Casa Regală: Regina Ana a fost comemorată la cinci ani de la moarte
Familia Regală a comemorat, duminică, cinci ani de la moartea Reginei Ana a României, Liturghia cu Recviem fiind oficiată la biserica catolică din Săvârşin de către părintele paroh Petru Muţiu.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook Familia Regală a României, la Liturghia cu Recviem au luat parte Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu.

De asemenea, au fost prezenţi primarul comunei, Ioan Vodicean, şi credincioşi catolici din diverse localităţi din Banat.

Regina Ana a încetat din viaţă la data de 1 august 2016. Funeraliile au avut loc pe 13 august, aceasta fiind înmormântată în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris şi a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei.
A copilărit în Franţa, dar în 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a urmat familia în Spania şi, ulterior, în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o şcoală de artă, la New York. În paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy's.
În 1943, Ana de Bourbon-Parma s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, dovedind, încă de atunci, o tenacitate rar întâlnită, care a ajutat-o să treacă peste perioadele grele pe care destinul şi istoria i le-a hărăzit. A participat la operaţiunile militare din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania. A ajuns mai apoi la gradul de caporal, iar la sfârşitul războiului a fost avansată în gradul de locotenent şi a primit ''Crucea de Război'' a Franţei.
L-a cunoscut pe Regele Mihai I al României la Londra, în noiembrie 1947. După doar o săptămână, regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, în Atena, la Palatul Regal, la ceremonie participând întreaga Casă Regală a Greciei şi membrii ai familiilor Hesse şi Hanovra. Căsătoria a fost oficiată de Mitropolitul primat al Bisericii Elene, Înalt Preasfinţitul Damaskinos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii.
La 10 iunie 2008, Regina Ana şi Regele Mihai au sărbătorit ''Nunta de diamant'', după 60 de ani de căsnicie. La 10 iunie 2013, Majestăţile Lor au sărbătorit 65 de ani de căsătorie, devenind, astfel, primii din întreaga istorie a regilor României care au sărbătorit vreodată ''Nunta de Safir''. AGERPRES/ (AS - autor: Livia Popescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Familia Regala a Romaniei/Facebook
Citeşte şi:
* DOCUMENTAR: Cinci ani de la moartea reginei Ana, soţia regelui Mihai I (1 august)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p
Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza
Bihor: ITM a aplicat amenzi de 157.000 de lei în urma controalelor pe șantiere
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat, în perioada 12 - 16 octombrie, amenzi în valoare totală de 157.000 de lei și au identificat trei persoane care lucrau fără contracte individuale de muncă, în urma controalelor la angajatori din domeniul construcțiilor. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, verific
Sibiu: 60 de persoane evacuate preventiv dintr-o biserică, dar și din locuințe, din cauza unui incendiu
Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate miercuri din locuințe, dar și dintr-o biserică, un magazin și un salon, în urma unui incendiu izbucnit la o țeavă de gaz din apropierea unei biserici din Tălmaciu, existând riscul ca flăcările să se propage la lăcașul de cult, a informat locotenentul Andreea Ștefan, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de
Șefa ANPIS: România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populației; nevoia de servicii pentru vârstnici este mare
Directorul General al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Daniela Moroșanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România, la fel ca multe alte state, se confruntă cu o îmbătrânire excesivă a populației, subliniind necesitatea dezvoltării de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice. Afirma
ANM: Vânt puternic și ploi în cea mai mare parte a țării, până vineri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vânt puternic și ploi, valabilă în cea mai mare parte a țării, până vineri dimineața. Astfel, în perioada 21 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 10:00, temporar vor fi intensificări ale vântului, miercuri (21 octombrie) în Ba
Harghita: 22 de apeluri privind prezența urșilor, între 1-20 octombrie; numărul, în scădere față de septembrie
Jandarmii harghiteni au primit, în perioada 1-20 octombrie, 22 de apeluri prin care este semnalată prezența urșilor în zonele locuite, numărul fiind mai redus decât în luna septembrie, dar mai mare decât în perioada similară a anului 2025, arată datele transmise AGERPRES de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ).
Sibiu: Primul concurs de schi și snowboard pe iarbă de la Păltiniș Arena, pe 7 noiembrie
Primul concurs de schi și snowboard pe iarbă udă va fi organizat în 7 noiembrie, în stațiunea Păltiniș, participarea fiind gratuită pentru pasionații acestui sport care au cel puțin 16 ani și un nivel de pregătire mediu sau avansat, au anunțat, miercuri, organizatorii printr-un comunicat de presă. Intitulat ''SKI gone WILD&
Argeș: Un autocamion a ars generalizat pe DN 7; circulația între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost blocată
Un autocamion a luat foc miercuri dimineață pe DN 7, în zona localității argeșene Dedulești, circulația între Pitești și Râmnicu Vâlcea fiind blocată mai multe ore în zona producerii incidentului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, la locul incidentului au intervenit
Harghita: Incendiu la trei locuințe în Gălăuțaș; focul a cuprins acoperișurile pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați (GALERIE FOTO)
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață la trei case din localitatea Gălăuțaș, pompierii militari și civili intervenind pentru stingerea flăcărilor, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. ''La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișurilor cel
Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe drumuri din Galați, Giurgiu, Neamț, Suceava și Teleorman
Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat miercuri dimineața că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Galați, Giurgiu, Neamț, Suceava și Teleorman. Potrivit unui comunicat de presă, în condiții de ceață se circulă și pe













