Timişoara intră în carantină, împreună cu alte patru comune periurbane, de luni
Municipiul Timişoara şi patru comune periurbane vor intra în carantină, de le miezul nopţii de duminică spre luni, din cauza ratei mari de infectare cu SARS-CoV-2.
Potrivit Prefecturii Timiş, după analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi a specialiştilor în cadrul CJSU Timiş, s-a decis instituirea carantinei începând cu data de 8 martie, ora 00,00, pe raza municipiului Timişoara şi a comunelor Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc şi Dumbrăviţa, pentru o perioadă de 14 zile.
Se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menţionată sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Conform deciziei luate, sâmbătă, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00,00 în perimetrul vizat este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
Totodată, în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
În perioada următoare se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.
Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
În cazul centrelor comerciale şi parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 metri pătraţi de persoană, cu respectarea normelor de distanţare. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepționate la termen, PMB pierde finanțarea
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică opțiunea de a iniția simultan mai multe proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai prin faptul că infrastructura era 'aproape inutilizabilă', iar primăria riscă să piardă finanțarea, în cazul în care lucrările nu sunt încheiate la timp. 'Liniile de tramvai erau apro
MApN: Dronă detectată la nord de localitatea Vîlcove; a fost emis mesaj RO-ALERT
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de miercuri, o țintă aeriană la nord de localitatea Vîlcove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, două aeronave F16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situ
'Porți deschise' la Curtea Constituțională a României - pe 3 și 7 decembrie
Curtea Constituțională organizează, pe 3 și 7 decembrie, evenimentul 'Porți deschise', cu prilejul Zilei Constituției României, celebrată în fiecare an pe data de 8 decembrie. 'Curtea Constituțională invită elevii din învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și liceal (clasele IX-XII), însoțiți de profe
Tulcea: Posibilă incursiune de drone în nordul județului; a fost transmis mesaj RO-ALERT
Populația din zona de nord a județului Tulcea a primit miercuri dimineața, în jurul orei 11:00, un mesaj RO-ALERT legat de o posibilă incursiune de drone. 'Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul. Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți &
Arad: Pensionarii cer sume de trei ori mai mari la CARP pentru a face față facturilor
Pensionarii împrumută sume de trei ori mai mari de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) Arad față de media ultimilor cinci ani, pe fondul facturilor în creștere la energie și pentru a face față altor cheltuieli lunare, în timp ce instituția se așteaptă la un val de cereri pe timpul iernii. Președintele CARP Ara
Bistrița-Năsăud: Adolescentă de 16 ani, rănită în urma unui accident de motocicletă, în Beclean
O adolescentă de 16 ani, aflată pe o motocicletă, a fost implicată, miercuri dimineața, într-un accident produs în orașul Beclean, pe Drumul Național 17, în urma căruia a fost transportată la spital. Victima a fost preluată, inițial, de un echipaj de prim ajutor SMURD din Beclean, apoi a fost predată echipajului de terapie in
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din cinci județe, până joi la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi la prânz pe râuri din cinci județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 4 noiembrie, ora 10:00 - 5 noiembrie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți
Dolj: Doi copaci au căzut peste șapte autoturisme pe o stradă din Craiova, din cauza vântului puternic
Doi copaci au căzut peste șapte autoturisme, pe strada Doljului din municipiul Craiova, din cauza vântului puternic, fiind necesară intervenția pompierilor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, la fața locului acționează Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de
Primăria Capitalei: Taxele și impozitele locale vor fi plafonate în 2027
Taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027, informează Primăria Municipiului București (PMB). 'Taxele și impozitele locale în București, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027. Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le p
ASPA: 173 de câini au fost capturați de pe domeniul public în luna octombrie
Un număr de 173 de câini au fost capturați de echipele Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), în luna octombrie, de pe domeniul public. Este vorba despre 107 adulți și 66 de pui, informează autoritatea, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Mureș: O femeie de 85 de ani a murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul propriu
O femeie de aproximativ 85 de ani a decedat, miercuri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său de pe strada Brașovului din municipiul Târgu Mureș. 'Pompierii au reușit să lichideze incendiul și să extragă victima din apartament. Aceasta se afla în stop cardiorespirator și a fost predată echipaje
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în județul Buzău, miercuri dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs miercuri dimineața, la ora locală 6:09, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 90,3 kilometri și s-a produs în apropierea u












