cristian Lascu, apărut la începutul anilor 1990.

"Este clar că a fost şansa. Descoperirea peşterii a avut loc într-o tabără ce avea ca obiectiv exact descoperirea de peşteri. Eram mai mulţi împrăştiaţi pe versant. Curba de nivel pe care am mers eu a fost cu noroc. Au venit ulterior oameni, specialişti, care au vizitat multe peşteri din Europa şi din lume şi care au apreciat-o ca fiind, într-adevăr, una dintre cele trei cele mai frumoase peşteri din Europa şi probabil, între primele zece din lume. Astăzi, când a trecut perioada în care eram foarte mândri de descoperirea asta şi cu ani în cârcă şi cu experienţă, putem să spunem liniştit că, da, aşa este", a subliniat Daniel Cârlugea.

Cum s-a întâmplat descoperirea? Cu multă inconştienţă, spune el, la anii tinereţii, în urmă cu 37 de ani, pe când era student la Cluj. Dar şi cu multă muncă, la săpat.

"Intrarea nu era deloc impresionantă. Un metru, un metru şi jumătate, obturată de o coloană de gheaţă. Era încă frig în munţi, în preajma zilei de 1 Mai. Pe lângă coloană sufla vântul şi se simţea curentul de aer, semn că există o cavitate cu spaţii ample. M-am strecurat înăuntru şi am înaintat târâş câteva zeci de metri, era o galerie meandrată. Mi-am dat seama că e ceva. Dar pentru că eu cunoşteam normele de siguranţă, am ieşit repede şi am căutat un alt coleg, Doru Croitoriu, pe care l-am chemat cu mine", rememorează descoperitorul peşterii.

La capătul galeriei meandrate au ajuns într-o săliţă cam de doi pe doi metri, în care dădea un horn. După escaladă, au coborât din nou, dar curentul se pierdea undeva după o "draperie" de piatră.

"Am spart-o, dar cum gaura era extrem de mică, am ieşit în tabără după ajutoare. Eram foarte entuziasmat! După aceea a început munca asiduă de spart draperia cu totul. Aşa am descoperit apoi galeria de acces, mare, în care se merge prin mocirlă, chiar şi printr-un 'tirbuşon' , o galerie elicoidală, care debuşează în tavanul unei mici săli care se deschide mai apoi în sala mare. Ei, acolo a fost... Când mergi târâş, cu picioarele în faţă şi vezi că nu ai nimic dedesubt... Un horn de opt-nouă metri... De aceea spun că a fost foarte multă inconştienţă", spune speologul.

Piatra Altarului este o peşteră veche, explică el, care a ajuns în faza de concreţiune, de împodobire, de înfrumuseţare, însă cât de "bătrână" este, ar fi greu de spus.

"Ştiu că într-un cuib de perle, perle de cavernă se numesc, se făcuse datarea şi era de circa 14.000 de ani. E doar o clipă în geneza unei peşteri. Iar valoarea ei este inestimabilă. Cu toate acestea, surprinzător, am văzut la un moment dat un print screen de pe un document cu preţurile de inventar ale mai multor peşteri. Bazate pe nişte criterii care mie mi-s străine. Nişte funcţionari de prin Ministerul Mediului, probabil. Un tabel cu preţuri. Dar nu în vederea vânzării, pentru că nu se pot vinde. (...) Lumea a speculat chestia asta în online. Dar nu-mi dau seama cum poţi cuantifica aşa ceva. Ni s-a spus că sunt doar nişte evidenţe, inventare," a afirmat speologul.

Prin anii '90, deasupra peşterii se făceau prospecţiuni pentru o viitoare exploatare de bauxită. Ministrul Medului de atunci, Marcian Bleahu, el însuşi geolog şi speolog, s-a opus şi a reuşit să oprească dezastrul. Ar fi urmat să foreze chiar în tavanul peşterii.

Va fi vreodată vizitabilă Peştera Piatra Altarului? Daniel Cârlugea consideră că nu, deoarece amenajarea ar presupune foraje externe, în condiţiile în care galeria prin care a intrat el, pentru prima dată, este extrem de dificilă.

În timp, a mai descoperit şi alte peşteri. Îi plac şi peşterile "vii", care acum se formează, unde apa lucrează în continuare şi nu apucă să-şi pună podoabe. Ca instructor de speologie participă adeseori la tururi ghidate în diferite peşteri, însă are o nemulţumire, o frustare cu privire la Comisia Patrimoniului Speologic deoarece, uneori, îngreunează accesul speoturistic în peşteri în care impactul antropic este minim spre zero.

"Speoturismul a apărut recent, în ultimii 20 de ani. Am ajuns să mergem în expediţii în alte ţări, ca de exemplu în Turcia, la invitaţia Guvernului turc, pentru că în România e mai greu," a mai spus Daniel Cârlugea.

Directorul Alin Moş a menţionat că Peştera Piatra Altarului, de o frumuseţe deosebită, este o comoară adevărată, o lume conservată într-un masiv de calcar, care merită să fie prezervată, dar şi, din când în când, reamintită. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

Foto: (c) Daniel Cârlugea / Arhiva personală