Copilul trântit de pământ într-un parc din Hunedoara a suferit o fractură la cap
Copilul de 13 ani pe care un bărbat l-a trântit de pământ într-un părculeţ din municipiul Hunedoara, duminică după-amiază, a suferit o fractură la cap, cu pierdere de conştienţă, conform tomografiei şi investigaţiilor efectuate de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva.
"Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă", a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.
Potrivit acestuia, băiatul este stabil şi se află internat la Chirurgie Pediatrică. Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să fie transferat la secţia de Neurochirurgie, în funcţie de evoluţia sa.
Agresorul copilului, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reţinut şi trimis, în cursul nopţii, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. El va fi prezentat luni în faţa magistraţilor pentru dispunerea măsurilor legale în acest caz.
Poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, bărbatul s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ.
În cauză, anchetatorii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, violenţă în familie, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.
Pe de altă parte, fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
De asemenea, din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani este nepot al agresorului. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Vrancea: Viața se întoarce printre casele arse de la Soveja; primele familii se mută din nou acasă
La puțin peste cinci luni de la incendiul care a trecut din gospodărie în gospodărie în satul Rucăreni din comuna Soveja și a lăsat în urmă case și anexe mistuite de flăcări, viața începe să revină, încet, la normal.
Bistrița-Năsăud: Tânărul de 19 ani din Runcu Salvei, dat dispărut, a revenit nevătămat acasă
Tânărul de 19 ani din comuna bistrițeană Runcu Salvei, dat dispărut și căutat timp de două zile de zeci de persoane, a revenit acasă și este nevătămat, a anunțat primarul din localitate, Daniel Pop. 'Alin Ionuț Constantin a fost găsit, s-a întors acasă, teafăr și nevătămat! Vă mulțumesc tuturor - voluntari, echipe de intervenți
Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri dimineața, că o dronă a căzut în zona localității Plauru din județul Tulcea. 'În noaptea de 1 spre 2 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în
Vrancea: Bărbat de 60 de ani din Vaslui, decedat după ce a fost accidentat de un tren în Gara Focșani
Un bărbat de 60 de ani, din județul Vaslui, a murit joi seara după ce s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în Gara Focșani, fiind accidentat de un tren, informează Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. 'În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 60 de ani, din județul Vaslui, s-ar fi dezechilibrat ș
Debitul Dunării la intrarea în țară va scădea până la 1.250 mc/s în zilele următoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în următoarele trei zile, la valoarea de 1.350 mc/s, apoi în scădere ușoară până în data de 8 octombrie, la valoarea de 1.250 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gos
Ordinul Arhitecților din România sărbătorește 25 de ani de existență; evenimente organizate în mai multe orașe
Ordinul Arhitecților din România (OAR) marchează 25 de ani de existență 'în slujba profesiei, a culturii mediului construit și a principiilor de calitate esențiale pentru un trai bun', organizând o serie de evenimente menite a aduce în prim plan rolul arhitecturii în societate. Potrivit unui comunicat tran
Prima campanie pentru prevenirea adicțiilor la adolescenți construită în jurul relațiilor, lansată vineri
Asociația Zi de BINE lansează vineri, la Palatul Cotroceni, campania de prevenire a adicțiilor construită în jurul relațiilor din viața adolescenților 'Prevenția începe în relație', realizată cu susținerea Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România și a Ministerului Sănătății, la inițiativa Administrației Prezidențiale
Sibiu: Incendiul de la Șura Mică este localizat; nu mai există pericol de propagare
Incendiul izbucnit joi seara la hala unui operator de sortare-reciclare deșeuri din localitatea Șura Mică, în apropierea municipiului Sibiu, este localizat, iar în prezent nu mai există pericol de propagare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Șeful ISU Sibiu, colonelul Laurențiu Anastasiu, a declarat că se acționea
VIDEO UPDATE Sibiu: Incendiu de amploare, cu degajări mari de fum, la o hală de sortare-reciclare deșeuri din Șura Mică
Pompierii sibieni intervin, joi seara, la un incendiu de amploare izbucnit la hala unui operator de sortare-reciclare deșeuri din localitatea Șura Mică, în apropierea municipiului reședință, fiind transmis un mesaj RO-ALERT către locuitorii din zonă în urma degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Cluj: Un bărbat a murit după ce a căzut cu mașina într-o râpă de peste 50 de metri
Un bărbat de 64 de ani a murit, joi, după ce a căzut cu mașina într-o râpă cu o adâncime de peste 50 de metri, în comuna Mărișel. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au finalizat o intervenție desfășurată în cazul unui accident rutier petrecut într-o zonă greu accesibilă a cătunului Costeș
Galați: Patru persoane, între care o fetiță de 7 ani, decedate după ce o autoutilitară a fost lovită de tren
Patru persoane, între care o fetiță de 7 ani, au murit, joi după-amiază, după ce autoutilitara în care se aflau a fost lovită de un tren de călători, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Ghidigeni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Biroul
Predoiu, la Carpathian Blue Shield 2026: Riscurile sunt tot mai interconectate, răspunsul să fie la fel
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a arătat, cu ocazia exercițiului Carpathian Blue Shield 2026, că evoluțiile mediului de securitate și caracterul tot mai interconectat al riscurilor impun adaptarea permanentă a structurilor de ordine publică și dezvoltarea capacității acestora de a acționa împreună în situații reale de amenințare sau pericol
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.












