Amenzi pentru 15 persoane care jucau poker, printre care şi un bărbat care trebuia să stea în carantină

Poliţişti de la Secţia 20 au depistat, sâmbătă noaptea, 15 persoane care jucau neautorizat poker într-o locuinţă din sectorul 6, printre participanţi aflându-se şi un bărbat care trebuia să stea în carantină la domiciliu.
"În noaptea de 20/21.02.2020, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie, exploatând cu operativitate o informaţie, au depistat într-o locuinţă din sectorul 6 un număr de 15 persoane care jucau jocuri de noroc neautorizate, respectiv poker. În urma verificărilor persoanelor prezente, s-a stabilit că între participanţi se află şi un bărbat ce figura carantinat la domiciliu, acesta nerespectând măsura", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Cele 15 persoane au fost amendate conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire, valoarea sancţiunilor contravenţionale ridicându-se la 71.250 lei.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANM: Vreme caldă în majoritatea regiunilor, până pe 15 martie; temperaturile scad brusc din 16 martie
Vreme se va menține caldă pe parcursul acestei săptămâni, în majoritatea zonelor, însă de duminică, 16 martie, valorile termice scad brusc, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată, se arată în prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 10 - 23 martie.
Hunedoara: Elicopterul Black Hawk, în misiune de stingere a unui incendiu de litieră de pădure
Elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul Bamby Bucket, și-a reluat luni misiunea de stingere a incendiilor de vegetație uscată în zona satului Mermezeu, din județul Hunedoara. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), elicopterul a efectuat, până la
Bihor: Pompierii au acționat în două zile la 61 de incendii de vegetație uscată; au fost afectate peste 270 de hectare
Pompierii bihoreni au intervenit, în perioada 8-9 martie, la stingerea a 61 de incendii de vegetație uscată pe o suprafață totală de peste 270 de hectare, evenimente care au pus în pericol viețile și bunurile oamenilor, precum și mediul înconjurător, a informat luni Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. Potrivit unui comunicat
Peste 8.000 de ha de pădure și vegetație uscată au ars în ultimele zile; doi morți și doi răniți
Incendiile de vegetație uscată și litieră de pădure au mistuit, în ultimele patru zile, peste 8.000 de hectare la nivel național, fiind afectate zone din 15 județe (Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Sibiu, Teleorman și Vâlcea), informează Inspectoratul General pentru Situații de Urg
REPORTAJ/Băiatul trenurilor - abandonat la naștere, a dormit doi ani în trenuri și a făcut 120.000 de kilometri
Un tânăr, abandonat la naștere într-un tren care mergea spre Constanța, a ajuns să locuiască în trenuri timp de doi ani, după ce a ieșit din sistemul de protecție a copilului. Cu probleme la inimă, fugind de o familie care l-ar fi exploatat, băiatul s-a descurcat cum a putut. A mâncat ce a primit și ce a găsit pe la gunoaie, s-a spălat
Atenționare de călătorie MAE: Germania - greve care vor afecta transportul aerian
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că luni vor fi organizate greve ale personalului din sectorul public, precum și ale personalului de securitate din aeroporturile germane. Acestea vor afecta transportul aerian pe aeroporturile di
MARTIE LA FEMININ/Vaslui: Povestea unei femei care și-a pus viața în slujba promovării tradițiilor populare
Rodica Bulboacă, unul dintre meșterii populari ai Vasluiului, a pus în comuna Laza bazele unui muzeu al tradițiilor vizitat mai ales de copii și tineri, cărora dorește să le arate cum trăiau bunicii și străbunicii lor, cum se gospodăreau, ce obiceiuri aveau dar și cum știau a munci glia și a petrece. Femeie vrednică dintr-un sat de pe lângă Vaslui,
Tulcea: Pop-Up Week se încheie cu un târg al organizațiilor neguvernamentale
Casa Tineretului din Tulcea va găzdui luni, începând cu ora 16:00, un târg al organizațiilor de voluntariat, derulat în cadrul 'Pop-Up Week', activitate finanțată de British Council și desfășurată în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret, în programul național 'Youth Connect for Ukraine'. Reprezent
Rama Alstom Coradia, atacată cu pietre; trenul a fost retras temporar din circulație
Trenul IR 16008, compus din rama Alstom Coradia, care circulă în relația Brașov - București Nord, a fost retras din circulație, după ce a fost atacat cu pietre în zona Chitila și i s-a spart un geam, informează CFR Călători. 'În data de 09.03.2025, la trenul IR 16008 cu circulație în relația Brașov - București Nord,
VIDEO IGSU: 31 de lansări, cu 77,5 tone de apă, efectuate de două elicoptere Black Hawk la incendiile de vegetație
Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) din Ministerul Afacerilor Interne au efectuat, duminică, 31 de lansări, însumând 77,5 tone de apă, pentru stingerea incendiilor de vegetație de pe raza județelor Vâlcea și Hunedoara, a informeat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
VIDEO MApN: O aeronavă Spartan a executat 3 misiuni duminică pentru stingerea incendiilor de vegetație din Caraș-Severin
Ministerul Apărării Naționale (MApN) informează că o o aeronavă C-27J Spartan de la Baza 90 Transport Aerian a acționat, duminică, pentru stingerea incendiilor de vegetație din județul Caraș-Severin, executând trei misiuni de sprijin pentru pompieri. Potrivit sursei citate, în cadrul acestor misiuni aeronava Spartan a lansat 15 con
Hunedoara: Pompierii militari au continuat misiunile de stingere a incendiilor, ajutați de un elicopter
Pompierii militari din județul Hunedoara au continuat, duminică, misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată în mai multe zone ale regiunii, iar în zona Vălari, din comuna Ghelari, unde focul se manifesta la fondul forestier, echipajele au fost ajutate de un elicopter 'Black Hawk' al Inspectoratului General al Aviației, dotat cu sistemul '
Vâlcea: Bătrân decedat într-un incendiu de vegetație; pompierii au fost solicitați în mai multe localități
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări în cazul unui bătrân de 78 de ani găsit decedat duminică după-amiază pe un câmp cuprins de flăcări din comuna Pietrari, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, cadavrul bătrânului a fost descoper
Femeile și bărbații contribuie aproape egal la alegerea și plata vacanțelor pe litoralul românesc (studiu)
Femeile și bărbații se implică aproape în egală măsură la alegerea și plata vacanțelor pe litoralul românesc, arată un studiu realizat de un turoperator care activează pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră. 'Atât doamnele, cât și domnii se implică în alegerea destinației, hotelului, tipului de pachet turistic, precum și &ici
Debitul maxim al Dunării, sub mediile multianuale în martie și aprilie și peste medie în luna mai (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa sub mediile multianuale în lunile martie și aprilie, în timp ce în luna mai va fi peste medie, relevă analiza pe trei luni publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Regimul hidrologic pe râurile interio