logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029

Imagine din galeria Agerpres

Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.

Arh. Daniela Calciu, vicepreședinte OAR Cultură profesională, a spus că acest concurs de soluții este singura procedură de achiziție publică prin care se poate planifica și urmări calitatea pe tot parcursul, de la decizia publică până la implementare și darea în folosință a spațiilor sau a clădirilor.

'O parte consistentă a procedurii este partea de pregătire a temei de proiectare. E un timp consistent și un proces extrem de complex, cu numeroase studii, care pleacă de la trafic și reorganizarea traficului la nivel de București, până la studii legate de istoria arhitecturală urbană, impact de mediu, ajungând, iată, la consultarea publică și la felul în care oamenii înțeleg și trăiesc acest spațiu. Pentru ca răspunsurile colectate prin acest chestionar să poate veni și hrăni tema cu o înțelegere cât mai nuanțată și mai complexă a nevoilor și cerințelor locuitorilor din București, dar și actorilor comerciali, culturali care își desfășoară activitatea în această zonă', a precizat arh. Daniela Calciu.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat că 'singura garanție că vom avea un proiect bun pentru București este ideea de concurs de soluții'.

'E mult mai bine să ai mai multe companii la nivel internațional care să fie în competiție pentru a prezenta specialiștilor, nu primarului, ci unui juriu de specialiști mai multe proiecte care să fie, în baza unor criterii, evaluate și proiectul câștigător să fie decis. Durează mai mult. Adică nu vom începe lucrările mai repede de 2-3 ani, pentru că așa durează un astfel de concurs de soluții. Odată ce am intrat în această etapă, este o etapă pe care mi-o doresc ireversibilă', a afirmat primarul general.

El a precizat că lucrările efective nu vor începe mai devreme de vara lui 2028, dar, cel mai probabil, acestea vor începe 'undeva în primăvara lui 2029'.

'Să zicem că în februarie-martie lansăm concursul, definitivăm tema. Ei vor avea o perioadă în care să se înscrie la concurs și în care să gândească soluțiile. Eu cred că, fiindcă este complex, va dura patru-șase luni. Deci vom ajunge undeva spre toamnă, spre sfârșitul verii 2027. După ce anunțăm concursul, vor fi trei premiați, tocmai pentru că cei care vin la concurs muncesc și atunci, ca ei să vină la concurs, trebuie să dai niște premii (...) iar locul I va primi contractul. Ca să proiectezi așa ceva nu îți ia mai puțin de un an. Adică să faci o proiectare pe Magheru - material dendrologic, tipul de pavaj, lucrări la rețele electrice, iluminat public. După - proiectare și avizare. După ce proiectezi, trebuie să-ți iei avizul de la toți, ceea ce înseamnă vreo 20 de avize, dacă nu mai multe', a explicat Ciprian Ciucu.



După un an, în vara lui 2028, se va depune autorizație pentru construire, cu un proiect extrem de bine gândit și de bine făcut.

'Între timp, eu mă voi ocupa să asigur bugetul. Va fi studiu de fezabilitate care să fie trecut prin Consiliul General și așa mai departe. Nu este ușor fiindcă dacă era ușor o făceau alții. De aceea eu zic că, în cel mai bun caz, pe baza acestui calendar, dacă vom fi avut banii atunci, asigurați, am putea să începem prin vara lui 2028 în cel mai bun caz, dar cel mai probabil o să începem undeva în primăvara lui 2029', a adăugat Ciprian Ciucu.

El a spus că își dorește ca bulevardul Magheru să arate, în final, 'ca o destinație, adică un loc în care să vrem să ajungem'.

'În funcție de ce iese din concursul de soluții, poate să fie cu trotuare mai largi, poate să fie o zonă de arbori pe mijloc (...), dar aceste funcțiuni care vor fi foarte clar făcute în concursul de soluții vor ține cont că acolo este Nottara, că acolo este Patria, că aici e Cărturești, că vizavi este zona Eva, care acum este o parcare, este Piața Romană, este zona dinspre Piața Romană, Teatrul Național, fântâna de la Universitate, un loc cu mare încărcătură istorică, Facultatea de Arhitectură. De aceea, vom intra și pe Academiei, și pe Câmpineanu. Haideți să ne dorim mai mult de la orașul nostru și să nu-l acceptăm așa cum a ajuns să fie, din păcate', a argumentat primarul general.

Arhitectul-șef al Municipiului București, Matei Damian, a afirmat că pentru a porni cu dreptul orice proiect de anvergură 'trebuie să ai situația juridică, cadastrală și tehnică foarte bine așezată de la bun început'.

'Fiind domeniu public, este în atribuția noastră, a primăriei, să investim în regenerarea urbană a acestei zone și atunci întrebarea se pune cum faci proiectul, cum îl începi. Conduita urbanistică europeană ne conduce spre concursul de soluții, care oferă cel mai calitativ proiect pe criterii strict tehnice și profesionale, format dintr-un juriu și așa mai departe. (...) Acest demers al nostru va duce la creșterea calității spațiului public și implicit a valorii și amenajării întregului ansamblu, format din spațiul public și din clădirile aferente', a spus Matei Damian.

El a precizat că 'sunt în procedură de autorizare numeroase clădiri istorice, în diferite stadii, și cu toții o să avem surprize foarte plăcute în următoarele luni și în următorul an, atât pe partea de consolidări a administrației municipale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, cât și din partea beneficiarilor privați care s-au angajat să restaureze propriile clădiri'.

Arhitectul urbanist Toader Popescu, consilier OAR, a spus că în prezent există o serie de obiective care trebuie prezentate celor care se vor înscrie în concurs, printre acestea numărându-se: creșterea atractivității publice a zonei, optimizarea mobilității, creșterea cantitativă, calitativă, urbanistică și peisageră a spațiilor publice, valorificarea patrimoniului. AGERPRES/(A - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

 

Afisari: 1148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 14-11-2026 22:47

Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat

Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister

Social 14-11-2026 21:57

MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,

Social 14-11-2026 21:40

Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat

Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar

Social 14-11-2026 20:55

Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian

Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia

Social 14-11-2026 18:57

UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital

O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă

Social 14-11-2026 18:29

Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi

Social 14-11-2026 16:35

Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central

Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G

Social 14-11-2026 16:15

LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii

Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm,  după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr

Social 14-11-2026 14:24

Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău

Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion

Social 14-11-2026 13:45

Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență

Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo

Social 14-11-2026 13:19

Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor

Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă

Social 14-11-2026 12:50

Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor

Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus

Social 14-11-2026 11:34

VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina

Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.

Social 14-11-2026 11:10

Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii

Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.  

Social 14-11-2026 09:45

Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri

Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i