Bihor: Municipiul Salonta şi oraşul Săcueni, cele mai noi staţiuni turistice de interes local

Municipiul Salonta şi oraşul Săcueni, care au devenit vineri staţiuni turistice de interes local prin decizia Guvernului, mizează prioritar pe dezvoltarea turistică folosind resursele de apă geotermală.
"Este un salt calitativ al municipiului Salonta în ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă şi pentru un trai mai bun al cetăţenilor din urbea noastră. Această decizie este un pas înainte în dezvoltarea turismului pe domeniile wellness, cultural şi natural. Noi am început un masterplan pentru o zonă de agrement, centru wellness, cu apă geotermală, pentru că sub oraşul nostru se află un zăcământ pe care am primit dreptul a-l exploata şi avem început deja proiectul cu fonduri europene pentru acest centru wellness", a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul municipiului Salonta, Török László.
În fundamentarea Hotărârii de Guvern, se arată că municipiul Salonta, atestat documentar din anul 1332, are mai multe obiective turistice accesibile, iar cel mai important este Turnul Ciunt, simbol al oraşului, restaurat, care găzduieşte primul muzeu literar din România, Muzeul Memorial "Arany Janos".
Pentru a dezvolta turismul, în ultimii ani, Primăria Salonta a iniţiat mai multe proiecte de dezvoltare, pentru ca obiectivele turistice să devină mai accesibile. S-a creat o rută turistică, care ajută cu indicatoare pe cei care doresc să viziteze obiectivele turistice ale oraşului, printre care şi o Casă a Ţăranului Român, precum şi o pistă de biciclete peste graniţă cu o lungime totală de peste 27 km pe traseul Bekescsaba-Salonta.
Pe lângă acestea, o atractivitate turistică aparte aparţine Cercului de Meşteşugari "Sinka István", care prezintă vizitatorilor o introducere în tors, olărit şi sculptură în lemn.
Şi oraşul Săcueni mizează, prioritar, pe resursele în apă geotermală, pe baza căreia poate să-şi dezvolte o reţea turistică de sănătate.
În documentele Guvernului se arată că Săcueni este atestat din anul 1214 şi în Evul Mediu a fost un oraş prosper.
"În oraşul Săcueni există foraje de apă termală, în prezent folosită pentru încălzirea unor instituţii publice sau a unor locuinţe sociale. Apa termală este însă o resursă locală importantă care poate fi utilizată pentru scopuri terapeutice şi de agrement. În localitate există trei ştranduri termale (Săcueni, Ciocaia şi Sânicolau de Munte) care atrag turişti interesaţi de proprietăţile curative ale izvoarelor naturale", se arată în document.
Printre atracţiile turistice din zonă se menţionează Castelul Stubenberg, renumite străzi de pivniţe, satele Văii Ierului, statuia Pescarului şi lacurile din jurul oraşului.
Salonta şi Săcueni au primit acest statut alături de comunele Frumosu şi Mălini (judeţul Suceava) şi zona de agrement Băile Figa - oraşul Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud).
În prezent, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 95 de interes local. În luna decembrie, statutul de staţiuni turistice locale au mai primit municipiul Beiuş şi comuna Mădăras, iar în luna mai a anului trecut, Oradea a primit statutul de staţiune turistică de interes naţional. AGERPRES/(A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dolj: Echipajele ISU au reluat căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval
Căutările celor doi bărbați dispăruți în Dunăre în urma accidentului naval din dreptul localității Rast, produs miercuri după-amiază, au fost reluate joi dimineața cu trei bărci, un echipaj de p
Arad: Comunitatea evreiască se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate
Comunitatea evreiască din Arad se simte amenințată după ultimele incidente cu morminte vandalizate și atrage atenția că, de această dată, autorii au acționat cunoscând semnificația unor inscripții pe care le-au făcut pe monumente funerare, care au caracter legionar, fapt confirmat de anchetatori. Președintele Comunității Evreiești din Arad, Raoul
Suceava: Un autoturism a fost lovit de trenul Timișoara - Iași
Un autoturism a fost lovit, joi dimineață, de trenul Timișoara - Iași, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit ISU, accidentul feroviar a avut loc pe raza localității Păltinoasa, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe drumul național DN 2E. 'La fața locului s-au
Cod galben de instabilitate atmosferică și vijelii în 21 de județe, joi
Instabilitatea atmosferică se va accentua joi și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte, potrivit unei atenționări Cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie. În 21 de județe din aceste regiuni, cantitățile de apă vo
Silvicultorii, feroviarii și rezerviștii militari protestează joi, în Piața Victoriei
Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 - 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei. 'Prin această acțiune de protest, sindica
Tulcea: Începe Festivalul Piraților, la Sulina
Festivalul Piraților, eveniment care a luat amploare în Delta Dunării în ultimii ani, începe joi, 15 mai, la Sulina, singurul oraș din rezervație, organizatorii anunțându-i pe participanți că duminică vor putea și vota în secția amenajată la Liceul teoretic 'Jean Bart'. Potrivit unui comunicat transmis de
MApN: 13 pacienți pediatrici și aparținători ai lor din Gaza, aduși în România cu o aeronavă militară
O aeronavă militară C-27J Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române a decolat miercuri către aeroportul Ramon din Israel pentru repatrierea a 13 pacienți pediatrici și 20 aparținători, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza, transmite MApN. Potrivit sursei citate, aeronava a aterizat în Baza
Alba: Tururi ghidate gratuite prin Cetatea Alba Carolina
Turiștii care vizitează Cetatea Alba Carolina beneficiază din nou, de vineri, la fiecare sfârșit de săptămână, până în 28 septembrie, de tururi ghidate gratuite, serviciu oferit prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia. 'Unul dintre cele mai apreciate servicii turistice oferite de Centrul
Dolj: Accident naval pe fluviul Dunărea, în localitatea Rast; două ambarcațiuni mici și o barjă implicate
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, la un accident naval produs pe fluviul Dunărea, în dreptul localității Rast, în care ar fi fost implicate două ambarcațiuni mici și o barjă. Potrivit ISU Dolj, din primele informații, este posibil ca trei perso
Alertă de călătorie MAE: Libia - cetățenii români sunt sfătuiți să părăsească imediat această țară
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români, în contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate din Libia, că pentru această țară este în vigoare o alertă de călătorie de nivel maxim - 'Părăsiți imediat țara!'. Situația de securitate din Libia a cunoscut o deteriorare accentuată
Prahova: Penalități de 500.000 de euro pe lună, plătite de Primăria Ploiești din cauza stației de epurare vechi
Primăria Ploiești plătește penalități de 500.000 de euro pe lună din cauza stației de epurare vechi care a fost construită în perioada 1965-1970, lucrările la noua stație de epurare fiind sistate de 12 ani, a afirmat, miercuri, edilul Mihai Polițeanu. 'La acest moment, plătim penalități în valoare de 500.000 de euro pe lună pen
Vâlcea: Bărbat căzut într-o fântână din comuna Ștefănești, salvat de alpiniștii ISU
Un bărbat de 58 de ani din comuna Ștefănești a ajuns, miercuri după-amiază, la spital cu răni la cap și hipotermie după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri și cu un diametru de 90 de centimetri din localitate, el fiind salvat de alpiniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea după o intervenție contracronometr
REPORTAJ Zeci de elevi fac practică la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Focșani
Un parteneriat între Colegiul Economic 'Mihail Kogălniceanu' și Primăria Municipiului Focșani, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, oferă o experiență inedită pentru elevii din clasele terminale cu specializarea turism: practică reală, interacțiune directă cu turiștii și posibilitatea finalizării atestatelor de tehnician în t
Mureș: Grupul Milvus caută voluntari pentru realizarea Atlasului Păsărilor din Brașov
Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus din Târgu Mureș a anunțat, miercuri, că inițiază documentarea pentru realizarea Atlasului Păsărilor care cuibăresc în orașul Brașov, după experiența acumulată pentru realizarea atlaselor din Târgu Mureș și Odorheiu Secuiesc, astfel că se caută voluntari care să participe la culegerea da
Prima ediție 'Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz' - pe 24 și 25 mai, în Cartierul Armenesc
Prima ediție 'Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz', un eveniment ce aduce în prim-plan moștenirea culturală a comunității armene din România și din diaspora, cu un focus special pe contribuția esențială a jazzmanilor armeni la conturarea scenei românești de jazz, va avea loc pe 24 și 25 mai, în Cartierul Armenesc din Capitală.