logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Bihor: Un nou traseu de via ferrata, în Pădurea Craiului, inaugurat în Cheile Cuţilor, comuna Roşia

Image

Un nou traseu de via ferrata a fost inaugurat vineri în Cheile Cuţilor, din comuna Roşia, al şaselea din judeţ, Bihorul fiind zona cu cea mai mare densitate de astfel de trasee din ţară.

"Din ţară, noi avem cam jumătate din numărul de trasee via ferrata. Cea mai mare densitate se află în Bihor, iar în judeţ, din cele şase, majoritatea, adică cinci, sunt în Pădurea Craiului. Acest traseu nou, din Cheile Cuţilor, pe lângă faptul că este spectaculos, are un pod indian care trece de pe un versant pe altul, este deosebit prin faptul că la realizarea lui au contribuit, în vreme de pandemie, foarte mulţi actori, atât din turism, cât şi din administraţii, voluntari, salvamontişti. A fost o muncă de echipă extraordinară", a declarat, pentru AGERPRES, Paul Iacobaş, preşedintele Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, custodele Sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului.

În acest sit se află Destinaţia ecoturistică Pădurea Craiului, singura de acest fel din judeţ şi printre puţinele destinaţii eco din ţară.

În Defileul Crişului Repede, adică între localităţile Vadu Crişului şi Şuncuiuş, sunt amenajate două trasee, alte două sunt la Şuncuiuş, lângă Peştera Vântului şi un traseu la Pietrele Negre, cum se urcă din Ştei spre Vârtop. Via ferrata de la Cheile Cuţilor, din comuna Roşia, este a şasea.

Traseul de via ferrata din cheile Cuţilor are o lungime de 270 de metri şi două variante de parcurs. O parte a lui trece printr-o peşteră, aflată pe versantul drept al văii. Podul indian, care leagă cele două secţiuni de căţărare, este lung de 33 de metri şi traversează cheile la o înălţime de 35 de metri.

Noua atracţie turistică va fi deschisă publicului, cel mai probabil, începând cu primul weekend al lunii aprilie. Traseul are o dificultate de grad B (mediu - dificultatea traseelor de via ferrata se măsoară pe o scală de la A la E, unde A înseamnă cel mai mic grad de dificultate iar E, cel mai dificil). Parcurgerea acestuia se face obligatoriu cu echipament de siguranţă şi protecţie (cască, ham şi lonjă dublă de asigurare), iar accesul minorilor sub vârsta de 16 ani este permis doar dacă aceştia sunt însoţiţi de un adult.

 


Proiectul via ferrata a început în ianuarie 2020, cu prima vizită în zonă şi primirea acceptului din partea primăriei locale, urmând partea de proiectare tehnică, obţinerea avizelor de la APM şi Agenţia Naţională de Arii protejate, parteneriate, sprijin, finanţări. În septembrie 2020 au început practic lucrările în teren şi s-au finalizat în această lună.

Realizarea acestui obiectiv a fost, afirmă Iacobaş, o poveste de succes despre implicare în comunitate. Protagonişti au fost administraţia judeţeană, primăria locală, firme, organizaţii nonguvernamentale şi oameni ai locului.

"Acest proiect are meritul de a fi pus laolaltă o sumedenie de resurse materiale şi umane, într-un parteneriat fără precedent. Mi-aş dori ca această colaborare să devină un model de bune practici pentru toţi actorii din Pădurea Craiului, publici sau privaţi, un model replicat la nivelul întregii destinaţii de ecoturism", a mai afirmat Paul Iacobaş, cel care a reuşit să coordoneze toată această desfăşurare de forţe.

Din statisticile CAPDD, traseele din via ferrata din Defileul Crişului sunt parcurse anual de circa 10.000 de persoane, destul de mult, consideră Iacobaş, ţinând cont de faptul că nu e o activitate la îndemâna oricui.

"Nu este doar o potecă pe care să te plimbi. Implică şi un efort considerabil şi un anume risc. Scopul nostru a fost să creăm o atracţie suplimentară pentru cei care vin în zona Roşia, astfel încât turiştii să rămână cât mai mult în zonă şi să crească şi beneficiile pe care le obţin localnicii de pe urma turiştilor", a precizat Iacobaş.

Valoarea totală a investiţiei este de peste 12.000 de euro. Din aceştia, aproximativ 6.000 de euro reprezintă materialele şi uneltele folosite, sumă acoperită de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor (condusă de Răzvan Dumbravă), 1.500 de euro sunt banii atraşi, sub formă de sponsorizare, de la mai mulţi operatori turistici din zonă.

Echipa Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, coordonată de Pinter Istvan, a creionat traseul, stabilindu-i şi principalii parametri tehnici.

Proiectul în sine a fost realizat, benevol, de alpinista Cristina Ianc, prin intermediul Travel Guide Romania, şi pus în operă de SC În Spirit Arhaic SRL. Tudor Rus, Lucian Frenţiu şi Dezideriu Szabo sunt alpiniştii care au lucrat, sute de ore, la înălţime, adeseori în condiţii grele, de iarnă, pentru a fixa în rocă scoabe, bride de siguranţă, cabluri şi ancore.

CAPDD Bihor şi Primăria Comunei Roşia au suportat cea mai mare parte din costurile manoperei, în sumă totală de 4.000 de euro.

Administraţia comunei Roşia a contribuit şi la reamenajarea traseului din chei, la serviciile de transport materiale şi mâna de lucru. S-au implicat şi numeroşi voluntari din localitate, mobilizaţi de Asociaţia Orizont Verde.

Destinaţia Pădurea Craiului este finanţată prin intermediul Programului "Green Entrepreneurship" - Dezvoltarea Destinaţiilor de Ecoturism din România, un program al Romanian - American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Pădurea Craiului este parte a reţelei naţionale a destinaţiilor ecoturistice din România şi, totodată, zona cu cea mai diversificată ofertă pentru turismul de aventură din Munţii Carpaţi: speoturism, alergare montană, cicloturism, via ferrata, alpinism, drumeţie, rafting etc. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa fotografiilor: www.cjbihor.ro 

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 12-04-2025 10:23

INCDFP: Cutremur de 3,2 grade, produs sâmbătă dimineața în Banat

Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,2 grade, s-a produs sâmbătă dimineața, la ora 8:08, în Banat, județul Timiș, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 18,7 km în apropierea următoarelor orașe: 29 km sud-est de Szeg

Social 12-04-2025 07:30

'Străzi deschise', pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta - Spectacole, concerte, ateliere și activități sportive

Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î

Social 12-04-2025 05:00

Începe Târgul de Paște organizat de PMB în Parcul Regele Mihai I: produse tradiționale, spectacole, ateliere

Târgul de Paște organizat de Primăria Capitalei începe sâmbătă în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) și va găzdui pe parcursul a zece zile demonstrații meșteșugărești, ateliere creative, spectacole de teatru și recitaluri de muzică, iar vizitatorii vor putea, totodată, să cumpere produse culinare tradiționale și de artizanat.

Social 11-04-2025 17:07

Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei școli, la Soveja

Un pui de urs a fost îndepărtat, vineri, de jandarmii montani din spatele unei unități de învățământ din Soveja, fiind alungat în zona împădurită, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea.  

Social 11-04-2025 16:12

REPORTAJ/Harghita: Numeroși producători și meșteșugari și-au prezentat produsele la Târgul de Paști de la Miercurea-Ciuc, pe ninsoare și temperaturi scăzute

Numeroși producători și meșteșugari din județele Harghita și Covasna și-au prezentat produsele, vineri, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la tradiționalul Târg de Paști, în ciuda vremii foarte neprietenoase, cu temperaturi scăzute și ninsoare viscolită.  

Social 11-04-2025 16:00

Spectacole, concerte, ateliere și sport la 'Străzi deschise', în weekend, pe Calea Victoriei și bd. Banu Manta

Calea Victoriei și bd. Banu Manta din Sectorul 1 vor deveni pietonale, sâmbătă și duminică, în cadrul programului 'Străzi deschise'. ARCUB anunță un program 'variat' de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. 'Primul weekend 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' î

Social 11-04-2025 15:04

Bărbat mort într-un accident la limita județelor Cluj și Bihor; a intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat a decedat, vineri, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 1 E60, la limita județelor Cluj și Bihor.   'Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompieri

Social 11-04-2025 14:55

Hunedoara: Târgul Colecționarilor la Deva, în acest weekend

Pasionații de obiecte rare și valoroase din întreaga țară sunt așteptați sâmbătă, la Deva, la o nouă ediție a Târgului Colecționarilor, care se va desfășura în holul mare al Casei de Cultură din municipiu. Colecționari din județul Hunedoara și din întreaga țară vor expune obiecte rare și valoroase, din domenii pre

Social 11-04-2025 14:22

Hunedoara: Prime de Vinerea Mare și Paște pentru angajații Complexului Energetic Valea Jiului

Angajații Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) vor beneficia de prime în bani cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cei 2.300 de mineri și energeticieni din cadrul companiei urmând să primească o sumă de 400 de lei brut pentru Vinerea Mare și 400 de lei brut pentru Paște. 'Primele pentru sărbătoarea de Vinerea Mare și pentru Paș

Administratie 11-04-2025 13:54

Bihor: Sistem video de înaltă rezoluție în Sala ghișeelor din Primăria Oradea

Primăria municipiului Oradea a implementat un nou sistem de supraveghere video în Sala Ghișeelor (Piramida), menit să ofere suportul tehnic adecvat, atât pentru securitatea incintei, cât și pentru orice tip de situații neprevăzute, a informat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al primăriei.

Social 11-04-2025 13:50

Teleorman: ''Maraton pentru educație antreprenorială'', organizat de CONAF pe 15 aprilie

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) - Sucursala Teleorman organizează pe 15 aprilie, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, de la ora 10:00, semifinala concursului de planuri de afaceri ''Maratonul pentru Educație Antreprenorială''. Conform organizatorilor, ''Maratonul pentru E

Social 11-04-2025 13:34

TPBI: Tramvaiul 36, deviat de sâmbătă pentru efectuarea unor lucrări la calea de rulare de pe Bd. Chișinău

Linia de tramvai 36 va fi deviată de sâmbătă la terminalul 'Pantelimon' pentru a permite efectuarea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Chișinău, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'Începând de sâmbătă, linia de tramvai 36 va

Social 11-04-2025 12:10

ISUBIF: Trei persoane rănite în urma unui incendiu la un apartament din Aleea Haiducului din București

Trei persoane au fost rănite, vineri, dintre care două au fost transportate la spital, în urma unui incendiu produs la un apartament din Aleea Haiducului din București. ''Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament din Aleea Haiducului, la nivelul etajului 7. Arderea se manifestă cu flacără deschisă. La caz

Social 11-04-2025 12:03

VIDEO Monica Dajbog: 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați la evenimentele organizate de Florii

Peste 24.000 de angajați ai MAI vor fi mobilizați, în weekend, pentru buna desfășurare a manifestărilor publice și a procesiunilor religioase organizate cu ocazia Floriilor Ortodoxe și a celor Catolice, precum și pentru menținerea climatului normal de ordine publică.

Social 11-04-2025 12:00

REPORTAJ Tulcea: Pensiunile din județ, rezervate de sărbătorile pascale (GALERIE FOTO)

Aproximativ 80% din unitățile de cazare din Delta Dunării sunt deja rezervate în perioada sărbătorilor pascale, ofertele pentru trei nopți plecând de la 1.700 de lei și oferind oaspeților atât gastronomie locală specifică zonei, cât și activități în aer liber.