Bistriţa-Năsăud: Situaţie tensionată în comuna Telciu - aproximativ 850 de familii nu vor să semneze contracte pentru apă

Angajaţii operatorului regional de apă din judeţul Bistriţa-Năsăud - Aquabis, printre care s-a numărat şi managerul Ion Şandru, au fost primiţi cu ostilitate miercuri, în comuna Telciu, de către locuitorii care nu doresc să încheie contracte cu societatea, deşi deţin branşamente şi utilizează acest serviciu.
Reprezentanţii Aquabis veniseră în Telciu pentru a verifica sesizările cetăţenilor în legătură cu partea tehnică, oamenii reclamând că sunt contoare la suprafaţă care, în perioada de iarnă, o să îngheţe, şi foarte multe pierderi pe reţea, dar au fost primiţi cu strigăte şi ameninţări şi nu au fost lăsaţi să verifice nici căminele situate pe domeniul public.
Managerul Aquabis, Ion Şandru, a fost înconjurat la un moment dat de câteva persoane recalcitrante şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru ca acesta să părăsească localitatea în siguranţă.
Ion Şandru a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că situaţia de la Telciu este una în afara legii, având în vedere că aproximativ 850 de familii s-au legat ilegal la reţeaua de apă, după recepţia lucrărilor efectuate cu fonduri europene, iar contoarele de pe domeniul public indică un consum foarte mare de apă.
"Au fost branşaţi de către constructorul cu care am avut contract, aşa se procedează pe fiecare contract de lucrări. Contoarele se montează ultimele, după ce s-au executat branşamentele. Când au montat căminele şi contorul, nu a comentat nimeni nimic. După ce s-a făcut recepţia, au început discuţiile: domnule, nu ne trebuie apă contorizată, nu ne trebuie investiţiile. (...) Şi-au făcut ei reţelele pe exterior când au văzut că se lucrează în stradă. Ei s-au legat singuri, nu au mai întrebat pe nimeni mai departe. Noi am pus căminul pe domeniul public, am pus ceasul şi robinetul, că era prins în contract. Sunt legaţi ilegal la reţeaua de apă. Ceea ce fac ei este furt de apă. (...) În localitatea Telciu, la ora asta, se consumă apă cât în Năsăud şi Rodna la un loc, deci 270 de litri de om pe zi. Maximul consumului la care se proiectează o reţea este de 120 de litri de om pe zi", a afirmat Şandru.
Managerul operatorului regional de apă a precizat că, până la această dată, nu a fost emisă nicio factură pentru consumul de apă din comuna Telciu, nici măcar pentru cele 310 familii care au încheiat contracte, în speranţa că locuitorii vor înţelege situaţia şi faptul că, potrivit Legii 241/2006, "furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare".
"Nu este emisă nicio factură până acum. Au făcut primăria şi viceprimarul nişte citiri de contor şi sunt familii care au pierderi pe reţeaua exterioară - deci după contor, şi aceea le aparţine - de la 2.000 la 9.000 de metri cubi pe câteva luni de zile. Şi aceea este pierdere, pentru că este imposibil să consume cineva atât, decât dacă au conductele sparte pe interior", a declarat Ion Şandru.
Pentru a stopa consumul ilegal de apă, conducerea Aquabis a apelat la serviciile unei firme private de pază, cu care urmează să se deplaseze în comuna Telciu pentru a ridica contoarele din căminele situate pe domeniul public, în baza unui plan de măsuri de intervenţie aprobat de Poliţie.
Managerul Aquabis spune că, în cazul în care această acţiune nu va putea avea loc din cauza cetăţenilor care se opun, singura soluţie este să notifice Ministerul Fondurilor Europene cu privire la imposibilitatea încheierii proiectului prin care a fost extins şi reabilitat sistemul de alimentare cu apă în Telciu, în valoare de peste 4 milioane lei, iar comuna va trebui să suporte consecinţele financiare.
Şandru avertizează că, în cazul în care comuna Telciu va ieşi inclusiv din Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară (ADI) Apă-Canal, punerea în aplicare a master planului de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare la nivel judeţean va fi mult întârziată.
Anterior, cei 845 de locuitori din Telciu şi Telcişor care deţin branşamente la sistemul public de alimentare cu apă, dar nu au semnat contracte cu operatorul, au fost notificaţi prin intermediul biroului unui executor judecătoresc în vederea suspendării serviciului de alimentare cu apă, fapt care a dus la accentuarea tensiunilor.
Despre situaţia de la Telciu a vorbit miercuri, în cadrul Colegiului prefectural, şi prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, care cu o zi înainte avusese o întâlnire cu o delegaţie a cetăţenilor din comuna Telciu, alături de reprezentanţi ai primăriei comunei, ai Aquabis, ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei.
"Ieşirea din ADI Apă-Canal ar însemna un faliment al comunei pe o perioadă de 10-20 de ani. (...) Ei fac parte din masterplanul apă-canal. Ca Telciu să iasă din masterplanul respectiv, înseamnă costuri mari pentru ei, în primul rând, pentru noi, ca judeţ, şi eu ştiu ce sancţiuni europene am mai putea primi. Deci consecinţele sunt prea mari", a afirmat prefectul, care a făcut apel la dialog.
Potrivit lui Dolha, o variantă ar fi ca primăria Telciu să subvenţioneze de la bugetul local o parte din valoarea facturii la apă şi a solicitat public primarului comunei să îşi întrerupă concediul de odihnă şi să revină la muncă, pentru a găsi soluţiile optime. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MAE recomandă românilor care se află în Iran să părăsească urgent această țară
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Iran că situația de securitate este extrem de volatilă și imprevizibilă, după atacurile din dimineața zilei de vineri. Având în vedere riscul ridicat de escaladare militară, MAE recomandă cu fermitate:
Harghita: Experți ai Asociației Europene a Producătorilor de Sare au evaluat situația de la salina Praid și au prezentat două opțiuni
Experți ai Asociației Europene a Producători de Sare au sosit la Praid, unde au evaluat situația salinei și au prezentat două opțiuni, una de salvare și stabilizare a minei existente și a doua de deschidere a unei noi galerii de vizitare și de producție, a informat joi seara Instituția Prefectului județului Harghita. 'În data de 12 i
Vâlcea: Două persoane, rănite într-un accident între două autotrenuri și un autoturism, la Călimănești; traficul e blocat
Două persoane au ajuns joi seara la spital după ce au fost rănite într-un accident rutier produs pe drumul național DN 7, la intrarea în Călimănești dinspre Râmnicu Vâlcea, în zona Seaca, traficul în zonă fiind blocat pe ambele sensuri. Potrivit reprezentanților Poliției Vâlcea, în accident sunt
MAE recomandă românilor din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
Cetățenii români din Irlanda de Nord sunt rugați să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite zonele în care au loc demonstrații sau în care circulația este restricționată, transmite, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ministerul arată că, în contextul tensiunilor actuale, ambasadoarea României, L
Protest în fața Primăriei Sectorului 5 față de tergiversarea închirierii spațiului în care funcționează Colegiul ''Grigore Cerchez''
Părinți și angajați ai Colegiului Tehnologic ''Grigore Cerchez'' au protestat, joi, în fața Primăriei Sectorului 5 față de tergiversarea închirierii spațiului proprietate a Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București unde funcționează unitatea de învățământ de 117 ani, potrivit președintelui Sindicatului Învăț
Constanța: Fregata ''Regele Ferdinand'' revine în portul militar; în misiunea în Mediterană, un marinar a dispărut de la bord
Fregata ''Regele Ferdinand'' va reveni pe 16 iunie în portul militar Constanța, după participarea, timp de peste 40 de zile, la o misiune în Marea Mediterană, alături de nave partenere din Franța, Grecia și Italia, cu scopul sprijinirii respectării embargoului asupra armelor impus Libiei. Statul Major al Forțelor Na
Cluj: 32% dintre români declară că nu fac deloc sport; Barometrul Sportului în România
32% dintre români declară că nu fac deloc sport, iar 28% spun că practică activități sportive de cel puțin cinci ori pe săptămână, relevă datele unui sondaj de opinie, prezentat, joi, în cadrul Sports Festival, care se desfășoară la Cluj-Napoca. Potrivit studiului, fotbalul este cel mai practicat sport în România
Fundația Renașterea: Race for the Cure România, cursa pentru sănătatea femeii - duminică, la București
Peste 4.000 de persoane s-au înscris la Race for the Cure România - cursa pentru sănătatea femeii, organizată duminică de Fundația Renașterea, sub sloganul ''Fiecare pas contează! Pașii tăi salvează vieți!''. Fundația Renașterea a pregătit nenumărate surprize pentru toți participanții și în mod special pentru
MAE: Nu sunt cetățeni români victime ale tragediei aviatice din India, potrivit informațiilor preliminare
Printre victimele prăbușirii avionului din India nu se află cetățeni români, a transmis, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit informațiilor preliminare obținute de către reprezentanții Ambasadei României la New Delhi. MAE, prin intermediul Ambasadei României la New Delhi, continuă monitorizarea situației.
Bihor: Specia de pește Roșioara termală (Scardinius racovitzai), dispărută în natură, a fost salvată de specialiștii orădeni
Specialiștii Muzeului Țării Crișurilor (MTC) au reușit și în acest an, printr-o colaborare internațională, reproducerea roșioarei termale, o specie de pește endemică, toate exemplarele adulte expuse în Vivariul instituției muzeale fiind obținute astfel, în anii anteriori, a informat muzeul, joi, într-un comunicat de presă.
Manolea (ApTI Romania): Nu avem suficientă claritate asupra a ceea ce s-a întâmplat la prezidențialele anulate
Anularea alegerilor de anul trecut nu are ''suficientă claritate'', a declarat directorul executiv al Association for Technology and Internet - ApTI Romania, Bogdan Manolea, joi, cu ocazia lansării raportului ''Starea democrației în 2024 și puțin din 2025'', realizat de Coaliția ''ONG-uri pentru Cetățean''.
Sector 2: Târg de adopții de câini și pisici fără stăpân, sâmbătă, în Parcul Obor
Un târg de adopții de câini și pisici fără stăpân, ''Prietenii Pufoși'', aflat la prima ediție, va avea loc, sâmbătă, în Parcul Obor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 2 au scris, joi, pe Fac
Acord de cooperare între Iași și un district din Praga (Cehia)
Un acord de cooperare a fost semnat, joi, la Palatul Roznovanu, între primarul Iașiului și reprezentanții Districtului Praga 2, din Cehia. Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO ''Cred că experiența Cehiei, care
Harghita: Creșterea salinității în Târnava Mică și Corund - cauzată de prăbușiri în mina veche și lucrări efectuate de constructor
Creșterea salinității în pârâul Corund și în râul Târnava Mică a fost cauzată atât de prăbușiri ale unor părți din tavanul minei vechi de la Praid, care au dus la o dislocare de apă sărată, cât și de lucrările de deviere a cursului de apă efectuate de constructor, au anunțat joi autoritățile. &n
Mureș: Creșterea salinității pe râul Târnava Mică sistează furnizarea apei prin intermediul rețelei
Creșterea valorilor concentrației de sare pe râul Târnava Mică a dus la oprirea uzinei de apă din Fântânele, urmând oprirea celei din Târnăveni, astfel încât se va sista furnizarea apei prin intermediul rețelei pentru cei 36.000 de locuitori deserviți din 16 localități. 'În cursul zilei de astăzi, pe ra