logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

REPORTAJ / Mureş: Vagonetul Buick 1940 şi locomotiva 'Pacific' - la 150 de ani de cale ferată Târgu Mureş-Alba Iulia

Image

Locomotiva cu aburi de cale normală 'Pacific' din 1922, vagonul 'Salon Regal', mocăniţa pentru calea ferată îngustă şi vagonetul motor Buick 1940, care i-a aparţinut lui Gheorghe Gheorghiu Dej, au fost prezentate publicului, sâmbătă, la aniversarea a 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Alba Iulia - Războieni - Târgu Mureş (1871 - 2021).

Locomotivele Pacific CFR au fost construite în mai multe loturi, începând cu anul 1913 până în 1922, iar locomotiva prezentată, sâmbătă, la Târgu Mureş este identificată ca 231.065 Henschel, a fost repartizată depoului CFR Bucureşti Călători în anul 1922 şi a fost utilizată la remorcarea trenurilor de călători până la data de 23 februarie 1979, când tracţiunea trenurilor cu locomotive cu abur încetase aproape definitiv.

A fost retrasă din circulaţie în anul 1976 la depoul Buzău, din anul 1979 fiind transferată Muzeului CFR, iar în prezent este conservată în incinta SIRV de la Târgu Mureş, în administrarea Societăţii Feroviare de Turism CFR SA.

"În primul deceniu al secolului XX, parcul locomotivelor CFR de viteză se rezuma la tipul 1B1-n2 'Orleans', nr. 20 - 27 şi 455 - 499, introduse în serviciu în anul 1886, respectiv în perioada 1892 - 1893. Aceste locomotive, care aveau deja peste 20 de ani de serviciu şi o forţă de tracţiune redusă, nu mai puteau satisface nevoile sporite de trafic, astfel încât Administraţia CFR a hotărât să comande locomotive tip 2C1 'Pacific' (denumirea de 'Pacific' a fost adoptată pentru prima dată de către fabrica nord-americană ALCO pentru o serie de locomotive tip 2C1 construite de atelierele sale din Brooks pentru reţeaua de căi ferate Missouri Pacific, în anul 1902). Caietul de sarcini pentru primele locomotive Pacific ale reţelei CFR a fost întocmit de inginerii Theodor Dragu (1848 - 1925), subdirector general CFR, de George C. Cosmovici (1854 - 1920), directorul Serviciului Ateliere şi Tracţiune, şi de tânărul Theodor Balş, şeful Biroului de studii CFR, care au contribuit ulterior şi la definitivarea proiectului.


A fost aleasă oferta fabricii J.A. Maffei din Munchen al cărei proiect se baza pe modelul locomotivei bavareze S 3/6, tip 2C1-h4v (ulterior seria DR 18), aflat în fabricaţie încă din anul 1908. Faţă de proiectul german, locomotiva construită pentru CFR avea câteva diferenţe notabile: 4 cilindri gemeni (soluţia compound nu a fost niciodată agreată la CFR) care acţionau asupra primei osii motoare, distribuţie Heusinger cu câte un sertar cilindric pentru doi cilindri alăturaţi, diametrul roţilor cuplare de 1.855 mm faţă de 2.000 mm la locomotiva germană, fremul construit din bare (soluţie utilizată pentru prima dată la CFR) şi ardere mixtă - cărbuni şi păcură. Cazanul avea timbrul de 13 atm., o suprafaţă a grătarului de 4 m2 şi o suprafaţă totală de încălzire de 315,2 m2, cea mai mare pentru locomotivele 'Pacific' europene la acea dată", se arată în istoricul locomotivei prezentate.

 



De asemenea, porţiunea cazanului care învăluia cutia de foc avea un diametru mai mare decât cazanul orizontal, cu care se racorda printr-o porţiune conică, iar cilindrii erau înclinaţi pentru a permite jocul lateral al osiilor boghiului alergător.

"Această dispunere permitea reducerea ampatamentului osiilor cuplare, obţinându-se spaţiul necesar pentru o cutie de foc voluminoasă. Fiecare pereche de cilindri era turnată dintr-un singur bloc de metal, împreună cu sertarul cilindric aferent. Se obţinea astfel o reducere a greutăţii locomotivei precum şi simplificarea mecanismului de distribuţie (soluţie patentată de uzinele Maffei). Locomotivele erau dotate cu două arzătoare de păcură tip Dragu. Un preîncălzitor de păcură era prevăzut în marchiză", se arată în descrierea locomotivei.

CFR a achiziţionat 90 de astfel de locomotive, în perioada 1913 - 1922, care erau foarte bine echipate pentru acea perioadă şi puteau remorca un tren de 290 tf cu viteza de 90 Km/h.

Şeful staţiei CFR Târgu Mureş, Cosmin Cocoară, a declarat, pentru AGERPRES, că, pe lângă locomotiva cu aburi de cale normală "Pacific" din 1922 şi vagonul "Salon Regal", la Târgu Mureş există şi o locomotivă cu aburi pentru cale ferată cu ecartament îngust, pentru care există un proiect de includere în circuitul turistic.

"Locomotiva cu abur de cale ferată îngustă este locomotiva Societăţii Feroviare de Turism, a fost predată în concesiune. A fost într-o stare destul de proastă. Prin eforturile şi implicarea pasionaţilor locali, am reuşit să o reabilităm şi să o punem sub presiune astfel încât astăzi să demonstrăm că există posibilitatea de a readuce la viaţă locomotive care altădată erau mândria căii ferate. Avem un proiect iniţiat la nivel local pentru extinderea căilor ferate înguste, care s-au distrus de-a lungul timpului. În primă fază vom face extindere până la Cristeşti, urmând ca, în măsura în care avem susţinerea Consiliului Judeţean, Primăriei - instituţii care se pare că sunt interesate - vom reuşi să facem o minune să repunem în funcţiune un segment de cale ferată îngustă spre Sovata. Avem vagoane pe care trebuie să le modernizăm şi prin eforturi şi colaborare cu cei pasionaţi sperăm să reuşim. Sperăm să vă prezentăm şi cu ocazia Crăciunului, atât locomotiva de cale îngustă, cât şi cea normală", a afirmat Cosmin Cocoară.

 



Şeful Secţiei Întreţinere Linii L7 Târgu Mureş, Adrian Vîlcan, este cel care a descoperit Buick-ul din 1940 adaptat pentru calea ferată, în Zlatna, abandonat pe un câmp.

"Sunt un iubitor de cale ferată, chiar am microbul CFR-ului în inimă. Am găsit-o în Zlatna, într-un câmp, abandonată. Iniţial am adus-o pentru recondiţionare în scop vizual, adică să o vopsesc şi să o aranjez. Când am ajuns la districtul de exploatare, atât au fost de impresionaţi colegii mei încât am hotărât să o punem în funcţiune. Restaurarea a durat un an de zile. Foarte greu am făcut rost de piese, dar încet am refăcut-o. Este un Buick din 1940, era un autovehicul pe roţi, a fost modificat la uzinele Malaxa la Bucureşti, a fost folosită de Gheorghe Gheorghiu Dej. Prin anii '60 - '70 a ajuns la Regionala Braşov şi şi-a făcut serviciul pe L7 actuală. În anii '90 a fost preluată înapoi de Regionala Braşov. Utilajele vechi nu aveau marşalier şi atunci are un dispozitiv de rotire, unic, în care se întorceau locomotivele la vagoanele şi vagonetele de intervenţie. Toate coloanele oficiale mergeau pe calea ferată până în anii '90, era un mijloc mai rapid", a explicat Adrian Vîlcan.

 



Unul dintre foştii directori din cadrul CFR, Iosif Szentes, actualmente angajat al Primăriei Târgu Mureş, i-a provocat pe numeroşii invitaţi care au participat la aniversare să îşi imagineze cum era în urmă cu 150 de ani, când un tren intra pentru prima dată în gara din Târgu Mureş.

"Ca şi astăzi, o mulţime de oameni aştepta cu nerăbdare şi emoţie sosirea unui tren. Acel tren reprezenta speranţa, legătura cu lumea din jur.  Căci trenul este mai mult decât un mijloc de transport, trenul este călătorie, evadare, mobilitate, dezvoltare. Trenul este libertate. Cu atât mai mult cu cât astăzi trăim vremuri în care ne simţim libertăţile limitate, în care incertitudinea vieţii de zi cu zi, evoluţia tuturor resorturilor lumii, aşa cum o cunoşteam, ating cote maxime ale generaţiei noastre. Pe fondul acestor noi realităţi, când îngrijorările ne cresc, fricile ne ţin departe unii de alţii, prezenţa dumneavoastră aici, în aşteptarea unui tren al istoriei, este cu atât mai curajoasă şi mai valoroasă. (...) Ştim bine că lumea civilizată înseamnă mobilitate, dezvoltare, transport în comun, nicidecum izolare. În ciuda vremurilor potrivnice mobilităţii, reforma transporturilor şi armonizarea politicilor guvernamentale şi ale autorităţilor publice locale îşi urmează cursul ei istoric, România este importantă pentru Europa, iar calea ferată trebuie să urmeze calea europeană. Căci nu este doar un mit faptul că mobilitatea, transporturile sunt inima dezvoltării lumii moderne", a arătat Iosif Szentes.

El a susţinut că sistemul feroviar va avea viitor, chiar dacă în anul dedicat de Comisia Europeană Căii Ferate, România nu şi-a atins scopul.

 



Viceprimarul din Târgu Mureş, Portik Vilmos, a subliniat că, în urmă cu 150 de ani, la data de 20 noiembrie 1871, a fost dat în folosinţă tronsonul de cale ferată Alba Iulia - Războieni - Târgu Mureş prin care municipiul Târgu Mureş a fost legat de reţeaua feroviară transilvană care măsura 607 kilometri, realizată între anii 1870 şi 1873.

Portik a arătat că în 1870 oraşul Târgu Mureş avea 13.000 de locuitori, iar acum are în jur de 130.000 de locuitori şi aproximativ 200.000 de persoane în aglomerare, fapt ce impune o reconectare a municipiului la ciclul regiunii şi al Europei.

La aniversare a fost prezent şi inginerul feroviar Radu Belu, trecut de 80 de ani, care a fost gazda evenimentului. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 15-05-2025 10:02

Dolj: Echipajele ISU au reluat căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval

Căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval din dreptul localității Rast, produs miercuri după-amiază, au fost reluate joi dimineața cu trei bărci, un echipaj de p

Social 15-05-2025 09:55

Arad: Comunitatea evreiască se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate

Comunitatea evreiască din Arad se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate și atrage atenția că, de această dată, autorii au acționat cunoscând semnificația unor inscripții pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au caracter legionar, fapt confirmat de anchetatori. Președintele Comunității Evreiești din Arad, Raoul

Social 15-05-2025 08:20

Suceava: Un autoturism a fost lovit de trenul Timișoara - Iași

Un autoturism a fost lovit, joi dimineață, de trenul Timișoara - Iași, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit ISU, accidentul feroviar a avut loc pe raza localității Păltinoasa, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe drumul național DN 2E. 'La fața locului s-au

Social 15-05-2025 08:13

Cod galben de instabilitate atmosferică și vijelii în 21 de județe, joi

Instabilitatea atmosferică se va accentua joi și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte, potrivit unei atenționări Cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie. În 21 de județe din aceste regiuni, cantitățile de apă vo

Social 15-05-2025 08:00

Silvicultorii, feroviarii și rezerviștii militari protestează joi, în Piața Victoriei

Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 - 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei. 'Prin această acțiune de protest, sindica

Social 15-05-2025 06:00

Tulcea: Începe Festivalul Piraților, la Sulina

Festivalul Piraților, eveniment care a luat amploare în Delta Dunării în ultimii ani, începe joi, 15 mai, la Sulina, singurul oraș din rezervație, organizatorii anunțându-i pe participanți că duminică vor putea și vota în secția amenajată la Liceul teoretic 'Jean Bart'. Potrivit unui comunicat transmis de

Social 14-05-2025 21:31

MApN: 13 pacienți pediatrici și aparținători ai lor din Gaza, aduși în România cu o aeronavă militară

O aeronavă militară C-27J Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române a decolat miercuri către aeroportul Ramon din Israel pentru repatrierea a 13 pacienți pediatrici și 20 aparținători, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza, transmite MApN. Potrivit sursei citate, aeronava a aterizat în Baza

Social 14-05-2025 18:44

Alba: Tururi ghidate gratuite prin Cetatea Alba Carolina

Turiștii care vizitează Cetatea Alba Carolina beneficiază din nou, de vineri, la fiecare sfârșit de săptămână, până în 28 septembrie, de tururi ghidate gratuite, serviciu oferit prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia. 'Unul dintre cele mai apreciate servicii turistice oferite de Centrul

Social 14-05-2025 18:02

Dolj: Accident naval pe fluviul Dunărea, în localitatea Rast; două ambarcațiuni mici și o barjă implicate

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, la un accident naval produs pe fluviul Dunărea, în dreptul localității Rast, în care ar fi fost implicate două ambarcațiuni mici și o barjă. Potrivit ISU Dolj, din primele informații, este posibil ca trei perso

Social 14-05-2025 17:26

Alertă de călătorie MAE: Libia - cetățenii români sunt sfătuiți să părăsească imediat această țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români, în contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate din Libia, că pentru această țară este în vigoare o alertă de călătorie de nivel maxim - 'Părăsiți imediat țara!'. Situația de securitate din Libia a cunoscut o deteriorare accentuată

Administratie 14-05-2025 16:37

Prahova: Penalități de 500.000 de euro pe lună, plătite de Primăria Ploiești din cauza stației de epurare vechi

Primăria Ploiești plătește penalități de 500.000 de euro pe lună din cauza stației de epurare vechi care a fost construită în perioada 1965-1970, lucrările la noua stație de epurare fiind sistate de 12 ani, a afirmat, miercuri, edilul Mihai Polițeanu. 'La acest moment, plătim penalități în valoare de 500.000 de euro pe lună pen

Social 14-05-2025 16:03

Vâlcea: Bărbat căzut într-o fântână din comuna Ștefănești, salvat de alpiniștii ISU

Un bărbat de 58 de ani din comuna Ștefănești a ajuns, miercuri după-amiază, la spital cu răni la cap și hipotermie după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri și cu un diametru de 90 de centimetri din localitate, el fiind salvat de alpiniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea după o intervenție contracronometr

Social 14-05-2025 16:00

REPORTAJ Zeci de elevi fac practică la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Focșani

Un parteneriat între Colegiul Economic 'Mihail Kogălniceanu' și Primăria Municipiului Focșani, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, oferă o experiență inedită pentru elevii din clasele terminale cu specializarea turism: practică reală, interacțiune directă cu turiștii și posibilitatea finalizării atestatelor de tehnician în t

Social 14-05-2025 15:32

Mureș: Grupul Milvus caută voluntari pentru realizarea Atlasului Păsărilor din Brașov

Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus din Târgu Mureș a anunțat, miercuri, că inițiază documentarea pentru realizarea Atlasului Păsărilor care cuibăresc în orașul Brașov, după experiența acumulată pentru realizarea atlaselor din Târgu Mureș și Odorheiu Secuiesc, astfel că se caută voluntari care să participe la culegerea da

Social 14-05-2025 14:54

Prima ediție 'Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz' - pe 24 și 25 mai, în Cartierul Armenesc

Prima ediție 'Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz', un eveniment ce aduce în prim-plan moștenirea culturală a comunității armene din România și din diaspora, cu un focus special pe contribuția esențială a jazzmanilor armeni la conturarea scenei românești de jazz, va avea loc pe 24 și 25 mai, în Cartierul Armenesc din Capitală.